Ultimul număr apărut

Morisena este indexată în:

http://www.sindexs.org/JournalList.aspx

Directory of Research Journals Indexing

Eurasian Scientific Journal Index

 

Morisena este înscrisă în:

Fluxuri Distribuţie

Aplicarea convenţiei de armistiţiu în judeţul Severin (1944-1947)

Versiune tiparSend by email
Autor: 
Dr. Eusebiu Narai
E-mail: 
eusebiu.narai@yahoo.com
Keywords: 
morisena,revista,cenad,banat,istorie,history,arhiva,archive
Armistice Convention, Red Army, rubberies, abuses, Severin district.
 
Abstract: Although it tried to evoid the transformation of Romania in a theatre of war, the  state-hit from August 23rd, 1944, was followed, inevitably, by the soviet military occupation.
After eliberating the southern part of the country from german troops, the romanian army got engaged in the fight for freedom of the north-west territory of Transilvania, which territory was given to Hungary through the Dictate of Viene on August 30th, 1940, followed by taking the cities soldiers and officers were sacrificed. Unfortunately, this part of the country got under soviet military administration on November 11th, 1944. Hoping that it will obtain the participation to war, the romanian army got involved in the west campain under soviet comand, until the surrender of Germany, on May 9th, 1945, but the human and material sacrifices of people were substantial.
 
The Armistice Convention, signed at Moscow, on September 12th 1944, was considered a tiry Treaty of Peace, because of its foresights, completed by a series of normative acts, elaborated between september 1944-march 1945, with a negative effect over the romanian economy, especially the agriculture.
According to the Treaty of Peace, signed at Paris, on February 10th, 1947, the initial limit for paying the war repairing to the Soviet Union was going to be extended with two years.
The military operations developed in Banat have determined a bad influence for the agricultural works and the level of health of the population.
During 1944 and 1948, the economy of Banat was unpleasantly surprised by two major events, such as: the redrawall of the german troops and the entrance of the russian troops in this area.
The economic situation of the Severin district decreased so much because of some factors, like: the war situation, the rubberies, the abuses of the soviet army, the lack of main materials. Although, it increased the number of industrial societies. During the regime of Antonescu, there were many industrial societies with different uses, such as: textile, metalurgic, chimic, alimentary, paper industry, skin industry and others. Some of them are: the Nădrag factories, Ferdinand factories, ,,Mundus-Borlova-Armeniş” and ,,Schramm, Hüttl and Schmidt” factories.
 
Situaţia economică a judeţului Severin s-a deteriorat foarte mult în perioada studiată, în urma intervenţiei unor factori obiectivi şi subiectivi, precum: starea de război, jafurile şi abuzurile comise de trupele sovietice, rechiziţiile în contul Convenţiei de Armistiţiu, sistarea activităţii unor firme industriale şi comerciale cu capital german şi maghiar de pe raza judeţului, scăderea şeptelului de animale, lipsa materiilor prime şi a capitalului necesar pentru funcţionarea – la capacitate maximă – a întreprinderilor industriale ş.a.m.d.
 
* * *
 
Jafurile comise de către militarii sovietici pe raza Legiunii de Jandarmi Severin au avut şi un impact emoţional asupra populaţiei judeţului, determinând o atitudine ostilă faţă de trupele sovietice aflate în trecere sau staţionate în zonă. Astfel, în toamna anului 1944 a fost spartă casa de bani de la ocolul silvic Coşava, care conţinea suma de 720 000 de lei. În acelaşi timp, ostaşii sovietici au furat o cantitate însemnată de spirt rafinat de la Fabrica de oţet Margina. Tot în toamna anului 1944, au fost jefuiţi 46 de locuitori din comuna Obreja[1].
Devastările sovietice au vizat clădiri şi chiar lo-calităţi întregi. De pildă, în zilele de 16 şi 17 septembrie 1944, mai mulţi soldaţi sovietici au intrat în castelul de pe domeniul regal Mocsony-Căpâlnaş şi au ridicat lucruri de valoare. Încercarea lor de a pătrunde la etajul clădirii în cauză, unde se aflau numeroase bunuri aparţinând demnitarilor Casei Regale, a fost oprită – cu dificultate – de către 4 soldaţi români de la Cercul Teritorial Arad, cantonaţi la domeniul regal. Cu această ocazie, a fost devastată şi casa administratorului general al domeniului, ridicându-se diferite obiecte de valoare, bijuterii şi suma de aproximativ 1.000.000 lei. Însă, incidentul a avut şi alte conotaţii: instigatorul de pe raza comunei, care i-a condus pe soldaţii sovietici la castel, a declarat că-l va împuşca pe administratorul general al domeniului şi pe alţi ,,oameni fideli regimului”, având asupra lui o listă în care erau trecuţi preoţii şi locuitorii mai înstăriţi din comună[2].
În unele cazuri s-a ajuns şi la incidente armate, în care au fost implicaţi militarii sovietici, în urma tentativelor de jaf eşuate ale acestora. Astfel, în ziua de 28 septembrie 1944, jandarmii români din Mehadica au încercat să prevină devastarea unei cârciumi din localitate de către doi soldaţi sovietici, dar au fost atacaţi cu focuri de armă de aceştia; în urma schimbului de focuri, unul din soldaţii sovietici a fost ucis, iar celălalt rănit[3].
Localitatea Căprioara a fost jefuită, de nenumărate ori, în cursul lunii septembrie 1944, de câţiva militari sovietici constituiţi în bande, populaţia comunei fiind în imposibilitatea de a se apăra. În consecinţă, Prefectul judeţului Severin a trimis o notă circulară către Pretura plasei Birchiş (de care aparţinea localitatea menţionată), cuprinzând măsurile imediate ce trebuiau adoptate în vederea reprimării actelor reprobabile comise de ostaşii armatei sovietice ,,pe cuprinsul plasei: locuitorii, constituiţi în gărzi, vor patrula tot timpul (zi şi noapte) în comune şi atunci când vor vedea elemente care nu se pot justifica, le vor dezarma şi, în stare de arest, le vor înainta – prin organele jandarmeriei – Comandamentului sovietic din Lugoj; primarii, notarii şi şefii posturilor de jandarmi vor ţine – tot timpul – între ei strânse legături, iar împreună cu gărzile vor menţine ordinea şi siguranţa în sate şi comune, acolo unde este cazul chemând în ajutor jandarmii din plutonul mobil care a luat fiinţă în nordul judeţului”. Este evident că aceste fenomene negative se manifestau pe o scară mult mai largă[4].
Uneori, au fost afectate chiar şi instituţii care depindeau direct de Prefectura judeţului Severin. Astfel, în luna septembrie 1944, un mic grup de ostaşi sovietici a luat caii şi trăsura aflate în proprietatea orfelinatului din Găvojdia şi a pătruns în magazia de alimente a aceleiaşi instituţii de ocrotire socială, devastând-o în întregime[5].
Armata sovietică a devastat şi sediile unor firme industriale de pe raza judeţului Severin, în special din Lugoj, Caransebeş şi Orşova. De exemplu, în cursul lunii septembrie 1944, militarii sovietici au jefuit sucursala din Caransebeş a Fabricii de bere ,,Timişoreana” S.A., producând o pagubă în valoare totală de 2.018.868 lei, constând în băuturi (bere, vin şi ţuică) şi diverse materiale (cai de povară, butoaie, măsuri pentru vin, lăzi de bere etc.), bunurile fiind ridicate sub ameninţarea armelor[6].
De asemenea, în intervalul 21-29 septembrie 1944, o unitate militară sovietică a fost cantonată în sediul Fabricii de marmeladă din Caransebeş, „răstimp în care nu a dat voie nimănui să se apropie de fabrică”. După plecarea ostaşilor sovietici s-a procedat la inventarierea bunurilor firmei, constatându-se o pagubă în valoare de 72.408 lei. Din magaziile fabricii au dispărut: 200 kg petrol, 40 buc. funduri de butoaie, 347 buc. doage de butoaie, 4 m pânză, 40 kg sodă calcinată, 80 buc. şuruburi, 12,5 kg cuie ş.a.m.d.[7]
Nici firmele comerciale din judeţul Severin nu au scăpat ,,atenţiei” militarilor sovietici. Astfel, la trecerea armatei sovietice prin Orşova (12-24 septembrie 1944), de la firma ,,Dunărea” au fost preluate, fără forme legale, diverse mărfuri (carne şi preparate din carne, conserve, băuturi alcoolice, ţigări, dulciuri, şosete, serviete, articole din stofă etc.) în valoare de 1.206.366 lei[8].
Trupele sovietice au devastat, prin forţa armelor, numeroase instituţii de interes public şi proprietăţi ale persoanelor fizice de pe cuprinsul judeţului Severin. De pildă, în luna septembrie 1944, armata sovietică a pricinuit Ocolului Silvic din Orşova pagube de 72.554 de lei, în decurs de trei zile[9].
După ce au pătruns în incinta fabricii de textile ,,Jandera” din Orşova (septembrie 1944), soldaţii sovietici au deteriorat maşinile şi acoperişul, au distrus rezervorul şi instalaţia electrică, provocând daune în valoare de 1.317.110 lei prin dispariţia unor produse din inventarul fabricii (mărfuri, fire de bumbac, curele, accesorii, aparat telefonic, rechizite de birou, arhivă şi registre). Şi din locuinţa comandantului militar al fabricii au fost furate diverse obiecte (paltoane, costume de haine, cămăşi, pantofi, ciorapi, pardesiuri ş.a.), pagubele ridicându-se la suma de 581.000 de lei[10].
Şi serviciile comunale au avut de suferit de pe urma comportamentului abuziv al trupelor sovietice aflate în trecere sau cantonate pe raza judeţului Severin. De pildă, în perioada 17-27 septembrie 1944, de la Uzina Electrică din Orşova, al cărei personal fusese evacuat la Băile Herculane din cauza apropierii liniei frontului, militarii sovietici cantonaţi în incinta uzinei, precum şi alţii aflaţi în trecere au ridicat, în mod abuziv, obiecte şi aparatură în valoare de 529.750 de lei[11].
Luna octombrie 1944 a fost marcată de fapte asemănătoare, care puneau – la grea încercare – răbdarea locuitorilor judeţului. Astfel, la fabrica de cherestea, butoaie şi parchete din Caransebeş armata sovietică a pricinuit pagube în valoare de 2.149.000 de lei, constând în: bani, găsiţi în biroul patronului fabricii; o maşină de scris; curele; scule; cca 60 m2 parchete; scânduri; lemne de foc; covoare persane; alimente (compoturi, dulciuri, slănină şi zahăr); haine etc. În acelaşi timp, a fost luată – fără forme legale – întreaga documentaţie privind activitatea fabricii: registrele comerciale, registrul-inventar, hârtii de scris şi plicuri, cu antetul fabricii ş.a.m.d.[12]
Într-un proces verbal întocmit de Comisariatul de Poliţie Orşova, în luna octombrie 1944, erau consemnate pagube în valoare de 262.000 de lei, constatate la Societatea Anonimă Minieră ,,Creditul Carbonifer”, agenţia Orşova, bănuielile planând asupra unor soldaţi sovietici cantonaţi în Orşova, însă nu s-a putut dovedi nimic, neexistând niciun martor ocular al evenimentelor[13].
Trupele sovietice, aflate în trecere prin Orşova (octombrie 1944), au cauzat pagube însemnate populaţiei oraşului, valoarea totală a acestora depăşind suma de de 3.000.000 de lei. Au fost ridicate – fără nicio justificare legală – diferite articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, veselă, alimente de primă necesitate pentru sezonul rece, animale de tracţiune, băuturi alcoolice etc.[14]
În unele cazuri, devastările produse de militarii sovietici au avut motivaţii absurde. De pildă, în ziua de 11 octombrie 1944, mai mulţi soldaţi sovietici ,,au început să dea jos firele telefonice române de pe reţeaua telefonică a Societăţii de Telefoane între comuna Valeaboului (judeţul Severin) şi comuna Delineşti (judeţul Caraş), pentru a instala fire proprii”, provocând pagube apreciabile statului român[15].
   Jafurile au continuat pe tot parcursul anului 1945. Trupele sovietice aflate în trecere au prădat localităţile Găvojdia, Jena, Sacul, Tincova-Căvăran, Prisaca, Zăgujeni şi Jupa.
   La începutul anului 1945, întâlnim o situaţie deosebită în localitatea Sâlha-Coştei, ostaşii sovietici prezenţi aici având un comportament relativ bun.
   În acelaşi timp, rutenii din Copăcele şi Criciova practicau un comerţ ilegal cu militarii sovietici; aceştia din urmă primeau băutură şi dădeau, în schimb, diverse mărfuri furate. Jandarmii nu puneau capăt acestui comerţ la negru, de teama unor incidente cu ,,aliaţii” sovietici, deşi ordinul general nr. 984 200 din 30 septembrie 1944 – semnat de către generalul Gheorghe Mihail (la acea dată, şeful Marelui Stat Major Român) – prevedea ca armata, poliţia şi jandarmeria să se opună, la nevoie chiar recurgând la arme, în cazurile când ostaşii sovietici, izolaţi sau în grupuri, vor încerca să ridice cu forţa sau să jefuiască bunurile statului, precum şi cele particulare[16].
Numai în luna martie 1945, armata sovietică a ridicat, fără forme legale, o serie de bunuri şi materiale de la locuitorii oraşului Caransebeş, valoarea totală a pagubelor însumând 34.743.168 lei: 3.050 kg grâu; 5.250 kg orz; 3.650 kg ovăz; 19.750 kg porumb; 1.486 kg făină de grâu; 9.088 kg cartofi; zarzavat, zahăr, untură, slănină, alcool, brânză – în cantităţi mari;  35.066 buc ţigări; 24.000 kg lemne de foc; 25 cai; 19 porci; 68 oi; 125 păsări; un număr considerabil de bovine; autoturisme şi trăsuri; 436 obiecte mecanice; 64 covoare; diverse articole de îmbrăcăminte (paltoane, cămăşi, costume de haine); 342 piese de mobilier; 99 buc. bijuterii şi ceasuri etc[17].
Abuzurile armatei sovietice au determinat osti-litatea populaţiei româneşti şi se încerca, de multe ori, găsirea altor vinovaţi pentru acţiunile la care se pretau trupele sovietice sau, cel puţin, formularea unor explicaţii plauzibile care să îmbunătăţească imaginea destul de defavorabilă a ,,aliaţilor” sovietici. În acest sens, în luna februarie 1946, ministrul justiţiei (Lucreţiu Pătrăşcanu) a înaintat suveranului două proiecte de legi, menite a distrage atenţia de la adevăraţii autori ai actelor reprobabile petrecute pe tot cuprinsul ţării: legea privind portul uniformelor aliate, prin care deţinerea acestora – de către persoane neautorizate – era pedepsită cu muncă silnică de la 5 la 25 ani; legea privind portul ilegal de armă, prin care toţi posesorii de arme şi muniţii fără autorizaţie erau obligaţi să le depună la sediile poliţiei şi jandarmeriei în interval de 5 zile (în Capitală) şi, respectiv, 15 zile (în provincie), în caz de refuz fiind pasibili de o pedeapsă de 25 ani muncă silnică[18].
Anul 1946 a fost marcat de alte abuzuri săvârşite de armata sovietică pe raza judeţului Severin. Astfel, în luna aprilie 1946, unitatea militară sovietică din Orşova, care instala linia telefonică directă Belgrad-Moscova, a preluat toate firele telefonice (civile şi militare) din Valea Dunării, pe direcţia Orşova-Moldova Nouă-Baziaş până la punctul de frontieră Socol, fiind întreruptă legătura telefonică a autorităţilor româneşti cu comunele din Valea Dunării. Deşi această situaţie, de-a dreptul excepţională, a fost adusă la cunoştinţa Comisiei Aliate de Control şi au fost semnalate intervenţii repetate pentru eliberarea liniei telefonice în favoarea autorităţilor statului român din partea organelor superioare de conducere ale armatei române, a administraţiei Porţilor de Fier, a Societăţii de Telefoane, problema a rămas în suspensie până la sfârşitul anului 1946[19].
Exemplele privind comportamentul abuziv al tru-pelor sovietice aflate în trecere sau staţionate în judeţul Severin pot continua la nesfârşit.
 
* * *
 
Starea economică dificilă a locuitorilor de pe raza Legiunii de Jandarmi Severin a fost cauzată şi de obligaţiile pe care aceştia au fost nevoiţi să le achite, conform prevederilor Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944.
Comunele situate pe cuprinsul postului de jandarmi Caransebeşul-Nou nu au primit banii pentru alimentele pe care armata sovietică le-a rechiziţionat. Acelaşi lucru îl întâlnim şi în localitatea Barna, unde sătenii erau nemulţumiţi de faptul că nu li s-a achitat plata pentru transporturile de lemn efectuate în contul sovieticilor. Rapoartele întocmite de către postul de jandarmi Birchiş scoteau în evidenţă un adevăr indiscutabil: preţul plătit de către sovietici pentru vitele rechiziţionate era mult mai mic decât preţul existent pe piaţa liberă. Astfel, pentru o vită, sovieticii plăteau 70.000-80.000 de lei, iar pe piaţă aceasta ajungea la suma de 150.000-200.000 de lei. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în localităţile Parul, Gruni, Cutina, Bodo, Zăbalţi, Bruznic, Glimboca, unde ţăranii refuzau să mai predea animalele în contul Armistiţiului (la Glimboca se cerea să se intervină cu forţa)[20].
Aplicarea articolului 10 din Convenţia de Armistiţiu[21]* şi a anexei sale[22]** a stârnit reacţii ostile din partea locuitorilor judeţului Severin, iar excesul de zel (în unele cazuri) manifestat de autorităţile locale pentru îndeplinirea obligaţiilor înscrise în Convenţia de Armistiţiu au con-tribuit, din plin, la starea de nemulţumire a populaţiei.
De multe ori, rechiziţiile sovietice pentru nevoile frontului depăşeau posibilităţile reale ale populaţiei, însă cererile sovieticilor nu ţineau cont de acest aspect. De pildă, într-o adresă a Biroului M.O.N.T., care funcţiona pe lângă Prefectura judeţului Severin (7 decembrie 1944), se solicita Cercului Teritorial Severin să pună imediat la dispoziţia unităţii militare sovietice nr. 1.534 următoarele materiale: 80 m3 scânduri; 150 buc. stâlpi; 100 buc. plăci placaj (furnir); 30 kg cuie; două cazane, fiecare având o capacitate de 40 kg; 3.000 buc. cărămizi. Materialele urmau să se rechiziţioneze de pe raza oraşului Lugoj sau de la fabrica ,,Mundus-Borlova-Armeniş” din Caransebeş[23].
În cursul lunii decembrie 1944, unitatea militară sovietică nr. 1.534 şi-a mărit considerabil pretenţiile, solicitând – în mod insistent – rechiziţionarea a diverse materiale, precum: 5.000 buc. cărămizi; 6 briciuri pentru ras; 6 maşini de tuns[24]; 11 ceasuri deşteptătoare; 10 kg cuie de cizmărie; 15 kg cuie de lemn; 6 buc. ciocane pentru cizmărie; 4 buc. cleşti pentru cizmărie; 3 buc. cleşti de tăiat cuie; 300 buc. creioane chimice; 200 buc. creioane simple; 100 buc. hârtie-indigo; 50 kg hârtie de birou; 6 buc. cântare, pentru o greutate de 10 kg; 10 buc. dălţi late; 10 buc. dălţi înguste; 5 buc. rindele; 6 buc. cuţite mari; 2 buc. rindele mari; 5 buc. maşini de tocat carne; 1 buc. casetă de fier ş.a.m.d.[25]
Şi unitatea militară sovietică nr. 21 973 a formulat unele cereri în luna decembrie 1944, dar pretenţiile sale se rezumau la obţinerea a 3 buc. ventilatoare electrice, de câte       0,50 kw fiecare, prin rechiziţionarea acestora de la firmele care funcţionau în Lugoj[26].
Nemulţumirea populaţiei faţă de rechiziţiile ce s-au efectuat în contul Convenţiei de Armistiţiu a persistat pe tot parcursul anului 1945 (Birchiş, Teregova, Ferdinand şi Făget).
O notă de sinteză întocmită de către conducerea Legiunii de jandarmi Severin, la data de 26 februarie 1945, sublinia că, datorită rechiziţiilor pentru sovietici, ţăranii nu vor mai avea animale pentru muncile câmpului. Această situaţie a fost întâlnită, de fapt, în localităţile Topleţ şi Jupalnic, unde au fost ridicate – de la unii locuitori – chiar şi ultimele vite[27].
Cheltuielile pentru întreţinerea armatei sovietice se ridicau la sume apreciabile. De exemplu, în luna februarie 1945, Primăria oraşului Caransebeş a achitat – în acest scop – suma de 5.702.947 lei. Cheltuielile primăriei constau în: hrana trupelor sovietice în trecere (mese servite la restaurante, aprovizionări cu alimente de strictă necesitate); înfiinţarea şi întreţinerea cantinelor pentru ostaşii sovietici; întreţinerea diferitelor Comandamente sovietice şi trupe în trecere, exceptând Subcomisiile Aliate de Control (costul chiriei plătite pentru camerele sau casele rechiziţionate, plata camerelor la hoteluri); folosirea braţelor de muncă şi a vehiculelor proprii – pentru descărcări şi încărcări de şlepuri şi vagoane cu muniţii sau cereale, transporturi în magazii sau la diferite distanţe, amenajări de aeroporturi; sprijin pentru construirea de barăci, prin furnizarea de scânduri şi alte materiale de construcţie ş.a.m.d.[28]
Rechiziţiile locuinţelor din mediul urban erau supuse reglementărilor Ministerului Afacerilor Interne. Ordinul circular nr. 12 353/M., emis de M.A.I. (Direc-ţiunea M.O.N.T.) în ziua de 24 martie 1945, stipula următoarele: ,,apartamentele şi încăperile locuite de familiile ofiţerilor activi şi de rezervă (români – n.n.) plecaţi pe front vor fi exceptate de la orice fel de rechiziţii, iar pentru imobilele mari, în care se găsesc locuinţe ale ofiţerilor (români – n.n.) plecaţi pe front şi care sunt supuse rechiziţionării, se va raporta în prealabil Ministerului (Afacerilor Interne – n.n.), spre a obţine şi avizul Ministerului de Război în aceste cazuri[29].
Autorităţile locale erau obligate să pună la dis-poziţia armatei sovietice şi mijloacele de transport din dotarea proprie sau aflate în inventarul a diferite instituţii şi firme de pe raza judeţului Severin. Astfel, în intervalul 1 ianuarie-10 martie 1945, armata sovietică a rechiziţionat – pentru nevoile proprii – cca 800 căruţe şi un autoturism pentru transportarea unor materiale de război, precum şi lemne de foc şi fân, livrate garnizoanei sovietice din oraşul Lugoj, Comenduirii Pieţii Sovietice şi diverselor localităţi în care staţionau trupe sovietice. Trebuie menţionat faptul că, în judeţul Severin, erau cantonate 4 unităţi militare sovietice (UM 21.973, UM 92.811, UM 47.972 şi UM 01.534), la care se adăuga Centrul de Exploatare Severin şi Garnizoana sovietică, ambele aflate în oraşul Lugoj[30].
În anul 1945 au intervenit noi reglementări privind livrările pentru armata sovietică. Conform acestora, Armata Roşie urma să se aprovizioneze prin intermediul Corpurilor Teritoriale, care au preluat atribuţiile prefecturilor de judeţ în acest domeniu. Printre altele, Prefecturii judeţului Severin îi revenea sarcina de a colecta şi livra lunar cantitatea de 10 t unt, cu începere de la data de 1 noiembrie 1944, însă posibilităţile judeţului erau net inferioare pretenţiilor sovietice, astfel încât – în primele două luni ale anului 1945 – fuseseră livrate doar 3,6 t unt, adică de cca 3 ori mai puţin decât cererile sovietice pentru o singură lună[31].
Articolul 10 din Convenţia de Armistiţiu presu-punea şi rechiziţionarea vaselor aflate în porturile româneşti. După ce o parte din navele staţionate în portul Orşova au plecat la Tekija (Serbia), o altă parte au ajuns la Turnu-Severin, iar în rada portului menţionat mai sus au intrat alte vase, la 24 februarie 1945, o comisie mixtă româno-ruso-sârbă a preluat 6 nave de provenienţă iugoslavă, aflate în port în ziua respectivă, în contul Convenţiei de Armistiţiu[32].
Erau necesare eforturi financiare considerabile şi pentru întreţinerea Subcomisiei Aliate de Control din judeţul Severin. Astfel, în perioada august 1944 -mai 1945, adică până la încheierea operaţiunilor militare în Europa, prestaţiile directe pentru întreţinerea subcomisiei amintite mai sus  s-au ridicat la suma de 2.724.552 lei, cheltuieli repartizate după cum urmează: hrana în natură (până la 1 februarie 1945) – 749.500 lei; alocaţia de hrană în numerar (1 februarie-8 mai 1945) – 1.678.700 lei; înzestrarea cu mobilier şi utilaj, obiecte de cazarmament – 23.700 lei; iluminat, încălzire, apă, canal, etc – 37.486 lei; chirii pentru cazare la particulari, hoteluri ş.a.m.d. – 76.666 lei; cheltuieli de transport – 92.189 lei; rechizite de cancelarie, solicitate de membrii subcomisiei – 66.311 lei[33].
Deţinem informaţii despre valoarea totală a prestaţiilor şi serviciilor efectuate pentru trupele sovietice de pe raza judeţului Severin în intervalul 1 aprilie-31 decembrie 1945. De pildă, în al doilea trimestru al anului 1945 s-a cheltuit suma de 99.875.633 lei[34].
Prestaţiile în contul articolului 10 din Convenţia de Armistiţiu au scăzut considerabil în perioada 1 iulie-11 septembrie 1945, în urma plecării în U.R.S.S. a majorităţii cetăţenilor sovietici, aflaţi temporar în judeţul Severin, precum şi a încetării stării de război, astfel încât suma necesară reprezenta doar 9.566.126 lei, adică cca 10,5% din suma cheltuită în al doilea trimestru al aceluiaşi an[35].
Datorită situaţiei economice dificile în care se afla şi judeţul Severin, a inflaţiei galopante, a unor reparaţii şi amenajări făcute la spitalele care tratau soldaţii sovietici, precum şi a altor factori, cheltuielile pentru întreţinerea armatei sovietice şi a organismelor sovietice care controlau modul de executare a Convenţiei de Armistiţiu la nivelul judeţului Severin au crescut în ritm rapid, în intervalul 12 septembrie-31 decembrie 1945 atingând cifra de 24.128.086 lei[36].
Întreprinderile industriale şi comerciale din judeţul Severin au fost obligate să-şi aducă o contribuţie însemnată la executarea Convenţiei de Armistiţiu. Astfel, în luna septembrie 1945, datorită lipsurilor manifestate la firmele de pe raza judeţului Severin, Biroul pentru aplicarea Armistiţiului din cadrul Prefecturii judeţului solicita aprobarea ODESFER-ului pentru livrarea unei cantităţi de 1,1 t cuie, de diferite mărimi, de la ,,Industria Sârmei” din Câmpia Turzii, cuie necesare pentru lucrările de reparaţii, amenajări şi dotări cu mobilier ,,la cantonamentele de iarnă, pe seama trupelor sovietice staţionare în acest judeţ”; această cantitate urma să fie ridicată de Prefectura judeţului Severin-Biroul Armistiţiului, contra cost, în contul Convenţiei de Armistiţiu, în termen de 15 zile[37].
Apropierea iernii a determinat rechiziţionarea unor clădiri, considerate indispensabile pentru cantonarea temporară a trupelor sovietice. Însă, majoritatea clădirilor rechiziţionate aveau nevoie de reparaţii urgente, pentru a fi funcţionale în sezonul rece. De pildă, la începutul lunii septembrie au fost rechiziţionate castelele din comunele Găvojdia şi Sacul, ambele fiind reparate într-un interval de timp foarte scurt (cca 10 zile lucrătoare de la primirea avansului), sumele cheltuite în acest scop fiind destul de ridicate (6.600.000 lei, respectiv 4.900.000 lei)[38].
În intervalul august 1944-decembrie 1945, trupelor sovietice staţionate pe raza judeţului Severin le-au fost livrate subzistenţe, furaje şi diferite materiale în valoare totală de 1.953.647.893 lei, de fapt mărfuri foarte variate: 2.148 capete bovine; 1.667,53 t carne tăiată; 2,13 t cârnaţi; 21,03 t făină albă; 28,5 t făină integrală; 1.200 raţii pesmeţi; 8,5 t paste făinoase; 20,07 t griş; cca 781 t cartofi; 34.420 raţii conserve de carne; 51,8 t slănină; 16,9 t untură; 8,3 t ulei; 33 t unt; 49.298 buc ouă; 0,25 t brânză; 10,5 t lapte; 16,6 t zahăr; 48,1 t sare; 1,04 t păsări; 0,73 t tutun; 65.090 cutii chibrituri; 1,46 t săpun; aproximativ 25 t pâine; 74 t oţet; 10 t fructe proaspete; 0,1 t vin; 181,1 t legume; 5,9 t varză acră; 33,5 t fasole; 5,42 t murături; cca 4,1 t carne afumată; 21 buc. butoaie mari; 140,6 t ovăz; 9.285,9 t fân; 5 t paie; 19.469 m3 lemne de foc; 1,5 t cărbuni; 168 m3 scânduri ş.a.m.d.[39]
   Contribuţia firmelor industriale din judeţul Severin la îndeplinirea sarcinilor ce decurgeau din Convenţia de Armistiţiu nu era deloc de neglijat. De exemplu, luna decembrie 1945 era termenul de scadenţă pentru livrarea fabricatelor produse de Uzina Nădrag (din cadrul societăţii ,,Titan-Nădrag-Călan”), comandate de armata sovietică în contul Convenţiei de Armistiţiu: 812,1 t tablă albă; 260 t tablă decapată; 30,3 t tablă galvanizată. Totuşi, o serie de factori (lipsa materiilor prime, costurile ridicate ale procesului de producţie etc) au determinat livrarea, la timp, a unei cantităţi infime de mărfuri pentru trupele sovietice (124 t tablă). Uzina Nădrag trimitea produsele menţionate mai sus altor firme şi instituţii din ţară, în acelaşi scop: firma ,,Fraţii Mecher” din Timişoara; Oficiul de Vânzare din Deva; firma ,,Fritz Auner” din Mediaş; fabrica de conserve ,,Ştirbey” din Bucureşti; fabrica ,,Grierul” din Galaţi; fabrica ,,Stella” din Capitală; uzina ,,Scandia” din Sibiu; subsecretariatele de stat ale Marinei şi Armatei de Uscat; Aeronautica Militară; firmele ,,Fruco”, ,,Speranţa”, ,,Scandia Română”, ,,Flora” ş.a. – toate din Bucureşti; firma ,,Ştefan Podsudek” din Deva; fabrica de spirt ,,Bragadiru”, cu sediul în Capitală ş.a.m.d.[40]
Uzina Nădrag era obligată să trimită produsele proprii, fabricate în atelierele sale, aceloraşi firme şi instituţii (în contul Convenţiei de Armistiţiu) şi la sfârşitul anului 1946. Imposibilitatea de a livra cantităţile cerute de armata sovietică a devenit un fenomen firesc pentru acele vremuri, deşi se încerca – din răsputeri – executarea, cu promptitudine, a prevederilor Convenţiei de Armistiţiu. Astfel, în luna decembrie 1946, din cantitatea de 684,9 t tablă (albă, decapată şi galvanizată), ce trebuia livrată armatei sovietice, doar 86,7 t tablă au ajuns la destinaţie[41].
De altfel, întreprinderile industriale de pe raza judeţului Severin trebuiau să onoreze – la timp şi la standarde ridicate – o serie de comenzi pentru armata sovietică şi în cursul anului 1946. Totuşi, firmele industriale din plasele Teregova[42], Birchiş[43], Făget[44], Balinţ[45], Sacul[46] şi Lugoj[47] nu au primit comenzi din partea armatei sovietice, deoarece nu dispuneau de capacitatea de producţie necesară pentru îndeplinirea sarcinilor ce decurgeau din Convenţia de Armistiţiu.
În schimb, două întreprinderi care funcţionau în plasa Orşova erau obligate să execute – cu prioritate – comenzile armatei sovietice: întreprinderea ,,Cloşani” din Ogradena Veche urma să trimită 300 m st lemne de foc unităţilor militare sovietice staţionate în zonă, valoarea comenzii ridicându-se la 1.200.000.000 lei, iar minele ,,Baia Nouă” din Eibenthal trebuiau să furnizeze 650 t cărbuni armatei sovietice, în valoare de 25.759.897 lei[48].
În plasa Caransebeş figurau trei întreprinderi care primeau comenzi din partea armatei sovietice: uzinele metalurgice din Ferdinand (azi – Oţelu Roşu), fabrica de cherestea ,,Lomaş-Moroeni” din Zăvoi şi fabrica de maşini ,,Energia” din Caransebeşul Nou. De pildă, fabrica de cherestea din Zăvoi a executat o parte din comanda primită (3.045 mc cherestea fag, 774 mc cherestea brad şi 592 mc traverse de brad) cu promptitudine, însă nu deţinem informaţii despre valoarea totală a comenzii şi despre avansul plătit de Armata Roşie fabricii respective. De asemenea, fabrica de maşini ,,Energia” din Caransebeşul Nou a livrat armatei sovietice 50 buc. bucătării de cam-panie, dotate cu trei cazane fiecare, precum şi 50.000 buc. potcoave pentru cai, în valoare de 180.000.000 lei, comanda fiind executată în întregime şi la termenul de scadenţă stabilit cu beneficiarul său[49].
O singură întreprindere (,,Margina Reşiţa”) de pe raza plasei Margina a executat comenzi pentru armata sovietică. Astfel, în anul 1946, fabrica menţionată mai sus a dus la îndeplinire sarcina primită, livrând o cantitate de 74 t oţet, în valoare de 95.692.232 lei, la termenul stabilit anterior[50].
În oraşul Lugoj, reşedinţa judeţului Severin, două întreprinderi, ambele din sectorul industriei textile, primeau comenzi din partea armatei sovietice. Astfel, ,,Industria Textilă” a executat trei comenzi, constând în ţesături, în valoare totală de 459.442.969 lei (prima comandă – pentru suma de 220.857.124 lei, a doua comandă – pentru suma de 76.202.293 lei, a treia comandă – pentru suma de 162.383.552 lei), iar ,,Moara şi Ţesătoria” din aceeaşi localitate a onorat două comenzi, în valoare totală de 89.116.679 lei (prima comandă – pentru suma de 74.940.292 lei, a doua comandă – pentru suma de 14.176.387 lei). Marea majoritate a comenzilor au fost livrate şi achitate în întregime, însă a doua comandă executată de ,,Moara şi Ţesătoria” Lugoj a fost achitată parţial, restul banilor urmând să parvină firmei în cel mai scurt timp posibil[51].
Centrul de Exploatare Severin urmărea îndeaproape repartizarea alimentelor de strictă necesitate pentru unităţile militare sovietice de pe raza judeţului Severin. De exemplu, într-o adresă trimisă Biroului Armistiţiului, din cadrul Prefecturii judeţului Severin, la data de 28 mai 1946, se solicita – în mod insistent – repartizarea cantităţii de 30 t fasole, cotă obligatorie impusă judeţului Severin pe trimestrul II al anului 1946, autorităţile sovietice plângându-se, deseori, de întârzierile produse în livrarea mărfurilor către unităţile militare sovietice din zonă[52].
Mai mult chiar, în judeţul Severin bântuia pesta porcină, astfel încât Centrul de Exploatare Severin se dovedea incapabil să satisfacă pretenţiile armatei sovietice pe trimestrul II 1946 (1 t grăsimi şi 5 buc. porci). Pentru remedierea acestei situaţii, Centrul de Exploatare Severin a cerut – pe un ton imperativ – obţinerea unei autorizaţii din partea Biroului Armistiţiului, absolut necesară pentru colectarea a 200 de porci din alte regiuni ale ţării. Solicitarea sa a primit răspuns favorabil, în luna iunie 1946[53].
Prestaţiile şi serviciile efectuate pentru trupele sovietice şi subcomisiile Comisiei Aliate de Control din judeţul Severin în cadrul articolului 10 din Convenţia de Armistiţiu (întreţinere mobilă, lumină, apă, canal, chirii efectiv plătite, spălatul rufelor, tăiatul lemnelor, plata muncitorilor etc.) – exceptând lucrările de construcţie, amenajările şi reparaţiile de imobile ş.a.m.d. – atingeau suma de 26.578.861 lei în anul 1946, cu menţiunea că Subcomisiile Comisiei Aliate de Control din judeţul Severin s-au transferat la Timişoara şi nu au mai pretins fonduri pentru funcţionarea lor. Pornind de la acest considerent, suma era mult mai mare decât cea alocată în anul 1945 (25.404.962 lei), cheltuielile pentru trupele sovietice fiind de 10.715.398 lei, iar pentru Subcomisiile Comisiei Aliate de Control – 14.689.564 lei, o sumă considerabilă, determinată şi de inflaţia crescândă şi deprecierea leului. Merită amintit şi faptul că, în intervalul 12 septembrie-31 decembrie 1946, s-a cheltuit suma de 1.565.188 lei, dintre care 1.187.688 lei pentru trupele sovietice şi 377.500 lei pentru Subcomisiile Comisiei Aliate de Control[54].
Disfuncţionalităţile survenite în aprovizionarea trupelor sovietice, în prima jumătate a anului 1947, au determinat nemulţumirea profundă a autorităţilor sovietice. Astfel, Direcţia Intendenţei Grupului de Sud al Armatelor Sovietice a sesizat Ministerul de Război şi Comisia Română de Legătură cu Comisia Aliată de Control asupra faptului că organele administrative române din unele judeţe au împiedicat aprovizionarea trupelor sovietice, ,,interzicând firmelor să achiziţioneze legume, cartofi, zarzavaturi şi furaje pentru a fi livrate în cadrul obligaţiunilor art. 10 al Convenţiei de Armistiţiu”. Prefecturilor li se aduceau, în principal, două acuze: pe de o parte, făceau intervenţii pentru scutirea judeţelor pe care le gestionau de a livra cotele fixate de legume, cartofi şi zarzavaturi sau pentru a suspenda – fără aprobarea organelor centrale – livrarea acestor cote; pe de altă parte, interziceau achiziţionarea de legume şi zarzavaturi de pe o suprafaţă mai mică de 50 km în jurul oraşelor de reşedinţă, deşi erau trimise comenzi doar acelor furnizori care aveau propriile grădini de zarzavaturi în apropierea oraşelor respective. Din motivele prezentate mai sus, aprovizionarea cu legume, cartofi şi zarzavaturi a unităţilor militare sovietice suferea mari întârzieri, în primele luni ale anului 1947.
Luând în considerare această stare de lucruri, în luna iulie 1947, Prefectura judeţului Severin a trimis un comunicat tuturor preturilor celor 9 plase componente ale judeţului, în care se cerea – în mod insistent – acestora să verifice, cu maximum de responsabilitate, atât contractele încheiate de furnizori cu statul român, cât şi documentele pe baza cărora furnizorii se prezentau în diferite comune de pe raza judeţului, pentru achiziţionarea unor mărfuri. De asemenea, preturile erau somate să împiedice comiterea de abuzuri şi să nu neglijeze aprovizionarea populaţiei civile[55].
Modul în care au fost gestionate fondurile pentru aplicarea armistiţiului a ridicat multe semne de întrebare. De abia în luna august 1948, Ion Borlovan, şeful Serviciului Financiar din cadrul Prefecturii judeţului Severin, a dat o declaraţie în acest sens. Vom spicui, din această declaraţie, câteva fragmente relevante: ,,prestaţiunile prevăzute în tabelul întocmit de Ministerul Afacerilor Interne, în legătură cu executarea Convenţiei de Armistiţiu, au fost executate prin Prefectura judeţului (Severin – n.n.); împuternicitul C. Al. C., lt. Frunză, şi delegaţii dânsului, în foarte multe cazuri, refuzau fie confirmarea, fie eliberarea de dovezi în justificarea prestaţiunilor prestate de Prefectura judeţului (Severin – n.n.); împuternicitul C. Al. C. a ridicat diferite sume, între altele pentru asistenţă medicală, indemnizaţie de hrană etc., pe care nu le confirma, în toate cazurile, cu formele cerute de noi (Serviciul Financiar – n.n.)... procese-verbale de constatarea executării prestaţiunilor, potrivit legii 191, nu s-au dresat (întocmit – n.n.) de noi, întrucât actele justificative originale erau deja înaintate la Ministerul Afacerilor Interne, de unde nu le-am mai reprimit pentru completare[56].
Imobilele din judeţul Severin, trecute în pro-prietatea U.R.S.S. în baza legii  nr. 182/1946, au fost reevaluate de către organele administraţiei locale în cursul lunilor octombrie-noiembrie 1948, ţinând cont de reforma monetară (august 1947) şi de evoluţia economiei naţionale în perioada 1946-1948. Desigur, această reevaluare confirma rolul dominant al Uniunii Sovietice asupra României şi a întregului spaţiu est-european, precum şi eforturile depuse de autorităţile româneşti pentru satisfacerea – cu prioritate – a pretenţiilor sovietice. Astfel, au fost reevaluate 4 imobile, dintre care trei erau situate în oraşul Orşova, iar unul în comuna Făget. În urma reevaluării rezultau valori mult mai mici decât cele estimate în septembrie 1944: pentru imobilul din Orşova, str. Republicii, nr. 3, s-a stabilit valoarea de  200.000 lei, faţă de 1.500.000 lei (septembrie 1944); imobilul din aceeaşi localitate, str. Republicii, nr. 3A, a fost apreciat la valoarea de 250.000 lei, incomparabil mai puţin decât în luna septembrie 1944 (2.000.000 lei); imobilul situat în Orşova, str. 23 August, nr. 45, a fost cotat la valoarea de 150.000 lei, de zece ori mai redusă decât în septembrie 1944 (1.500.000 lei); imobilul din comuna Făget, str. I.V. Stalin, nr. 79, a fost apreciat la valoarea de 170.000 lei, mai scăzută comparativ cu luna septembrie 1944 (250.000 lei)[57].
Exemplele prezentate mai sus relevă efortul considerabil depus de populaţia judeţului Severin pentru îndeplinirea sarcinilor Convenţiei de Armistiţiu, precum şi pretenţiile exagerate ale părţii sovietice în raport cu posibilităţile reale ale locuitorilor judeţului.
 
* * *
 
Aplicarea articolului 11[58]* şi a anexei sale[59]** a produs, la rândul său, nemulţumirea profundă a locuitorilor judeţului Severin, în condiţiile în care economia locală se străduia – din răsputeri – să supravieţuiască efectelor războiului şi măsurilor etatiste, care constituiau o lovitură puternică la adresa iniţiativei particulare.
În perioada august 1944-decembrie 1945, în judeţul Severin au fost colectate şi predate, în contul articolului 11 al Convenţiei de Armistiţiu, 224 de bovine, în valoare de 81.096.524 lei, din cota de 500 de bovine stabilită pentru acest interval de timp, şi doar două cabaline, în valoare de 850.000 lei, din cota de 207 cabaline, cotă care includea – în mod obligatoriu – 60 de armăsari. Pentru remedierea situaţiei, Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului din judeţul Severin a cumpărat – din fonduri proprii – 22 de cai, iar alţi doi cai au fost preluaţi de la o unitate militară românească de pe raza judeţului[60].
La începutul anului 1946, Comisariatul guvernului pentru aprovizionarea cu lemne de foc a remis o adresă Detaşamentului de Exploatare Silvică al judeţului Severin, în care sublinia faptul că judeţul Severin va livra cantităţile de lemne de foc necesare delegatului-împuternicit al Armatei Roşii. Serviciul Silvic judeţean urma să colecteze lemnele de foc deţinute de firmele particulare de profil, în cazul în care nu putea fi asigurată cantitatea cerută prin intermediul Casei Pădurilor Statului. Livrarea trebuia să se realizeze pe baza unui proces-verbal, iar facturile întocmite erau vizate de Serviciul Silvic judeţean şi, apoi, înaintate Comandamentului Teritorial, Detaşamentului de Exploatare Silvică al judeţului Severin revenindu-i obligaţia de a raporta bilunar cantităţile predate către Comisariatul guvernului pentru aprovizionarea cu lemne de foc[61].
Firmele industriale şi diferite instituţii din judeţul Severin au fost nevoite să livreze cantităţi considerabile de mărfuri în contul articolului 11 din Convenţia de Armistiţiu şi în prima jumătate a anului 1947. De pildă, într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie desfăşurată în ziua de 14 decembrie 1946, Comunitatea de Avere din Caransebeş a decis să livreze 200 metri steri lemne de foc, în intervalul ianuarie-martie 1947, pentru a executa – cu prioritate – prevederile articolului 11 din Convenţia de Armistiţiu[62].
În primul trimestru al anului 1947 se întâmpinau dificultăţi în colectarea laptelui pentru fabricarea untului, deoarece ,,judeţul (Severin – n.n.), fiind deficitar în furaje şi având în urmă un an secetos (1946 – n.n.), vacile erau alimentate în mod insuficient, nedând – astfel – randamentul scontat”. Nu trebuie omis faptul că a fost stabilită o cotă lunară de unt de o tonă pentru judeţul Severin, respectiv două tone pentru judeţul Caraş[63].
Situaţia colectării untului pe raza judeţului Severin s-a îmbunătăţit treptat, în al doilea trimestru al anului 1947. Oficiul Economic al judeţului Severin a intervenit, în repetate rânduri, la autorităţile în drept (Ministerul Agriculturii şi Domeniilor – Serviciul Furajelor) pentru deblocarea stocurilor de tărâţe şi floarea-soarelui, ce urmau a fi distribuite proprietarilor de vite sub formă de furaje, însă nu s-a primit niciun răspuns până la finele lunii iunie 1947. Deoarece, prin ordinul nr. 1 474 din 15 februarie 1947, Prefectura judeţului Severin – Cabinet a dispus accelerarea ritmului de colectare a untului pe întreg teritoriul judeţului, avându-se în vedere aplicarea unor sancţiuni severe în caz contrar, Oficiul Economic Severin era obligat ca, pe lângă colectarea de lapte în vederea fabricării untului, să furnizeze zilnic anumite cantităţi de lapte de băut sanatoriului din Băile Herculane, pentru bolnavii armatei sovietice. Pe lângă aceasta, Oficiul Economic Severin trebuia să furnizeze cantitatea de 4 tone lapte pentru trimestrul II al anului 1947, în contul Convenţiei de Armistiţiu[64].
Din toate exemplele oferite mai sus reiese, în mod evident, impactul negativ al prevederilor Convenţiei de Armistiţiu asupra populaţiei judeţului Severin şi măsurile administrative, cu caracter punitiv, adoptate de organele locale de conducere împotriva celor care încercau să se sustragă, din motive obiective sau subiective, de la îndeplinirea sarcinilor ce decurgeau din Convenţia de Armistiţiu.
 
* * *
 
Articolul 12[65]*al Convenţiei de Armistiţiu s-a dovedit, încă de la început, o modalitate de spoliere a economiei din judeţul Severin. De pildă, în luna octombrie 1944, urmau să fie ,,restituite” în URSS numeroase bunuri provenite de la diferite instituţii din Basarabia şi nordul Bucovinei (aflate sub administraţie sovietică în luna iunie 1941, data începerii operaţiunii ,,Barbarossa”), precum: Guvernământul Transnistriei din Odessa; primăriile unor comune (Adâncata – jud. Storojineţ, Cireş-Opaideni – jud. Storojineţ, Răcuşeni – jud. Cernăuţi, Colta – Transnistria, Davideni – nordul Bucovinei, Vişiniţa – jud. Storojineţ ş.a.); Uzina Electrică din Văscăuţi (jud. Storojineţ); Seminarul Teologic din Chişinău; Şcoala Normală de Fete din Cernăuţi; Şcoala de Cântăreţi din Bălţi; şcolile de agricultură din Purcari (jud. Cetatea Albă) şi din Grinăuţi (jud. Soroca); Camera Agricolă Cetatea Albă, Episcopia din Bălţi etc. În baza articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu trebuiau trimise în Uniunea Sovietică o serie de materiale aflate în câteva localităţi de pe raza judeţului Severin (Căpâlnaş, Margina, Caransebeş, Orşova, Tufări, Făget, Rusca Montană, Teregova ş.a.m.d.): piese de la Fabrica Textilă Lugoj (maşini de bobinat, de tricotat şi cusut, electromotoare, bormaşini etc); piese aflate în patrimoniul Fabricii de marmeladă din Caransebeş (pompe de apă şi aer, manometre, pompe centrifuge, ţevi de fier şi aramă etc.); spirt rafinat şi nerafinat, produs la Fabrica de spirt din Margina; piese şi materiale mecanice de la Fabrica ,,Fanto” din Tufări (tablă neagră, rezervoare, butoaie metalice, electromotoare, strunguri, fierăstraie, polizoare ş.a.m.d.); maşini de scris, pianine, recuzită de scenă, samovare, biciclete, aparate cinematografice, case de fier pentru bani, obiecte bisericeşti etc.[66]
La sfârşitul anului 1944 era semnalată expedierea unei cantităţi apreciabile de bunuri în Uniunea Sovietică. Acestea urmau să părăsească Lugojul în ziua de 22 decembrie 1944, cu destinaţia Constanţa, în 10 vagoane de tren. Pot fi amintite câteva bunuri, înscrise într-un tabel special întocmit în acest scop: un birou de cancelarie, o pianină, două scaune, un samovar, un butoi, un cazan, trei căruţe, trei foarfeci, 7 felinare, găleţi zincate, putini, saci, ţesale, tuci, cauciucuri, aparate de proiecţie, aparate de presiune, aparate electrice, albume, barometre, balanţe, călimări, lămpi electrice, lămpi cu petrol, perdele, maşini de scris marca ,,Urania”, condici, aparate radio, ceasornice, clepsidre, căruţe, hamuri ş.a.m.d.[67]
Articolul 12 din Convenţia de Armistiţiu presupunea şi ,,restituirea” animalelor provenite din U.R.S.S. De exemplu, în luna februarie 1945, judeţul Severin era obligat să trimită în Uniunea Sovietică un număr de 2.772 animale (118 cabaline, 22 bovine, 2.630 ovine şi două porcine). Cele mai multe cabaline proveneau din oraşele Lugoj (79) şi Orşova (15). Majoritatea bovinelor au fost expediate din oraşul Lugoj (7) şi plasa Orşova (7). De asemenea, ovinele au fost colectate, îndeosebi, din plasele Făget (1.720), Lugoj (405) şi Margina (374)[68].
Rechiziţionarea cailor în vederea ,,restituirii” lor în Uniunea Sovietică reprezenta o problemă destul de delicată, în al doilea trimestru al anului 1945. Comisia care se ocupa de cumpărarea cabalinelor urma să rechiziţioneze, cu plata în numerar, din judeţul Severin, 439 de cai, în scopul expedierii în U.R.S.S. în ziua de 14 aprilie 1945. Pentru executarea acestei operaţiuni, Biroul M.O.N.T. din cadrul Prefecturii judeţului Severin solicita – în mod expres – pretorilor plaselor Lugoj, Balinţ, Sacul şi Făget să ia măsuri imediate în sprijinul acţiunii: toţi deţinătorii de cai (cu vârsta de minimum doi ani) trebuiau să se prezinte, la reşedinţele de plasă, însoţiţi de notarii şi primarii comunelor din plasele respective, având asupra lor tabele nominale care să cuprindă numele proprietarilor de cabaline, fiind obligatorie şi prezenţa unui delegat al fiecărei preturi implicate în operaţiune. Neprezentarea deţinătorilor de cai în faţa comisiei era pedepsită cu confiscarea cailor nedeclaraţi, cu amenzi cuprinse între 50.000-500.000 lei şi, uneori, chiar cu închisoare de la 15 zile la 3 luni. Autorităţile locale care dădeau dovadă de neglijenţă sau de reavoinţă în executarea dispoziţiilor Prefecturii erau considerate ,,sabotori” ai Convenţiei de Armistiţiu, urmând să fie destituiţi şi, apoi, arestaţi. Erau exceptate, de la rechiziţionare, două categorii de cai: ,,caii autorităţilor de stat, caii pur-sânge englez şi trăpaşii înscrişi în registrele oficiale ale societăţilor recunoscute de stat[69].
Evident, disfuncţionalităţile nu au întârziat să apară. Astfel, numai în plasa Lugoj, în luna aprilie 1945, 14 comune au refuzat să declare – în faţa Comisiei de cumpărare a cabalinelor – numărul precis al cailor susceptibili a fi expediaţi în Uniunea Sovietică: Lugojel – 16 cai; Sâlha-Coştei – 38 cai; Herendeşti – 59 cai; Satu Mic – 35 cai; Darova – 43 cai; Boldur – 73 cai; Jabăr – 69 cai; Oloşag – 8 cai; Pietroasa Mare – 74 cai; Scăiuş – 47 cai; Ştiuca – 33 cai; Sărăzani – 7 cai; Bârna – 37 cai; Vişag – 258 cai. Alte comune au evitat să se prezinte în faţa comisiei menţionate: Fârliug, Pogăneşti, Jureşti, Boteşti, Drinova, Dezeşti, Valea Mare şi Remetea-Pogănici. Defecţiuni în aplicarea articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu au fost semnalate şi în alte plase ale judeţului Severin[70].
În schimb, rechiziţionarea vitelor de tăiere, în vederea expedierii lor în U.R.S.S., nu ridica mari probleme autorităţilor însărcinate cu îndeplinirea acestor obligaţii. De pildă, în luna iunie 1945, 53 de locuitori ai oraşului Caransebeş au predat vite, cu o greutate cuprinsă între 240-635 kg fiecare, în valoare totală de 14.063.269 lei, unii locuitori contribuind cu două sau mai multe vite[71].
La sfârşitul anului 1945, pe raza judeţului Severin au fost colectate – pentru a fi expediate în Uniunea Sovietică – 5.260 animale, în valoare totală de 1.225.671.206 lei, dintre care: 2.570 bovine, în valoare de 940.267.206 lei; 900 ovine, în valoare de 18.702.000 lei; 1.790 cabaline, în valoare de 266.702.000 lei. Dintre acestea, doar 2.455 fuseseră – cu adevărat – ridicate de pe teritoriul U.R.S.S. (35 bovine, 1.537 ovine şi 883 cabaline), restul reprezentând compensarea pentru pagubele produse în Uniunea Sovietică, în viziunea autorităţilor sovietice[72].
Anul 1946 a fost marcat de numeroase dificultăţi în respectarea prevederilor articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu, datorită crizei în care se zbătea agricultura românească. Într-un raport trimis de Prefectura judeţului Severin, Serviciul Armistiţiului către Comisariatul General pentru Executarea Armistiţiului, în luna octombrie 1946, este redată situaţia colectărilor de bovine şi cabaline, în contul Convenţiei de Armistiţiu. Conform documentului menţionat mai sus, colectările de bovine decurgeau aparent normal, însă locuitorii judeţului solicitau sprijinul autorităţilor locale pentru stoparea livrării vitelor din rasa Siementhal (apte pentru reproducţie şi foarte bine îngrijite) şi pentru repartizarea cotelor de vite, în funcţie de tonajul fiecăreia. De asemenea, caii din judeţul Severin care trebuiau expediaţi în Uniunea Sovietică nu mai corespundeau condiţiilor cerute de Direcţia Colectărilor din Ministerul de Război, deoarece ,,în acest judeţ, caii cei mai buni au fost rechiziţionaţi în timpul războiului de către unităţile armatei şi nu au rămas în teritoriu decât cai improprii, în stare mizeră, şchiopi, orbi, cu enfizem pulmonar, etc”. Vom prezenta greutăţile întâmpinate în această perioadă, folosind – din abundenţă – citate din raportul respectiv: ,,la colectarea celor 3.000 vite în contul art. 12, din cauză că n-au sosit la timp banii pentru colectări, iar colectarea acestor vite – cu toate rapoartele noastre anterioare – s-a făcut în epoca când vitele erau bolnave de febră aftoasă şi a trebuit ca pe cele sănătoase să le aftizăm şi să le întreţinem un timp îndelungat până s-au îndreptat, având cheltuieli foarte mari de întreţinere şi storcându-ne posibilităţi de furaje, plata îngrijitorilor a costat statul sume mari de bani în acest timp”; ,,restul de 875 vite, ce mai avem de expediat, nu le putem expedia din lipsă de vagoane şi ne este teamă să nu rămână în întreţinerea noastră până la primăvară (a anului 1947 – n.n.), fiind informaţi că nu se vor mai face expedieri de vite pentru U.R.S.S.”; ,,deoarece în acest judeţ caii s-au triat de Comisia X-a de 6 ori, locuitorii – văzând că Comisia nu are de unde să aleagă cai (întrucât caii din judeţ nu corespund cerinţelor) şi gândind că sunt şicanaţi – în ultimul timp refuză a mai veni cu ei în faţa Comisiei”. Erau lansate şi unele propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei existente: ,,să ni se trimită fondurile necesare pentru lichidarea cheltuielilor avute cu colectarea şi întreţinerea vitelor, iar în viitor să nu se mai ordone colectări fără a se da bani, deoarece locuitorii refuză să mai predea vite sau furaje fără a fi achitate în momentul ridicării”; ,,din acest judeţ s-au dat până în prezent, în executarea Convenţiei de Armistiţiu, un număr foarte mare de vite, astfel că rugăm ca – în viitor – să se ţină seama de acest lucru şi să ni se repartizeze o cotă mai redusă în proporţie cu vitele rămase”; ,,în urma colectărilor masive de vite şi aprovizionării cu vite a armatelor aliate, posibilităţile de furaje din judeţ s-au redus în mod simţitor şi nu mai putem colecta furaje şi pentru alte judeţe[73].
Aceste cereri repetate nu puteau fi ignorate mereu de organele administrative din judeţul Severin. În consecinţă, Biroul pentru Aplicarea Armistiţiului din cadrul Prefecturii judeţului Severin a solicitat Ministerului Afacerilor Interne, la sfârşitul lunii octombrie 1946, trimiterea – de urgenţă – a sumei de 3.568.347 lei, sumă cheltuită de Prefectură cu ocazia colectărilor de vite în contul articolului 12 din Convenţia de Armistiţiu, pornind de la considerentul că M.A.I. dispunea de fonduri speciale pentru executarea Convenţiei de Armistiţiu, în valoare de 621.506.165 lei[74].
Deşi operaţiunile de ,,restituire” a bunurilor pro-venite din U.R.S.S. au încetat în primul trimestru al anului 1947, articolul 12 din Convenţia de Armistiţiu (la fel ca articolele 3, 5, 8, 10 şi 11) au avut un impact negativ asupra vieţii economice a judeţului Severin, fiind afectate – pentru mult timp – aprovizionarea cu mărfuri de strictă necesitate, funcţionarea întreprinderilor şi instituţiilor locale, starea de sănătate a populaţiei ş.a.m.d.
 
***
 
Situaţia economică a judeţului Severin s-a deteriorat foarte mult în perioada studiată, în urma intervenţiei unor factori obiectivi şi subiectivi, precum: starea de război, jafurile şi abuzurile comise de trupele sovietice, rechiziţiile în contul Convenţiei de Armistiţiu, sistarea activităţii unor firme industriale şi comerciale cu capital german şi maghiar de pe raza judeţului, scăderea şeptelului de animale, lipsa materiilor prime şi a capitalului necesar pentru funcţionarea – la capacitate maximă – a întreprinderilor industriale ş.a.m.d. Jafurile comise de către militarii sovietici pe raza Legiunii de Jandarmi Severin au avut şi un impact emoţional asupra populaţiei judeţului, determinând o atitudine ostilă faţă de trupele sovietice aflate în trecere sau staţionate în zonă. Starea economică dificilă a locuitorilor de pe raza Legiunii de Jandarmi Severin a fost cauzată şi de obligaţiile pe care aceştia au fost nevoiţi să le achite, conform prevederilor Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944.
 
 
Bibliografie:
 
1. Banatul, Timişoara, 1946.
2. Rămneanţu 1997 = Aspecte ale vieţii economice şi politice din judeţul Severin în perioada 1944-1946, în Analele Banatului, serie nouă, Timişoara, V, 1997.
3. România liberă, Bucureşti, 1944.
4. Serviciul Judeţean Caraş-Severin (Caransebeş) al Arhivelor Naţionale, fond Comunitatea de Avere Caransebeş.
5. Serviciul Judeţean Caraş-Severin (Caransebeş) al Arhivelor Naţionale, fond Primăria oraşului Caransebeş.
6. Serviciul Judeţean Caraş-Severin (Caransebeş) al Arhivelor Naţionale, fond Titan-Nădrag-Călan – Uzina Nădrag.
7. Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale, fond Comisariatul Poliţiei oraşului Orşova.
8. Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale, fond Delegatul Comisiei Române pentru Aplicarea Ar-mistiţiului – judeţul Severin.
9. Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale, fond Prefectura judeţului Severin.
10. Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale, fond Prefectura judeţului Severin – Biroul Armistiţiului.
 
 

[1] Rămneanţu 1997, p. 431.
 
[2] Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale (în continuare SJTAN), fond Prefectura judeţului Severin – Biroul Armistiţiului, d. 74/1944, f. 2.
 
[3] Ibidem, f. 3.
 
[4] Ibidem, f. 6.
 
[5] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin – Biroul Ar-mistiţiului, d. 75/1944, f. 1.
 
[6] Serviciul Judeţean Caraş-Severin (Caransebeş) al Arhivelor Naţionale (în continuare SJCSAN), fond Primăria oraşului Caransebeş, d. 14 a/1944-1945, f. 153.
 
[7] Ibidem, f. 318.
 
[8] SJTAN, fond Comisariatul Poliţiei oraşului Orşova, d. 68/1944, f. 98-99.
 
[9] Ibidem, f. 210.
 
[10] Ibidem, f. 213.
 
[11] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin-Biroul Armistiţiului, d. 45/1944, f. 1.
 
[12] SJCSAN, fond Primăria oraşului Caransebeş, d. 14 a/1944-1945, f. 159-160.
 
[13] SJTAN, fond Comisariatul Poliţiei oraşului Orşova, d. 68/1944, f. 19.
 
[14] Ibidem, f. 51.
 
[15] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin – Biroul Armistiţiului, d. 74/1944, f. 19.
 
[16] Rămneanţu 1997, p. 431.
 
[17] SJCSAN, fond Primăria oraşului Caransebeş, d. 14 a/1945, f. 43.
 
[18] Banatul, Timişoara, anul II, nr. 36, 16 februarie 1946, p. 1.
 
[19] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin, d. 1/1946-1947, f. nenumerotată.
 
[20] Rămneanţu 1997, p. 430.
 
[21]* Art. 10: ,,Guvernul român trebuie să facă în mod regulat, în monedă românească, plăţile cerute de către Înaltul Comandament Aliat (sovietic), pentru îndeplinirea funcţiunilor sale şi, în caz de necesitate, va asigura folosinţa întreprinderilor industriale şi de transport aflate pe teritoriul României, precum şi a mijloacelor de comunicaţie, staţiunilor generatoare de energie, întreprinderilor şi instalaţiilor de utilitate publică, depozitelor de combustibil, petrol, alimente şi alte materiale sau servicii, în acord cu instrucţiunile date de către Înaltul Comandament Aliat (sovietic).
                Vasele de comerţ româneşti, care se găsesc atât în apele româneşti, cât şi în cele străine, vor fi supuse controlului operativ al Înaltului Comandament Aliat (sovietic), pentru folosirea lor în interesul general al aliaţilor (vezi anexa la art. 10)”. (România liberă, Bucureşti, anul II, nr. 33, 17 septembrie 1944, p. 2).
 
[22]** Anexa la art. 10: ,,Guvernul român va retrage şi răscumpăra, în limitele de timp şi potrivit condiţiunilor pe care Înaltul Comandament Aliat (sovietic) le va specifica, toate monedele deţinute pe teritoriul românesc şi emise de Înaltul Comandament Aliat (sovietic) şi va înmâna moneda astfel retrasă, fără plată, Înaltului Comandament Aliat (sovietic)”. (Ibidem, p. 3).
 
[23] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin-Biroul Armistiţiului, d. 8/1944, f. 18.
 
[24] Ibidem, f. 102.
 
[25] Ibidem, f. 154.
 
[26] Ibidem, f. 98.
 
[27] Rămneanţu 1997, p. 430.
 
[28] SJCSAN, fond Primăria oraşului Caransebeş, d. 12/1945, f. 1-2.
 
[29] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin, d. 1/1944-1945, f. nenumerotată.
 
[30] Ibidem, f. nenumerotată.
 
[31] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin – Biroul Armistiţiului, d. 18/1945, f. 13.
 
[32] Idem, d. 15/1945, f. 2.
 
[33] Idem, d. 5/1945-1946, f. 1.
 
[34] Ibidem, f. 12.
 
[35] Ibidem, f. 11.
 
[36] Ibidem, f. 8.
 
[37] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin – Biroul Armistiţiului, d. 19/1946, f. 199.
 
[38] Idem, d. 6/1945, f. 2, 6.
 
[39] SJTAN, fond Delegatul Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului – judeţul Severin, d. 4/1945-1946, f. 75.
 
[40] SJCSAN, fond Titan-Nădrag-Călan–Uzina Nădrag (în continuare T.N.C. – Uzina Nădrag), d. 5/1945-1947, f. 1.
 
[41] Ibidem, f. 29.
 
[42] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin – Biroul Armistiţiului, d. 9/1946, f. 2.
 
[43] Ibidem, f. 7.
 
[44] Ibidem, f. 9.
 
[45] Ibidem, f. 10.
 
[46] Ibidem, f. 13.
 
[47] Ibidem, f. 14.
 
[48] Ibidem, f. 3.
 
[49] Ibidem, f. 5.
 
[50] Ibidem, f. 8.
 
[51] Ibidem, f. 6.
 
[52] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin – Biroul Armistiţiului, d. 67/1945-1946, f. 54.
 
[53] Ibidem, f. 55.
 
[54] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin – Biroul Armistiţiului, d. 39/1946, f. 4.
 
[55] Idem, fond Prefectura judeţului Severin, d. 1/1947, f. 1.
 
[56] Idem, fond Prefectura judeţului Severin-Biroul Armistiţiului, d. 1/1948, f. 97.
 
[57] Ibidem, f. 99.
 
[58] * Art. 11: ,,Pierderile pricinuite Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic, vor fi compensate faţă de Uniunea Sovietică de către România, însă, luând în consideraţie că România nu numai că s-a retras din război, dar a declarat război şi, în fapt, duce război contra Germaniei şi Ungariei, părţile sunt de acord ca compensaţiile pentru pierderile menţionate să nu fie plătite în întregime de România, ci numai în parte, şi anume în sumă de 300.000.000 dolari ai Statelor Unite, plătibili în curs de şase ani în mărfuri (produse petroliere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, diverse maşini etc).
România va plăti despăgubiri pentru pierderile pricinuite, în România, proprietarilor celorlalte State Aliate şi naţionalilor lor, pe timpul războiului, despăgubiri a căror sumă va fi fixată ulterior (vezi anexa la art. 11)”. (România liberă, Bucureşti, anul II, nr. 33, 17 septembrie 1944, p. 2).
 
[59] ** Anexa la articolul 11: ,,Baza pentru regularea plăţilor de reparaţii prevăzute în art. 11 al prezentei Convenţii va fi dolarul american la paritatea sa aur din ziua semnării convenţiei, adică 35 de dolari pentru o uncie de aur”. (Ibidem, p. 3).
 
[60] SJTAN, fond Delegatul Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului – judeţul Severin, d. 4/1945-1946, f. 76.
 
[61] Idem, fond Prefectura judeţului Severin, d. 6/1945, f. nenumerotată.
 
[62] SJCSAN, fond Comunitatea de Avere Caransebeş, d. 109/1945, f. 257.
 
[63] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin – Biroul Armistiţiului, d. 19/1946, f. 30.
 
[64] Ibidem, f. 42.
 
[65] * Art. 12: ,,Guvernul român se obligă ca, în termenele indicate de către Înaltul Comandament Aliat (sovietic), să restituie Uniunii Sovietice, în bună stare, toate valorile şi materialele luate de pe teritoriul ei în timpul războiului, aparţinând statului, organizaţiilor politice şi cooperative, întreprinderilor, instituţiilor sau cetăţenilor particulari, şi anume: utilajul fabricilor şi uzinelor, locomotive, vagoane de căi ferate, tractoare, autovehicule, monumente istorice, valori de muzeu şi orice alte bunuri”. (România liberă, Bucureşti, anul II, nr. 33, 17 septembrie 1944, p. 2).
 
[66] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin – Biroul Armistiţiului, d. 57/1944, f. 68-75.
 
[67] Ibidem, f. 33-34.
 
[68] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin, d. 1/1944-1945, f. nenumerotată.
 
[69] Ibidem, f. nenumerotată.
 
[70] Ibidem, f. nenumerotată.
 
[71] SJCSAN, fond Primăria oraşului Caransebeş, d. 14 a/1945, f. 41-42.
 
[72] SJTAN, fond Delegatul Comisiei Române pentru Aplicarea Armistiţiului-judeţul Severin, d. 4/1945-1946, f. 77.
 
[73] Ibidem, f. 24-25.
 
[74] SJTAN, fond Prefectura judeţului Severin – Biroul Ar-mistiţiului, d. 48/1946-1947, f. 15-16.
 

 

Cărți/Books

carte

Recomandă Morisena

Share

Copertele I

Vizite din 2 martie 2020