Ultimul număr apărut

Morisena nr. 2 (18)/2020

Morisena este indexată în:

Directory of Research Journals Indexing

Eurasian Scientific Journal Index

 

Morisena este înscrisă în:

Fluxuri Distribuţie

Ioan Jivi Bănățeanu și propaganda proromânească în S.U.A.

Versiune tiparSend by email
Autor: 
Muzeograf Ion TRAIA
E-mail: 
ion.traia7@gmail.com
Keywords: 
morisena,revista,cenad,banat,istorie,history,arhiva,archive,First World War, Romania, propaganda, emigrants, the USA, Union of the Romanians, Ioan Jivi Bănățeanu
 
Abstract: In the winter of 1916-1917, the offensive of the Central Powers forced the Romanian army, government and royalty to withdraw from Bucharest to Moldova, as the state of the armed forces and the civil population was precarious. Dire predictions were made on the country’s future. Given the circumstances, it seemed that Romania’s only chance to survive was to popularise abroad its difficult situation and the purpose for which it entered the war – the union of all Romanians in one national state. Journalist Ioan Jivi Bănățeanu, an unfairly neglected Romanian personality, was actively involved in promoting Romania’s interests among the Romanian emigrants in the USA. He thoroughly fulfilled his duty as a Romanian. He fought for his country in the press and at conferences. He organised the Romanian emigrants in America and at the same time he mobilised the US public opinion to support the Romanian people’s interest.

 
În lucrarea Istoria războiului pentru întregirea României (1916-1919), Constantin Kiriţescu afirmă că războaiele nu se câştigă numai prin biruinţa armelor, ci şi prin lupta diplomatică şi prin opera de propagandă desfăşurată în rândul opiniei publice din afara ţării, iar această luptă nu este cu nimic mai prejos celei care s-a dat pe fronturile militare. „Îndeosebi statele mici care au revendicări de susţinut trebuie să reuşească să se facă simpatice opiniei publice pentru a căpăta sprijinul acesteia”, concluzionează istoricul amintit. Intrarea României în război în anul 1916, de partea Puterilor Aliate, şi succesele militare s-au stins repede, în iarna anului 1916-1917 ofensiva Puterilor Centrale a obligat armata, guvernul şi regalitatea română să se retragă din Bucureşti în Moldova, starea forţelor armate şi a populaţiei civile fiind precară. Previziunile asupra viitorului statului român erau sumbre.
 
 
În acest context, singura şansă pentru supravieţuirea României părea să fie popularizarea în străinătate a situaţiei dificile a acesteia şi a dorinţei care a motivat-o să intre în război, respectiv unirea tuturor românilor într-un singur stat naţional. Era mare nevoie de câştigarea sprijinului oamenilor politici şi a opiniei publice din statele aliate. În acest context, în cursul anului 1917, guvernul refugiat la Iaşi a decis ca, pe lângă activitatea diplomatică desfăşurată de către legaţiile României, să iniţieze şi o intensă propagandă proromânească în capitalele ţărilor aliate şi în S.U.A., cu ajutorul celor mai reprezentative personalităţi ale vieţii culturale, universitare şi politice româneşti.
În această activitate susținută de propagandă în favoarea intereselor românești în cadrul emigranților români din S.U.A. se înscrie și publicistul Ioan Jivi Bănățeanu, personalitate pe nedrept prea puțin cunoscută În România.
Ioan Jivi Bănăţeanu şi-a îndeplinit pe deplin datoria de român. A luptat prin presă, conferinţe şi propagandă prin toate mijloacele publice, îndesebi prin organizarea românilor emigranţi în America, mobilizând în acelaşi timp şi opinia publică a milioanelor de oameni din Statele Unite în favoarea intereselor poporului român.  A susţinut cu argumente evidente cauza dreptăţii neamului nostru pentru libertate naţională şi socială. A pus un deosebit accent pe realizarea idealului secular de întregire a României, arătând temeinicia soluţiei juste de a se constitui un stat unitar al tuturor românilor pe pământul lor strămoşesc.
Ioan Jivi s-a născut în comuna Chişoda în ziua de 15 septembrie 1891 stil vechi (27 septembrie stil nou) şi a fost botezat în ziua de 22 septembrie 1891 stil vechi, după cum rezultă din registrul parohial (4 octombrie 1891 stil nou) de către preotul Emilian Micu, având naş pe Aureliu Moise[1]. Ioan Jivi a fost cel mai mic şi ultimul copil la părinţi, mai avea încă şapte fraţi sau surori născuţi înaintea lui, din aceiaşi părinţi Nicolae şi Maria Jivi, cununaţi la începutul anului 1875. Tatăl său era Nicolae Jivi, un vrednic ţăran, cu mulţi copii şi fără avere. Mama sa era Maria născută Brânda din satul vecin, Sânmihaiul Român, dintr-o familie de vrednici plugari.
După ce a terminat şcoala elementară din Chişoda, Ioan Jivi a vrut să meargă înainte pe drumul învăţăturii, dar părinţii săi nu aveau posibilitate materială să-l dea la şcoli mai departe, la oraş. Până la urmă părinţii săi s-au gândit să-l dea ca ucenic într-o meserie rentabilă la Timişoara şi, astfel, l-au dat ca ucenic la un lăcătuş din Timişoara, ca să înveţe meseria de lăcătuşerie şi de mecanică. După multă stăruinţă şi îndelungate chibzuiri, precum şi sprijinit în dorinţa sa de fruntaşii comunei, a reuşit să-şi convingă părinţii săi ca să-l dea la noul liceu maghiar de stat din Timişoara şi astfel ajunge Ioan Jivi să facă primele clase de liceu, unde a învăţat şi limba maghiară, iar germana, pe care şi-o însuşise ca ucenic de lăcătuş, să şi-o perfecţioneze.
În mai 1911 l-a însoţit tatăl său pe Ioan Jivi la centrul de recrutare din Timişoara, unde avea să se prezinte pentru încorporare. S-a dus împreună cu un alt coleg român de vârsta şi de seama sa care urma să fie înrolat în armata austro-ungară. S-au înfăţişat cu geamantanele pline de merinde şi de haine, cum ora obiceiul pe atunci la orice recrutare. Tatăl său Nicolae Jivi îl aştepta la poartă până ce tinerii se duceau la biroul de mobilizare ca să-şi primească actele cu care să se prezinte la regimentele unde fuseseră repartizaţi. Ioan Jivi şi prietenul său se înţeleseră dinainte cum să scape de armată, cum să evadeze şi cum să plece împreună în America, interesându-se în prealabil de posibilităţile  de călătorie, pe tren şi pe vapor şi ruta pe unde urmau să se îndrepte pentru a reuşi să traverseze oceanul. Bani aveau economisiţi mai demult, de când premeditaseră această escapadă aventuroasă.
 Tinerii au luat-o prin uşa de ieşire din dos şi nu i-a mai văzut nimeni când şi pe unde au plecat. Tatăl lui Ioan Jivi zadarnic a aşteptat toată ziua în faţa porţii principale, unde se despărţise de fiul său, căci acesta nu-şi mai făcu apariţia. S-a întors acasă la Chişoda deznădăjduit, căci nu ştia nimic de fiul său, nici nu aflase vreo veste despre el sau de la el. Numai după câteva săptămâni a primit din America o scrisoare de la Ioan Jivi, prin care îi comunicase toată povestea aventurii sale îndrăzneţe şi că se află bine şi sănătos.
   Prima etapă, primul popas în America l-a făcut  Ioan Jivi în oraşul Scranton, cu multe uzine, nu departe de New-York, unde debarcase şi de unde plecase să-şi caute rosturi de existenţă prin locuri populate  de români. În scurtă vreme a învăţat şi englezeşte. Nu s-a dat îndărăt de la niciun fel de muncă, fiind favorizat de meseria de lăcătuş. Viaţa din Scranton îi putea oferi o mare diversitate de posibilităţi pentru a-şi acoperi prin muncă nevoile de trai. Abia împlinise 20 de ani şi tinereţea sa îl ajută cu inepuizabilul ei elan să lucreze şi să înveţe lucruri noi şi utile. Scranton era un centru industrial al Statului Pennsylvania, un oraş cu vreo 150 mii de locuitori, deci mai mare decît fusese Timişoara înainte de Primul Război Mondial. Printre numeroasele fabrici din Scranton erau îndeosebi ţesătoriile de lână şi de mătase, sticlăriile, iar producţia de antracit de aici atingea vreo 20 milioane de tone anual. În Scranton, cu o frumoasă aşezare geografică, la peste 500 metri altitudine, şi-a găsit Ioan Jivi cele dintâi rosturi de viaţă în America. I-au plăcut mult climatul şi mediul muncitoresc din acest oraş, unde a făcut cunoştinţă şi cu câţiva români.
   După ce s-a familiarizat cu viaţa din America şi învăţase destul de bine limba engleză, îndemnat şi de românii din oraş, s-a dus în marele oraş Cleveland din statul Ohio, unde trăia un imens număr de români şi unde avea posibilitatea să se cultive şi să-şi continue studiile liceale, începute la Timişoara. La început a lucrat şi aici în meseria sa, ca să-şi poată câştiga existenţa, apoi s-a infiltrat în toate ramurile de activitate şi de viaţă a românilor din Cleveland. A ajuns în cercurile de ziarişti, mânat de o dorinţă care îl stăpânea mai demult, şi-a făcut relaţii cu oameni de cultură. A fost mult ajutat de preotul ortodox Pavel Crăciun, al cărui ginere va deveni Ion Jivi mai târziu. Aici îşi face studiile liceale şi facultatea de chimie din Scranton, unde urmase ştiinţele chimice ca să-şi poată asigura o profesiune practică şi utilă într-un domeniul de activitate bine retribuit, în special la firma „Standard Oil Comp.” din Cleveland.
El simţea însă o vădită atracţie pentru cultură şi literatură, pentru creaţii poetice, dovedindu-şi talentul în proză şi în versurile pe care la publica ani de-a rândul în periodicele româneşti din America. A continuat studiile universitare şi în direcţie literară. De aceea s-a înscris, după absolvirea ştiinţelor chimice, şi la facultatea de litere, a urmat cursurile de la „College Cleveland”, la renumitul institut american „St. Ignaţiu”, unde şi-a lărgit conoştinţele în domeniul literaturii universale. Căsătorindu-se în Cleveland, s-a statornicit cu familia sa în acest mare oraş american, cu multiple posibilităţi de afirmare şi de manifestare. Banii ce îi câştiga din chimie, îi cheltuia pentru cultura şi literatura română. Soţia sa, Eugenia, era unica fiică a parohului Pavel Crăciun. Ea avea acelaşi nume de Eugenia ca şi mama ei, preoteasa. Prin această căsătorie, Ioan Jivi Bănăţeanu a avut cu Eugenia o singură fiică, pe nume Dorothea.
În perioada studiilor sale a continuat să se ocupe efectiv şi neîntrerupt de redactarea gazetei „Românul” din Youngtown, activând în redacţia acestei foi până la anul 1918, adică aproape timp de şapte ani, începând din prima perioadă după venirea şi stabilirea sa în America.
Începând cu anul 1913, Ioan Jivi Bănăţeanu a fost redactor la importantul ziar românesc „America” din Cleveland. În redacţie l-a avut coleg pe reputatul ziarist din Ardeal, pe Iuliu S.V. Ioanovici, fostul redactor al gazetei „Libertatea” din Orăştie, care evadase din temniţa maghiară, după ce fusese condamnat în anul 1908 pentru agitaţie politică în activitatea sa ziaristică. Ioan Jivi Bănăţeanu a publicat în anii 1919 şi la America literară”, ce apărea tot în Cleveland, pe lângă ziarul politic, fiind unica revistă de literatură română de dincolo de ocean.
În perioada aceasta din ultimii ani ai Primului Război Mondial şi în cei următori după sfârşitul ostilităţilor, Ioan Jivi Bănăţeanu a fost şi secretarul executiv al „Ligii naţionale a românilor din America”, cutreierând în această calitate şi în scop de organizare diversele colonii româneşti de pe tot cuprinsul federal al Statelor Unite ale Americii.
La Chicago şi-a publicat în anul 1918 Ioan Jivi Bănăţeanu volumul său de poezii cu titlul „Clipe”. La finalul Primului Război Mondial, în scop de propagandă românească şi în calitate de secretar general al „Ligii naţionale a românilor din America”, a publicat Ioan Jivi Bănăţeanu numeroase broşuri de propagandă românească în limba engleză pentru a lămuri opinia publică  şi anume: „Real Facts About Hungary”, în care a expus nedreptăţile suferite de românii din Transilvania în timpul dominaţiei imperialiste maghiare, apoi „The Transylvania Problem”, dovedind prin acest studiu dreptul istoric şi etnic al poporului român asupra Transilvaniei, şi, în sfârşit, „The Banat Problem”, o lucrare documentară şi politică despre drepturile românilor asupra Banatului,
După încoronarea acestei izbânde româneşti, dorul de patrie l-a rechemat acasă, în Banatul său drag, devenit liber, sub stăpânire şi administraţie românească. Aşa a ajuns Ioan Jivi Bănăţeanu să se întoarcă în anul 1920 la Chişoda, iar în anul următor să lucreze la ziarul „Nădejdea” din Timişoara.
Aici lucrează câţiva ani, dar dezamăgit de atmosfera existentă în ţară, într-o bună zi s-a sfătuit cu soţia sa hotărând să se întorcă în America, unde părinţii ei îi aşteptau în casa parohială din Cleveland cu toată dragostea, ca pe nişte copii dezolaţi, care îşi făcuseră idealuri frumoase despre lumea visată de ei, dar năpădită de oameni care-şi călcau fără scrupul jurămintele proclamate la Unirea de la Alba-Iulia.
Reîntorcându-se în America, Ioan Jivi Bănăţeanu a scos la Cleveland, în anii 1924 şi 1925, o revistă umoristică cu titlul „Vagabondaj”, un fel de autocritică intimă în ton de zeflemea. În anul 1925 şi-a reluat funcţia de director al ziarului „America”, marele cotidian român din Cleveland, unde îşi stabilise domiciliul în casa părinţilor soţiei sale, Eugenia. A stat în fruntea acestui ziar vreo trei ani de zile. Concomitent a activat şi ca preşedinte al „Asociaţiei româno-americane pentru propaganda românească în America”, pe care a fondat-o el în anul 1925 şi a condus-o mulţi ani cu rezultate optime, având sprijinul amicilor săi din coloniile române ale statului Ohio şi celor învecinate. A solicitat și a primit fonduri pentru promovarea intereselor naţional-culturale ale acestei asociaţii din multe părţi, bazându-se în mod special pe subvenţiile periodice pe care i le acorda ministerul de finanţe al României prin generozitatea lui Vintilă Brătianu în anii 1927 şi 1928. În anul 1931 a trecut în statul Michigan, stabilindu-se în marele oraş industrial Detroit, unde trăia o foarte numeroasă colonie de români, care se cifra la vreo 40 de mii de locuitori de limbă şi de origine română. La Detroit a redactat în anii 1931 şi 1932 ziarul „Tribuna Română”. În anul 1932 a înfiinţat în Detroit, împreună cu Gheorghe Zamfir, originar din Braşov, şi cu preotul Ştefan Oprean marele cotidian „Viaţa Nouă”.
În anul 1934, după ce îi moare soţia, Ioan Jivi revine în România, aici fiind chimist cu diplomă universitară din Statele Unite şi cu practică făcută tot acolo, a reuşit să se angajeze la fabrica de sticlă din Tomeşti ( jud. Timiș), unde a lucrat din anul 1934 toamna până în anul următor. Firea lui neastâmpărată l-a ademenit într-o nouă aventură ziaristică. Era prea îndrăgostit de munca din domeniul gazetăriei. Având odată treabă în Bucureşti, s-a întâlnit în capitală cu mai mulţi colegi de presă, unde din vorbă în vorbă le-a destăinuit cât de practic şi dezvoltat era în America spiritul comercial şi inventiv al ziariştilor, pentru care orice ştire sau informaţie constituia o marfă de vânzare, iar oamenii erau dornici să cumpere astfel de ştiri, mai ales cele ce  priveau propria lor activitate. Prin aceste sugestii s-a născut atunci ideea înfiinţării în Bucureşti a „unei agenţii în acest sens”. S-a găsit un tânăr ziarist mai îndrăzneţ şi întreprinzător, care s-a lăsat sedus de această idee şi, cu ajutorul lui Ioan Jivi Bănăţeanu, au organizat împreună serviciul presei proiectat după modelul american. Tânărul ziarist bucureştean era Emil Samoilă. Jivi Bănăţeanu a părăsit angajamentul de muncă ce-l avea la fabrica de sticlă din Tomeşti şi era bucuros că se putea întoarce în branşa sa preferată, de ziarist. Şi aşa s-a născut prima şi ultima agenţie de informaţii apărute în periodice, care a încercat zadarnic să vieţuiască la noi, unde lumea nu era aclimatizată cu astfel de obiceiuri şi metode americane. Astfel a luat fiinţă „Serviciul Gazetelor” din Bucureşti. Emil Samuilă şi Ioan Jivi Bănăţeanu, care organizaseră acest „Serviciu al Gazetelor” pe cont propriu, credeau că vor putea să realizeze venituri apreciabile din această afacere. Dar, s-au înşelat., nu-şi cunoşteau clienţii. În scurtă vreme agenţia aceasta a falimentat, nu putea rezista cu atâtea cheltuieli şi cu neînsemnate încasări.
   Pentru a-şi câştiga existenţa, Ioan Jivi Bănăţeanu a plecat să lucreze la fabrica din Zărneşti şi, sporadic, colabora la revista „Luceafărul” din Timişoara.
   Mai târziu, Ioan Jivi Bănăţeanu a reuşit să-şi găsească un loc de muncă în redacţia cotidianului „Dacia”. A scris la ziar ca profesionist, dar fără semnătură, ocupându-se în special de problemele administrative şi de colportaj. Avuse misiunea să asigure o bună şi largă difuzare a „Daciei” prin cunoştinţele sale locale sau regionale, îndeosebi prin priceperea şi experienţa sa. Directorul Constantin Miu-Lerca a găsit în el un iscusit organizator şi o ponderată minte de redactor mai ales în anii grei de război. La „Făclia” din Timişoara, după aceea la gazeta germană „Tireiheit”, tot din localitate şi de nuanţă politică social-democrată.
   Pleacă din Timişoara în anul 1948 şi se duce la Bucureşti unde s-a stabilit cu locuinţa în Splaiul Independeţei nr. 50 etaj I, la a doua sa soţie  Cristina, cu care se recăsătorise şi care era şi ea văduvă. Aici se pensioneză, moare în septembrie 1963 şi este înmormântat la cimitirul Belu[2].
Începând cu nr. 68 din iulie 1921, a publicat ziarul „Nădejdea” o suită de articole scrise de Ioan Jivi Bănăţeanu despre „Propaganda noastră în America”. În acelaşi număr de ziar apare şi informaţia: „Cu numărul de azi începem publicarea unei serii de articole foarte interesante datorită colaboratorului nostru Ioan Jivi Bănăţeanu, fostul secretar al Ligii naţionale române în America şi autorul numeroaselor broşuri şi articole de propagandă, care au contribuit mult să se atragă asupra noastră atenţia străinătăţii şi în special a Americii”.
 
Propaganda noastră în America de I. Jivi Bănățeanu
„Într-un articol recent am amintit că în America există o organizaţie politică a românilor de acolo, numită „Liga Naţională; președintele acestei organizaţii a fost chemat la Paris de şeful delegației române dela Conferinţa de pace. Acest gest frumos al d-lui Brătianu, recunoaşterea unei munci cinstite a românilor din America, a contribuit foarte mult la strângerea rândurilor slăbite printr-o contra-propagandă dusă de multe elemente puse în slujba consulatelor ungureşti, care, acum au devenit aderenţi ai principiilor bolșeviste.
Între aceea e şi un protopop român,  I. Podea şeful bisericei gr. ort. şi un bulgar care acum e directorul ziarului ce pătrunde şi în ţară la noi sub numele de „România”. Acest protopop român a dus o luptă înverșunată contra „Ligei” printr-un ziar ce apare la Youngstown, şi care a fost dovedit în nenumărate rânduri însuşi de acest protopop — că e pus în slujba ungurilor; această destăinuire o făcuse înainte de a se înhăma şi el însuși la organul de propagandă ungurească printre români.
Dificultăţile create de aceste elemente antina-ţionaliste, au fost enorme. Înainte de intrarea Statelor Unite în război, din cauza lor, nu se putea face nimic. Comitetul Național — altă organizaţie patriotică — a fost sdrobită de stânca intrigilor ţesute de aceştia, cari s-au strecurat în lagărul celor buni. Intrarea Americei în răsboi a pus capăt, în parte, acestei activităţi dăunătoare. Cezar Caroviei, un vechi confederat al lui Racowsky, director al ziarului mai sus numit, a fost forţat să părăsească Statele Unite, iar dl. protopop a fost oprit de a cutreera oraşele unde se aflau români. Aceste măsuri luate de guvernul american au ajutat foarte mult la organizarea „Ligei Naţionale“.
Comitetul Naţional, la care mă refer mai sus, s-a mărginit numai la colectarea de ajutoare pentru răniţii din războiul desrobirei noastre; de fapt, până la înfiinţarea Ligei Naţionale nu s-a făcut nici o propagandă românească în America în adevăratul sens al cuvântului.
Și era atât de necesar a face cunoscută, poporului american, cauza românească, fiindcă, în America, mai mult ca în oricare altă ţară, opinia publică trage mult la cântar, pot spune, ea este factorul care determină cursul politicei americane. Fostul președinte Wilson a sfidat această opinie publică când s-a opus la realizarea aspiraţiilor noastre, la Conferința de Pace, şi aceasta în oarecare măsură a contribuit la alungarea dela putere a partidului din care face parte.
Această opinie publică trebuia luminată; era la început, era ostilă nouă. Ungurii care-şi aveau organizaţii de propagandă și mijloace băneşti suficiente, ne descriau în culori negre. Ungurii au reușit să câştige prietenia poporului american încă de pe timpul vizitei făcută de Kossuth în 1851. Meşteri în ale prefăcătoriei şi îndrăzneţi, ei şi-au câştiga un loc sigur în inima americanilor.
Această țesătură de intrigi şi minciuni trebuia ruptă, însă, cum? Singurul mijloc era tiparul, dar lipseau paralele! S-a făcut apel la românii aflați în America. S-au strâns bani pentru tipărirea de broşuri, ținerea de conferinţe a început.
Rezultatele au fost îmbucurătoare, în scurt timp ziare cu mare greutate au început să se intereseze de noi, așa că pe timpul când s-a început Conferința de pace aveam de partea noastră ziare ca: „The New-York Times”, „Washinton Post”, „Buffalo Express”, „Cleveland Plain Dealer ”, „Detroit News” etc. ca să menționez numai pe cele mai răspândite.
Între scriitori mai de seamă care au contribuit la apărarea noastră prin scris menționez: d. H. Ralph Burton, care pe lângă că a pus la dispoziția „Ligei Naționale” biroul său din Washington, a scris și o excelentă broșură „România” pe care a publicat-o pe cheltuiala sa Prof. Charles Upson Clark, care a ținut o serie de conferințe despre arta și literatura românească și a luat apărarea armatei române care pătrusese până-n la Budapesta, care era acuzată de acte grave; W. N. Wilner, dela ziarul „Buffalo Express”; dr. Wiliam M. Tugman şi Robertson dela „Cleveland Plain Dealor“, excelentele articole scrise de aceşți doi apărători ai cauzei româneşti au atras asupra ziarului atenţia Maiestăţei Sale Reginei Maria, care, prin o duioasă scrisoare, mulţumeşte celor dela „Plain Dealer“ pentru serviciul adus cauzei noastre; dr. Herbert Adam Gibbons, care a scris excelentul articol, „The Création of Greater Roumania“ prin care biciuia pe plenipotenţiarii americani, pentru că s-au pus în serviciul finanței internaţionale care urmărea acapararea bogăţiilor din ţara românească; Samuel Hoply, un jurnalist de forţă, care, în ultimul timp lucra și la o carte, „History of Roumania“ (Istoria României). Nu ştiu dacă a isprăvit această lucrare, pe care am avut onoarea a o ceti şi „îndrepta“ dacă să cerea îndreptări, în orice caz n-ar strica ca acest început să fie încurajat, interese vitale de stat cer aceasta.
O astfel de iniţiativă nu va fi luată de guvernul actual. Sunt pozitiv informat că s-a cerut Ministrului de Externe nişte informăţii spre a servi la scrierea unor broşuri de propagandă. La care d. Take lonescu nici n-a crezut de cuvință să răspundă. Aşa se încurajează propagandă românească din străinătate”[3].
 
Propaganda noastră în America de I. Jivi Bănățeanu
„Foarte mult a stricat cauzei noastre amestecul biserici române din America (protopop Ioan Podea) în mișcarea revoluționară și participarea lui, ca înverșunat propagandist, la greva din industria de oțel și fier din anul 1919, caracterizată ca încercare de răsturnare a guvernului american. Câteva păreri despre această grevă: Sindicaliști îmbuibați de ideile lui Lenin încearcă să introducă  sistemul sovietic (W. Taft fost președinte la Americi) radicalii teroriști străini vor să răstoarne formă de guvernământ, înlocuind-o cu regimul sovietic și anarhic” (John Cornwell guvernatorul statului W. Virginia). Un om cu numele Wiliam Zebulon Forster merge printre străini învățându-i o doctrina teribilă a anarhiei (Joseph Buffington un renumit jurist și judecător al Curții de Apel al Statelor Unite) Și acest apostol al anarhiei (Forster) are cuvinte de laudă pentru episcopul român  în cartea lui ,,The Great Stel Strike and its lessons (pag, 177) nu uită să imortalizeze numele agitatorului preot. Dar să dăm cuvântul acestui agitator în Calendarul Național bisericesc pe anul 1921 întocmit de Ioan Podea protopop: Par. Ioan Podea protopopul biserici ortodoxe române a avut cel mai însemnat rol în districtul Youngstown-ului. Din cei 365.000 de greviști, 70 de mii aparțineau acestui district. Preotul Podea a lucrat un an de zile pentru organizarea în Federație îndemnând în biserici și adunări pe români, pe unguri, pe slavi să stea umăr la umăr cot la cot în fața tuturor amenințărilor, acest preot a rămas rece și nepăsător în întreg cursul luptelor. Ori când și ori unde s-a cerut prezența lui a mers. Numai în orașele unde poliția i-a ținut drumul  n-a intrat. În sale și adunări ținute sub cerul liber, adeseori în ploaie și ninsoare, când părintele Podea apărea în față greviștilor căpătau nou curaj și nouă putere de luptă. În fața acestei mărturisiri e de prisos a aduce alte dovezi, am însă la îndemână mai multe scrisori de la diferite instituții americane prin care pot arăta ce cred acestea despre omul căruia i s-a încredințat supravegherea biserici românești din America. Am sacrificat acest spațiu unui denunț, care, după mine, e foarte grav nu numai din punct de vedere moral, ci și din considerente superioare de stat. O explicație: de acest amestec al biserici române în conflictul de muncă și capital n-am aflat până în vara anului trecut, când am încercat să obțin și pentru orfanii de război din România, partea de 50.000 dolari ce se cuveneau dintr-un fond strâns de orașul Cleveland. Yugoslaviei, Poloniei, Cehoslovaciei etc. s-a dat din acest fond.  României nu. Am apelat la comitetul însărcinat cu distribuirea acestui fond, la primarul orașului Cleveland, la Camera Comercială, la guvernul statului Ohio, un bun prieten al României care m-a ajutat foarte mult în campania ce am întreprins-o de am strâns îmbrăcăminte pentru suferinzi din România (în valoare de două milioane lei trimis la Crucea roșie Română), am apelat la câțiva deputați dar în zadar. Intrigat de acest refuz categoric m-am rugat de prietenul meu D. William Tugman redactor la ziarul ,,Cleveland Plain Dealer” despre care am scris și în altă parte, ca să aflu cauza acestui refuz. La câteva zile vine la redacție și-mi spune Biserica română ca instituție de stat, după legile din țară dumneavoastră, rău face că agită pe lucrători să iese în grevă și să se asocieze cu elementele radicale din această țară. Un episcop (protopop) merge din oraș în oraș și ține cuvântări înfocate muncitorilor îndemnându-i să vină sub steagul lui Forster. Asta este cauza refuzului și să nu mai încerci, că nu căpătați  nimic. E curios că guvernul nu ia nici o măsură ca să pună capăt activității preotului rătăcit. Consulul din Cleveland Ohio știe despre acest caz, la fel se știe la Legația Român din Washington, care are în posesiune câteva copii de pe scrisorile ce le am primit de la instituții americane în care se spune că: Părintele Podea este asociat cu elemente detrimentale păcii comunității”[4].
 
Propaganda noastră în America de I. Jivi Bănățeanu
„Dacă la noi se trece cu așa ușurință peste lucruri în aparență neînsemnate nu e așa în America. În special străinii sunt supravegheați îndeaproape. Această supraveghere nu se face ca la noi, cu fanfare, ci pe cât se poate de discret. În timp de zece ani cât am stat pe pământ american nimeni nu mi-a cerut carte de identitate și nici nu am fost obligat a avea una. Și nu numai eu, ci toți străinii. Cu toate aceste dacă doreai să știi purtarea unui străin, tendințele lui sociale, puteai afla din izvoare oficiale ,,Imigration Bureau” și în alte părți, despre acestea voi scrie în altă parte. Aceast birou al imigranților ține de resortul Ministerul Muncii, care, fie în treacăt zis, cu toate că reprezintă o națiune de o sută și șaptesprezece milioane populație, nu are un buget atât de umflat ca al d. Trancu Iași. Informațiile de care are lipsă le culege de prin alte instituții sociale, culturale, religioase etc.
Și mai e o instituție care strânge astfel de informații. Ea aparține Camerelor Comerciale din America și se numește ,,Național Information Bureau”, aceste instituții cântăresc sentimentele de care sunt animați străinii care vin din Lumea Nouă și natural și sentimentele românilor. Aceste sentimente în general au fost interpretate după aspectul pe care-l dă biserica noastră. E de mirare deci că multe publicații americane, între care și „Pictorial Review”, precizau că România în scurt timp va cădea în mâna bolșevicilor români. Contrastul între activitatea bisericii noastre și a bisericilor ungureșți e îngrijorător pentru noi. Dar nu e numai atât, pe când bisericile ungurești răspândeau neadevăruri despre țară noastră, capul biserici române prin ziarul „Românul” din Youngstown scria în fiecare număr că nu e nici o rațiune ca Liga națională să-și mai continue activitatea. Pe când se ducea această campanie de slăbire a Ligi Naționale, ungurii din toate părțile Americi se pregăteau să meargă la Washington ca să insiste pe lângă președintele Wilson și membri Congresului american ca să nu ratifice Tratatul de la Trianon. La 4 aprilie câteva mii de unguri s-au întrunit în capitala Statelor Unite, însă, am avut de grijă, ca cu câteva zile înainte de acest eveniment, fiecare reprezentant al poporului american să primească broșura „The Transilvan problem” pe care am scris-o la iuțeală, în acest scop. Și am trimis această broșură la toate ziarele. Efectul a fost satisfăcător, cu mici excepții adunarea de protestare contra Tratatului de la Trianon a fost ignorată. În schimb am primit scrisori de la mai mulți deputați prin care se obligau a lua apărare cauzei noastre. Am trimis un exemplar din această broșură și prim ministrului României alăturând și o scrisoare prin care arătam necesitatea de a continua propaganda în America, între altele i-am amintit că: ,,Noi ne-am mărginit activitatea noastră la Paris, pe când alți au trecut la Londra și Washington Dar cercul acestor activități n-a fost lărgit, România a fost lăsată și pe mai departe fără apărare, în Statele Unite. Ei bine, puteam noi spera prietenia Americii când anumite persoane oficioase românești din punct de vedere juridic lucrau contra siguranței statului american iar de altă parte guvernul român nu da nici cea mai mică atenție calomniilor răspândite despre noi în aceea țară?”[5].
Mai adăugăm un articol scris de un alt ziarist român din S.U.A. pe același subiect și care confirmă generoasa activitate a publicistului Ion Jivi în America.
 
În apostolie de Iulius E.V. Ioannovici
„Guvernul american făcuse deja gestul Marele bolșevic, sîmburele tuturor certelor din America românească, fu silit să plece în Canada în exil. Timpul nu era prielnic pentru săcuiul de la „America” cu care partidul național român din Transilvania ține azi să aibe legături de prietenie, fu deci înlăturat. Alte elemente mai pacinice ajunseră la conducerea destinului unei majorități covârșitoare a românilor americani. Guvernul american privea cu ochi buni orice propagandă pentru cauza aliaților îndeosebi pe cea care se făcea printre naționalitățile asuprite și emigrate din monarhia Austro-Ungară în America. O descompunere a monarchiei clădită pe ura de rasă, minciuni era iminentă. Tot ce ne lipsea la cel timp în primăvara anului 1918 era o organizație politică a tuturor românilor americani fără deosebire de confesiune ori partid. Bătrânul Masaryk, președintele de azi al Cehoslovaciei între aplauzele tuturor slavilor săi, cutreera America chemându-și conaționalii la lupta politică încurajându-i, însuflețindu-i turnând viață națională în ei.
Yugoslavii se organizau și ei. Sârbii în particular erau deja organizați, iar alături de noi românii, se pregăteau Rutenii și Polonezii. După niște consfătuiri între fruntașii vieții româneșți, consfătuiri al căror aranjator și suflet fu  Dl Vasile Stoica, s-a convenit ca să se agite prin ziarele românești din America ideea unei grupări politice și să se convoace un congres național politic pe ziua de 5 iulie 1918. Pentru înfăptuirea ideii au sărit toți cei buni. Ziarele America” și „Românul” au publicat o serie de articole arătând însemnătatea și scopurile viitoare ale organizării tuturor românilor americani. S-a convocat apoi pe ziua de 5 iulie 1918 congresul. La acesta au luat parte delegații ai tuturor organizațiilor românești existente în America, în raport cu numărul membrilor activi ai fiecărei organizații. Interesul față de noua organizație era tot mai mare și însuflețirea tot mai multă. Pentru prima dată în istoria românilor pribegi în America s-a convenit la o muncă comună a tuturor partidelor, tuturor organizațiilor. Fuseseră prin America mulți fruntași ai vieții noastre publice. Din regat ca și din vechea Transilvanie. Amintesc în treacăt: misiunea guvernului român cu colonelul Miclescu și inginer Ohidan, apoi frații P.P.  și Gogu Negulescu, care pretindeau a fi însărcinați ai guvernului român, pe misiunea patriotică română par. Dr. V. Lucaci, I. Moța și Vasile Stoica. Alături de alți buni români din diferite centre americane, toți acești domni au încercat o unire într-o singură tabără a tuturor românilor americani. Însă, fie din lipsa de tactică, fie din cauza bolșevicului săcui ocrotit la „America” toți au dat greș. Și toți au abandonat ideea. Vă puteți închipui  finețea cu care trebuia tratată cauza, vă puteți închipui curiozitatea românilor americani care vedeau cu alți ochi cum e pe cale a se pune baza la ceva mare, la ceva ce nu a mai fost prin ei și pentru ei. Dar cu greu cred eu își poate închipui cineva necazurile, greutățile, patimile, urele, micile ambiții pe care ziariștii de pe acel timp din America, trebuiau să le urmărească, să le niveleze, să facă să dispară. Deci: aceea ce nu a putut face fruntașii de acasă veniți în America, de dragul cauzei,  făcuseră ei înșiși români americani însuflețiți pentru cauza neamului, după ce dispărea bolșevicul, omul care numai prin discordie înțelegea să se mențână la suprafață. S-a vorbit atât de mult și s-a scris iarăși mult aici acasă despre românii din America. Toți ne credeau certăreți, toți ne credeau de ori ce numai de buni români – nu. Dovadă serioasă nu s-a adus. Fiecare a scris și a vorbit ca particular, după sentimentele de care era condus. Iată deci în cele de mai  sus  o pildă care grăiește mai mult că tot ce să zis și scris până aici, românii din America au știut și știu și azi să facă lucruri mari, să se adune în o singură tabăra dacă e cineva care să-i îndemne și dacă se îndepărtează o singură persoană dintre ei. În ziua de 5 iulie 1918 se deschide deci la Youngstown Ohio primul congres al românilor americani. Acest congres fu compus din delegații societăților membre ale Uniunii societăților Române de ajutor, delegații celeilalte organizații mari : Liga și Ajutorul, delegații parohiilor gr. Otr și gr. Cath, delegații cluburilor, ai ziarelor și altor organizații. Toate aceste organizații după multe frământări au convenit în acest congres ca în comun să înființeze și ajute Liga Națională Română din America. Scopul acestei Ligi? Afirmarea românilor din America ca aderenți ai cauzei mari a umanității și sprijinitori ai aliaților. Propagandă politică pentru cauza neamului românesc care trebuia să iasă din războiul mondial ca un neam și o țară. Formarea unei eventuale legiuni române care să opereze alături de aliatu pe frontul de vest. Câte  necazuri, neajunsuri au trebuit aplanate las să spună cei ce au fost de față la congres. Cum ne-a părăsit însuși Dr. V. Lucaci în clipa când a fost vorba de controlul mulțimii asupra fondurilor ce erau să se adune  să spună istoria imparțială. E, însă fapt, în zorii zilei de 6 iulie 1918 – era 4 ore a.m. ne aflam laolaltă adunați. Vedeai dușmani de moarte din trecut strângându-și mâinile ca prieteni, vedeai suflete  hrănite cu ură reciprocă cedând unul altuia și vedeai învrăjbiți care se îmbrățișau frățește surâzând fericiți printre lacrimi...  Toate pentru că, împreună laolaltă, să muncim pentru cauza mare și dreptatea sfântă a neamului nostru. N-a fost țipenie de om la această adunare măreață, care să nu fi plecat acasă fericit, voios, mângâiat cu conștiința liniștită că a muncit mult și bine. Scriitorul acestor șire, când a plecat de la acea adunare măreață, singur se simțea împovărat, primise a fi secretarul noi organizații și aceasta însemna muncă și iar muncă propagandă și recunoștință. Cu toate acestea mă cugetam la Dl Jivi Bănățeanu care urmă să mă ajute în toate și care îmi fu succesorul la acel secretariat. S-au adunat bani și făcut propagandă susținută, dar legiune nu s-a putut forma. Nu ne-o îngăduit-o guvernul american care înțelegea ca numai soldații lui să câștige războiul. S-au spesat bani până și în Franța din banii acestei ligi. S-a făcut propagandă românească în America ca niciodată, s-au tipărit broșuri, mape etc.
Ce a urmat după o activitate de abia o jumătate de an a ligii, s-a spus de D-nii Dr. N. Lupu și prof Vasile Stoica care erau pe acel timp în America, eu spun numai atât că Dr D. Moldovan șeful ziarului „Românul” a declarat că nu înțelege de ce să lupte pentru „Ligă” atunci cînd nu are câștiguri de la dânsa. Mai spun și aceea că celălalt redactor de la Românul” Dl. Barbu Geo mi-a spus: – „Frate dragă „Liga” e în mâinile noastre, putem să alegem ce facem cu ea!”
– Eu aleg să-i dăm viață mi-a fost răspunsul. M-a slăbit de braț și a plecat întristat. Dânsul alesese altceva.
Cât de mult s-au schimbat împrejurările, cât nu poate un suflet meschin cauzei și neamului, dovedească ziarul „America” de la 15 august 1919 încoace, după ce bolșevicul săcui după  părerea  scriitorului acestor rânduri, sigur ocrotit de ziarul „America” unde se pare  a lucra mai mult pentru Casa de Bancă Blank decât pentru interesele românilor. Țin însă să constat că propagandă s-a făcut după retragerea subsemnatului de la Ligă, o făcu dl Jivi pentru ajutorul românilor și să trimită bani în Siberia la refugiați și veșminte în patrie. Dar de atunci încoace de la retragerea dl Jivi nu se mai făcu nimica.
Liga Națională a Românilor americani vegetează azi cu un președinte în frunte și un casier ce nu are a încasa, iar ce se va fi încasat, probabil va fi trecut în buzunare private”[6].
 
 

[1]  Registrul protocol-naşteri al Parohiei Ortodoxe Române, poziţia nr. 58 din anul 1891 din comuna Chişoda.
[2]  Aurel Cosma Jr. Ioan Jivi Bănăţeanu, scriitor, Fond „Aurel Cosma jr.” dosar nr 44, Arhivele naţionale, filiala Timiş.
[3]  „Nădejdea”, an I, nr. 68, 8 iulie 1921.
[4]  „Nădejdea”, an I, nr. 71, 12 iulie 1921.
[5] „Nădejdea”, an I, nr. 72, 14 iulie 1921.
[6]  „Nădejdea”, an. I, nr. 163, 30 oct., 1921.
 

 

Cărți/Books

carte

Recomandă Morisena

Share

Copertele I

Vizite din 2 martie 2020