Ultimul număr apărut

Morisena nr. 4 (20)/2020

Morisena este indexată în:

http://www.sindexs.org/JournalList.aspx

Directory of Research Journals Indexing

Eurasian Scientific Journal Index

 

Morisena este înscrisă în:

Fluxuri Distribuţie

Castelul/donjonul medieval de la Horogszeg (sec. XV) ≡ Turnul de la Orosin (1696, 1721), Seul Tour (1771)

Versiune tiparSend by email
Autor: 
Sorin Forțiu
E-mail: 
sorinfortiu@gmail.com
Keywords: 
morisena,revista,cenad,banat,istorie,history,arhiva,archive
castellum, Horogszeg, Orosin, Seultour, Banatsko Veliko Selo, Szentborbála, Szilágyi
 
Abstract: The medieval castle/donjon from Horogszeg (15th century) ≡ The tower from Orosin (1696, 1721), Seul Tour (1771). The study analyzes the known historical and cartographic information and reveals the exact location of the medieval castle from Horogszeg (45°49′31.60″ N / 20°36′27″ E).
 
 
Motto: Der liebe Gott steckt im Detail
                    (Aby WARBURG, 1925)
               
În acest moment nu știm câte fortificații medievale au existat pe teritoriul Banatului istoric, iar prea multe din cele cunoscute documentar nu (mai) știm pe unde au fost.

În cele ce urmează îmi propun să identific locația castelului de la Horogszeg și informațiile istorice relevante despre ea. Nu doar pentru că aici a stăpânit familia Szilágyi, care și-a luat chiar predicatumul nobiliar după această moșie și din care a făcut parte soția lui Ioan de Hunyad, mama regelui Matia Corvin și fratele ei, Szilágyi Mihály, guvernator al Ungariei (1458) și cel care l-a ridicat pe Matia pe tron, ci și pentru că un mic detaliu/greșeală semnalat(ă) de către Josephinische Landesaufnahme (1769‒’72), nebăgat(ă) în seamă până acum, a relevat, fără putință de tăgadă, locația exactă a castelului medieval.
Etimologie
Toponimul Horogszeg, unic în regatul medieval ungar, este atestat doar în ~1371–’72, când, la cerința comitelui de Timiș, Benedict HIMFY, Paulus de Kaach (Kálcs) de Hurugzeg trimite 7 oameni la construcția cetății Orșova[1]. Pare că în acest moment era o moșie nobiliară consistent locuită. În limba maghiară, Horogszeg este un cuvânt compus (Horog+szeg). În dicționarul lui SZAMOTA István și ZOLNAI Gyula[2] găsim citat 1419[3]: Nicolaus Garazda de Horogzeg sub voce HOROG, horg: uncus, hamus, harpago, uncinus (l.l.); haken, angel (l.g.) și SZËG, szög: angulus (l.l.); ecke, winkel [vicus; gasse, strasse, häuserreihe][4] (l.g.). Dar stradă cârnă/uliță strâmbă (cârlig+stradă) pare că nu poate fi acceptat[5]. Noi cercetări lingvistice indică horog a avea înțelesul de adânc drum de munte, drum strâmt între două laturi de munte/coastă de deal, drum abrupt sculptat (spălat de apă) într-o colina accidentată[6]. RÉDEI Károly a arătat că, inițial, înțelesul cuvântului horog ar fi fost acela de depresiune, drum strâmt/îngust (strâmtoare, defileu, trecătoare îngustă, strungă) între două coaste de munte[7]. Pare că toponimul definește literal teritoriul[8] alăturat unui drum îngust/abrupt[9] pe fundul/în coasta albiei paleo-Mureșului (vide infra 27.08.1429). Dar  nu este singurul drum care poate fi adus în discuție; pe Josephinische Landesaufnahme (1769–’72), unicul drum de la Marckl Beczkerek (azi, Zrenjanin, RS) la St. Hubert (azi, Banatsko Veliko Selo) străbate o mlaștină întinsă[10] pe traseul Marckl Beczkerek (azi, Zrenjanin) ‒ Klek (azi, Klek) ‒ Iankait (azi, Jankov most) ‒ Jdwenak Predium (azi, Banatski Dvor) ‒ Csesterek Predium (azi, Banatsko Karađorđevo) ‒ (azi, Aleksandrovo) ‒ Bosidov. Predium (azi, Nova Crnja) ‒ Klein Orosin. Predium (azi, Rusko Selo) ‒ Maastorth. / Heufeld (azi, Novi Kozarci) ‒ St. Hubert (azi, Banatsko Veliko Selo). El este aproape identic cu drumul modern M-7 / 12 (de la Banatski Dvor până la Aleksandrovo) ‒ R-123 / 104 (până la Rusko Selo). Banatsko Veliko Selo (adică, Sankt Hubert + Charleville + Seultour/Horogszeg) străjuiește ieșirea din această mlaștină în partea sa de nord. Am putea bănui că și în perioada medievală situația era similară, iar acest drum să fi stat la originea toponimului. De la un drum, oricare ar fi fost acesta, numele a trecut asupra moșiei și ulterior asupra localității, iar nobilii care dețineau moșia și l-au adăugat drept denominație nobiliară.
 
Puncte de vedere diverse 
Istoricii pozitiviști nu au avut o viziune unitară asupra localizării moșiei și castelului de la Horogszeg. În anul 1890, CSÁNKI Dezső plasa Horogszeg între Vizejdia, Nakovo și Comloșu Mare[11]. În 1897, în monografia comitatului Cenad, BOROVSZKY Samu indica moșia Horogszeg aproximativ în jurul localității Banatsko Veliko Selo[12]. Bine informat, SZENTKLÁRAY Jenő scria în monografia orașului Timișoara (1912?) că Horogszeg s-ar fi aflat pe pe locul satului Sfânta Barbara (i.e. Seultour -n.m.)[13], dar REISZIG Ede (și VENDÉ Aladár?) afirmă doar că Szentborbála (i.e. Seultour) s-a ridicat pe locul unui vechi sat dispărut în perioada otomană din care doar un turn căzut în ruine a rămas în picioare[14]. Tot Reiszig E. (și Vendé A.?) cred(e) greșit că în hotarele satului Szenthubert se află medievalul Hollósvár, despre care există date documentare din anul 1492[15], iar Horogszeg ar fi în hotarul satului Károlyliget/Charleville[16]. Ignorându-i, în 1918, LUKINICH Imre plasa Horogszeg pe lângă localitățile Nakovo și Comloșu Mare[17]. Și contemporanii noștri au avansat puncte de vedere diverse. JAKÓ Zsigmond susținea că Horogszeg ar fi fost în împrejurimile Vizejdiei[18]. BLAZOVICH László notează sec Horogszeg (Soltur, Jugoszlávia)[19]. Livia și Adrian MAGINA afirmă că este o Aşezare dispărută situată în apropiere de Banatsko Veliko Selo, Serbia[20]. Costin FENEŞAN crede că Horogszeg este o localitate azi dispărută, care s-a aflat între Vizejdia şi Comloşul Mic[21]. Zoltan IUSZTIN indică, probabil pe urmele lui András W. KOVÁCS[22], că Actuala denumire a localităţii [Horogszeg] este Banatsko Velikor (sic! Veliko -n.m) Selo[23], RS. În folclorul cu tentă istorică[24] actual se crede că ar fi vorba de un turn otoman. DÉNES József spune că fortificația este nelocalizată și nu poate să ofere decât un pont (greșit!) pentru identificarea ei în teren[25].
 
Cronologie
20.01.1406: regele Sigismund de Luxemburg anunță că dintre villas et possessiones quondam Johannis fily Pauli fily Stephani dicti Kaalch (Kálcs) de Koka, printre care se numără și ...Horogzeg (Horogszeg), Mosotho, Thozeg (Tószeg), Bezermentheleg (ulterior doar Bezermen; Böszörmény / Busurmani[26]), Pozarus (Pozsáros), Kysposarus et Kyshorogzeg populosas; Begenye, aliam Begenye et terciam Begenye, Thothmonostra et Zentmikloshaza in [Comitatu] Temesiensi[27] ..., care au ajuns în mâini regale prin defectum seminis[28], donează anumite moșii capelei regale și comitelui acesteia, cu titlu de nove nostre plantationis et donationis[29]. De aici vedem că există deja și un Kyshorogzeg (Kis Horogszeg (l.m.) / Micul Horogszeg), alături de Horogzeg și ambele sate sunt locuite (populosas).
Fig. 1. Reconstituire BOROVSZKY Samu, 1897[30].
 
Fig. 2. Reconstituire ENGEL Pál și KRATOCHWILL Mátyás pe baza defterelor otomane din anii 1554, ‘69 și 1579[31].
 
Reconstituirea geografiei istorice pare totuși facilă în cazurile Horogszeg, Pozsáros, Tószeg, (Kis-)Telek, chiar dacă există mici diferențe de viziune între autori (Fig. 1, 2).
29.12.1408: pentru serviciile lor din Bosnia și la schimb cu unele moșii ale lor din comitatele Heves-Újvár și Nógrád, regele Sigismund de Luxemburg donează moșia regală numită Horoghzegh din comitatul Timiș, împreună cu satele Kysposaros, Naghposaros, Bezermen, Thozegh, Mosotho și cele trei Begenye și pământul numit popular Thelek (i.e. (Kis-)Telek), împreună cu toate pertinențele lor, care au ajuns în proprietate regală prin stingerea neamului lui Paul de Kacy[32], precum și târgurile din zisele Begenye, ținute în fiecare dintre festivitățile fericitei Fecioare Margareta (13.07.), precum și târgul de marți din fiecare săptămână ținut în Horogzegh din vechime, magnificilor Nicolae de Keresztúr, zis Garazda, fiul lui Ștefan și Ladislau de Zylagh[33], fiul lui Nicolae, fârtați și rude, castelani de Srebrenik, și prin ei rudelor lor, lui Ștefan tatăl, lui Emeric, Ladislau, Ioan și Ștefan, frați carnali ai lui Nicolae de Keresztúr și lui Nicolae, tatăl lui Ladislau de Zylagh, precum și fraților săi carnali Grigore, Mihail, Albert, Dominic și Sebastian, precum și vărului său Grigore, fiul lui Ladislau, precum și moștenitorilor acestora[34].
9.01.1409: omul regelui, Emeric cel Negru de Bobda[35] și magistrul Ioan, reprezentantul capitlului din Cenad, îi pun în posesie fără împotrivire în prima luni de după Epiphanie Domini[36].
14.01.1409: capitlul bisericii din Cenad emite și dovada punerii în posesie.
24.02.1409: pentru meritele lor, mai ales cele referitoare la cucerirea cu aproape 4 ani în urmă și apărarea cetății Srebrenik din Bosnia, regele Sigismund de Luxemburg conferă fidelilor săi, Nicolae și Dionisie ziși de Garazda de Mechynche și lui Ladislau de Zylagh, rudelor și urmașilor lor, un blazon, iar scrisoarea de danie conținea și primul herb în culori din regatul ungar[37].
11.05.1419: regele Sigismund de Luxemburg îi reconfirmă lui Nicolaus [dictus] Garazda de Horogzeg, și moștenitorilor săi, moșia Lak aflată în comitatul Tolna[38]. Drept Relacio apare Piponis de Ozora Themesiensis et Camerarum salium Regalium Comitis, fapt care pare a sugera că Nicolae era un familiaris al acestuia.
14.02.1421: la solicitarea părților, se amână o judecată în care este implicat și d[omi]ni Demetr[ius] pleban[us] de Horogzeg (drept procurator!) pentru data de 18 mai[39]. Atestarea indirectă a unei parohii și biserici romano-catolice la Horogszeg.
27.08.1429: cu trei zile înainte, aflați pentru judecăți în târgul Zenththelth[40] printre cumani, în fața lui Laurențiu de Hédervár[41], magistrul comis și jude al cumanilor și al iașilor și comite de Solnoc și Ștefan de Berench, dispensator[42] regal și judecător delegat, se prezintă și oameni și iobagii regali din Hollos și Kunzeules (Kúnszőllős; Seleușul Cuman), care se plâng că Ladislao dicto Zylaghy de Horogzeg, care este prezent și el, le-a ocupat niște pământuri[43]. În zonă are un alodium și Iacob Zygig, Ciuis de Themesuar. Documentul menționează un fost mare șanț[44], între KunZeules și Horogzeg, care este chiar albia paleo-Mureșului. Reprezentarea prediului Seleuș (Sellosch) pe harta districtului Cenad (1721) chiar în acest mare șanț este cumva greșită[45] (Fig. 3).                  
Fig. 3. Prediul Sellosch (Szőllős) situat la nord de Orosin (Horogszeg), Wizesgyan (Wisesta; azi, Vizejdia, dar pe un alt amplasament[46]) și Hollos (Ollosch) pe Harta districtului Cenad (1721[47]).
 
Actul indică și o ecclesiam desertam Fazekas[48] între moșiile Seleușul Cuman și Horogszeg. Laurențiu de Hédervár și Ștefan de Berench nu reușesc să delimiteze clar moșiile Hollos, Seleuș(ul Cuman) și Horogszeg și lasă pământul în litigiu în posesia lui Ladislau zis Szilágy de Horogszeg[49].
Ladislau zis Szilágy nu este singur stăpân al moșiei Horogszeg; și Nicolae zis Garazda și-a luat praedicatumul tot de la această proprietate (1419, 1432), ori este menționat a fi de Apar (1424), iar unul dintre cei doi feciori ai săi[50], Blasiu zis Garazda[51], care este un om al regelui activ în comitatul Timiș[52], încă apare cu praedicatumul de Horogszeg (1443[53], 1453[54]). Mai nou, tot el(?) a fost indicat și drept vice-comite de Timiș folosind denominația de Istvandi[55] (22.09.1439[56]), pe care o regăsim și ulterior (20.10.1450[57]).
Ladislau zis Szilágy de Horogszeg33 s-a căsătorit în anul 1409 cu Bellyéni (Bellyei) Katalin și a avut doi feciori (Osvald[58] și Mihail) și două copile, Elisabeta[59], care a devenit (~1428’30) soția lui Ioan de Hunyad și mama regelui Matia Corvin și Sofia, soața lui Ioan Gereb de Vingard[60]. Dacă Osvald a fost doar vice-comite de Timiș, cariera politică a lui Mihail a fost cu mult mai consistentă[61]. Este posibil ca toți copiii să se fi născut chiar la Horogszeg.
13.07.1451: Ladislau de Gara, palatin și jude al cumanilor, adeverește că s-a prezentat personal înaintea sa egregio Ladislaus de Harkach (i.e. Hrkáč), vicebanus Machoviensis, și a declarat că moșia sa întreagă Zewlews[62] din comitatul Cenad, care este situată în imediata vecinătate a moșiei Horogzegh, împreună cu toate pertinențele sale, a fost vândută pentru 600 de florini ungurești de aur pur alesului Mihail zis Szilágy de Horogzegh[63] și urmașilor săi[64].
15.07.1451: Palatinul Ladislau de Gara porunceşte capitlului bisericii din Cenad să îl pună pe egregii Michaelis dicti Zylagy de Horogzegh în stăpânirea posesiunii Zewlews[65].
30.07.1451: reprezentantul palatinal Mihail de Bochart și magistrul Toma de Simigio, tovarășul și fratele canonic al capitlului din Cenad, îl pun, fără împotrivire, în posesia moșiei Zewles pe Mihail [zis] Zylagy în prezența vecinilor și megieșilor aparținând de moșiile Wizesgyan și Hollos. Capitlul emite documentul doveditor la 13.08.1451[66].
11.02.1455: capitlul bisericii din Cenad adevereşte că Nicolae Kothorman de Salank a vândut lui Mihail Szilágy de Horogszeg posesiunea Dyos pentru suma de 110 florini[67] de aur.
6.12.1455: capitlul bisericii din Titel adeverește că egregio Michaeli Zylagi de Kerezthwr a cumpărat jumătate din moșia Bogd din comitatul Cenad pentru suma de 250 de florini de aur pur de la nobilii bărbați Benedictus, Nicolaus, Andreas, Johannes et Stephanus Zenthy dicti de Pardan[68].
Cum de poartă[69] Mihail zis Szilágy praedicatumul de Kerezthwr (Cherestur)? Mama lui, Katalin, copila lui Ștefan de Belyén[70], deținuse părți din moșia Kereszthur aflată în comitatul Bács[71] (azi, Ruski Krstur, RS).
1.03.1458: regele Matia Corvin poruncește capitlului bisericii din Cenad să-l pună pe magnifici fidelis nostri domini Michaelis Zilagy de Horogzeg predicti regni nostri Hungarie gubernatoris, avinculi nostri carissimi în stăpânirea moșiei Kerezthwr din comitatul Timiş, care a fost a decedatului Ladislau de Pathay și prin defectum seminis a ajuns în mâini regale[72]. Editorii cred că acest Kerezthwr ar fi o Aşezare dispărută situată în zona Biled, jud. Timiş[73]. Personal, aș opta pentru localitatea numită azi Cherestur (Pusztakeresztúr -l.m.), sat în comuna Beba Veche din județul Timiș. Aceasta aparținea de comitatul Timiș, iar un alt Cherestur medieval, situat lângă râul Tisza (azi, Srpski Krstur, RS), de comitatul Cenad[74].
21.04.1461: deoarece Margareta Bathory[75], soața decedatului Mihail Zilagẏ de Horogzeg, a promis sub jurământ că va preda toate castra castella civitatess opida et villass deținute de către soțul ei, mai puțin castra Dÿod et Wilagoswar și târgurile Thur și Warsan, regelui Matia, acesta i le lasă în folosință pe cele din urmă[76].
21.06.1462: regele Matia Corvin donează lui Ioan de Rozgon, vistier regal și fratelui său Raynoldus de Rozgon, comite al secuilor, iar dacă aceștia vor deceda fără urmași lui Oswald de Rozgon, fiul decedatului Oswald de Rozgon[77], 7 posesiuni din comitatul Timiș ale decedatului Mihail Zilagy de Horogszeg, care au ajuns în posesia coroanei prin defectum seminis. Împreună cu toate pertinențele lor, acestea sunt: Horogzeg (Horogszeg / Orosin), Wyraghath (Virághát la E de Horogszeg), Thoffew (Tófin la NE de Csombol / Jimbolia), Naghpozaros, Kyspozaros (Nagy și Kis-Pozsáros la SV de Horogszeg), Naghbezermen și Kysbezermen, precum și domus et Curiam  [ad modum castelli? -n.m.[78]] in eadem possessione Horogzeg habuas[79]. În aceeași zi, regele ordonă capitlului bisericii din Buda punerea în posesie[80].
30.03.1463: omul regelui, Ladislau de Chomboly (Jimbolia) și reprezentantul capitlului din Buda, onorabilul magistru Paul de Bathor, îi pun în posesie, fără împotrivire, în prezența vecinilor și megieșilor legal convocați, Stephano de Kerew, Martino Kaza de Chombol, Paulo, villico de Hollos și Stephano Kwn, pe Ioan și Raynoldus de Rozgon cu cele 7 posesiuni primite prin dania regală din 21.06.1462[81].
18.04.1463: capitlul bisericii din Buda emite documentul doveditor referitor la punerea în posesie a lui Ioan și Raynoldus de Rozgon.
23.02.1465: în fața regelui Matia Corvin se prezintă Ioan de Rozgon, tezaurar regal și fratele său, Raynoldus de Rozgon, în numele lor și al nepotului lor, Osvald, fiul decedatului Osvald de Rozgon, și, prezentând două documente, dania regală din 21.06.1462, precum și actul de punere în posesie fără împotrivire emis de către capitlul din Buda, solicită regelui emiterea unei noi diplome invocând faptul că dania fusese dinainte de încoronarea sa (29.03.1464). Regele emite o diplomă privilegială în care ambele documente prezentate sunt transcrise[82].
1481: KOPPÁNY Tibor afirmă[83] că în acest an castelul de la Horogszeg era deja în mâinile familiei Gereb de Vingard[84] și invocă un studiul al lui ENGEL Pál[85], dar acesta nu face o astfel de afirmație și datează indirect (1490) achiziția moșiei Horogszeg de către familia Gereb[86].
În fapt, din câte știu, încă nimeni nu a studiat când și cum de au ajuns fostele proprietăți ale familiei Szilágyi în posesia familiei Gereb de Vingard; pentru că avem explicația de ce: Sofia Szilágyi, prin sora ei bună Elisabeta, era mătușa regelui Matia și ea fusese căsătorită cu Ioan Gereb de Vingard, iar feciorii ei, episcopul Ladislau, Petru și Matei, erau verii primari ai regelui.
~1490–’92: stăpânii de drept ai moșiei Horogszeg, familia de Rozgon, linia Laurențiu, se stinge pe linie masculină[87]; Ștefan, fiul vistiernicului Ioan, moare în această perioadă[88]. Dacă proprietățile sale nu au trecut în posesia rudelor sale din cealaltă linie, este puțin probabil ca el să le fi pierdut înainte de decesul său.
18.06.1494: în urma ordinului din 13 martie al regelui Vladislav al II-lea, trimisul curiei regale, magistrul Johannes de Kamarcza[89], însoțit de reprezentantul capitlului bisericii din Fehérvár, onorabilul canonic Ioan de Vác[90], care între lunile aprilie și iulie parcurg peste 2000 km, îi pun în posesie pe episcopul transilvan, Ladislau Gereb de Vingard[91] și pe episcopul de Pécs, Ernuszt Zsigmond de Csáktornya, la acea dată deja și thesaurarius regal, cu 23 de cetăți, castele, târguri, sate și moșii, iar la 18 iunie este menționată punerea în posesie a primului cu castelli Horoghzegh din comitatul Cenad[92]. Aceasta este atestarea documentară a fortificației de aici.
30.07.1498: se prezintă în fața capitlului transilvan reverendissimus in Christo pater, dominus Ladislaus Gereb, Dei et apostolice sedis gratia episcopus Transilvanus et dominus noster gratiosus și fratele său, magnificus dominus comes Petrus, similiter Gereb de Vingarth, jude regal, iar episcopul transilvan donează părțile sale din proprietățile comune fratelui său, printre care se numără și Castellorum ... Haragszeg in Chanadien[si Comitatu], sub condiția că dacă Petru moare fără urmași, lucru care se va întâmpla, aceste proprietăți ale sale să-i revină[93].
Petru Gereb de Vingard[94] a fost căpitan al Sileziei Superioare (1476), voievod transilvan și comite al secuilor (1477–’79), ușier regal (1486–’89), magistrul curţii regale (1491–’94), judele curții regale (1494–1500), comite de Bereg (21.09.1495), palatin (1500–’03)[95], locțiitor al regelui (1501–’03), al șaptelea mare proprietar din regat (1495)[96], conducător de oști. Fratele său[97] Matei a fost ban al Croației, Slavoniei și Dalmației (1483–’89).
1503: prin moartea lui Petru Gereb de Vingard moșiile sale trec, nu fără probleme, în posesia lui Ioan Corvin, fiul nelegitim al regelui Matia. Fratele său, episcopul Ladislau Gereb de Vingard murise deja în anul 1501.
16.05.1503: în fața conventului din Pécsvárad, episcopul de Pécs Ernuszt Zsigmond și fratele său Ioan Ernuszt de Csáktornya[98] se înțeleg cu ducele Ioan Corvin, ban al Dalmației, Croației și Slavoniei, privitor la împărțirea averii decedatului palatin Petru Gereb de Vingard. Castello Horogzegs din comitatul Timiș îi revine lui Ioan Corvin[99].
27.05.1503: regele Vladislav al II-lea poruncește iobagilor de pe fostele proprietăți ale decedaților  palatin Petru Gereb de Vingard și Ladislau (!) Zylagij de horogzeg, printre care și castellum Zorogzeg (sic!; și castellnm (sic!) illud Horogzeg) cu pertinențele sale, precum și alte moșii din comitatele Cenad și Bács, ca să le dea ascultare și socoată despre venitul proprietăților episcopului de Cenad, Nicolae (de Ciacova / Csáki) și (surorii sale) Ana, a doua soție a magnificului Andrei Both de Baÿna, pentru că aceștia, fiind rude cu decedații, sunt noii lor stăpâni[100].
18.09.1503: regele Vladislav al II-lea aprobă înțelegerea de la Pécsvárad[101]; castello Horogzeg îi revine lui Ioan Corvin. După moartea lui [† 12.10.1504], uriașa avere a acestuia trece asupra celor doi feciori ai săi, dar aceștia se sting foarte tineri – Matei [† ~12.01.–17.03. 1505], Cristofor [† 17.03.1505] –, iar linia bărbătească a familiei se stinge.
2.09.1504: la solicitarea lui Nicolae de Chaak, episcop ales de Cenad, regele Vladislav al II-lea ordonă capitlului bisericii din Cenad să caute în arhiva sa orice document referitor la moșiile Kerezthwr Horogzegh Kysposaros Nagyposaros Bezermen Thozegh Mosotho et Bwgenye in Themesiensi, necnon Zewlews Naghbergyes et Hollos vocatarum in Chanadiensi comitatibus existencium[102]. Mama episcopului fusese Apollonia, copila vistiernicului Ioan de Rozgon.
14.09.1504: capitlul bisericii din Cenad transmite regelui că a găsit două documente în arhiva sa, cele din 14.01.1409, pe care le-a transcris de verbo ad verbum, iar aceste copii le-a înmânat episcopului ales de Cenad pentru a îi fi de folos în justiție67.
31.08.1506: regele dispune ca întreaga avere a lui Ioan Corvin să ajungă în mâinile ultimului său copil în viață, Elisabeta, și a văduvei Beatrice de Frangepan. Actul este reînoit de rege la 5.01.1508, dar Elisabeta moare la începutul aceluiași an, iar Beatrice de Frangepan devine singura moștenitoare.
25.01.1509: Beatrice de Frangepan se căsătorește cu nepotul și favoritul regelui, George de Brandeburg, dar încă înainte de 27.03.1510 închide ochii. Toată averea Corvineștilor trece în mâinile lui George de Brandeburg, care în anul 1525 părăsește Ungaria. Putem presupune că și moșia Horogszeg, cu castelul de aici, a avut același destin sinuos.
17.09.1551: Nikola Crepović și Francisc Horváth îi scriu din Horogszeg (ex Horogzegh) lui Francisc Bebek și Erasmus Teuffel despre situația cetății Becej și următoarele ținte ale otomanilor, Becicherecul Mare (azi, Zrenjanin, RS) și Cenad[103].
25.09.1551: Horogszeg este cucerit de către otomani fără vreo opoziție.
La începutul perioadei otomane Horogszeg apare drept pustă (Horoqsıg’, 1554) și apoi drept satul Orosin cu 29 hane (1569) și Orosit cu 37 hane (1579)[104]. Avem privilegiul de-a surprinde și transformarea lingvistică a denumirii din Horogszeg à Horoqsıg’ à Orosin, ultima fiind cea folosită și de cartografii habsburgi ai hărților districtuale (Fig. 5, 6).
 
Analiză cartografică
1696: pe o hartă[105] a campaniei militare imperiale din acest an, sub comanda lui Friedrich August, principe-elector de Saxa, care a condus la asediul cetății Timișoara (12‒18.08.) și la lupta de lângă Cenei[106] (22‒26.08.), este reprezentat și un turn la Orozine (Orosin) (Fig. 4). Unică pe această hartă, pentru sate/predii se folosește un alt semn cartografic, imaginea este cea a donjonului aparținând de castelul Horogszeg. Observăm trei nivele, geamuri, o intrare la nivelul solului și o galerie acoperită la catul superior al turnului. Remarcabilă este starea sa de conservare după cel puțin două secole de existență. Să fi fost în uz în perioada otomană?  
Fig. 4. Turnul de la Orozine (Orosin) (1696).
 
Probabil că informația a ajuns în atenția cartografilor militari încă de anul anterior, când armata imperială a trecut prin zona de NV a Banatului istoric. La data de 6.09.1695 cavaleria trece râul Tisza pe un pod de vase la Clein Canisa (azi, Kanjiža, RS) și ajunge pe malul bănățean al râului. Infanteria rămâne pe malul drept al râului și așteaptă ordine ulterioare. 1000 de călăreți și toți usari se deplasează spre râul Aranca, unde generalul-maior Charles-Louis, marchiz de Bassompierre[107] ridică un pod peste mlaștina formată de râu. Seara, un dezertor ungur, aflat în prizonierat otoman încă de la asediul Vienei (1683), aduce vestea că armata otomană a plecat din Timișoara spre Lipova. Pe 7 septembrie întreaga cavalerie ajunge la râul Aranca. Infanteria trece și ea în Banat. Usarii aduc un otoman prizonier care confirmă informația despre viitorul atac otoman asupra cetății Lipova. Întreaga armată imperială o ia spre nord, în ciuda marii dificultăți de a avansa marșul în acele deșerturi impracticabile[108], pentru a trece cât mai iute râul Mureș, iar pe malul nordic al râului să ajungă la Lipova. La data de 10 septembrie, armata imperială își face tabăra lângă Cenad. Pe 12.09, întreaga armată trece râul Mureș pe un pod de vase construit lângă Cenad. În aceeași zi, se ridică tabăra pe malul drept al râului[109], înainte de Nădlac[110].
1717: Pe prima hartă a Banatului aflat sub controlul forțelor militare habsburgice, realizată de către un cartograf aflat în slujba Casei de Habsburg în primăvara anului, apare un ⌂ Ein Alter Thurn la NV de Hetlin (azi, Hetin, RS) și la VNV de Geno (azi, Cenei, RO)[111].
În toamna anului, în conscripția realizată de către autoritățile habsburgice, satul Horoschin / Horrosin, situat în districtul Becicherec, apare încă locuit de 10 familii[112], care se băjenesc imediat după aceea.
Pe hărțile districtelor Timișoara (1720), Cenad (‘21) și Bethskerek (‘22) apare constant doar prediul Orosin. Pe a doua hartă apare și prediul Maÿllÿ Orosin (l.s.; Micul Orosin -l.r.).
 
Fig. 5. Harta districtului Timișoara (1720).
 
Pe Harta districtului Timișoara (1720), în dreptul prediului Orosin, aflat în districtul Cenad, foarte apropiat de granița acestuia cu districtul Bethskerek și în apropiere de triplex confiniumul de la Collinscka Hunka, apare un unic semn distinctiv (Fig. 5). Pe harta districtului Bethskerek (1722)10a semnul se repetă identic (asemănător și cel pentru prediu), dar pe reprezentarea cartografică a districtului Cenad (1721) găsim un alt reper și un surplus de informație (Alte Kirchen (l.g.) / Veche Biserică[113] -l.r.) (Fig. 6).
Fig. 6. Harta districtului Cenad (1721).
 
1728: harta “Mercy” indică tot două predii: [Veliki/Marele] Orosin și Mallÿ Orosin (la SV de primul). Ambele predii vor fi colonizate cu coloniști romano-catolici veniți din vestul Europei (Lorena) în anii 1770–’71 (Saint/Sankt Hubert + Charleville + Seultour[114]) și 1767 (Ruskodorf[115]).
1769: pe noua hartă geografică a regatului ungar și a regiunilor înconjurătoare, realizată la Wien de către Ignatius MÜLLER și gravată de Johann Christoph WINKLER, publicată într-un tiraj mic de către Comite Mauritio à Lacy[116] (Hofkriegsrath), apare toponimul Thurn Orosin la NE de Vel[iki] Orosin[117]. Harta de perete destinată uzului oficial a fost ţinută în secret până la sfârşitul secolului XVIII, fiind pusă în circulaţie doar la începutul secolului XIX (ediţia din 1807 a fost publicată de Tranquillo MOLLO tot la Wien)[118].
~1771–’72: Josephinische Landesaufnahme[119] consemnează, în imediata apropiere a satului Seul Tour[120], la SV de acesta, un „turn”. Din neglijență[121], cartograful l-a lăsat doar în creion (Fig. 7). Chiar numele dat localității de către coloniștii francofoni, veniți în anul 1770, face referire la el; Seul Tour[122] / Singuratic(ul) Turn (tr.m.).
 
Fig. 7. Josephinische Landesaufnahme, Sectio 28 (original – stânga și prelucrat – dreapta).
 
 Concluzie
Azi, rămășițele donjonului de la Horogszeg ar trebui să fie aproximativ într-o zona cu centrul situat la coordonatele geografice: 45°49′31.60″ N / 20°36′27″ E, care au fost obținute prin georeferențierea informațiilor statornice oferite de către Josephinische Landesaufnahme[123]. Chiar dacă probabil că la nivelul solului nu mai sunt urme vizibile, investigații arheologice[124] viitoare ale colegilor din Vojvodina pot aduce un plus de cunoaștere.
 
BIBLIOGRAFIE
 
ASB, 2006 = Dr. Antonio SCHMIDT-BRENTANO (München), Kaiserliche und k.k. Generale (1618-1815), Österreichisches Staatsarchiv / A. Schmidt-Brentano, 2006, 115 pg.
Barabás, I‒II = BARABÁS Samu, Codex diplomaticus Sacri Romani Imperii comitum familiae Teleki de Szék / A római szent birodalmi gróf széki Teleki család oklevéltára, Első Kötet: 1206–1437, Második Kötet: 1438–1526, Budapest, Az Athenaeum R[észvény]. Társulat Könyvnyomdája, MDCCCXCV (i.e. 1895 -n.m.), XLVII + [3] + 548 / XXV + [3] + 570 pg.
Bartal, 1901 = Antonius BARTAL, Glossarium mediæ et infimæ latinitatis regni Hungariæ, Academiæ Litterarum Hungaricæ, Lipsiæ – B. G. TEUBNERI, Budapestini - Societatis Frankliniæ, MCMI (i.e. 1901 -n.m.), XXVIII + 722 + [2] pg.
Blazovich, 2002 = BLAZOVICH László, Városok az Alföldön a 14-16. században, Dél-Alföldi évszázadok, 17., Csongrád Megyei Levéltár, Szeged, 2002, 263 pg. + 5 hărți, ISSN 0237-4587, ISBN 963 7237 51 8.
Borovszky, 1896 = BOROVSZKY Samu, Csanád vármegye története 1715-ig, A Magyar Tudományos Akadémia Történelmi Bizottságának megbizásából irta ..., Első Kötet. A vármegye általános története, Budapest, 1896, A Magyar Tudományos Akadémia Palotájában, HORNYÁNSZKY Viktor sajtója,  XVIII + 500 pg.
Borovszky, 1897 = BOROVSZKY Samu, Csanád vármegye története 1715-ig, A Magyar Tudományos Akadémia Történelmi Bizottságának megbizásából irta ..., Második Kötet. A vármegye részletes története. Térkép-melléklettel, Budapest, 1897, A Magyar Tudományos Akadémia Palotájában, HORNYÁNSZKY Viktor sajtója, XI + 647 pg. + 1 kihajtható térkép (hartă).
CD = FEJÉR György, Codex Diplomaticvs Hvngariae Ecclesiasticvs ac Civilis • Magyarország Egyházis és Világi Okmánytára, IXI tomus/kötet, Buda, 18291844.
Csáky, I/1 = A Kőrösszegi és Adorjáni gróf Csáky család története, I Kötet: Oklevéltár: Oklevéltár a gróf Csáky család történetéhez, I. Kötet, 2. Rész: Oklevelek 1500–1818-ig, Budapest, Stephaneum Nyomda R. T., 1919, pp. 497–960.
Csánki, 1890 = CSÁNKI Dezső, Magyarország történelmi földrajza a Hunyadiak korában, A M[agyar]. T[udományos]. Akadémia Történelmi Bizottságának megbízásából irta ..., I. Kötet, Budapest, Kiadja a Magyar Tudományos Akadémia, 1890 (Arcanum DVD-Rom könyvtár IV. – Családtörténet, heraldika, honismeret, 2003, ISBN 963 9374 72 5, ISSN 1588-9815).
Csánki, 1894 = CSÁNKI Dezső, Magyarország történelmi földrajza a Hunyadiak korában, A M[agyar]. T[udományos]. Akadémia Történelmi Bizottságának megbízásából irta ..., II. Kötet, Budapest, Kiadja a Magyar Tudományos Akadémia, 1894 (Arcanum DVD-Rom könyvtár IV. – Családtörténet, heraldika, honismeret, 2003, ISBN 963 9374 72 5, ISSN 1588-9815).
Csorba, 1974 = CSORBA Csaba, Adattár a X–XVII. századi alföldi várakról, kastélyokról és erődítményekről, În: A Debreceni Déri Múzeum Évkönyve 1972, Debrecen, 1974, pp. 177233.
Czinár, 1866 = Maurus/Mór CZINÁR, Index alphabeticus codicis diplomatici Hungariae per Georgium Fejér editi / Fejér György magyarországi okmánytárának betűrendű tárgymutatója, Pest, Nyomatott EMICH Gusztáv M[agyar]. Akad[kadémiai]. Nyomdásznál, M. DCCC. LXVI. (i.e. 1866 -n.m.), XVI + 552.
Dénes, 2018 = DÉNES József, Horogszeg, 5.12.2018, on-line https://djnaploja.wordpress.com/2018/12/05/horogszeg/ (accesat 22.02.2019).
DF = Magyar Nemzeti Levéltár Országos Levéltár (MNL OL), Budapest, HU, Collectio Diplomatica Hungarica / Diplomatikai Levéltár, Diplomatikai fényképgyűjtemény.
DL = Magyar Nemzeti Levéltár Országos Levéltár (MNL OL), Budapest, HU, Collectio Diplomatica Hungarica / Diplomatikai Levéltár, Diplomatikai leveltár.
EMSzT = Erdélyi magyar szótörténeti tár / Dicţionar istoric al lexicului maghiar din Transilvania / Wortgeschichtlicher Thesaurus der siebenbürgisch-ungarischen Sprache (Historisches Wörterbuch des siebenbürgisch-ungarischen Wortschatzes) / Material cules și redactat de SZABÓ T. Attila (apoi VÁMSZER Márta, DALY Ágnes, KÓSA Ferenc, FAZAKAS Emese, ZSEMLYEI János, ANDRÁS Zselyke et alii), I‒XII Kötet (A‒Táv), Ed. Kriterion / Akadémia Kiadó, București / Budapest, 1975‒2014, ISBN 963-05-6516-1, 973-26-0339-9.
Engel, 1970 = ENGEL Pál, A magyar világi nagybirtok megoszlása a XV. században (2. közlemény), În: Az Egyetemi Könyvtár Évkönyvei / Annales Bibliothecae Universitatis de Rolando Eötvös Nominatae, V. (1970), pp. 291–314.
Engel, 1996 = ENGEL Pál, A temesvári és moldovai szandzsák törökkori települései (1554 -1579), Dél - Alföldi Évszázadok, 8, Szeged, 1996, 187 pg. + 1 hartă (reconstituire: ENGEL Pál, desen: KRATOCHWILL Mátyás, Cartographia Kft, Budapest, 1996, 60 × 60 cm, color, scara 1:2000000), ISSN 0237-4587, ISBN 963 7237 24 0.
Fekete Nagy, Makkai, 1941 = FEKETE NAGY Antonius, MAKKAI Ladislaus, Documenta historiam Valachorum in Hungaria illustrantia, usque ad annum 1400 p. Christum, Études sur lEurope Centre-Orientale, 29., Budapest, 1941, VII + 636 + [2] pg.
Feneşan, 2014 = Costin FENEŞAN, Hotărnicia domeniului cetăţii Timişoara de la începutul secolului al XVI-lea, În: Banatica, 24, II (2014), pp. [65]–72.
Forțiu, 2019 = Sorin FORȚIU, Csanad arx ex pacto Pacis [Carlovitzensis] destructa., În: Morisena (ISSN 2501-1359; ISSN–L 2501-1359), anul IV, nr. 4 (16)/2019, pp. 114.
HO = Codex Diplomaticus Patrius • Hazai Okmánytár, A M[agyar]. T[udományos]. Akadémia Történelmi Bizottsága, I–VIII tomus/kötet, Győrött-Budapest, 1865–1891.
Iusztin, 2015 = IUSZTIN Zoltan, Vicecomiţi în comitatul Timiş (sec. XIV – XV), În: Analele Banatului, S.N., Arheologie – Istorie, XXIII, 2015, pp. 219–233.
Jakó, 1990 = JAKÓ Zsigmond, A kolozsmonostori konvent jegyzőkönyvei, 1289–1556, I. kötet: 1289–1484, Magyar Országos Levéltár kiadványai, II., Forráskiadványok, 17., Akadémiai Kiadó, Budapest, 1990, 1078 + 18 pg., ISBN 963 05 5305 8 (I. kötet).
Keresztes, 1926 = KERESZTES Kálmán, A Rozgonyiak, În: Turul, 1926, pp. 19–27.
Kisari Balla, 2000 = KISARI BALLA György, Karlsruhei térképek a török háborúk korából / Kriegskarten und Pläne aus der Türkenzeit in den Karlsruher Sammlungen, Budapest, 2000, Kanizsai Nyomda Kft., 704 pg., ISBN 963 640 878 5 (toate hărţile reproduse sunt hărţi manuscris).
Koppány, 1999 = KOPPÁNY Tibor, A középkori Magyarország kastélyai, Művészettörténeti Füzetek / Cahiers d’Histoire de l’Art, 26, Magyar Tudományos Akadémia, Művészettörténeti Kutatóintézetének Kiadványai, Akadémiai Kiadó, Budapest, 1999, 302 + 94 pg., ISBN 963 05 7694 5.
Kovács, 1957 = V. KOVÁCS Sándor, Garázda Péter, În: Irodalomtörténeti Közlemények, LXI. Évf[olyam]., 1–2. Sz[ám]. (1957), pp. 48–62.
Kőfalvi, 2006 = KŐFALVI Tamás, A pécsváradi konvent: hiteleshelyi oklevéltára: 1254–1526, Szeged, 2006, 452 pg., ISBN 963 482 714 4.
Krischan, Fassel, 1999 = Alexander KRISCHAN, Banater karten im Kriegsarchiv Wien (1686-1900), în: Idem, Banatforschung als Aufgabe: Auszug aus dem Gesamtwerk, Herausgegeben im Auftrag des Landesverbandes Bayern der Landsmannschaft der Banater Schwaben von Horst FASSEL, Banater Bibliothek, 7, Landsmannschaft der Banater Schwaben, München, 1999, 384 pg., ISBN 3-00-005496-0; pp. 295–356. Sub acelaşi titlu, studiul a fost publicat iniţial în Harold STEINACKER (Hrsg.), Südost-deutsches Archiv, VI Band, 1963, Verlag R. Oldenbourg, München, pp. 115–166.
Kumorovitz, 1987 = KUMOROVITZ L. Bernát, Budapest Történetének Okleveles Emlékei / Monumenta Diplomatica Civitatis Budapest, Harmadik Kötet / Tomus Tertius (1382-1439), Budapesti Történeti Müzeum, Budapest, 1987, 331 + [5] pg.
Lukinich, 1918 = LUKINICH Imre, Erdély területi változásai a török hódítás korában: 1541‒1711, Kiadja a Magyar Tudomanyos Akadémia, Budapest, 1918, V + [3] + 646 + [2] + 5 hărți.
Madić, 2015 = Svetlana MADIĆ, Changes in morphology of colonist village Banatsko Veliko Selo, În: Researches Reviews of the Department of Geography, Tourism and Hotel Management, nr. 44-1/2015, pp. 49–59.
Magina, 2020 = Acta et Documenta partes Regni Hungariae inferiores concernentia: 1500–1552 / Acte şi documente privitoare la părţile de jos ale Regatului Ungar: 1500–1552, collegit et edidit Hadrianus MAGINA, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2020, 276 pg., ISBN 978-606-020-230-1.
Magina, Pesty, 2014 = Diplome privind istoria comitatului Timiş și a oraşului Timişoara / Oklevelek Temesvármegye és Temesvár város történetéhez, vol. II: 1430–1470, Culese de / Anyagát gyűjtötte PESTY Frigyes, Ediţie, note şi comentarii / Magyarázó jegyzetekkel kiadta Livia MAGINA, Adrian MAGINA, Ed. MEGA, Cluj-Napoca, 2014, 478 pg., ISBN 978-606-5 43-464-6.
Ortvay, Pesty, 1896 = ORTVAY Tivadar, Temes vármegye és Temesvár város története. A legregibb időktől a jelenkorig, PESTY Frigyes irodalmi hagyatékának felhasználásával, Hiadja a M[agyar]. Tud[ományos]. Akadémia anyagi támogatásával Temes vármegye és Temesvár város Közönsége, IV. Kötet, Első könyv. Oklevelek Temesvármegye és Temesvár történetéhez. Másolta és gyűjtötte PESTY Frigyes. Sajtó alá rendezte ORTVAY Tivadar, Budapest, 1896, XXXIV + [2] + 640 pg.
Pesty, 1888 = PESTY Frigyes, Magyarország helynevei történeti, földrajzi és nyelvészeti tekintetben, I. kötet, Magyar Tud[ományos]. Akadémia Történettudományi Bizottsága, Budapest, 1888, XXXII + 446 pg.
Rédei, 1970 = RÉDEI Károly, Szófejtések, În: Nyelvtudományi Közlemények, LXXII. kötet, 1. szám (1970), pp. [157]163.
Reiszig, 1912b = REISZIG Ede (kiegészitette: VENDE Aladár szerkesztő), Torontál vármegye községei, În: Dr. BOROVSZKY Samu [et alii], Torontál Vármegye, Magyarország Vármegyéi és Városai... Encziklopédiája, Országos Monografia Társaság, Budapest, s.a. [1912(?)], XII + 632 pg. + 1 térkep/hartă; pp. [14]–140.
Ribi, 2019 = RIBI András, A fehérvári káptalan és keresztes konvent országos hatáskörű hiteleshelyi eljárásai a gyakorlatban, În: Századok, 153. évfolyam (2019), 2. szám, pp. 313338.
Roos, 2018 = Martin ROOS, Providentia Augustorum: Unter der Obhut der Kaiser: Dokumente zu den Anfängen des Temescher Banats: 1716-1739, Im Selbstverlag des Verfassers sowie im Verlag Edition Musik Südost, Temeswar, 2018, 534 pg. + o hartă (4 folio), ISBN 978-3-9390-4127-6.
SL = SZÁNTAI Lajos, Atlas Hungaricus: Magyarország Nyomtatott Térképei, 1528-1850 / Hungary in printed maps 1528-1850, Budapest, Akadémiai Kiadó, 1996, vol. I‒II, 1‒424 /429‒776 pg., ISBN 963-05-7402-0 (I‒II. kötet), ISBN 9630574039 (I kötet), ISBN 9630574047 (II. kötet).
Szamota, Zolnai, 1906 = Magyar oklevél-szótár, régi oklevelekben és egyéb iratokban elöforduló magyar szók gyüjteménye, legnagyobb részüket gyüjtötte SZAMOTA István, A Magyar Tudományos Akadémia megbízásából szótárrá szerkesztette ZOLNAI Gyula / Lexicon vocabulorum Hungaricorum in diplomatibus aliisque scriptis quae reperiri possunt vetustorum, maxima ex parte industris Stephani SZAMOTA collectorum, Jussu Academiae Scientiarum Hungaricae Composuit Július ZOLNAI, Pótlék a Magyar Nyelvtörténeti Szótárhoz / Supplementum ad Lexicon Linguae Hungaricae Aevi Antiquior, Budapest, Kiadja / Sumptibus et Typis HORNYÁNSZKY Viktor Könyvkereskedése, 1902–1906, XXXII + 1210 pg.
Szentkláray, 1879 = SZENTKLÁRAY Jenő, Száz év Dél-Magyarország újabb történetéből: 1779-től napjainkig: tekintettel a III. Károly és Mária Terézia korabeli előzményekre, Temesvár, Csanád-Egyházmegyei Könyvnyomda, 1879 (editio secunda, Históriaantik Könyvesház Kiadó, 2012, ISBN 5992400000436), XV + 520 pg. + 3 Kt.-Beil.
Szentkláray, 1912(?) = SZENTKLÁRAY Jenő, Temesvár törtenete, În: BOROVSZKY Samu, Magyarország Vármegyéi és Városai Encziklopédiája: Temesvár, Országos Monografia Társaság, Budapest, 1912(?), V + 294 pg.; pp. [1]–110.
ZsO, II/2 = MÁLYUSZ Elemér, Zsigmondkori oklevéltár, II., Második Rész: (1400–1410), Magyar Országos Levéltár kiadványai, II., Forráskiadványok, 4., Budapest, 1958, [4] + 630 + [2] pg.
ZsO, VIII = BORSA Iván, C. TÓTH Norbert, Zsigmondkori oklevéltár, VIII. (1421), Magyar Országos Levéltár kiadványai, II., Forráskiadványok, 39., Magyar Országos Levéltár, Budapest, 2003, 504 pg., Ö ISBN 963 05 7026 2, ISBN 963 631 146 3.
W. Kovács, 2012 = András W. KOVÁCS, Remarks on the Careers of the Vice-voivodes of Transylvania in the Late Middle Ages (1458–1526), În: Transylvanian Review, Vol. XXI, Supplement No. 2: Institutional Structures and Elites in Sălaj Region and in Transylvania in the 14th–18th Centuries, 2012; pp. [103]–137.
Wolf, Zimmermann, 2017 = Josef WOLF, Wolfgang ZIMMERMANN, Fliessende Räume: Karten des Donauraums 1650‒1800, Schnell & Steiner (Verlag), Regensburg, 2017, 424 pg., ISBN 978-3-7954-3216-4.
 

Notă: în acest studiu citarea se face prin intermediul textului oferit italic (înclinat). Dacă textul citat conține la rândul său text italic, atunci acesta este oferit aici cu scris normal.
1 Fekete Nagy, Makkai, 1941, pp. 239–244, doc 197; p. 242.
[2]  Magyar oklevél-szótár, régi oklevelekben és egyéb iratokban elöforduló magyar szók gyüjteménye / Dicționar maghiar de diplomatică, o colecție de vechi cuvinte maghiare găsite în diplome vechi și alte documente (tr.m.).
 
[3]  vide infra 11.05.1419.
 
[4]  Szamota, Zolnai, 1906, p. 392, 894‒895.
 
[5]  Inițial a fost moșia și apoi satul. Poate doar dacă dintr-o moșie regală mai mare s-ar fi rupt o moșie mai mică, în care exista deja un sat cu ulița strâmbă (i.e. Horogszeg), noua moșia să fi luat numele de la acest oiconim, dar informații documentare în acest sens nu avem.
 
[6]  mély hegyi út, két hegyoldal közötti szoros út, szakadékos hegyoldalba vájódott (vízmosta) meredek út (Rédei, 1970, pp. [157]‒158 ([nr.] 128.), 162).
 
[7]  bemélyedés, két hegyoldal közötti vízmosta út, szoros (Rédei, 1970, p. 158).
 
[8]  Printre multiplele înțelesuri ale lui szeg îl găsim și pe acelea de terület, földdarab, település része/végea (teritoriu, bucată de pământ, capătul terenului/parcelei/aşezării -tr.m.).
a EMSzT, XII, pp. 207‒210.
 
[9]  Rédei, 1970, pp. [157]‒158 ([nr.] 128.), 162.
 
[10] Observația îi aparține lui Leonard DOROGOSTAISKY, care mi-a împărtășit-o într-o conversație privată. Îi mulțumesc și pe această cale.
Pe harta districtului Bethskerek (1722)a apare clar drumul Bethskerek Orosin, iar mlaștina se numea Truckner Morast (Mlaștina uscatăb). Același nume apare și pe unele dintre hărțile tip „Mercy” (1728). Mai târziu, în sec. XIX, o regăsim drept Schwarzer Morast (Mlaștina negricioasă)c (1805) și Vidovajer Morastd (1886). Probabil că de-a lungul timpului mlaștina a purtat și alte nume.
a Mappa \ über den. \ Bethskereker \ District. \ Worin[n]en Alle Bewohnte. Dorffschafften Sambt Denen Prædien, Flüssen, \ und Morästen. enthalten. nach Vorgenommener Geometrischer Accurater \ Abmessung. im Jahr 1722. Hartă manuscris, copie color, 77,5×57 cm, scara [1:122000], disponibilă la Hadtörténeti Intézet és Múzeum, Budapest, B IX a • B IX Ausztria–Magyarország • B I–XV. Európa, cota B IX a 1271, nu este încă on-line ( http://maps.hungaricana.hu/en/48271/ -15.07.2020).
b Trokner morast pe Karte vom Banat \ und der Wallachey \ aus den besten Originalien \ mit Műhe züzammen ge-\tragen.; hartă manuscris, color, 66,5×44 cm, realizată ~[1750], disponibilă la Hadtörténeti Intézet és Múzeum, Budapest, B IX a • B IX Ausztria–Magyarország • B I–XV. Európa, cota B IX a 1207, on-line https://maps.hungaricana.hu/en/HTITerkeptar/831/ (15.07.2020). De asemenea, acest nume este folosit și de către Francesco GRISELINI în harta publicată drept anexă la monografia sa dedicată Banatului  (1777–’78).
c Geographische Charte \ von Temeswarer Banat, \ welche die Flüsse, Ortschaf=\ten, und Weege nach dem \ Bestand im Jahre 1805. \ enthaltet.; hartă manuscris, color, copie, 66,5×44 cm, disponibilă la Hadtörténeti Intézet és Múzeum, Budapest, B IX a • B IX Ausztria–Magyarország • B I–XV. Európa, cota B IX a 572, on-line https://maps.hungaricana.hu/en/HTITerkeptar/488/ (15.07.2020).
d Der Kriegsschauplatz an der untern Donau im Jahre 1695., 42×23 cm, scara 1:864000, Mittheilungen des k.k. Kriegs-Archiv’s Jahrgang 1886., [Wien], Ep. 989, disponibilă la Hadtörténeti Intézet és Múzeum, Budapest, H III c (1651–1700) • H III Újkori háborúk (1492–1789) • H Háborúk, cota H III c 100/1, on-line https://maps.hungaricana.hu/en/HTITerkeptar/24690/ (15.07.2020).
[11] Horogszeg ... a mai Vizesdia, Nákófalva és Komlós vidékén feküdt (Csánki, 1890, p. 697).
 
[12] ...Horogszeg, körülbelől azon a helyen, hol most Károlyliget (i.e. Charleville -n.m.), Seultour és Sz. Hubert helységek fekszenek (Borovszky, 1897, p. 319).
 
[13] ... a mai Szent-borbála falu helyén ... (Szentkláray, 1912(?), p. 19).
 
[14] ... csak egy csonka torony maradt fenn ... (Reiszig, 1912b, p. 114).
 
[15] Szenthubert ... község határában feküdt hajdan Hollósvár, melyről 1429-ből van okleveles adatunk (Reiszig, 1912b, p. 114). Hollós este atestat încă din anul 1423, dar nu a existat vreodată și o cetate (vár -l.m.) aici (Borovszky, 1897, pp. 241–243). Moșia a fost și în proprietatea Huniazilor, dar Matia Corvin nu s-a născut aici (și această fantasmagorie a fost vehiculată!).
 
[16] Reiszig, 1912b, p. 60.
 
[17] A mai Nákófalva és Komlós vidékén (Lukinich, 1918, p. 65, nota 3).
 
[18] Horogszeg (Horogzeg) ... Vizesdia környékén (Jakó, 1990, p. 928).
 
[19] Blazovich, 2002, p. 252.
 
[20] Magina, Pesty, 2014, p. 238.
 
[21] Feneşan, 2014, p. 67.
 
[22] W. Kovács, 2012, p. 120.
 
[23] Iusztin, 2015, p. 230, nota 9.
 
[24] dar și în studii științifice (de exemplu, Madić, 2015, p. 52: ... a lonely tower from the Ottoman period ...).
 
[25] magam is csak tippet tudok adni a még lokalizáltalan horogszegi várhelyről, dar fortificația de la Horogszeg este plasată greșit (45°49′47″ N, 20°38′21″ E) de către el la 2,5 km E de turnul ei (Dénes, 2018). Chiar și așa, ar trebui verificat ce se găsește la coordonatele avansate de către DÉNES József.
 
[26] busurman = persoană de confesiune musulmană.
 
[27] De-a lungul timpului, moșia Horogszeg a aparținut de comitatul Timiș, ori Cenad, dovadă că se afla chiar la granița dintre cele două (vide Fig. 1).
 
[28] stingerea neamului pe linie masculină.
 
[29] DL 9153; Ortvay, Pesty, 1896, pp. 368–371, doc 222; Kumorovitz, 1987, p. 225, doc 445 (cu bibliografia și o nouă editare).
 
[30] Csanad varmegye történeti térképe 1715-ig, Tervezte Dr. BOROVSZKY Samu, Mérték (Scara) 1:300.000, Készítette és sokszorosította a cs[ászári]. és kir[ály]. katonai földrajzi intézet (Borovszky, 1897).
 
[31] A Temesvári és moldovai szandzsák törökkori települeséi (1554-1679), a térképrekonstrukciót Dr. Engel Pál adattárának felhasználásával szerkesztette és rajzolta: Kratochwill Mátyás, Cartographia Hft., Budapest, 1996. 638871.  (Engel, 1996).
 
[32] și Kachi / Kachy (CD, X/4, pp. 654–660, doc CCCXII).
Interesant că referirea la defectum seminis se face referitor la tatăl Paul și nu la fiul Ioan.
 
[33] (Horogszegi) Szilágyi László (l.m.). Într-un document regal datat 6.12.1456, apare și Michael Zylahy, filius condam Ladislai Bernolth de Horogzeg (sb.m.), capitanei castri nostri Nandoralbensis (DL 105501), dar numele de Bernolt nu-l mai folosește apoi.
 
[34] DL 9472; CD, X/4, pp. 654–660, doc CCCXII; ZsO, II/2, p. 194, doc 6496 și 6497 (ambele cu restul bibliografiei).
  Documentul a supraviețuit și prin actul punerii în posesie emis de către capitlul bisericii din Cenad (1409), prin transcrierea (14.09.1504) unei transcrieri (1409), dar aici textul daniei regale este doar parțial (vide Ortvay, Pesty, 1896, pp. 403–404, doc 247; pp. 406–408, doc 249 sau Csáky, I/1, pp. 262–265, 265–268; este vorba de două documente distincte; unul conține doar referiri la possessionem Horogzegh vocatam in comitatu Themesyensi existentem simul cum villis sew possessionibus tenutis et pertinenciis ad eandem, în timp ce celălalt face referire la possessiones nostras regales Horogsegh vocatam in comitatu Themesyensi habitam simul cum villis Kysposaros Naghposaros Bezermen Thozegh Mosotho et tribus Begenye).
 
[35] Emerico Nigro de pabd homine regio (Ortvay, Pesty, 1896, p. 407).
 
[36] Boboteaza (6.01.) a fost într-o zi de vineri în anul 1409. Data emiterii documentului doveditor de către capitlul din Cenad nu mai este menționată în această variantă.
 
[37] Barabás, I, pp. 345‒349, doc CCLXVIII (cu reproducerea color a blazonului; vide coperta IV a revistei).
 
[38] DF 209238; HO, IV, p. 277‒279, doc 207.
 
[39] DL 11036; ZsO, VIII, p. 59, doc 120 (regestă).
 
[40] Szentelt(-egyház) (Csánki, 1890, p. 704). CSÁNKI Dezső localizează cele două sate, unul cuman (mai mare) și celălalt locuit de iobagi, în zona de azi a localității Mokrin, RS.
 
[41] Hédervári Lőrincz (l.m.).
 
[42] Dispensator Regius; királyi számtartó; sáfár (Bartal, 1901, p. 221).
számtartó (l.m.) = contabil (l.r.); sáfár (l.m.) = gospodar, econom, supraveghetor (de moșie) (l.r.).
 
[43] Ortvay, Pesty, 1896, pp. 625–627, doc 413.
 
[44] quoddam magnum fossatum.
 
[45] Dar moșia era mai mare decât satul!
    Corectă reconstituirea lui ENGEL Pál și KRATOCHWILL Mátyás (Engel, 1996, harta).
 
[46] Vizejdia de azi a fost ridicată în anul 1803 pe malul stâng al văii Galațca, iar prediul Wiseto (1721) / Wiseschda (Josephinische Landesaufnahme, 1769–’72) apare constant pe malul drept al acesteia. Dar moșia medievală poate să se fi întins pe ambele maluri ale văii.
 
[47] Mappa \ Von den \ Csanader \ District. \ Worinen Alle bewohnte Dorffschafften, Sambt denen Prædien, flüssen, \ Morasten und Waldungen enthalten, nach Vorgenommener Geome=\trischer accurater abmessung im Jahr 1721.
[Legenda:] bewohnte dörffer, / Unbewohnte dörffer / Districts granitz \ Mastab von 6000. Geometrischen Schritt oder Zweÿen Stunden. Hartă manuscris, copie color, 75 × 55 cm, [1:126000], Copiaa hărţii este disponibilă la Hadtörténeti Intézet és Múzeum din Budapest, HU, Fondul B IX Ausztria–Magyarország • B IX a politikai, közigazgatási térképek (XVI. századtól 1918-ig), cota B IX a 619, fiind disponibilă on-line la http://maps.hungaricana.hu/hu/47903/ (30.06.2020).
a pentru harta originală aflată la Kriegsarchiv din Wien, vide Krischan, Fassel, 1999, pp. 310–311.
 
[48] Nu avem cunoștiință de vreun sat cu acest nume în zonă. Ori este vorba de o abandonată biserică de lut?
 
[49] vide și Pesty, 1888, p. 265.
 
[50] celălalt este Ștefan, tatăl umanistului Garázda Péter [* ~1448–’50, Apar; † 1507, Esztergom], poet și prozator (Kovács, 1957, p. 49).
 
[51] Garázda Balázs (l.m.).
 
[52] Csánki, 1894, p. 89: Szilágyi (cu bibliografia).
 
[53] 15.03.1443 (Magina, Pesty, 2014, pp. 130–131, doc 99).
 
[54] Kovács, 1957, p. 49.
 
[55] Iusztin, 2015, p. 230. Eu citesc mai degrabă de Istdfand.
 
[56] DL 44266.
 
[57] Blasius dictus Garazda ... Blasius Garazda de Istwandi (DL 106832).
 
[58] Szilágyi Ozsvát (l.m.)
 
[59] Szilágyi Erzsébet (l.m.)
 
[60] vingárti Geréb János (l.m.).
 
[61] Szilágyi Mihály (l.m.); vice-comite de Torontal, căpitan al cetății Beograd (1456–’57), comite de Timiș (14.03. 1457–24.01.1458), ban de Mačva (1457), guvernator al regatului (1458), comite perpetuu de Bistrița și guvernator al părților transilvane (1460), căpitan general al părților inferioare ale regatului (1460); este ucis la Istanbul la sfârșitul anului 1460.
 
[62] Szőllős (l.m.), Seleuș (l.r.).
 
[63] Egregio Michaeli dicto Zÿlagÿ de eadem Horogzegh (DL 14484).
 
[64] DL 14484; Magina, Pesty, 2014, pp. 237–238, doc 203.
 
[65] Magina, Pesty, 2014, pp. 238–239, doc 204.
 
[66] DL 14485; Magina, Pesty, 2014, pp. 239–240, doc 205.
 
[67] DL 14922; Magina, Pesty, 2014, pp. 286–287, doc 248.
 
[68] DL 49409; Magina, Pesty, 2014, pp. 296–297, doc 255.
 
[69] singular.
 
[70] Belyéni István (l.m.), care este fiul lui Mihály / Mihail.
 
[71] CD, X/5, pp. 96–98, doc XXXIV; Pesty, 1888, pp. 164-165; ZsO, II/2, p. 366, doc 7639. O frumoasă poveste, care implică înghițirea unei părți dintr-un document de proprietate și a unei peceți, o sentință de pierdere a tuturor averilor și o împăcare etc...
 
[72] Magina, Pesty, 2014, pp. 311–312, doc 270.
 
[73] Magina, Pesty, 2014, p. 312, nota 1 (probabil după harta lui ENGEL Pál și KRATOCHWILL Mátyás -Engel, 1996). Acest Cherestur apare într-un documenta din 25.02.1462, prin care judele curţii regale, Ladislau de Palocz, poruncește capitlului bisericii din Buda să-l pună în stăpânire pe Ioan, fiul lui Ladislau de Zalaszentgrót, cu cele 40 de moșii și părți de moșii ale tatălui său adoptiv, Nicolae, fiul lui Ladislau Hagymási de Beregsău.
DL 30319; Magina, Pesty, 2014, pp. 343–344, doc 296. Aici editorii cred că este vorba de o Aşezare dispărută situată fie în zona Beregsăul Mareb fie în zona Biled, jud. Timiş.
b pe urmele lui CSÁNKI Dezső (Csánki, 1894, p. 45: Keresztur), dar o astfel de așezare nu a existat aici. Csánki D. credea că cele două Cherestur (1458, 1462) ar putea fi chiar identice.
[74] identificare defectuoasă în Magina, Pesty, 2014, p. 307, doc 265.
 
[75] Báthori Margit (l.m.).
 
[76] DL 15567 (cu o consistentă regestă conținând mai multe detalii în l.m.).
 
[77] Ioan, Raynoldus și Osvald, feciorii lui Ioan de Rozgon, erau fratres uterini (ne-o spune un document al capitlului bisericii din Buda datat 19.03.1449; DL 14233). Cei trei frați au mai avut o soră, Hedviga și un frate, Laurențiu, mort de tânăr (Keresztes, 1926, p. 23).
 
[78] Întregirea este dubitativăa; că familia Szilágyi a construit o fortificație la Horogszeg este o opinie aproape qvasiunanimă în istoriografieb. În fapt, nu avem vreo dovadă documentară că așa au stat lucrurile, iar stăpânii ulteriori ai moșiei au deținut și ei mijloacele financiare și de timp pentru o atare construcție. În concluzie, încă nu știm cine și când a ridicat fortificația de la Horogszeg, iar atestarea documentară târzie (1494c) nu ajută dezlegarea misterului. Dacă interpretăm strict litera documentului, reiese că nu exista încă vreun castel construit la Horogszeg în acest moment.
a dania inițială a supraviețuit doar într-o diplomă solemnă a regelui Matia din 23.02.1465.
b În 1866, CZINÁR Mór credea că cele două familii, Garazda și Szilágyi, primiseră deja castrum Horogszeg în anul 1408 (Czinár, 1866, p. 194, 436). În 1896, BOROVSZKY Samu avansa ipoteza că familiile Garazda și Szilágyi, care ar fi locuit ambele pe moșia Horogszeg, ar fi construit împreună castelul (Borovszky, 1896, p. 114).
c În 1894, CSÁNKI Dezső atesta documentar castelul de la Horogszeg în anul 1503, datare menținută de CSORBA Csaba încă și în anul 1974 (Csánki, 1894, p. 41; Csorba, 1974, p. 201).
[79] DL 15744; Magina, Pesty, 2014, pp. 345–346, doc 297.
 
[80] Magina, Pesty, 2014, pp. 347–348, doc 298.
 
[81] Magina, Pesty, 2014, pp. 351–352, doc 303.
 
[82] DL 15744; Magina, Pesty, 2014, pp. 379–381, doc 325.
 
[83] Koppány, 1999, p. 155.
 
[84] Vingárti Geréb (l.m.).
 
[85] Engel, 1970, pp. 307–308, nota 6.
 
[86] Engel, 1970, p. 305 coroborat cu pp. 307–308, nota 6. Dar și Engel P. afirmă că, în anul 1490, Petru Gereb de Vingard (vingárti Geréb Péter) ar fi deținut 2 cetăți și 8 castele, alături de 11 târguri și 218 sate și citează drept susținere date din anul 1503!
 
[87] Lőrinc ága (vide Keresztes, 1926, pp. 23–25). (VI.) István pedig, aki 1490 és 1492 közt halt el (Dl. 19627 és 17566), volt ennek az ágnak az utolsó férfisarja, tőle örökölte a férfiági javakat az idősebb ág utolsó férfisarja: szintén (IX.) János fia, (VII.) István, care moare între 27.04.–12.09.1523 (DL 23744, DL 23798) și a Rozgonyiak férfiágát sírba vitte (Keresztes, 1926, p. 26).
 
[88] La data de 14.02.1490 el este încă în viață (DL 19627).
 
[89] Kamarcsai János (l.m.).
 
[90] Váci János (l.m.).
 
[91] vingárti GERÉB László (l.m.); episcop transilvan (1476–1501) și arhiepiscop de Kalocsa-Bács (1501–’02).
 
[92] DF 208535; Ribi, 2019, p. 333.
 
[93] DL 30945 (cu o consistentă regestă în l.m.).
 
[94] vingárti GERÉB Péter (l.m.).
 
[95] W. Kovács, 2012, p. 114.
 
[96] Engel, 1970, p. 305.
 
[97] Laurențiu, un alt frate, a murit de tânăr, iar altul, Ștefan, nu a jucat vreun rol politic.
 
[98] csáktornyai ERNUSZT János (l.m.).
 
[99] DL 65537, pp. 32/33–35/36, p. 34/35; DL 21173; Kőfalvi, 2006, pp. 426–427, doc 877.
 
[100] DL 68142.
 
[101] DL 21173.
 
[102] Csáky, I/2, pp. 515–516.
 
[103] Magina, 2020, p. 228.
 
[104] ENGEL Pál identifică [Veliki/Nagy] Orosin cu Banatsko Veliko Selo (Saint/Sankt Hubert + Charleville + Seultour), respectiv Sankt Hubert și greșit Mali/Kis Orosin cu celelalte două satea. Dar hărțile districtuale ne indică clar că [Veliki] și Mali Orosin nu erau chiar în apropiere una de alta. Dacă luăm drept reper “turnul” Alte Kirchenb, Orosin era la E de acesta, iar Seultour la NE de el și pe cale de consecință mai degrabă Seultour decât Saint Hubert ar fi vechiul Orosin / Horogszeg.
a Engel, 1996, p. 64 (Horogszeg).
b Pe harta districtului Cenad (1721) regăsim toponimul Alte Kir(c)hen și lângă pusta Kerestur, pusta Besenova și Oroslamos (aflată la NE de satul cu același nume). Dacă la Oroslamos erau ruinele mănăstirii cu hramul Sfântul Gheorghe, primele două ar putea să ne îndreapte către fortificații necunoscute.
[105] [Carte eines Theiles von Ungarn und Siebenburgen, worauf die Märsche und Campemens der kais[erlich] k[öni]gl[iche]. Armee zwischen der Theisund Maros, auch Themis und Begh Fluss angemerkt sind.], hartă manuscris color, 22×13 cm, scara [1:397500], realizată în anul [1696], disponibilă la Hadtörténeti Intézet és Múzeum, Budapest, HU • H III c (1651–1700) • H III Újkori háborúk (1492–1789) • H Háborúk, cota H III c 106; on-line https://maps.hungaricana.hu/en/HTITerkeptar/24694/ (30.06.2018).
Aceeași realitate a unui turn la Orozine este dezvăluită și de o altă hartă realizată probabil în același an 1696 [Karte des Gebiets zwischen der Theiß nördlich von Szegedin (in Ungarn) bis zur Donau, der Donau von Belgrad (in Serbien) bis Esseg (Osijek in Kroatien) und von Belgrad bis Temeschwar (Timisoara in Rumänien)], hartă manuscris color pe hârtie, 50×76 cm, scara [1:440000], disponibilă la Generallandesarchiv Karlsruhe, DE, Hausfideikommiss Planbände Nr. 6, 28, Archivischer Identifikator 4-4217562, on-line http://www.landesarchiv-bw.de/plink/?f=4-4217562 (vide și Kisari Balla, 2000, p. 64, Nr. 44‒45, pp. 303‒304, Nr. 44, 45).
 
[106] cunoscută și drept bătălia de lângă Hetény / Olasch(in), Ulaş / de pe râul Bega (Veche).
 
[107] 2.08.1694: Generalfeldwachtmeister (ASB, 2006, p. 9).
 
[108] ... e non ostante la gran difficoltà di avanzare la marcia in quei impratticati Deserti ... (Foglio aggiunto all’ordinario, 14. Settembre 1695., p. [1], În: Avisi italiani, ordinarii, e straordinarii dell’ anno 1695, Vienna, Appresso Gio[vanni]. van Ghelen, p. [299]).
 
[109] Foglio aggiunto all’ordinario, 14. Settembre 1695., p. [1]., 21. Settembre 1695., p. [1]. și 24. Settembre 1695., p. [1], În: Avisi italiani, ordinarii, e straordinarii dell’ anno 1695, Vienna, Appresso Gio[vanni]. van Ghelen, p. [299], [309], [313].
 
[110] Forțiu, 2019, p. 5.
 
[111] hartă manuscris, desenată cu penița pe pergament și acuarelă, a supraviețuit doar prin jumătatea sinistra a ei, care are dimensiunea de ~58 × 66 cm, realizată la scara [1:440000] și se află în colecția Ovidiu ȘANDOR din Timișoara (vide Wolf, Zimmermann, 2017, pp. 278‒281).
 
[112] Szentkláray, 1879, p. 22; Roos, 2018, p. 71.
 
[113] vide supra la 14.02.1421.
 
[114] azi, cele trei foste sate francofone formează Banatsko Veliko Selo (i.e. Satu Mare Bănățean -tr.m.), RS.
 
[115] azi, Rusko Selo, RS.
 
[116] Franz Moriz, Graf von Lacy [* 21.10.1725, Sankt-Peterburg; † 24.11.1801, Wien], faimos militar, 1750: colonel, comandant al unui regiment de infanterie, 13.10.1756: general-maior, 20.02.1758: general-locotenent (general de divizie), 17.11.1759: general de artilerie / infanterie / geniu, 15.02.1766: mareșal, prieten intim al împăratului Iosif al II-lea (ASB, 2006, p. 53).
 
[117] Mappa \ Geographica novissima \ Regni Hungariæ \ divisi \ In suos Comitatus \ cum Districtibus Jazygum et Cumanorum \ Banatus Temesiensis ejusque Districtuum \ nec non \ Regnorum Croatiæ Sclavoniæ Dalmatiæ \ Magni Principatus Transilvaniæ \ partis Bosniæ Serviæ Bulgariæ et Walachiæ \ dedicata Augustissimis Regnantibus \ Maria Theresiæ \ Imperatrici Regniæ \ et \ Iosepho II. \ Romanorum Imperatori et Corregenti \ Promotore \ Excellentisimo Domino Generali Campi \ Mareschallo et Consiliiæ Bellici Præsi \ Comite Mauricio à Lacy. \ Ex acouratoribus Tabulis congesta et correcta \  Anno 1769. \  ab \ Ign[atio]. Müller S. C. M. \ Sup: Vigil. Magistro., Johan Christoph Winkler sculpsit Viennæ (i.e. Wien), scara [1:315000/360000/370000?], compusă din 12 părţi (fiecare 62 × 92 cm), disponibilă parțial și la Magyar Nemzeti Levéltár Magyar Országos Levéltára, Budapest, S 167 Vegyes térképanyag (18. sz.-19. sz.) • S Családi fondokból kiemelt térképek (17. sz.-20. sz.) • S – Térképtár, cota S_167_-_No._78/1-4; on-line https://maps.hungaricana.hu/en/MOLTerkeptar/38757/ (15.07.2020).
 
[118] vide și SL, I, p. 409.
 
[119] Sectio 28. Josephinische Landesaufnahme a fost realizată la nivelul întregului Banat în perioada 1769–’72, dar această secțiune reflectă o realitate a celor trei sate post colonizarea din 1770–’71.
 
[120] i.e. Seultour; din 1893: Szentborbála; azi, partea de NE a comunei Banatsko Veliko Selo, RS.
 
[121] care se vede și la începutul toponimului, unde se disting destul de clar literele Sl rămase și ele în creion.
 
[122] Seultour ... prit ce nom car les vestiges d’une tour de forteresse turque située tout près rappelait aux nouveaux habitants la tour qui dominait leur village lorrain de Sainte-Barbe (Lieux du Banat: Saint-Hubert, Charleville et Seultour (D) ou Banatsko Veliko Selo (SRB), on-line http://banatlorraine.free.fr/french/Banat_Lieux/VelikoSelo.php -19.02.2019).
 
[123] este vorba de colțurile străzilor din mijlocul fostei localități Seultour; coordonatele obținute sunt ale „tălpii” turnului, care are 98 m „înălțime” conform Josephinische Landesaufnahme.
 
[124] chiar și cele noninvazive! Nu ar trebui ignorat și un alt punct interesant, plasat la doar ~300 m VNV de castel (45°49’35.36” N / 20°36’13.44” E).
 

 

Cărți/Books

carte

Recomandă Morisena

Share

Copertele I

Vizite din 2 martie 2020