Ultimul număr apărut

Morisena nr. 1 (21)/2021

Morisena este indexată în:

http://www.sindexs.org/JournalList.aspx

Directory of Research Journals Indexing

Eurasian Scientific Journal Index

 

Morisena este înscrisă în:

Fluxuri Distribuţie

Banologia (V): Despre un criteriu metodologic greșit (Holban, 1962)

Versiune tiparSend by email
Autor: 
Sorin FORȚIU
E-mail: 
sorinfortiu@gmail.com
 
Banologia (V): Despre un criteriu metodologic greșit (Holban, 1962)
 
Abstract: In 1962, Maria HOLBAN HOLBAN tries to answer a question with a complicated answer: who owns (the fortress, Banatus?) Severin after 1330? Because in her attempt she postulates a methodological criterion, which she absolutizes – the value of the information regarding the titles of a character in the text of any document, be it a solemn diploma, is lower than that offered in the list of dignitaries registered by the final protocol of a solemn royal act –, I will analyze its validity.

Keywords: banus, Banatus, Szörény, Severin, fortress, Holban, methodological criterion.
 
În anul 1962, Maria HOLBAN încearca să răspundă și la o întrebare complicată: cine stăpânește (cetatea, Banatus?) Severinul[1] după anul 1330? Deoarece în tentativa sa ea postulează un criteriu metodologic, pe care-l și absolutizează – valoarea informațiilor referitoare la titlurile unui personaj din textul oricărui document, fie el chiar o diplomă solemnă, este mai mică decât cea oferită în lista demnitarilor înregistrată de către protocolul final al unei act regal solemn[2] –, vom analiza valabilitatea acestuia.
M. Holban încearcă să demonstreze că Banatul de Severin nu mai are o existență efectivă începând cu luna iulie a anului 1335, iar menționarea calității de ban a lui Dionisie, fiul comitelui Nicolae, fiul lui Ivanca, de genere Balog[3], într-un act privind o judecată a sa, deci de natură particulară, din 8.05.1338, este doar o simplă distincție onorifică a fostului titular[4]. Ce "uită" să precizeze autoarea referitor la acest document, care a supraviețuit în original[5], este că el a fost emis chiar de către judele regal, între 1328-’49, comitele Paul, fiul lui Simion, de Nagymarton[6], iar acesta nu ar fi acceptat să-l menționeze pe Dionisie drept Banum de Zeurinio dacă el nu ar fi ocupat efectiv, în acel moment, honorul respectiv[7]. Din poziția sa, Paul știa foarte bine să facă diferența între un ban în exercițiu și un titlu onorific de banus. De exemplu, conform unui act datat 8.05.1335[8], la data de 4.02.1335, judele regal Paul emite o sentință, privindu-l pe îndărătnicul magistru Sebus, fiul comitelui Abraham, după ce a judecat o cauză împreună cu Toma, voievodul transilvan, Dimitrie, vistierul regal, Nicolae, comite de Zala, Ștefan, comite de Nitra, Dominic, comite de Veszprém, Paul[9], fost ban de Mačva[10], care a purtat acest titlu între 1320-’28[11] și împreună cu alți nobili, care au făcut parte din acel scaun de judecată. Într-un alt caz, judecat în fața aceluiași jude regal, la data de 19.11.1335[12], Ioan de Alsan, fiul lui Logretus, de genere Szentemagocs[13], ocupant al honorului de Banatus de Mačva între 1328-’34[14], apare drept Ioan, fiul lui Logretus, fost ban de Mačva și Ioan fostul ban[15]. De fiecare dată[16] judele Paul are grijă să menționeze că este vorba doar de un titlu onorific, lucru pe care nu-l face în cazul lui Dionisie, Deci, la 8.05.1338, acesta poartă titlul de ban în exercițiu. Același lucru se întâmplă și la data de 13.09.1341, când el apare drept [magistri] Dionisii magistri dapifferorum ejusdem domini regis, banique de Zeuryno într-o scrisoare a regelui Carol Robert de Anjou adresat capitlului din Vác[17]. Actul regal nu a supraviețuit, dar el este amintit în documentul emis de capitlu, iar călugării de aici nu aveau de unde să știe că, la acea dată, Dionisie este stolnic și ban de Severin decât din misiva regală. M. Holban este forțată să accepte că Dionisie a fost ban de Severin în exercițiu în perioada mai-iunie 1335, deoarece este pomenit în această calitate pe (sic! în) lista marilor dregători[18] din eschatocolul unor documente regale. Dacă analizăm cu atenție documentele din această perioadă vom constata că Dionisie apare drept:
14.05.1335: stolnic[19]                                  (eschatocol)
19.05.1335: stolnic și ban de Severin[20]        (eschatocol)
19.05.1335: stolnic și ban de Severin[21]        (eschatocol)
   <13.06.1335: stolnic și ban de Severin[22]   (eschatocol)
16.06.1335: stolnic[23]                                  (eschatocol)
22.06.1335: stolnic și ban de Severin[24]        (eschatocol)
  6.07.1335: stolnic[25]                                  (eschatocol)
17.08.1335: stolnic[26]                                  (eschatocol)
  4.03.1336: ban de Severin și stolnic[27]
25.04.1336: ban de Severin și stolnic[28]
13.10.1336: ban de Severin și stolnic[29]
11.11.1336: ban de Severin și stolnic[30].
Trebuie să subliniem că numărul documentelor în care Dionisie este menționat, în anul 1335, cu titlul de ban de Severin este dublu față de cele amintite de către M. Holban (4 versus 2). Apoi, observăm că de două ori se întâmplă ca între două perioade în care Dionisie apare numai ca stolnic să existe un document, sau mai multe, care-l indică drept stolnic și purtător al titlului de ban de Severin. Acest lucru ne arată că nu există o legătură intrinsec-univocă între honorurile purtate de către Dionisie și felul în care acestea sunt reflectate de lista demnitarilor din eschatocolul documentelor regale, iar criteriul metodologic postulat de Maria HOLBAN nu se confirmă. Ipoteza, avansată interogativ de către aceeași cercetătoare – apariția lui Dionisie drept ban de Severin în perioada mai–iunie 1335 poate fi legată de trecerea și strămutarea voievodului Bogdan, fiul lui Mykula din țara sa în Ungaria și de activitatea desfășurată în acest sens de către Ladislau, arhiepiscop de Kalocsa și cancelar regal[31] –, nu are temei; regele îl trimite pe Ladislau la fruntariile regatului încă dinainte de luna noiembrie a anului 1334. În aceste condiții, de ce ar fi reactivat el honorul de Banatus de Severin doar după jumătate de an? Apoi, Ladislau este acolo până la sărbătoarea adormirii fericitei fecioare[32] (15 august), iar la 6 iulie și 17 august Dionisie este menționat doar ca magister dapiferorum.
Modalitatea în care analizează M. Holban[33] documentul judelui regal din 11.11.1336[34] este simptomatic pentru felul în care ea înțelege să reconstruiască trecutul. Actul în cauză conține o decizie judecătorească, a aceluiași Paul de Nagymarton, într-o cauză complexă. Citând "comod", doar după un corpus de documente românesc deficitar, deoarece nu oferea decât o regestă incompletă[35], Maria HOLBAN omite componența consistentă a scaunului de judecată: Cenad, arhiepiscop de Esztergom[36], fratele Ladislau, arhiepis- cop de Kalocsa[37], episcopii de Pécs (Ladislau[38]), Eger (Nicolae[39]), Zagreb (Ladislau[40]), Cenad (Iacob[41]), Transilvania (Andrei[42]), Vác (fratele Rudolf[43]), Veszprém (Meskow[44]), Beograd (fratele Paul[45]) și Sirmium (Petru[46]), care este și comite al capelei[47], precum și vistierul Dimitrie[48], Mykch[49], banul întregii Sclauonia, Toma, voievodul transilvan[50], care este și comite de Solnoc, Paul[51], vistierul reginei, Dionisie, magistrul stolnic, care poartă și titlul de ban de Zewrinio[52], Nicolae[53], zis Treutel, comite de Pozsony[54], Oliver, fiul lui Matei, judele curţii reginei[55], care este și comite de Fejér[56], Paul, zis Magyar, castelan de Gymus[57] și Toma, fiul [comite]lui Petru [Magni, de genere Csór], castelan de Chowkakw[58], precum și alți nobili ai regatului.
Dacă comparăm lista judecătorilor menționați de judele regal Paul[59] cu demnitarii consemnați în lista din eschatocolul documentului prin care regele Carol Robert de Anjou întărește hotărârea luată[60] vom observa mai multe diferențe semnificative:
- ordinea celor menționați în ambele documente diferă;
- episcopul de Oradea (Andrei) și cel de Nitra (fratele Vid), palatinul Wilhelm Drugeth, Nicolae, banul de Mačva și magistrul comis Ștefan nu au participat la judecată, dar sunt menționați în lista demnitarilor[61], unde se mai specifică și vacanța scaunelor episcopale de Bosnia și de Győr61;
- episcopia de Beograd este menționată diferit: castrum Nandur / Albensis de Nandur;
- ambii castelani sunt omiși de către documentul regal62;
- porecla comitelui de Pozsony (dicti Treutel) nu este menționată decât la componența scaunului de judecată;
- Petru este menționat în eschatocol doar drept episcop de Sirmium, iar calitatea sa de comite al capelei este ignorată[62];
- titlul de comite de Fejér a lui Oliver este preterat în protocolul final al documentului regal62;
- probabil dintr-o neatenție a scribului[63], titlul de ban de Mačva în exercițiu purtat de către Nicolae[64] nu este specificat clar în lista demnitarilor cuprinsă de către eschatocolul documentului regal, unde acesta apare doar drept Nicolao de Mackow.
Ultimele trei observații ne arată că omisiunea titlului de ban în exercițiu în cazul lui Dionisie nu este singulară și poate avea și alte explicații decât postulata valoare diferită a informațiilor din cuprinsul unei diplome și cea din lista demnitarilor înregistrată de către protocolul final al documentului. În fapt, nu știm de ce honorul de Banatus de Severin nu este menționat constant în lista demnitarilor din eschatocolul documentelor regale în această perioadă. Este vorba de o cutumă ale cărei resorturi intime nu suntem încă capabili a le descifra cu claritate, iar a construi scenarii istoriografice pe baza acestei realități este tare periculos.
Printre multele afirmații făcute de către M. Holban, care trebuie neapărat corectate, se numără și cele referitoare la faptul că [După anul 1336 și] Pînă la moartea lui Ca-rol Robert (i.e. † 16.07.1342 -n.m.) nu mai apare niciodată vreun ban de Severin în înșiruirea marilor dregători din diplomele solemne, ... întrucît banatul său (i.e. cel de Seve-rin, unde Dionisie ocupase honorul -n.m.) nu mai are o existență efectivă. Menținerea formală a titlului de ban ca simplă distincție onorifică a fostului titular trădează doar amânarea recuperării banatului[65]. Ultima aserţiune denotă doar faptul că, în fapt, M. H. nu a înțeles cum a "funcțio-nat" titlul onorific de banus, care nu ascunde vreodată vreo intenție absconsă a regalității, ci este doar o simplă cutumă. Biblioteca filialei din Cluj-Napoca a Academiei (foste R.S.R.) deține un document din 5.03.1338 prin care regele Carol Robert de Anjou întărește și transcrie o scrisoare regală deschisă și o transformă într-o scrisoare privilegiată, iar în lista demnitarilor din eschatocolul noului document se numără și Dionisie, ban de Severin și stolnic[66]. În întreaga perioadă invocată[67], Dionisie este recunoscut de către rege, de palatin, de judele regal, precum și de autoritățile ecleziastice, drept ban în exercițiu. Cât despre honorul de Banatus de Severin, acesta a dăinuit atâta vreme cât titlul de banus de Severin este menționat în documente[68]. Chiar dacă există presupunerea că acest honor nu poate exista decât în cazul în care regalitatea deține cetatea Severinului, în fapt, acum, se pare că nu există o relație biunivocă între cele două probleme; banul putea rezida și la Mehadia. Acest lucru este indicat de faptul că nu știm exact care a fost soarta cetății Severinului după anul 1330, iar Dionisie (15.08.1331) și Ștefan (4.07.1349) poartă titlul de banus de Severin și ocupă honorul de castelani ai Mehadiei[69]. Cu altă ocazie am arătat că demnitățile multiple (ban de Severin + comite) sunt "ceva" obișnuit[70]; de aceea nu putem accepta nici afirmația După 1330 titlul de ban, adăogat (sic!) doar ca un accesoriu la cel real de mare (!)[71] stolnic[72].
Este foarte posibil ca Dionisie să fi ocupat honorul de Banatus de Severin atâta timp cât l-a deținut și pe cel de magistru stolnic (după luna septembrie a anului 1330[73]). De exemplu, dacă analizăm apariția lui Dionisie în documentele din anul 1341:
29.01.1341: stolnic[74]
  3.08.1341: Dionisii bani de Zeurinio[75]
13.09.1341: Dionisii magistri dapifferorum ejusdem domini regis, banique de Zeuryno[76]
27.09.1341: Dionisii banii[77]
29.09.1341: măritului bărbat Dionisie banul ... Dionisie banul[78]
vom observa că la sfârșitul lunii ianuarie a anului 1341, Dionisie apare încă drept stolnic în lista demnitarilor. La începutul lunii august este menționat drept ban de Severin. La mijlocul lunii septembrie îl găsim ca stolnic și ban de Severin într-o misivă regală. Doar la sfârșitul lunii septembrie 1341 pare că poartă titlul onorific de banus[79], dar documentele din 27 și 29 septembrie sunt doar niște acte de punere în posesie și hotărnicie, a moșiei Vălcău din comitatul Crasna, în care Dionisie apare doar incidental drept megieș. În fapt, nu știm cât a mai ocupat Dionisie honorul de Banatus și pe cel de magistru stolnic după data de 13.09.1341. Posibil chiar până la mijlocul lunii decembrie 1342[80], deoarece doar atunci îi putem atesta documentar pe înlocuitorii săi[81].
Cât despre succedaneul lui Dionisie, Ștefan, fiul lui Dionisie, de genere Tomaj, M. Holban subliniază apăsat că el nu apare niciodată [ca ban de Severin] pe (sic! în) lista dregătorilor în (sic! din) protocolul final al diplomelor solemne date de rege[le Ludovic I][82] în perioada 1343–’50[83]. În fapt, chiar în primul document care-l atestă în acest honor, cel din 19.12.1342[84], pe care M. Holban "omite" cu nonșalanță să-l amintească[85], acesta apare chiar în lista dregătorilor, din eschatocolul unui document de confirmare a unei danii de către noul  rege, drept Stephano Bano Filio Dionisij de Zeurino81b, [86]. Aceeași situație o regăsim anul următor în eschatocolul documentelor din 26.03.1343[87] și 27.04.1343[88]. Peste trei ani, la 11.12.1346, Ștefan, ban de Zewrin, apare din nou în lista demnitarilor din protocolul final al unui document regal[89].  
Cât despre documentele invocate[90] în sprijinul aser- țiunii sale referitoare la purtarea titlului de ban doar onori-
fic și de către Ștefan, cel puțin cele din 6.10.1343[91] și 26.09.1345[92] sunt în aceeași situație cu cel din 19.12.1342; ambele sunt acțiuni judecătorești, prima în fața palatinului Nicolae și a doua o sentință a judelui regal Paul. Nicicare nu ar fi acceptat/utilizat un titlu de ban în exercițiu în locul celui onorific. Apoi, actul din 5.02.1347, amintit și el de către M. Holban, este o poruncă a regelui Ludovic I, adresată capitlului bisericii din Eger, prin care se solicită cercetarea unei plângeri făcute de către domini Stephani Bano de Zeurinijo[93]. Peste doar trei luni, la data de 19.05.1347, regele vestește că a oferit dreptul de-a jus gladii pe moșiile lor Zeech, Bolug și Myskouch feciorilor magistrului Petru de Zeech, de genere Bolug, Nicolae, banul întregii Sclauonia și al Croației, stolnicului Iwanka, fratelui lor carnalis, Iacob, precum și băieților lui Dionisie, fost ban de Severin[94], Blasiu, Toma și Petru. Dacă nici regele nu mai știe cine este (i.e. are dreptul să poarte titlul de), și cine nu, ban de Severin, atunci... Înainte de 27.02.1348, regele Ludovic I adeverește într-un act că magiștrii Ștefan, bani de Zeurino și fratele său Deseu sunt cu el în Italia[95]. La data de 18.04.1348[96], din Avignon, Papa Clement al VI-lea îi scrie și lui Stephano [filii] Dionysii Bano de Scenicin[97] (i.e. Severin)[98]. La 4.07.1349, regele Ludovic I, la cererea lui magnificus vir St[ephanus] filius dyonisy banus de Zewrino castellannus de myhald[99], care se prezintă personal în fața sa, donează locum seu situm ville Belenus[100], din districtul Cuești (Kuesd), în vederea colonizării acestuia, servitorilor banului, Ioan și Marc, fiii lui Hench[101], și des-
cendenților lor, pentru slujba lor credincioasă.
Ultimele apariții ca ban de Severin ale lui Ștefan au loc în anul 1349, fiind în legătură cu moșia sa Abad[102]:
14.10.1348: regele ordonă palatinului Nicolae să verifice, în congregația comitatului Heueswyuar, dacă pretenția ridi- cată de către magnificus vir Stephanus banus de Zeurinio filius Dionisii[103] și fratele său Desew referitor la moșia numită Abad, iuxta fluvium Tycie, este adevărată, iar dacă se adeverește aceștia să fie din nou puși în posesie în numele regelui[104]
17.07.1349: palatinul Nicolae, jude al cumanilor, anunță că în congregația nobiliară generală, ținută la data de 13 iulie lângă râul Eger (Agria), în comitatul Heueswyuar, Mihai cel Negru, fiul lui Nicolae de Opaz, în numele lui Ștefan, banul de Severin, a prezentat un privilegiu regal, întărit cu pecetea cea mare. Palatinul i-a întrebat pe vice-comite, pe juzii nobiliari și pe nobilii comitatului, care au jurat și au răspuns că pe moșia Abad, a lui Ștefan banul și a fratelui său Deseu, din timpuri străvechi era un bac folosit la trecerea râului Tisza (Ticya). În acest sens, palatinul emite un document întărit cu pecetea sa, a vice-comitelui și a juzilor nobiliari[105]
1.11.1349: Ștefan, ban de Severin și fratele său Deseu se prezintă personal în fața regelui la Alba Iulia și prezintă docu- mentul palatinal din 17 iulie, pe baza căruia solicită refacerea bacului de pe moșia lor Abad la starea sa inițială[106].
2.11.1349: regele ordonă capitlului din Eger ca să transcrie și să emită o scrisoare privilegiată după scrisoarea sa des-chisă, întărită cu pecetea cea mare, din 1 noiembrie, care le va fi prezentată de către Ștefan, ban de Severin și fratele său, Deseu, ori de procuratori sau alți oficiali ai acestora[107].
5.11.1349: din Alba Iulia (terra transsilvana in Alba Julae), regele Ludovic I scrie judelui (villico) satului Kooch și oaspeților locuitori acolo, precum și cumanilor din regiunea satelor numite Abad și Thomeymunustura[108], că magnificus vir Stephanus banus de Zeurino i s-a plâns că aceștia îi folosesc moșiile respective, în principal pescăria numită Illev. Regele menționează că moșiile de aici sunt în proprietatea deplină și exclusivă a nobilului Ștefan, ban de Severin și interzice folosirea acestora de către sătenii din Kooch și de către cumanii din ținut[109]. Aceasta este ultima menționare a lui Ștefan drept ban de Severin. Anul următor, 13.04.1350[110], 25.09.1350[111] și 17.10.1350[112], el este amintit drept magistri Stephani quondam bani de Zeurynio / magistrul Ștefan, fost ban de Severin, sau simplu magistro Stephano quondam bano / magistrul Ștefan, fost(ul) ban.
Înlocuitorul lui Ștefan, magistrul Nicolae, fiul lui Petru, de genere Balog, ramura Lendva de Sus[113], este atestat documentar[114] ocupând honorul de Banatus de Severin prin menționarea sa drept Nicolao de Zewrino banus în lista demnitarilor din eschatocolul unui document regal la data de 14.03.1350[115]. Apoi (sic!) pînă în februarie 1355 inclusiv, îl vom afla [pe Nicolae] nelipsit dintre marii dregători ai coroanei[116] ... Dar îndată după aceea (i.e. 2.02.[117] și 18.02.1355[118] -n.m.) dispare banul de Severin dintre marii dregători ai coroanei ... susține Holban[119]. În fapt, urmașul   lui Nicolae[120], Dionisie[121], fiul lui Ștefan, de genere Herman[122], apare cel puțin de două ori menționat cu titlul de ban de Severin în lista demnitarilor din eschatocolul unor diplome solemne în anul 1359[123]. El nu a fost o apariție efemeră[124], ci a purtat titlul de ban în exercițiu vreme de mai bine de patru ani[125]. Apoi, la 10.11.1359, Dionisie este atestat drept voievod transilvan, iar honorul de Banatus de Severin devine vacante, pentru regatul ungar, până în anul 1375.
Surprinzător de multele inadvertențe, lacune, informații greșite, concluzii eronate etc. ne fac să recomandăm citarea studiilor scrise de Maria HOLBAN[126] doar după temeinice reverificări.
 
Anexa I
 
Într-un document regal solemn, publicat de către FEJÉR György în 1833, datat Anno Domini MCCCLVI. (i.e. 1356) Sexto kalendas mensis Octobris (i.e. 26.09.), regni autem nostri anno quindecimo. (i.e. 1356), lista demnitarilor din eschatocol îi conține și pe Magnificis viris Nicolao Palatino et Iudice Cumanorum, Nicolao, filio Laurentii, Vaiuoda Transyluano, et Comite de Zonuk Cykow Magistro Thawarnicorum nostrorum, Comite Thoma, Iudice Curiae nostrae, Andrea, filio Laczk, de Machow, et Nicolao de Zewrino, Banis, Oliuerio Iudice Curiae Dominae reginae, Genitricis nostrae, charissimae, nec non Comite castriferrei et Sopronien[si]. Theuteus Thauernicorum eiusdem Dominae reginae, et Ianitorum nostrorum Magistro, Leukus Dapiferorum, et Pincernarum, Dionysio Agazonum, nec non Ioanne, filio eiusdem Oliuerii Dapiferorum reginalium Magistro, Simeone, filio Mauritii, Comite Posonien[si][127]. Această înșiruire ridică multe probleme, care indică o datare defectuoasă a documentului de către editor[128]:
-Nicolae "Kont", fiul lui Laurențiu "Tót" de Raholca (Raholcai "Kont" Miklós -l.m.) este atestat drept voievod transilvan între 6.12.1351 și 21.03.1356, iar înlocuitorul lui, Andrei, fiul lui Lack, de genere Herman (Lackfi András -l.m.), ocupă deja honorul la data de 6.04.1356;
-Andrei, fiul lui Lack, de genere Herman este atestat ban de Mačva în exercițiu din 24.04.1353 și până la 21.10.1354, iar la data de 18.02.1355 el poartă deja titlul de ban doar onorific;
-îl găsim pe Nicolae drept ban de Severin în exercițiu până la 2.02.1355, iar înlocuitorul lui, Dionisie, este deja menționat la 28.05.1355;
-Toma de Szécsény, fiul lui Vulpe/Farkas, de genere Kacsics (Szécsényi Tamás -l.m.) este jude regal doar până la data de 29.03.1354;
-Ștefan "Theuteus", fiul lui Emeric de Becse (Becsei Töttös -l.m.) este tezaurar al reginei și ușier regal până la data de 6.11.1353, iar din 18.11.1353 ultimul honor este ocupat deja de către Toma, fiul lui Petru "cel Mare", de genere Csor (Gönyűi Tamás -l.m.);
-Ioan, fiul lui Oliver, de genere Ratot, ramura Paksi (Paksi János -l.m.) este stolnic al reginei până la data de 11.03.1354.
Pentru a fi în consonanță cu perioadele în care toți demnitarii menționați în eschatocol au ocupat honorurile respective, documentul trebuie să fie anterior datei de 6.11.1353 și post 24.04.1353. Dacă luăm în considerare elementele de datare, MCCCLVI. ar trebui să  fie MCCCLIII[129], iar quindecimo este tredecimo[130] => 26.09.1353, iar Nicolao de Zewrino este Nicolae, fiul lui Petru, de genere Balog, ramura Lendva de Sus. Deci, nu există vreun alt ban de Severin între Nicolae și Dionisie.
 
Bibliografie:
 
AKO = Anjou–kori oklevéltár / Documenta res hungaricas tempore regum andegavensium illustrantia, Fundavit Julius KRISTÓ, I.–XL., Budapest–Szeged, 1990–2014, ISBN 963 481 852 8 Ö.
AOAnjoukori okmánytár / Codex diplomaticus Hungaricus Andegavensis, Szerkeszti NAGY Imre, Tasnádi NAGY Gyula, I–VII Kötet, Budapest, 1878–1920 (Monumenta Hungariae Historica / Magyar Történelmi Emlékek, Első Osztály, Okmánytárak, A Magyar Tudományos Akadémia Történelmi Bizottsága).
Bánffy = VARJÚ Elemér, IVÁNYI Béla, Oklevéltár a Tomaj nemzetségbeli losonczi Bánffy család történetéhez, I–II. Budapest, 1908–1928.
Bartal, 1901 = Antonius BARTAL, Glossarium mediæ et infimæ Latinitatis regni Hungariæ, Academiæ Litterarum Hungaricæ, Lipsiæ (i.e. Leipzig -n.m.), In aedibus B. G. TEUBNER, [Budapestini, Sumptibus Societatis Frankli- niæ], MCMI (i.e. 1901 -n.m.), XXVIII + 722 + [1] pg.
CD = FEJÉR György, Codex Diplomaticvs Hvngariae Ecc- lesiasticvs ac Civilis • Magyarország Egyházis és Világi Okmánytára, I–XI tomus/kötet, Buda, 1829–1844.
CDP = Codex Diplomaticus Patriae • Hazai Oklevéltár 1234–1536, NAGY Imre, DEÁK Farkas, NAGY Gyula, M[agyar]. Történelmi Társulat, Budapest, 1879, VIII + 491 + [1] pg.
DIR, XIV, C. Tr, II = Documente privind istoria României, Veacul XIV, C. Transilvania, Vol. II (1321‒1330), Comitetul de redacție Ion IONAȘCU, L[etiţia]. LĂZĂRESCU-IONESCU, Barbu CÂMPINA, Eugen STĂNESCU, D[avid]. PRODAN, Mihail ROLLER [-] redactor respon- sabil, Academia Republicii Populare Române, Ed. Academiei Republicii Populare Române, [București,] 1953, LXXX + 419 + [2] pg.
DIR, XIV, C. Tr, III = Documente privind istoria României, Veacul XIV, C. Transilvania, Vol. III (1331‒1340), Comitetul de redacție Ion IONAȘCU, L[etiţia]. LĂZĂRESCU-IONESCU, Barbu CÂMPINA, Eugen STĂNESCU, D[avid]. PRODAN, Mihail ROLLER [-] redactor respon-
sabil, Academia Republicii Populare Române, Ed. Acade-miei Republicii Populare Române, [București,] 1954, LXXVI + 614 pg.
DIR, XIV, C. Tr, IV = Documente privind istoria României, Veacul XIV, C. Transilvania, Vol. IV (1341‒1350), Comi- tetul de redacție Ion IONAȘCU, L[etiţia]. LĂZĂRESCU-IONESCU, Barbu CÂMPINA, Eugen STĂNESCU, D[avid]. PRODAN, Mihail ROLLER [-] redactor respon- sabil, Academia Republicii Populare Române, Ed. Acade-miei Republicii Populare Române, [București,] 1954, LXIV + [2] + 699 pg.
DIRH, I/1 = Eudoxiu de HURMUZAKI, Nic[olae]. DENSUSIANU, Documente privitóre la Istoria Românilor ..., [Volumul I, Partea 1] 1199–1345, Publicate sub auspiciile Academiei Române și ale Ministerului Cultelor și Instrucțiunii publice, Bucuresci, 1887, XXX + [2] + 701 pg. + V. Tab[ele].
DF = Magyar Országos Levéltár (MOL), Budapest, HU, Diplomatikai fényképgyűjtemény.
DL = Magyar Országos Levéltár (MOL), Budapest, HU, Diplomatikai levéltár.
DZ, I–XV = T[adija]. SMIČIKLAS, Codex diplomaticus regni Croatiae, Dalmatiae et Slavoniae / Diplomatički zbornik kraljevine Hrvatske, Dalmacije i Slavonije., Volumen / Svezak I–XV, Zagreb, 1904–1916. 
Engel, 2003a = ENGEL Pál, Magyarország világi archontológiája 1301–1457, În: Ibi-dem, Magyar középkori adattár, Arcanum DVD könyvtár IV. – Család-történet, heraldika, honismeret, 2003 (editio princeps MTA Történettudományi Intézete, Budapest, Arcanum CD-ROM, 1.03.2001, 25,9 MB), ISSN 1588-9815, ISBN 963 9374 72 5.
Engel, 2003b = ENGEL Pál, Középkori magyar genealógia, În: Ibidem, Magyar közép-kori adattár, Arcanum DVD Könyvtár, IV, Családtörténet, heraldika, honismeret, 2003 (editio princeps MTA Történettudományi Intézete, Budapest, Arcanum CD-ROM, 1.03.2001, 25,9 MB), ISSN 1588-9815, ISBN 963 9374 72 5.
Engel, 2006 = Pál ENGEL, Regatul Sfântului Ştefan. Istoria Ungariei Medievale 895-1526, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2006, 392 pg. + 7 hărţi, ISBN 973-7867-63-7, 978-973-7867-63-6.
Forțiu, 2017 = Sorin FORȚIU, Un cumul de demnități: ban de Severin și comite, În: Morisena, Anul II, Nr. 3 (7) / 2017, pp. 13–20.
Forțiu, 2017a = Sorin FORȚIU, Despre titlul onorific de “banus, În: ArheoVest, Nr. V: In Honorem Doina Benea, Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie, Timişoara, 25 noiembrie 2017, Vol. 1: Arheologie, Vol. 2: Metode Interdisciplinare și Istorie, Editor: Sorin FORȚIU (cu mulțumiri pentru ajutorul punctual acordat lui Andrei STAVILĂ, Cristian OPREAN, Adrian CÎNTAR și Simona REGEP); Coordonator: Dorel MICLE; DVD-ROM: Adrian CÎNTAR; WEB: Sorin FORȚIU și Claudiu TOMA, Asociația “ArheoVest” Timișoara, JATEPress Kiadó, Szeged, 2017, Vol. 1: pp. 1–580 + DVD-ROM, Vol. 2: pp. 581–1282, ISBN 978-963-315-358-1 (Összes/General), 978-963-315-359-8 (I. kötet/volumul 1), 978-963-315-360-4 (II. kötet/volumul 2); Vol. 2, pp. 1153–1208.
HO = Codex Diplomaticus Patrius • Hazai Okmánytár, A M[agyar]. T[udományos]. Akadémia Történelmi Bizottsága, I–VIII tomus/kötet, Győrött-Budapest, 1865–1891.
Holban, 1962 = M[aria]. HOLBAN, Contribuții la studiul raporturilor dintre Țara Romînească și Ungaria angevină (problema stăpânirii efective a Severinului și a suzeranită-
ții în legătură cu drumul Brăilei), În: Studii. Revistă de Istorie, Anul XV – 1962, [nr.] 2, pp. [315/1]–347/33.
Holban, 1981 = Maria HOLBAN, Contribuții la studiul raporturilor dintre Țara Românească și Ungaria angevină (Problema stăpânirii efective a Severinului și a suzerani- tății în legătură cu drumul Brăilei), În: Holban, 1981a, pp. 126–154.
Holban, 1981a = Maria HOLBAN, Din cronica relaţiilor româno-ungare în secolele XIII–XIV, Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“, Biblioteca istorică, LVII, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, București, 1981, 312 pg.
Karácsonyi, I–III/1 = KARÁCSONYI János, A magyar nemzetségek a XIV. század közepéig, Budapest, Magyar Tudományos Akadémia, Elsö Kötet, 1900, X + 464 pg.; Második Kötet, 1901, IV + 500 pg.; Harmadik Kötet, Első Fele, 1901, 256 pg.
KMH 1000–1350, I = Korai Magyar Helynévszótár 1000–1350, Vol. 1: Abaúj–Csongrád vármegye, HOFFMANN István, PÓCZOS Rita, RÁCZ Anita, TÓTH Valéria, GYŐRFFY Erzsébet, RESZEGI Katalin, A Magyar Név-archívum Kiadványai, 10, Debrecen, 2005, 449 pg., Összkiadás ISBN 963 472 933 9 Ö, 1. kötet ISBN 963 472 934 7, ISSN 1417-958X.
KMTL, 1994 = Korai magyar történeti lexikon (9–14. század), Főszerkesztő: KRISTÓ Gyula. Szerkesztők: ENGEL Pál és MAKK Ferenc, Akadémiai Kiadó, Budapest, 1994, 754 pg., ISBN 9630567229.
Pall, 2005 = Francisc PALL, Diplomatica latină din Transilvania medievală, Ediție îngrijită de Ionuț COSTEA, Seria Documente • Istorie • Mărturii, Ed. Argonaut, Cluj- Napoca, 2005, 296 pg., ISBN 973-7710-76-2, 9789737710765.
SB, I, III = PESTY Frigyes, A szörényi Bánság és Szörény vármegye története, Magyar Tudományos Akadémia. Történelmi Bizottsága, Első Kötet, Budapest, 1877, 484 pg.; Harmadik Kötet (Oklevéltár, I. Kötet), Budapest, 1878, 426 pg.
Szendrei = SZENDREI János, Miskolc város története és egyetemes helyirata, I–V. Kötet, Miskolcz Város Közönsége, Miskolcz, 1890–1911.
 

[1]Notă: Toate citările sunt menţionate prin folosirea scrisului italic. Dacă în acest citat exista deja ceva subliniat cu scris italic am recurs la folosirea scrisului normal pentru a indica acest lucru.
  M. Holban pare că are o defectuoasă înțelegere a relației cetatea Severinului-Banatul de Severin.
[2] ... există o deosebire esențială între calitatea de ban de Severin recunoscută unui atare ban, fie chiar în corpul unui document oricît de oficial și apariția acestei calități în lista marilor dregători ai coroanei ungare din protocolul final al diplomelor solemne emanate de cancelaria regală. Constatăm că pe vremea lui Carol Robert, de pildă, banul Dionisie Szecsia va fi amintit cu această calitate de ban pînă în 1338 (în fapt, 1341c -n.m.) în textul unor documente și oficiale și particulare, pe cînd această calitate lipsește din lista marilor dregători din diplomele solemne emanate în aceeași vreme (Holban, 1962, p. 316/2, nota 7). Chiar dacă ar fi așa (dar nu este!), putem spune că Dionisie, fiul comitelui Nicolae, de genere Balog, a purtat doar titlul onorific de banus după mai-iunie 1335.
a rimaszécsi Dénes / Széchy Dénes (l.m.); Dionisie de Rimav- ská Sečb (l.r.).
b Rimaszécs (l.m.); azi, Rimavská Seč, Rimavská Sobota okres, Banskobystrický kraj, SK.
c 13.09.1341: Dionisii magistri dapiferorum ejusdem dominis regis, banique de Zeuryno (Szendrei, III, pp. 44–45, doc 30). ENGEL Pál îl acceptă drept stolnic (magister dapiferorum regalium) între 18.03.1322–13.09.1341 și drept ban de Severin între 19.05.1335–13.09.1341 (vide Engel, 2003a, sub voce).
[3]  și Balogh.
[4]  Holban, 1962, p. 328/14 și nota 4; Eadem, 1981, p. 138, 139 nota 56.
[5]  CDP, pp. 216–217, doc 205 (l.l.); AKO, XXII, p. 146, doc 235 (rezumat extins l.m.); DIR, XIV, C. Tr, III, p. 463, doc 385 (minusculă regestă în l.r.).
[6]  Nagymartoni Pál (l.m.); Engel, 2003b, sub voce Fraknói (Nagymartoni, Gróf).
[7]  Opinia exprimată de M. Holban – Menținerea formală a titlului de ban ca simplă distincție onorifică a fostului titular trădează doar o intenție de a nu socoti chestiunea recuperării banatului [de Severin] ca închisă, ci doar amînată pentru un prilej mai prielnica – denotă doar o imaginație debordantă și o neînțelegere a modului în care a "funcționat" titlul onorific de banus. Asupra acestui ultim subiect, vide Forțiu, 2017a.
a Holban, 1962, p. 328/14; Eadem, 1981, p. 138.
[8]  AKO, XIX, pp. 34–35, doc 64.
[9]  Dorozsma nembeli István fia "Kazal" Pál (l.m.), Paul "Kazal", fiul lui Ștefan, de genere Dorozsma (l.r.)
[10]  paulo q[o]nda[m] bano de machou (DL 2877).
[11] Engel, 2003a, sub voce Macsói bán (banus Machoviensis), Garai Pál.
[12]  AKO, XIX, pp. 317–318, doc 709.
[13]  Szentemágocs nembeli Logretus fia János (Alsáni János) (l.m.); vide Engel, 2003b, sub voce Szentemágocs nem 3. tábla: Alsáni.
[14]  vide Engel, 2003a, sub voce sub voce Macsói bán (banus Machoviensis), Alsáni János.
[15]  Joha[n]em filium lugroti quo[n]da[m] banu[s] de machow ... joh[ane]s q[uon]da[m] bano ... (DL 76516).
[16]  vide și 26.09.1334: Nos comes Paulus iudex curie ... magnifici viri Demetrius magister thauarnicorum domini regis et Paulus quondam banus de Machow iudex curie domine regine ibidem personaliter consurgentes, ... magistrum Demetrium et Paulum condam banum (de două ori) ... magistrum Demetrium et Paulum banum patronos dictorum monasterio ... (AO, III, pp. 116–121, doc 87).
[17]  La ordinul regelui Carol Robert de Anjou, capitlul din Vác reambulează hotarul moșiei Myskolcz din comitatul Borsod pentru feciorii decedatului magistru Petru de Zeech, Nicolae și Iwancha și pentru unchiul lor Dionisie, stolnic regal și ban de Severin, și la solicitarea acestora le remite o copie a actului (Szendrei, III, pp. 44–45, doc 30).
[18]  Holban, 1962, p. 328/14, nota 4; Eadem, 1981, p. 139, nota 56.
[19]  AKO, XIX, pp. 118–119, doc 262.
[20]  DZ, X, pp. 211–212, doc 153 (Dionisio magistro dapiferorum nostrorum, bano de Zeurino); AKO, XIX, p. 125, doc 274; DIR, XIV, C. Tr, III, p. 348, doc 236 (regestă minusculă).
[21]  AKO, XIX, pp. 126–127, doc 276; dÿonisio mag[ist]ro da\pi- fer[orum] nostrorum bano de Zeurino (DL 58535).
[22]  AKO, XIX, pp. 154–155, doc 337.
[23]  AKO, XIX, p. 159, doc 344.
[24]  AKO, XIX, pp. 166–167, doc 361; DIRH, I/1, pp. 633–634, doc DVII (Dionisio magistro Dapiferorum nostrorum et bano de Zeurino).
[25]  AKO, XIX, pp. 186–187, doc 408.
[26]  AKO, XIX, pp. 230–231, doc 513.
[27]  DL 99956; AKO, XX, pp. 116–117, doc 94.
[28]  viro magnifico Dyonisio bano de Zeurinio magi[str]o dapif[e- r]or[um] (DL 99960); AKO, XX, p. 283, doc 381.
[29]  este vorba de un document palatinal, care este emis în afara tribunalului palatinal, în care îl întâlnim pe magnifico Dẏonisio bano de Zeurinio magi[str]o dapifero[rum] do[min]i regis (DL 99960; AKO, XX, p. 283, doc 381). Palatinul Wyllermus Drugetter (Wilhelm Drugeth) îl menționează pe Dionisie drept cumătru al său (compatri -Bartal, 1901, p. 151).
[30]  Dyonisii bani de Zewrinio magistri dapiferorum regalium -AO, III, pp. 290–296, doc 203 (l.l.); DIR, XIV, C. Tr, III, p. 397, doc 306 (regestă); AKO, XX, pp. 304–305, doc 427; Idem, pp. 311–312, doc 436 (rezumat în l.m.).
[31]  Holban, 1962, p. 327/13; Eadem, 1981, pp. 137–138.
[32]  Holban, 1962, p. 327/13; Eadem, 1981, p. 138, și nota 51.
[33]  Holban, 1962, pp. 326/12–328/14; Eadem, 1981, pp. 136–138.
[34]  AKO, XX, pp. 304–305, doc 427; DF 262240; AKO, XX, pp. 311–312, doc 436; DL 94069.
Paul judeca cauza pe 27 octombriea 1336, iar documentul care conține verdictul este emis la 11.11.1336b. Regele întărește sentința judelui Paul și emite o scrisoare privilegiată, care conține în transumpt și decizia judelui regal și o întărește cu puterea noului și autenticului sigiliu, la data de sexto decimo calendas Novembris (i.e. 17.10.1336). Datarea este defectuoasă; este vorba de luna Decembris (i.e. 16.11.).
a in vigilia beatorum Simonis et Jude apostolorum / în ajunul binecuvântaților apostoli Simion și Iuda, sărbătoare care cade pe 28 octombrie => 27 octombrie.
b Datum ... sedecimoc die termini prenotati / Dat ... în a şaisprezecea zi de la sorocul mai sus însemnat (care este 27 octombrie) => 11 noiembrie.
c sedecimo (l.l.) ≡ se(xto) decimo (l.l.).
[35]  DIR, XIV, C. Tr, III, p. 397, doc 306 (cu menționarea Regesta după textul lat. din Anjou, III, p. 290–296b).
a Printre membrii scaunului de judecată: Iacob episcopul de Cenad, Andrei al Transilvaniei (sic! transilvan), Toma voevodul Transilvaniei (sic! transilvan) și comite de Solnoc, Dionisie ba-nul de Severin și mare (sic! magistrul) stolnic.
b AO, III, pp. 290–296, doc 203.
[36]  între 1330–’49.
[37]  între 1317–25.10.1336a (apud Engel, 2003b, sub voce Kalo-
csai érsek). Scaunul este vacant cu începere din 23.03.1337.
a corecție: 11.11.1336.
[38]  între 1315–’46.
[39]  între 1330–’61.
[40]  între 1326–’43.
[41]  între 1333–’43.
[42]  între 1320–’56.
[43]  între 1329–’41
[44]  Meskó, între 1335–’44.
[45]  episcopus Nandoralbensis, 1332–’39.
[46]  episcopus Sirmiensis, 17.10.1336–’47.
[47]  între 1335–’42.
[48]  între 1316–’38.
[49]  a fost regni Sclavoniae banus între 1325–’43.
[50]  între 1321–’42.
[51]  a fost tezaurar al reginei între 1334–’53.
[52]  În aceeași zi, 11.11.1336, capitlul din Buda emite un document în care se menționează prezența personală aici a lui dÿonisio bano de Zeurinio ac mag[ist]ro dapiferorum, fiul lui Nicolae, fiul lui Ivanca, de genere Balog (Bolug), în numele său, al fratelui său, Andrei, episcop transilvan și al nepoților săi, Nicolae, Ivanca, Paul și Iacob, feciorii decedatului Petru (DL 99961; AKO, XX, pp. 306–308, doc 430).  
[53]  a ocupat honorul între 1323–’49.
[54]  între 1323–’49.
[55]  între 1336–’60.
[56]  atestat 11.11.1336–’39.
[57]  Gímes (l.m.), Gýmeš (l.sl.; azi, Jelenec, Nitriansky kraj, SK).
Paul este atestat castelan între 1322–’45 (Engel, 2003b, sub voce V. Várnagyok és várbirtokosok, Gimes).
[58]  Csókakő, Fejér, HU. Toma este atestat castelan între 1328–’55 (Engel, 2003b, sub voce V. Várnagyok és várbirtokosok, Csókakő).
[59] ... venerabilium in Christo patrum dominorum Chanadini Strigoniensis, fratris Ladislai Colocensis dei et apostolice sedis gracia ecclesiarum archiepiscoporum, Ladislai Quinqueecclesiensis, Nicolai Agriensis, Ladislai Zagrabiensis, Jacobi Chanadiensis, Andree Transsilvani, Lodolphi Vaciensis, Mesko Wesprimiensis, Petri Sirmiensis comitis capelle regie ac fratris Pauli de castro Nandur ecclesiarum episcoporum nec non magnificorum virorum Demetri magistri tawarnicorum regalium, Mychk bani tocius Sclavonie, Thome woyuode Transsilvaniensis et comitis de Zonuk, Pauli magistri tawarnicorum domine regine, Dyonisii bani de Zewrinio magistri dapiferorum regalium, Nicolai dicti Treutel comitis Posoniensis, Olyverii filii Mathie iudicis curie regine comitis comitatus Albensis, Pauli dicti Magyar castellani de Gymes et Thome filii Petri castellani de Chokaku magistrorum ac aliorum regni nobilium ... (AO, III, pp. 290–296, doc 203; p. 296).
[60] ... dominis Chanadino Strigoniensi, fratre Ladislao Colocensi archiepiscopis, Ladislao Qqinqueecclesiensi, Andrea Transilvano, Ladislao Zagrabiensi, Andrea Waradiensi, fratre Rodolpko Waziensi, Nicolao Agriensi, Jacobo Chanadiensi, Meskone Wesprimiensi, fratre Wito Nytriensi, Petro Syrmiensi, Boznensi et Jauriensi sedibus vacantibus, ac fratre Paulo Albensi de Nandur ecclesiarum episcopis . . magnificis viris Wyllermo Drugetk palatino et iudice comanorum, Demetrio magistro thavarnicorum nostrorum, Tkoma woyuoda Transsilvano et comite de Zonuk, Paulo iudice curie nostre, Mykch bano tocius Sclavonie, Nicolao [bano] de Mackow, Olyverio iudice curie dicte domine regine . . Paulo magistro thavarnicorum eiusdem, Dyonisio dapiferorum et Stephano agazonum nostrorum magistris et Nicolao comite Posoniensi ... (AO, III, pp. 290–296, doc 203; p. 298).
[61]  Normal!
[62]  Normal; în timpul Angevinilor, după anul 1323, lista nominală a înalților demnitari bisericești și laici ai regatului cuprinsă în echatocolul documentelor regale a suferit o schimbare importantă (Engel, 2006, p. 168). Toate honorurile de Comitatus au fost excluse treptat (excepție făcând honorul Comitatus Posoniensis). Dar nici această explicație nu este infailibilă; de exemplu, în anul 1340, pe 19 decembrie, Pousa de Szer, comite de Caraș la acea dată, apare în lista demnitarilor din eschatocolul a două documente regalea doar cu numele, fără să-i fie menționată calitatea.
a AKO, XXIV, pp. 335–336, doc 737; Ibidem, p. 336, doc 738.
[63]  documentul nu este deteriorat în această porțiune.
[64]  atestat 14.05.1335–8.07.1339 (Engel, 2003a, sub voce Macsói bán, Ostfi Miklós)
[65]  Holban, 1962, p. 316/2 și 328/14; Eadem, 1981, p. 127 și 138.
[66]  dyonisio bano de Zeurino [et] mag[ist]ro dapif[er]o[rum] n[os-tr]or[um] (DF 247883; AKO, XXII, p. 72, doc 104).
[67]  Analiza extinsă urmează să fie publicată cu altă ocazie.
[68]  de aceea, nu se poate accepta afirmația calitatea de castelan de Mehadia o înlocuia provizoriu pe cea de ban (Holban, 1962, p. 329/15; Eadem, 1981, p. 139).
[69]  M. Holban afirmă că 22 februarie 1324, cînd întîlnim ultima menționare a lui Dionisie în calitate de castelan de Mehadia (Holban, 1962, p. 320/6; Eadem, 1981, p. 131). În fapt, această calitate apare și în documente datate 18.12.1324, 29.08.1327, 10.12.1327, 27.03.1329 și 15.08.1331 (asupra acestei problemei voi reveni cu altă ocazie).
[70]  Forțiu, 2017.
[71]  nu se cade a traduce magister drept "mare(le)" pentru există pericolul confuziei cu membrii divanului din Muntenia şi Moldova, iar cuvântul are propriul echivalent în limba română.
[72]  Holban, 1962, p. 329/15; Eadem, 1981, p. 139.
[73]  ENGEL Pál arată că el este atestat purtând titlul de ban în pe-rioada 19.05.1335–13.09.1341a (Engel, 2003a, sub voce Szö-rényi bán (banus Zewriniensis)) și ignoră cu nonșalanță informația care-l plasează drept ocupant al honorului de Banatus din luna septembrie 1330.
a în fapt, el afirmă și că Dionisie apare în documente doar până la data de 13.09.1341b în condițiile în care și două săptămâni mai târziu, la 27 și 29 septembrie, îl găsim încă în înscrisuri.
b Engel, 2003b, sub voce Balog nem 3. Szécsi, 1. tábla. La Ibidem, sub voce Balog nem 3. Szécsi, 3. tábla: rimaszécsi ág apare mai lax anul 1341.  
[74] în lista demnitarilor din eschatocolul unui document regal (AKO, XXV, pp. 43–44, doc 85).
[75]  Capitlul din Agria îi scrie regelui Carol Robert de Anjou că la hotărnicia moșiei Busdarvolge din comitatul Gömör a participat și comite Nicolao filio Pauli de Jene ... procuratoribus Dionisii banii de Zeurinio (AO, IV, pp. 117–118, doc 86; AKO, XXV, p. 255, doc 543).
[76]  Szendrei, III, pp. 44–45, doc 30.
[77]  AKO, XXV, pp. 325–327, doc 683; AO, IV, pp. 143–147, doc 99; DIR, XIV, C. Tr, IV, pp. 49–53, doc 56.
[78]  AKO, XXV, pp. 330–332, doc 690; DIR, XIV, C. Tr, IV, pp. 54–58, doc 58.
[79]  lipsa locației este un prim criteriu de luat în seamă în momentul în care încercăm să decelăm între un ban în exercițiu, unde aceasta se specifică și un titlu onorific, caz în care locația, de obicei, nu mai este menționată.
[80]  ori măcar până la mijlocul lunii octombrie al aceluiași an. Regele Carol Robert de Anjou moare la data de 16.07.1342, iar cinci zile mai târziu este încoronat Ludovic I cel Mare. Până la mijlocul lunii octombrie nu se întâmplă nimic. Apoi, apar noi personaje drept palatin (13.10.1342), magistru uşier (17.10.1342), voievod transilvan (21.10.1342), vistier (28.10.1342, 19.12.1342). Nu putem exclude posibilitatea ca și honorul de Banatus de Severin să-și fi schimbat titularul la mijlocul lunii octombrie 1342. 
[81]  19.12.1342 (DL 36771): un nou stolnica și un alt ban de Severinb, care sunt menționați în lista demnitarilor din eschatocolul documentului (vide și Engel, 2003a, sub voce Asztalnokmester (magister dapiferorum regalium), Szörényi bán (banus Zewriniensis)).
a Nicolao, filio Petri, dapiferorum (DL 36771); Szécsi Miklós, Péter fia: Miklós (l.m.); Nicolae, fiul lui Petru, de genere Balog (l.r.). Nicolae a fost nepot de frate al fostului stolnic Dionisie (vide Engel, 2003b, sub voce Balog nem 3. Szécsi 1. tábla). La data de 5.06.1342, acesta apare doar drept magister într-o cauză judecată de judele regal Paul (AKO, XXVI, pp. 291–234, doc 291).
b Stephano Bano Filio Dionisij de Zeurino (DL 36771); Losonci István (l.m.); Ștefan, fiul lui Dionisie, de genere Tomaj / Ștefan de Losonc (l.r.) (vide Engel, 2003b, sub voce Tomaj nem 2. tábla: Losonci).
[82]  Holban, 1962, p. 329/15; Eadem, 1981, p. 139.
[83]  Holban, 1962, pp. 326/12–327/13, nota 5; Eadem, 1981, p. 137, nota 47.
[84]  AKO, XXVI, pp. 434–435, doc 657.
[85]  Holban, 1962, pp. 326/12–327/13, nota 4; Ibidem, pp. 328/ 14–329/15; Eadem, 1981, p. 137, nota 47; Ibidem, p. 139. Regesta documentului era disponibilă deja în DIR, XIV, C. Tr, IV, p. 113, doc 125, cu specificarea Regest după textul lat. din Hurmuzaki-Densușianu, I. 1, p. 672–673a.
a DIRH, I/1, pp. 672–673, doc DXXXV (cu eschatocol complet și indicarea sursei bibliografice Fejér, IX. I. pag. 55.b).
b CD, IX/1, pp. 55–56, doc V (cu eschatocol complet).
[86]  Ștefan, banul de Severin, fiul lui Dionisie (tr.m.).
[87]  AKO, XXVII, pp. 120–122, doc 132.
[88]  AKO, XXVII, pp. 159–160, doc 210.
[89]  AKO, XXX, p. 501, doc 905.
[90]  Holban, 1962, pp. 326/12, nota 5; Eadem, 1981, p. 137, nota 47.
[91]  AKO, XXVII, p. 400, doc 664.
[92]  AKO, XXIX, pp. 352–353, doc 607.
[93]  SB, III, p. 5, doc 9; DIR, XIV, C. Tr, IV, p. 332, doc 498; AKO, XXXI, pp. 68–69, doc 80.
[94]  filios Dýonisý q[uo]ndam bani de Zeurino (DL 100037). Greșit néhai Dénes Zeurinum-i bán fiai / fiii decedatului Dioni-
sie, ban de Severin (tr.m.) la SEBŐK Ferenc (AKO, XXXI, p. 245, doc 439).
[95]  DF 260621; AKO, XXXII, p. 76, doc 78; DIR, XIV, C. Tr, IV, pp. 417–418, doc 602.
[96]  XII Kalendas Martii (l.l.); datat greșit februarie 24 (DIR, XIV, C. Tr, IV, pp. 416–417, doc 601; preluat și de M. Holban); datat febr. 19. de către SEBŐK Ferenc (AKO, XXXII, pp. 72–73, doc 68).
[97]  Soemtin la SEBŐK Ferenc (AKO, XXXII, pp. 72–73, doc 68).
[98]  DF 291884; DIR, XIV, C. Tr, IV, pp. 416–417, doc 601; AKO, pp. 72–73, doc 68.
[99]  DL 51520.
[100]  azi, satul Biniș, com. Doclin, jud. Caraș-Severin, RO.
[101]  DIR, XIV, C. Tr, IV, p. 488, doc 705 (regestă cu informații greșite); AKO, XXXIII, pp. 251–252, doc 498.
[102]  la NV de Tomajmonostora, pe malul stâng al râului Tisza, exis- tă localitatea Abádszalók, formată în anul 1895 din Tiszaabád și Tiszaszalók. La Abád exista un important vad de trecere al râului.
[103]  AO, V, pp. 240–241, doc 119.
[104]  AKO, XXXII, p. 335, doc 683.
[105]  AKO, XXXIII, pp. 273–274, doc 547.
[106]  AKO, XXXIII, p. 398, doc 817.
 La data de 1.05.1355, prin sentința judelui regal Nicolae Drugeth, după o lungă judecată între episcopul de Pécs și magistrul Dionisie, fiul fostului ban Ștefan, fiul lui Dionisie de Lochoncha, bacul de la Abad și drumul de aici, de unde se percepea vamă, este scos în afara legii, iar negustorii care-l vor mai folosi riscau să-și piardă toate mărfurile și bunurile. Episcopul a putut prezenta un document regal mai vechi, din anul 1347, prin care vama lor de pe moșia Porozlow le fusese donată (DL 3962).
a mag[iste]r dijonisius filius St[epha]ni q[uon]dam bani filj dionisy de Lochonch (DL 3962).
[107]  AKO, XXXIII, p. 398, doc 819.
[108]  azi, Tomajmonostora, Jász-Nagykun-Szolnok megye, Kunhegyesi jaras, HU.
[109]  Bánffy, I, pp. 164–165, doc CXL; DIR, XIV, C. Tr, IV, pp. 519–520, doc 754; AKO, XXXIII, p. 412, doc 836.
[110]  13.04.1350: regele Ludovic I poruncește capitlului din Vácz să-l pună în posesie pe magnifici viri magistri Stephani filii Dionisii, quondam bani de Zewrimio, nunc castellani nostri de Gymusa, dilecti et fidelis nostri, cu moșia regală numită Zauz din comitatul Newgradiensi, împreună cu toate pertinențele și cu castrul aferent, primite de Stephano bano și descendenții săi cu titlul de nouă donație (Bánffy, I, pp. 166–168, doc CXLII; AKO, XXXIV, pp. 184–185, doc 292).
a Gimes (l.m.); azi, Jelenec, Nitriansky kraj, SK.
[111]  Bánffy, I, p. 171, doc CXLIV; AKO, XXXIV, p. 362, doc 654.
[112]  Bánffy, I, p. 172, doc CXLV; AKO, XXXIV, pp. 380–381, doc 692.
[113]  Szécsi Miklós (l.m.); Nicolae este nepotul de frate al lui Dionisiea, banul de Severin (vide nota 81a).
a M. Holban îl crede greșit a fi fiul fostului ban din 1330, Dionisie (Holban, 1962, p. 334/20; Eadem, 1981, p. 144). Lucrurile au fost clarificate, încă din anul 1900, de către KARÁ-CSONYI János (Karácsonyi, I, p. 176, 178). Un act palatinal, datat 18.02.1355, îl menționează drept Nicolao filio Petri de Zeurinio banis (AO, VI, p. 263).
[114]  Greșit 30 octombrie 1350 la M. Holban (Holban, 1962, p. 334/20; Eadem, 1981, p. 144).
[115]  DL 5171.
[116]  oare? Vom putea fi siguri doar după ce vor fi publicate și volumele XXXV–XXXVII, XXXIX din noua serie Anjou–kori Oklevéltár.
[117]  în lista demnitarilor din eschatocolul unui document regal: Nicolao filio Wgrini de Machow, Nicolao tocius Sclauonie et Croacie ac Nicolao de Zeurinio banis (DZ, XII, pp. 267–268, doc 203).
[118]  într-un document palatinal: Nicolao filio St[ephani] tocius Sclavonie et Croacie et altero Nicolao filio Petri de Zeurinio bonis (sic! banis -n.m.) (DZ, XII, pp. 271–276, doc 206; p. 272).
[119]  afirmația este în contradicție cu realitatea ascunsă într-o notă câteva pagini mai târziu (Holban, 1962, p. 342/28, nota 1; Eadem, 1981, p. 152, nota 109). Dar cum aceasta vine cumva în contradicție cu scenariul istoriografic imaginat de M. Holban, cercetătoarei nu-i rămâne altceva decât să pună sub semnul întrebării cele două documente și să-și ia o măsură de "siguranță", la fel de imaginativă și fără acoperire documentară precum întreg scenariul scornit. 
[120]  vide Anexa I.
[121]  PESTY Frigyes citează un document al lui Dionisio de Zeurinio banus din 28.05.1355 (SB, I, pp. 261–262, cu bibliografia veche; cu o confuzie majoră a banului, pe care-l crede a fi Pelsöczi Bubek Dénes). ENGEL Pál îl indică ocupând honorul la data de 26.06.1355 (Engel, 2003a, sub voce Szörényi bán (banus Zewriniensis)), dar documentul invocat îl arată doar drept dÿonisio agasonu[m]a, iar în înșiruirea banilor – nicolai totius Sclauonie et Croatie, Nicolao de Mathow ba[n]is – el nu apare (DL 4476).
a honor în care este atestat la 26.03.1343 (Engel, 2003a, sub voce Lovászmester (magister agazonum regalium)).
[122]  Simontornyai Lackfi Dénes; Hermán nembeli István fia, Dénes (l.m.) (Engel, 2003b, sub voce Hermán nem 2. tábla: Lackfi.
[123]  25.04.1359: Leustachio Sclauonie, Nicolao de Zeech tocius Croacie et Dalmacie, Nicolao de Machou et Dyonisyo de Zeurino banis (DZ, XII, pp. 565–566, doc 427).
 31.04.1359: Leustachio Sclauonie, Nicolao de Zeech tocius Croatie et Dalmatie, Nicolao de Machow et Dyonisio de Zewrino banis (DZ, XII, pp. 568–569, doc 429).
[124]  Holban, 1962, p. 342/28, nota 1; Eadem, 1981, p. 152, nota 109.
[125]  Engel, 2003a sub voce Szörényi bán (banus Zewriniensis): Lackfi Dénes (atestat documentar 26.06.1355–30.04.1359a; împreună cu honorurile de magistru comis și cele de comite de Caraș și comite de Keve).
a greșit! vide supra notele 121 și 123.
[126]  Holban, 1981a, cel puțin cele trei studii publicate în Holban, 1981a, pp. 49–154.
[127]  CD, IX/2, pp. 481–483, doc CCXXXI (non vide originalul documentului).
[128]  În anul 1877, PESTY Frigyes afirma că Fejér idézett okle- velének keltje gyanús, fără să ofere și o soluție (SB, I, p. 262).
[129]  posibil, nu ar fi primul III văzut drept VI.
[130]  probabil că editarea s-a făcut doar după anul calendaristic, din care s-a dedus direct anul de domnie.
 

 

Cărți/Books

carte

Recomandă Morisena

Share

Copertele I

Vizite din 2 martie 2020