Ultimul număr apărut

Morisena nr. 1 (21)/2021

Morisena este indexată în:

http://www.sindexs.org/JournalList.aspx

Directory of Research Journals Indexing

Eurasian Scientific Journal Index

 

Morisena este înscrisă în:

Fluxuri Distribuţie

Producerea de chibrituri în Banat

Versiune tiparSend by email
Autor: 
Ec. Dorotea MOMIR
E-mail: 
modoro_2002@yahoo.com
Keywords: 
morisena,revista,cenad,banat,istorie,history,arhiva,archive,manufacturer, safety matches, trade, production, Timișoara, change of profile
 
Abstract: The first Safety Matches, Waggon Wheel Grease and Chemicals factory in Timişoara was opened in 1883. Under the Hungarian regime, the manufacturer was entitled to free trade. After Banat was united with Romania in 1919, trade became state monopoly. During the socialist years, more specifically in 1963, match production was stopped and that part of the factory started producing folding chairs only for export.
 

Suntem cu toţii, zi de zi, martorii dispariţiei vechii industrii româneşti, care a cuprins şi industria Timişoarei, atât sub aspectul producţiei propriu-zise, cât şi din punct de vedere fizic, clădirile fiind lăsate în paragină, iar mai apoi demolate. Motivele sunt multiple şi nu este nici locul şi nici momentul potrivit să analizăm noi motivele ce duc la aceste realităţi. Este îmbucurător totuşi faptul că, în afara celor care trec nepăsători pe lângă aceste clădiri, mai există şi acei oameni care încearcă, prin diverse modalităţi ce le stau la îndemână, să militeze pentru păstrarea lor, pentru conservarea şi chiar pentru introducerea lor în circuitul turistic. Dar să fim realişti, în majoritatea cazurilor aceste demersuri sunt fără succes, fără rezultat. Şi ce păcat, aş adăuga eu.

Dar ce altceva s-ar mai putea face?
Ei, bine, se poate, pentru că mai există şi o altă restrânsă categorie de oameni, pasionaţi de păstrarea şi conservarea memoriei acestor locuri, care încearcă să readucă în atenţia semenilor existenţa de odinioară a acestora, pentru a le prezenta istoricul, imaginile şi tot ce este legat de aceste imobile.
 
 
 
 
Dacă e să amintim câteva din vechile fabrici, care au făcut parte din zestrea industriei timişorene, ar trebui să amintim următoarele: fabrica de lactate „Untim”, fabrica de legume şi fructe „Fructus”, fabrica de pâine din zona Cetate, fabrica de încălţăminte „Filty”, clădiri demult sau recent demolate, dar şi altele care încă mai există fizic, dar stau ca nişte relicve, mărturii ale trecutului, aşteptându-şi resemnate viitorul: fabrica de tutun şi ţigarete, fabrica de ciorapi, fabrica de mase plastice „Dermatina”, fabrica „Soventul, fabrica de ciocolată „Kandia”, abatorul, fabricile din domeniul industriei textile: „Arta textilă”, „1 iunie”, „ILSA”, „Uzinele Textile Timişoara”, fabricile din industria prelucrării cărnii „Comtimul” şi aş mai putea continua...
Dar câţi dintre dumneavoastră ştiu sau au auzit că în Timişoara a existat şi o fabrică de chibrituri?
 
Fabrica de chibrituri de la Timişoara
 
În diversele monografii editate la începutul secolului XX, („Mica monografie a Oraşului Liber Regal Timişoara”, autor dr. Berkeszi István, tipărită la Tipografia Uhrmann Henrik în anul 1900; lucrarea „Oraşul Liber Regal Timişoara. Schiţă monografică de Ármin Barát”, Tipografia Heinrich Uhrmann din Timişoara, 1902; Josef Geml, „Timişoara între anii 1870-1920”, Tipografia Helicon, 1927, un articol publicat în Timişoara sub supravegherea comisiei de redacţie a Institutului Naţional de Monografii – redactor dr. Samuil Borovszky la Societatea Naţională de Monografii din Budapesta, în anul 1913), sunt menţionate următoarele date referitoare la aceasta fostă fabrică, din perioada în care Timişoara aparţinea imperiului austro-ungar:
„Prima Fabrică de Chibrituri, Unsoare de Căruţă şi Produse Chimice din Timişoara S.A. a fost fondată în anul 1883, ca fabrică a lui Karl Steiner junior. A trecut apoi în proprietatea lui Alexander Kohn şi Josef Herzl, iar din anul 1894 funcţionează ca societate pe acţiuni”.
La începutul existenţei sale, clădirile fabricii se întindeau pe o suprafaţă de 8.000 m², pe malul stâng al Begheiului, ocupând spaţiul între străzile Crizantemelor, căpitan Damşescu, Splaiul Tudor Vladimirescu şi Preyer.
„A trecut de mai multe ori prin proprietatea a diferite persoane, până în anul 1899, când este preluată de către o societate acţionară. Preşedintele al
Întreprinderii este consilierul intim baronul Fedor Nikolics, preşedinte al direcţiunii este Ferdinand Lui, director general Zsigmond Szana, consilieri directorali sunt domnii L. von Fischer, Josef Csasznek, Ig. Schwarz, Xaver Pápaffy, I. Kassai, dr. Eduard Dobrov. Consilieri supraveghetori sunt domnii Nik. Csasznek, Iosef Adler, G. Weiterschütz, iar mai apoi la începutul secolului XX, directorul intreprinderii este Julius Neubauer, iar fabrica aparţinea deja concernului Szana.
În această epocă fabrica s-a dezvoltat, dintr-una mică, începătoare, în cea mai mare fabrică a acelor vremuri din Ungaria.”
Se pare că această întreprindere cuprindea variate industrii, nu numai cea de prelucrare a lemnului, ci şi a industriei chimice, cele două fabrici fiind asociate în cadrul aceleiaşi unităţi de producţie, acesta fiind o formă de organizare şi producţie specifică industriei acelor vremuri din Timişoara.
Fabrica era încadrată în categoria industriei chimice şi producea nu doar chibrituri, ci şi unsoare de căruţă, lacuri, grăsimi şi creme de lustruit pentru arme, pentru ghete, şi chiar şi albăstreală pentru rufe.
Numărul de muncitori permanenţi era de 380, iar în perioada de vârf a producţiei chiar şi de 445.
Notă: cuvântul „gyujtó” este sinonim cu cuvântul „gyufa”, înseamnă „chibrit”, şi este o formă arhaică, utilizată înaintea temenului „gyufa”.
Tot din datele monografiilor amintite, aflăm că „Fabrica prelucrează anual 420 vagoane de materie primă şi produce 300 vagoane de chibrituri, 30 vagoane de unsoare de căruţă, 5 vagoane de grăsimi şi creme de lustruit, 100.000 duzini de cutii de cremă de ghete şi albăstreală. Fabrica produce totodată 120.000 kg de hârtie, prelucrează cca. 80.000 kg de clei, amidon din cartofi şi amidon din cereale.
Iar zilnic: fabrica produce 40 milioane de beţe de chibrituri, 250.000 de cutii şi 90.000 de plicuri (de chibrituri).
Pentru aceste cantităţi colosale (la vremea res-pectivă) se utilizează anual 500 vagoane de lemn, ceea ce înseamnă 50.000 de metri steri. Două cazane cu suprafaţa de încălzire de 160 m² şi trei maşini cu aburi de 150 cai putere asigură forţa motrice necesară. Un dinam asigură iluminatul întreprinderii şi acţionează şi ventilatoarele. A fost achiziţionată o maşină inventată în Belgia, care are o lungime de 22 m şi este realizată în Germania, care produce chibritele „suedeze” în proces continuu de fabricaţie, dar pe lângă acesta fabrica mai utilizează cele mai dezvoltate maşinării pentru fabricarea cutiilor şi prelucrarea lemnului.
O specialitate a fabricii o constituiau chibriturile „EMKE”.
Iar dacă aşa-zisul sortiment „suedez” a fost până recent importat majoritar din Austria, astăzi Fabrica de Chibrituri timişoreană a exclus produsele străine, nu numai în propria ţară, ci şi trimite produsele în Galiţia şi Bucovina, totodată ele au devenit o marcă îndrăgită şi căutată şi în Orient. Rusciuc, Varna, Sofia, Constantinopol, Salonic, Smirna sunt locuri importante în care au pătruns produsele acestei întreprinderi în dezvoltare.
În ciuda multitudinii de maşini, fabrica dă de lucru la 400 de muncitori, a căror muncă este uşurată de feluritele instalaţii.”
În ziarul „Nădejdea” nr. 14/27 aprilie 1921 din Timişoara, în perioada în care orașul aparţinea deja administrativ-teritorial de România, găsim menţionate următoarele date:
„La începutul secolului XX, Fabrica de chibrituri din Timişoara, era sucursala Societăţii Anonime „Solo” din Viena şi purta denumirea de „Szikra”, în româneşte „Schântea”. Sub regimul ungar avea dreptul comerţului liber în ce priveşte producţia. La data apariţiei articolului era monopolizată de Stat, fabrica având obligaţia a-i ceda toată producţia, iar la scurt timp Statul o va prelua în toată complexitatea ei.
Avea una dintre instalaţiile cele mai moderne. Toate maşinile erau de provenienţă din Germania. Alături de fabrica de chibrituri mai era instalată o fabrică de chimicale, care producea şi cremă de ghete, vax, vânăţele (albăstreală) şi altele.
Numărul muncitorilor era 240, bărbaţi şi femei. Câştigul unui muncitor era de 30-40 lei la zi, dar afară de aceasta ei mai primeau alimente în preţ redus.
Fabrica producea zilnic 220.000 cutii de chibrituri.
Materialele necesare la fabricarea chibriturilor erau: cloratul de potasiu, parafina, fosfor şi beţişoare de lemn. Toate aceste elemente – cu excepţia lemnului – se procurau direct din Germania şi Sicilia. Lemnul necesar pentru beţişoare se furniza din comuna Cireaşa (judeţul Caraş-Severin).
Statul prelua întreg stocul de chibrituri şi îl plasa pe piaţă prin Depozitele de tutun din Timişoara, Târgu-Mureş, Oradea-Mare, Deva.
Statul prelua chibriturile cu 20 bani/cutia, şi o vindea pe piaţă cu 50 bani. Profitul la zi era 66.000 lei.”
În cartea Monografie, Timişoara, Pagini din trecut şi de azi, Timişoara, 1969, autori Ştefan Pascu, Ioan Zahiu, Aurel Tinta, am găsit următoarele informaţii:
În anii socialismului, economia oraşului Timişoara a cunoscut o dezvoltare economică şi socială rapidă, devenind unul din cele mai dezvoltate centre industriale ale României. Prin comasarea unor întreprinderi, în locul intreprinderilor de proporţii relativ mici, au apărut mari intreprinderi industriale.
Industria de prelucrare a lemnului reprezentată în trecut prin „Fabrica de chibrituri” şi numeroase ateliere de tâmplărie, în care munca manuală era predominantă, la sfârşitul anilor ’60 această ramură a industriei timişorene a fost reprezentată de Intreprinderea de stat „Tehnolemn” și Cooperativa „Mobila Banatului”.
Întreprinderea „Tehnolemn” este rezultatul naționa-lizării în 1948 a mai multor ateliere particulare de tâmplărie, precum şi a comasării acestuia în anul 1962 cu „Fabrica de chibrituri”. Ulterior, s-au făcut importante investiţii destinate dezvoltării şi reutilării întreprinderii. S-au construit o uscătorie artificială, un nou corp de clădire pentru secţia de finisaj, o clădire nouă pentru atelierul de finisaj, montaj, ambalaj, magazii şi depozite, s-a reconstruit şi sistematizat secţia de mobilă, s-a modernizat hala de fabricaţie, care a permis organizarea fluxului tehnologic linear la secţia rechizite şcolare, s-au creat noi spaţii industriale, iar în procesul tehnologic s-au adus numeroase îmbunătăţiri, cum ar fi: gradarea rechizitelor de uz tehnic prin imprimare şi a riglelor de calcul prin presare electropneumatică. În anul 1969 s-a terminat noua secţie de rechizite, compusă dintr-o hală industrială modernă, au fost mecanizate operaţiunile de transport. Întreaga în-treprindere a fost dotată cu utilaj de mare productivitate.
Dar dezvoltarea şi amploarea producţiei noii fabrici „Tehnolemn” a dus la dispariţia vechii destinaţii a fabricii. Astfel că în anul 1963 a încetat fabricarea chibriturilor, secţia respectivă s-a reprofilat pentru producţia de scaune pliante, destinate în exclusivitate pentru export.”
Ca atare, Fabrica de chibrituri a funcţionat în oraşul nostru între anii 1883 şi 1963.
În prezent, dintre toate corpurile de clădiri, despre care ştim cu certitudine că au făcut parte din vechea fabrică de chibrituri Timişoara, a rămas doar coşul fabricii. Acesta are inscripţionat, cu cărămidă de o culoare mai închisă decât cea utilizată pentru restul corpului, cuvântul „GYUFAGYÁR”, ceea ce în limba română se traduce ca „Fabrică de chibrituri”.
 
Noţiuni despre Filumenie
 
Câţi dintre dumneavoastră au auzit despre filumenie sau pot defini filumenia?
Filumenia este denumirea pasiunii de a colecţiona ambalaje de chibrituri, respectiv etichete, fişe de cutii şi plicuri de chibrituri, precum şi alte obiecte de aprindere, iar filumenistul este colecţionarul pasionat de filumenie.
Dar, la modul mai larg, un filumenist este interesat şi de alte informaţii şi materialele care au tangenţă cu chibriturile, respectiv diverse materiale, documente, publicaţii periodice (ziare, reviste, buletine informative, prospecte, broşuri, cărţi, manuale, enciclopedii etc.), conţinând informaţii:
– despre chibrituri si fabricarea lor (istorie, invenţii, perfecţionări, tehnologii, produse noi pe piaţă, fabrici noi sau închiderea celor vechi, muzee etc.),
– despre colecţionare şi colecţionari (persoane care colecţionează, care expun din colecţia lor etc.),
– despre curiozităţi legate de chibrituri (machete realizate din beţe de chibrit, jocuri logice etc.).
 
Cum s-a născut filumenia?
 
În data de 7 aprilie 1827, chimistul şi totodată farmacistul John Walker, dintr-un orăşel din centrul Angliei, lipea prima eticheta pe o cutie cu chibrituri, cu scop de reclamă a produsului său, punând, fără să se gândească la aceasta, temelia noului hobby – colecţionarea etichetelor cutiilor de chibrituri, pasiune care va primi, mai apoi, numele de filumenie.
A nu se confunda persoana farmacistului englez John Walker cu comerciantul scoţian de la numele căruia provine marca de whisky, Johnnie Walker.
Ca atare, mă aflu în faţa dumneavoastră în calitate de filumenistă, calitate în care vă prezint datele referitoare la fosta fabrică de chibrituri Timişoara. Şi asta pentru că, în afara pasiunii mele de colecţionar, şi eu la rândul meu am această curiozitate pentru tot ce înseamnă producerea de chibrituri din România, inclusiv cea de la Timişoara.
Din păcate, la noi în ţară, aceste fabrici şi-au închis rând pe rând porţile, respectiv s-a sistat în întregime producţia de chibrituri, şi aici mă refer la activitatea din cadrul marilor fabrici autohtone cunoscute, cu o bogată activitate cum ar fi cele de la: Timişoara, Bucureşti, Brăila, Gherla. Ele, au avut soarta majorităţii fabricilor care au constituit cândva industria românească, în general, şi industria lemnului, respectiv, al fabricării chibriturilor, în particular.
Ca o mică paranteză, aş mai adăuga că actualmente cutiile de chibrituri comercializate pe piaţa românească provin din import sau beţele importate sunt ambalate la noi în ţară de diverse mici firme particulare, în cutii produse de diverse firme de publicitate, design şi tipografie.
 
Producţia de chibrituri la Fabrica de chibrituri de la Timişoara
 
În acest capitol, voi prezenta mai pe larg sortimentele de chibrituri realizate la Timişoara, într-un mod mai inedit, mai puţin obişnuit.
În general, transportatorul, comerciantul, cel care le depozitează, dar nici utilizatorul, nu acorda o importanţă prea mare mesajului imprimat pe ambalajul chibriturilor.
Ca şi în cazul obiectelor banale, dar fără de care nu ne mai putem imagina cotidianul, nici în materie de chibrituri, omul obişnuit nu ia seama la felurile de chibrituri, la modurile de ambalare a lor, la diversitatea mesajelor ce se aplică pe cutii şi pe plicuri. Aceste aspecte interesează numai pe producătorii şi pe colecţionarii obiectelor respective.
Cuvântul „filumenie” este format din doi termeni: cuvântul grec „philos” – iubitor şi cuvântul latin „lumen” – lumină, iar filumeniştii sunt definiţi a fi „iubitori de lumină”, cu precizarea că aici „lumină” are înţelesul simbolic al „luminii informaţiei”, respectiv, mesajul care se află inscripţionat pe cutiile de chibrituri, adică pe etichetele lor. Voi încerca să vă fac o mică demonstraţie a corectitudinii definiţiei date acestei pasiuni.
Ca atare, voi încerca să vă călăuzesc pe acest tărâm de descifrare a informaţiilor de pe etichetele cutiilor fabricate la noi la Timişoara, informaţii care le putem grupa astfel:
 
1 – Informaţii referitoare la sortimentele şi mărcile de chibrituri
 
Aţi reţinut desigur, că printre sortimentele de chibrituri, la Timişoara s-a produs o varietate mare de sortimente şi mărimi de chibrituri, numite chibrituri suedeze, şi chibrituri cu fosfor.
Ce înseamnă „chibrituri suedeze” sau „chibrituri cu fosfor”?
 
Chibriturile utilizate în zilele noastre sunt de două feluri: cele obişnuite sunt „chibrituri de siguranţă” = safety matches (cele care nu conţin fosfor în gămălie, ci doar în pasta fosforică de pe cutie) şi „chibrituri cu aprindere oriunde” = strike anywhere matches (acestea conţin un compus al fosforului în gămălie, iar, pe cutie este un banal ... şmirghel!).
Chibriturile de siguranţă se mai numesc şi chibrituri suedeze, după ţara în care au fost brevetate şi produse prima oară, pe la mijlocul secolului XIX. Pe plan mondial, peste 80% din chibriturile produse sunt de tipul „chibrituri de siguranţă”. Doar în ţări cu climă uscată se produc şi „chibrituri cu aprindere oriunde” (Italia, Spania, Columbia etc.).
În general, fabricile specifică, pe cutiile produse, denumirea sortimentului „Chibrituri de siguranţă”.
Fabrica de chibrituri Jönköping Vulcan Co. din Suedia şi-a creat o superbă marcă pentru produsele proprii, denumită Tree stars (trei stele), preluată ulterior şi de alte fabrici, cu mici modificări.
Dar, la fel, aproape fiecare fabrică din celelalte ţări şi-a creat o marcă, o emblemă proprie. La fel şi pentru chibriturile de siguranţă fabricate la Timişoara, a fost conceput o marcă, o marcă înregistrată. Specific în paranteză că este vorba de perioada dinainte de anul 1918. Marca înregistrată fiind o armă, un pistol. De ce tocmai o armă, vom afla imediat răspunsul.
Alte mărci utilizate de fabrică:
– VILÁG gyújtó
– RÓZSA gyújtó
– FÖLDMIVES gyújtó
– KATONA gyújtó
 
2 – Informaţii referitoare la numele fabricii
 
Pe etichete, din diverse perioade, putem vedea diferitele denumiri ale fabricii:
– Prima Fabrică de Chibrituri, Unsoare de Căruţă şi Produse Chimice din Timişoara S.A. (Első Temesvári gyújtó, kocsikenőcs és vegy technikai gyár R.T. Temesvár);
– Prima Fabrică de Chibrituri din Timişoara S.A. (Első Temesvári gyújtó gyár R.T.)
– Fabrica de Chibrituri Timişoara S.A. (Temesvári gyufagyár R.T.)
Fabrica (de chibrituri) Timişoara
 
3 – Informaţii referitoare la acţiunile caritabile
 
O dovadă clară că, şi în acele timpuri, fabricile făceau sponsorizări, respectiv acte caritabile, o descoperim şi pe inscripţia de pe etichetele aplicate pe cutiile fabricate la Timişoara.
Aţi reţinut probabil că o marcă specifică fabricii de la Timişoara au fost aşa-zisele chibrituri marca EMKE.
Ce înseamnă „EMKE”? EMKE (Erdélyi Magyar Kőzművelődési Egyesület), este prescurtarea „Societăţii Maghiare de Cultură din Transilvania”, constituită de către persoane civile şi nobile ale vremii, în anul 1885 şi reînfiinţată în 1991, cu sediul la Cluj-Napoca, scopul societăţii fiind aceea de propagare a culturii şi organizare a diferitelor acţiuni umanitare de ajutorare a populaţiei cu un nivel de trai scăzut: şcoli, orfelinate, biblioteci, cercuri de literatură, cor, editări de reviste de specialitate etc.
Fabrica din Timişoara aplica pe cutiile obişnuite de chibrituri o etichetă care avea inscripţia EMKE, respectiv numele abreviat al societăţii, scopul fiind popularizarea acestei societăţi culturale, şi dona acesteia 5% din câştigul net al fabricii, ceea ce însemna anual circa 5.000 de coroane. De aici, aşa-zisele cutii EMKE.
Acţiunea în fapt a început în anul 1898, iar la modul general se urmărea, de fapt, popularizarea produselor autohtone, restrângerea importurilor de produse străine, şi, în mod indirect, la o dezvoltare economică autohtonă. După succesele obţinute cu vânzările de chibrituri marca EMKE, aceeaşi strategie a fost apoi aplicată şi în cazul altor produse.
Dar EMKE n-a fost singura beneficiară de susţinere financiară. După cum putem vedea de pe etichete, descoperim că fabrica a sponsorizat şi alte asociaţii şi institute, cu o cotă de sponsorizare din producţie de 5%:
Sanatoriul copiilor
Asociaţia Julian
Asociaţia Kalvineum
Institutul de binefacere „Pâine gratuită”
Asociaţia muncitorilor handicapaţi şi pensionari
Azilul bătrânilor şi Asociaţia pensionarilor lucrătorilor din alimentaţia publică: cârciume, restaurante, hanuri
Asociaţia învăţătorilor, profesorilor
 
 4 – Informaţii referitoare la diversitatea producţiei fabricii
 
Tot de pe inscripţiile de pe etichete putem descifra ce produse s-au fabricat în unitatea respectivă. În acest caz vorbim de auto-reclama pe care o face fabrica pe eticheta produsului propriu.
Pe etichetele cutiilor fabricate la Timişoara, putem descoperi că fabrica nu producea doar chibrituri, ci şi alte produse chimice:
- cremă de ghete marca EMKE (cipőkrém = cremă de ghete)
- lac pentru arme (pisztoly = armă, fénymáz = lac). Iată răspunsul pentru care fabrica şi-a ales ca marcă înregistrată o armă.
diverse alte sortimente de lac, respectiv numele sub care se comercializează ele
(fénymáz = email, lac, lustru, verniu)
 
NÉGER fénymáz
VILÁG fénymáz
RÁKOCZI fénymáz
 
5 – Informaţii referitoare la normele tehnice ale producţiei de chibrituri
 
Cutiile propriu-zise fabricate la Timişoara, înainte de 1918, au fost de diverse mărimi, forme, iar cele de după anul 1918, în marea lor majoritate au fost cutii de furnir, cu corpul cutiei, dar şi cu sertarele îmbrăcate într-o folie de hârtie subţire, albastră, cu dimensiunile de 37x52 mm, iar al etichetei lor 35x51 mm.
STAS 2627 sunt standardele tehnice în baza cărora s-au fabricat chibriturile în România.
Periodic, aceste standarde se modificau, iar în mod excepţional în unele perioade au existat şi alte norme tehnice, aşa cum putem vedea după inscripţia de pe etichete.
STAS adică STAndarde de Stat
NI-ul înseamnă Norma Internă
Pe etichetele cutiilor fabricate la Timişoara descoperim menţionate următoarele norme:
 
N.I. 92 / 1951
STAS 2627 / 1951
STAS 2627 / 1955
 
6 – Informaţii referitoare la data fabricării cutiei
 
La ce ajută aceste cifre şi informaţii, respectiv datele referitoare la Normele tehnice? Pentru un co-lecţionar înseamnă mult! În cazul în care nu se ştie, dar se doreşte să se ştie, măcar aproximativ, perioada în care a fost produsă cutia respectivă, colecţionarul îşi poate da uşor seama cu ajutorul acestor date despre perioada şi anul fabricaţiei produsului.
De exemplu, despre o cutie pe care sunt imprimate următoarele date: NI 92/1951 sau STAS 2627/1951, se poate deduce că a fost fabricată în anul 1951 sau după, dar niciodată înainte de acest an. Putea fi fabricată, doar între anii 1951 şi 1955, întrucât se ştie că în 1955 era deja valabilă o altă normă tehnică, şi anume STAS 2627/1955.
 
7 – Informaţii referitoare la diverse evenimente din acea perioadă: evenimentele politice ale vremii, evenimente din domeniul sănătăţii, evenimente economice ale ţării etc.
 
Informaţiile referitoare la evenimentele politice ale vremii ne arată campaniile electorale (a se vedea coperta IV) care au avut loc în anul 1950 şi 1956, formaţiunile politice din acea vreme: F.D.P. (Frontul Democrat Popular).
Informaţiile referitoare la evenimente din domeniul sănătăţii, ne dezvăluie acţiunile Crucii Roşii din acea perioadă şi importanţa acesteia, respectiv organizarea cursurilor şi acţiunilor de educare sanitară a populaţiei.
Informaţiile referitoare la evenimentele economice ale ţării ne vorbesc despre acţiunile de colectivizare. Pe una din etichete găsim un indiciu referitor la primul plan cincinal. După câte ştim, anii 1949 și 1950 au fost primii ani de economie planificată, iar primul cincinal a fost în perioada 1951-1955.
La ce altceva mai pot servi cutiile de chibrituri? La multe: ca mijloc de promovare a unor localităţi, zone şi obiective turistice, de popularizare a diverselor evenimente cultural-artistice, politice, economice, a personalităţilor, ca mijloc de educare în diverse sectoare: prevenirea incendiilor, prevenirea accidentelor rutiere, educaţie sanitară etc.
Iată câteva exemple care vorbesc de la sine:
- ca mijloc de promovare a unor localităţi
- ca mijloc de popularizare a unei personalităţi, în cazul nostru, a Împăratului Franz Josef.
- ca mijloc de popularizare a unor evenimente politice, economice, culturale, folosind diverse sloganuri
Sloganuri politice
Sloganuri economice, pentru obţinerea unei producţii mai bogate:
- ca mijloc de educaţie în prevenirea incendiilor
- ca mijloc de educare sanitară
- sau pur şi simplu pentru a prezenta o tematică oarecare, care de multe ori încântă prin frumuseţea ei, ca tematică sau ca și realizare:
Pentru un filumenist este interesant de observat şi alte aspecte ale etichetelor şi anume:
- unele desene ale etichetelor au fost utilizate ani de-a rândul, ele fiind reluate periodic, cu mici modificări
- un alt aspect al vremurilor era utilizarea unor desen identice pentru diversele fabrici de chibrituri. Am aflat şi răspunsul acestui aspect. Şi anume, toate etichetele erau realizate, respectiv, tipărite la o tipografie unică, în Bucureşti, iar apoi acestea erau trimise fabricilor pentru a fi lipite pe cutii.
Aceeaşi regulă, de descifrare a informaţiilor o putem aplica la toate imaginile şi informaţiile inscripţionate pe o etichetă sau cutie de carton ori de pe un plic de chibrituri: de multe ori o clădire, o personalitate, o rasă de animal, o specie de plantă, un eveniment, pot incita fantezia celui care le priveşte, iar pentru unii următorul drum va duce la o bibliotecă, la un mic studiu, la o mică descoperire … care le va aduce un dram de bucurie chiar şi pentru câteva minute.
Sigur că da, aşa cum am mai precizat, în general această îndeletnicire este una din plăcerile colecţionarului şi nu printre cele omului neimplicat. Pentru că de obicei, ceea ce pentru un colecţionar înseamnă o mică comoară, o sursă de bucurie, pentru omul de rând înseamnă o „banală cutie de chibrituri”.Vă mulţumesc pentru că mi-ați citit acest text şi, pentru a încheia într-o notă de glumă, aş vrea să sper că această „teorie a chibritului” pe care tocmai v-am ţinut-o a fost una plăcută şi n-a fost chiar doar o simplă „teorie a chibritului”, luată ad-litteram.

 

Cărți/Books

carte

Recomandă Morisena

Share

Copertele I

Vizite din 2 martie 2020