Ultimul număr apărut

Morisena nr. 2 (18)/2020

Morisena este indexată în:

Directory of Research Journals Indexing

Eurasian Scientific Journal Index

 

Morisena este înscrisă în:

Fluxuri Distribuţie

Ferendia: Marea Unire și istoria contemporană

Versiune tiparSend by email
Autor: 
Muzeograf Ion TRAIA
E-mail: 
ion.traia7@gmail.com
 
Abstract: The Great Union of 1 December 1918, which completed the constitution of the Romanian nation-state, was the final result of a complex historical process. Alba Iulia symbolises the historical fortress of the Great Union. The national movement in Banat, a true political force of great organisational capacity, played a decisive role during the election of the delegates for the National Assembly of 1 December 1918. Besides the trustworthy men elected in every village, a large number of inhabitants from the neighbouring localities were involved in the constituency centres. In Ferendia, we found the name Pavel Rămneanţu, a teacher, in the documents about the Union. After 1921, the agrarian reform was finally adopted in Ferendia as well. On that occasion, land was distributed to 120 villagers.
 
Keywords: Ferendia, Great Union, elections, delegates, National Assembly, 1 December 1918, agrarian reform
 
Unirea Transilvaniei şi Banatului cu România, în 1918, a fost rodul luptei şi jertfei a zeci de generaţii şi ea a consfinţit un ideal de dreptate, ce bătea de mult la porţile istoriei, ce venea să încoroneze, prin entuziasta hotărâre de la Alba Iulia, luptele şi suferinţele de veacuri ale unei naţiuni martirizate, în stare să înfrunte cu uimitoare tenacitate noianul de primejdii, fără să-şi fi pierdut speranţa într-o viitoare izbăvire[1].
Marea Unire de la 1 decembrie 1918, prin care s-a făurit statul naţional român, a fost rezultatul final al unui întreg proces istoric, iar Alba Iulia simbolizează cetatea istorică a unirii românilor.
Ziua de 1 Decembrie 1918, Unirea Transilvaniei cu România, a rămas un important act istoric întipărit în sufletele românilor, ca un eveniment de mare însufleţire pentru toţi românii. De la 1 decembrie 1918 – ziua în care s-a vestit lumii, prin hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor şi până în ziua de azi, fiecare cetăţean al României întregite a avut ocazia să asculte ori să citească diferite versiuni cu privire la felul cum s-a înfăptuit Marea Unire şi la temeinica fundamentare care îi garantează trăinicia.
Nu toate lămuririle respective sunt izvorâte dintr-o cunoştinţă deplină a realităţilor, nici dintr-o neprihănită iubire a adevărului istoric. Unii din cei ce le dau, străinii în special care au relative rezerve cu privire la întregirea Romaniei, înfăţișează Unirea ca pe un cadou dat românilor de popoarele mari, făuritoare de istorie, sau un cadou al împrejurărilor istorice, decretând ritos că ea nu ar fi izbânda neîndoielnică a vredniciei poporului român.
Din păcate, se întâmplă să găsim astfel de păreri şi din partea unor români care nu fac un efort de cuget mai laborios şi mai profund, înainte de a lansa păreri iresponsabile cu privire la temeiurile Marii Unirii.
Artileriști din Ferendia în Primul Război Mondial.
Artileriști din Ferendia în Primul Război Mondial.
Artileriști din Ferendia în Primul Război Mondial.
Artileriști din Ferendia în Primul Război Mondial.
Actul unirii naţional-politice, din anul 1918, nu se cuvine să fie înfăţişat ca un dar coborât asupra neamului românesc din încrederea şi simpatia lumii civilizate, deşi trebuie să recunoaştem că şi acest factor a contat,  nici ca o alcătuire întâmplătoare, răsărită din împrejurările primului război mondial, ci ca urmarea unui proces, a unei pregătiri istorice de sute de ani, în cursul cărora acest popor dârz şi tenace a izbutit să-şi apere cu uimitoare stăruinţă legătura cu pământul strămoşesc, cu limba şi credinţa moştenită, cu noianul de obiceiuri şi datini, ceea ce i-a făcut pe români neasimilabili de-a lungul istoriei.
Statul român, întregit prin Marea Unire, trebuie considerat ca o alcătuire statornică, având temeiuri adânci şi izvorâte din alcătuirea geografică a pământului strămoşesc, din firea poporului român  din legăturile lui sufleteşti întărite prin unitatea aceluiaşi grai, aceleiaşi credinţe, aceloraşi datini şi obiceiuri, în asemănarea atât de grăitoare a întocmirilor şi asezămintelor moştenite din strămoşi și, mai presus de toate, din puterea morală a conștiinţei naţionale, fără de care ar fi relative şi nesigure toate celelalte temeiuri.
Mişcarea naţională din Banat s-a manifestat cu adevărat hotărâtor, ca o forţă politică de o înaltă capacitate organizatorică, cu ocazia alegerilor delegaţilor pentru Marea Adunare Naţională din 1 decembrie 1918. În localităţile stabilite ca centre de circumscripţii electorale, au participat, pe lângă bărbaţii de încredere aleşi în fiecare sat, şi un mare număr de locuitori din satele învecinate. Spiritul de ordine şi disciplină au caracterizat aceste adunări populare. S-au redactat, cu mare grijă, procesele-verbale şi protocoalele pentru a se putea dovedi legalitatea alegerilor; au fost eliberate delegaţilor credenţionale şi mandate, întărite cu sigiliul comunei şi cu zeci de semnături.
La adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 din Ferendia  am găsit în documentele unirii pe învăţătorul Pavel Rămneanţu, care a participat nu ca delegat oficial prevăzut cu credinţionale, care să-i dea dreptul de a vota unirea, ci ca participant individual.     
Pe cartea poştală emisă pe la 1918-1919 pentru a sărbători Unirea se poate observa traseul ciudat al graniţei de vest a ţării: este cuprins întreg Maramureşul, o parte mai mare a Crișanei, cu posibilitatea extinderii Banatului până la Tisa și Dunăre. Graniţele definitive vor fi stabilite abia după 1920.
Prezentăm mai jos situația administrativă și economică din Ferendia în anul 1923[2].
Ferendia comună rurală, plasa Deta
Primar: Bălu George – Notar,  Kepl Ion
Învăţători: Crăciun Aurel; Lunca Trifon
Preot Paroh: Olde George
Birturi: Cozac Trăilă, Horvath Iosif, Lissafeld Henrich, Mociu Iosif.
Comercianţi: Cozac Trăilă, Goldschmidt Debora, Horvath Iosif, Lisenfeld Henrich, Mociu Iosif
Mecanici: Meszaros Ferencz
Opincari: Dalea Meila
Tâmplari: Udu Alexandru
Proprietari de moşii: Iahraus Ion (730 jug.), Wrena Hugo (430 jug.)
Reforma Agrară. În urma Marii Unirii, de la 1 decembrie 1918, în toate ramurile social-econoice s-a înregistrat un curent novator, fiind adoptate o serie de măsuri menite să contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti. Printre acestea se numără şi legiferarea reformei agrare, în iulie 1921, act ce răspundea unor imperative ale vremii, printre care refacerea economiei naţionale şi implicit accelerarea dezvoltării ei. Tocmai de aceea, analizarea evoluţiei agriculturii româneşti interbelice nu se poate face decât prin prisma urmărilor pe care le-a avut legile agrare din iulie 1921 şi aceasta cu atât mai mult cu cât este vorba de cea mai radicală reformă agrară dintre cele înfăptuite în vreo ţară a Europei după Primul Război Mondial.
La împroprietărire aveau întâietate invalizii şi văduvele de război, iar în fiecare categorie oamenii în vârstă, cei cu familie numeroasă şi cei ce aveau gospodării întemeiate. În caz de egalitate de condiţii între îndreptăţiţi din aceaşi categorie se proceda la tragere la sorţi[3].
După anul 1921 s-a reuşit să se aplice reforma agrară şi la Ferendia. Cu această ocazie s-a distribuit pământ la 120 locuitori îndreptăţiţi ai satului. Criteriul de împroprietărire la Ferendia a fost precum prevedea legea, celor 120 de ţărani împroprietăriţi li s-au repartizat câte trei iugăre pentru fiecare, din suprafaţa de teren existentă în hotarul satului[4].
Legile agrare din vara anului 1921 au determinat însemnate schimbări în structura funciară, reducând într-o măsură considerabilă marea proprietate din ţara noastră, permiţând totodată înzestrarea unui număr însemnat de gospodării ţărăneşti cu pământul absolut necesar existenţei. Reforma agrară din 1921 nu a satisfăcut cu pământ pe toţi ţăranii, nu a asigurat creditele necesare pentru achitarea terenurilor primite la împroprietărire şi îndeosebi pentru procurarea inventarului agricol. A urmat, firesc, un proces de fărămiţare a proprietăţii ţărăneşti, adeseori împroprietăriţii pierzându-şi chiar loturile personale. În Timiş-Torontal s-au întărit gospodăriile mijlocii, care vor deţine o poziţie economică şi socială notabilă în viaţa satului timişean.
Sfatul Naţional din Transilvania votează în ziua de l0 august 1919 proiectul de lege al reformei, proiect ce este aprobat şi de Senatul României prin decretul-lege din 10 septembrie 1919.
Legea pentru reforma agrară în România veche este votată la 17 iulie 1921, în timpul guvernării generalului Alexandru Averescu. Legea pentru reforma agrară în Transilvania, Banat, Maramureş şi Crişana este publicată in Monitorul Oficial nr. 93 din 3o iulie 1921. Publicată oficial, legea a fost popularizată prin broşuri distribuite de secţiunea Cluj a Comitetului agrar.
Prin legea reformei agrare se punea atât problema exproprierii, cât şi a împroprietăririi, ceea ce a creat probleme în depistarea suprafeţelor marilor moşii, cât şi a categoriilor de moşieri ce urmau a fi expropriaţi.
Moşiile statului român urmau să fie expropriate  în întregime; cele ale marilor proprietari particulari a căror cultură nu era garantată de proprietar datorită lipsei de inventar urmau a fi expropriate în limitele impuse de lege. Marilor moşieri urmau să li se exproprieze pământurile ce depăşeau 200 de jugăre. În jurul conacelor şi la moşiile expropriate în întregime urmau să rămână câte 50 de iugăre. Moşierii care aveau mai multe proprietăţi în comune diferite trebuiau să opteze pentru una din ele, restul fiind expropiate[5].
În cadrul Consiliului Dirigent funcţiona Resortul pentru Agricultură şi Comerţ, minister ce se ocupa cu reforma agrară, sub a cărui conducere au început iniţial lucrările pregătitoare pentru aplicarea reformei agrare. Pentru reglementarea problemelor agrare din fiecare judeţ, Consiliul Dirigent, Resortul Agriculturii, prin ordinul nr. 4399/A din 25 august 1919, înfiinţează în fiecare reşedinţă de judeţ câte un Consilierat Agricol, care să continue fostele Inspectorate Agricole, ce au funcţionat până în 1919 şi care mai târziu funcţionează ca organ tehnic de specialitate subordonat Ministerului Agriculturii.      
Consilieratul Agricol al judeţului Timiş-Torontal era condus de un consilier agricol, mai întâi Borş şi mai apoi Milovan, consilieri ce conduceau şi coordonau direct lucrările de expropiere şi împroprietărire. De fapt, consilierul agricol făcea parte din Comisia judeţeană pentru expropiere şi împroprietărire.
Prin numirea consilierilor agricoli în fruntea fiecărui judeţ, a agronomilor regionali în regiunile agricole stabilite şi a administratorilor de obşti în aproape fiecare comună s-a căutat ca lucrările ce refereau la expropriere şi împroprietărire să fie conduse de specialişti.
Judeţul Timiş-Torontal, pentru o mai bună organizare, s-a împărţit în 12 regiuni agricole, conduse de un agronom regional, Ferendia făcea parte din regiunea agricolă Deta, constituind cea de VII-a regiune agricolă, iar agronom regional a fost Petre Zestrean, născut la Clopodia.
   Pentru conducerea şi coordonarea lucrărilor de arendare forţată s-a trecut la constituirea Comisiei judeţene pentru reformă agrară, în competenţa căreia că-deau toate toate problemele de arendare forţată. În judeţul Timiş-Torontal funcţionau două comisii judeţene, plasa Deta şi inclusiv Ferendia fiind coordonate de Comisia I judeţeană. Această comisie urma să conducă şi lucrările de împroprietărire din regiunea agricolă VII.
Distribuirea pământului ce se supunea arendării rămânea în competenţa unei comisii locale, subordonată comisiei judeţene pentru reformă agrară. Comisia locală era formată din primarul comunei, un secretar şi 2 plugari[6].
Proprietarii de moşii în general nu locuiau acolo unde aveau moşia, ci în alte localităţi sau chiar în altă ţară, cum este cazul proprietarilor Mihail Orman şi Iosif Manyul care aveau pământ în hotarul satului Ferendia, dar amândoi îşi aveau domiciliul în Serbia, la Fraenţfeld şi Panciova[7].
Nevoia şi dorinţa de pământ a ţăranilor bănăţeni s-a făcut simţită în tot cursul anilor 1919, 1920, 1921, până la începerea înfăptuirii împroprietăririi ţăranilor. Nu rare sunt cazurile când dorinţa şi lipsa de pământ îi face pe locuitorii satelor să intre cu forţa pe pământul marilor proprietari.
Urmărind rezolvarea situaţiei, Consiliul Dirigent decide prin ordonanţa nr. 22 din februarie 1919 ca moşiile ce aparţin statului, corporaţiilor, cât şi unor proprietari particulari să fie date în arendă forţată. Şi la repartizarea pământurilor date în arendă forţată sunt cazuri când delegaţii sătenilor din comisia agrară locală comit abuzuri. Locuitorii comunei Ferendia reclamă pe delegaţii lor că au oprit pentru ei 6 iugăre şi le-au arendat la alţii cu 200 lei jugărul. De aceea „poporul îşi exprimă nemulţumirea faţă de dânşii, renunţă la funcţiunea dânşilor şi cer să se înlocuiască cu alţii[8]”.
În unele comune, în anul 1919/1920, nu s-a dat deloc pământ în arendă forţată. Din procesul-verbal scris la 21 martie 1921, în comuna Ferendia, se subliniază: „pământ în arendă forţată numai în anul 1920/1920 am împărţit între sătenii noştri[9].
Arenda ce urma a fi plătită de ţăran depăşea posibilităţile lor, aşa cum reiese din numeroase cereri şi petiţii făcute de săteni în scopul reducerii sau amânării plăţii arenzii. La această stare a contribuit şi timpul nefavoranil din anii 1920, 1921, 1922. Din raportul agronomului regional Petre Zestrean din 5 august 1920 aflăm că în acel an, grâul de toamnă şi primăvară nu a dat decât 300-400 kg/jugăr, la porumb, sfeclă, fasole, recolta a fost slabă. Şi animalele au avut de suferit: oile de vărsat, vacile de febră aftoasă, porcii de pestă[10].
Ferendia a avut teren arendat în 1920/1921 în total 388 jugăre din care 291 jug. arabil,  97 jug. păşune şi taxa plătită a fost de 1940 lei[11].
În tabele alcătuite de comitetele locale se specifică cât pământ şi câte vite posedă îndreptăţiţii şi cât pământ ar mai lipsi. Aşa de exemplu, în tabelul alcătuit pentru comuna Ferendia, se vede că multe familii cu câte 4-6 membrii, cum este cazul famililor Meilă Ciucă şi Martin Mihaly, nu au pământ deloc, aceste familii cereau între 1-5 iugăre de pământ[12].
Succesul lucrărilor de reformă agrară depindea foarte mult de completarea tabelelor cu familiile îndreptăţite la împroprietărire. Conform articolului 131 din legea agrară, au fost create comitete locale care erau obligate să alcătuiască tabele cu îndreptăţiţii la împroprietărire. Ţăranii din Ferendia care urmau să fie împroprietăriţi erau împărţiţi în 13 categorii, iar comisia de Ocol din plasa Deta a întocmit tabele cu îndreptăţiţii pentru fiecare comună a plasei.
Într-un tabel întocmit la 14 septembrie 1922 cu îndreptăţiţi admişi la împroprietărire din Ferendia figurează 224 de familii, 200 români, 2 şvabi, 16 unguri şi 6 slovaci[13]. Iar într-un alt tabel realizat ceva mai târziu figurează 231 familii admise şi 60 de familii omise[14]. Aceste tabele trebuiau afişate în fiecare comună şi cuprindeau şi necesarul de pământ cerut.
Conform ordinului Ministerului lucrărilor de expropriere şi împroprietărire urmau să înceapă pe 10 mai 1922.
În momentul în care comisiile de Ocol pentru expropiere terminau lucrările, urmau să se desfiinţeze. Imediat ce lucrările tehnice de măsurătoare erau terminate, urmau să se „reînfiinţeze aceleași Comisii de Ocol pentru împroprietărire[15]“.
Comisiile de împroprietărire erau însărcinate să conducă lucrările într-o manieră paşnică, pentru a rezolva litigiile apărute.
 

[1]  I. Lupaş, Importanţa istorică a zilei de 1 decembrie, p. 11, apud Ioan D. Godea, în „Românul”, Timişoara, 2001, p. 57.
[2] Anuarul Socec pe anul 1923, preluat din Biblioteca Congresului S.U.A.
[3] V. M. Zaberca, Satul bănăţean, Ed. Hestia, Reşiţa, 1990, p. 35.
[4]  Ion Negru, Pierdem şi pământul, în „Revista Institutului Social Banat-Crişana” nr. 16, Timişoara, 1936, p. 33.
[5] Filiala Arhivelor Statului, Timişoara, Fond Serviciul agricol Timiş-Torontal, dosar 21/1922.
[6] Dinu Barbu, Reforma agrară din anul 1921 în plasa Deta a judeţului Timiş, lucrare de diplomă, Cluj Napoca, 1978, p. 12-13.
[7] Filiala Arhivelor Statului, Timişoara, Fond Serviciul agricol Timiş-Torontal, dosar 62/1922.
[8] Ibidem, dosar 47/1921.
[9] Ibidem, dosar 32/1921.
[10] Ibidem, dosar 7/1920.
[11] Ibidem, dosar 8/1921.
[12] Ibidem, dosar 20/1919.
[13] Ibidem, dosar 21/1922.
[14] Ibidem, dosar 54/1922.
[15] Ibidem, dosar 1/1922.
 

 

Cărți/Books

carte

Recomandă Morisena

Share

Copertele I

Vizite din 2 martie 2020