Ultimul număr apărut

Morisena nr. 2 (18)/2020

Morisena este indexată în:

Directory of Research Journals Indexing

Eurasian Scientific Journal Index

 

Morisena este înscrisă în:

Fluxuri Distribuţie

Propaganda italiană în favoarea voluntariatului român

Versiune tiparSend by email
Autor: 
Muzeograf Ion TRAIA
E-mail: 
ion.traia7@gmail.com
Keywords: 
morisena,revista,cenad,banat,istorie,history,arhiva,archive,propaganda, Romanian volunteers, Italy, “Pro Romania” and „Pro Romeni” associations, national unity
 
Abstract: The organisation of the Romanian prisoners in Italy in the Legion of Romanian Volunteers gained momentum after the Congress of the Austro-Hungarian Nations held on 8 April 1918, which a Romanian delegation also attended. Professor Simion Mândrescu, president of the Association of Romanians from Transylvania and Banat, remained in Italy to organise the Romanian prisoners in military units that were to fight in the Italian army against the Central Powers. In the spring and summer of 1918, the “Pro Romania” and „Pro Romeni” associations, consisting of Italian MPs, senators, scientists etc., organised events in Rome, Turin, Naples etc. to support the programme of the Committee of the Romanians from Transylvania, Banat and Bucovina that promoted the constitution of the Romanian nation-state.

 
Momentul de început al aceastei lucrări  a fost găsirea pe Internet a unor afișe italiene. Parcurgând conținutul am înțeles aproximativ că sunt materiale de propagandă italiene din anul 1918, în favoarea voluntariatului român. De asemenea am priceput importanța acestor materiale, care sunt interfața unor evenimente ce s-au desfășurat în anul de grație 1918, în Italia, pe care am încercat să le descifrez și să le prezint într-o formă coerentă și lămuritoare.
 
Generalul rus Anton Ivanovici Denikin preciza în amintirile sale că În acest ultim război mondial, în afară de aeroplane, tancuri, gaze asfixiante şi alte minuni ale tehnicii militare şi-a făcut apariţia un nou şi puternic mijloc de luptă. Era propaganda[1].
Antanta a acţiona pe diferite căi pentru subminarea Puterilor Centrale. Anglia, Franţa şi Italia au urmărit atragerea de partea lor a naţionalităţilor asuprite din imperiul bicefal. Ele urmăreau ridicarea la luptă a cehilor, slovacilor, românilor, polonezilor, sârbilor, cu scopul de a duce la prăbuşirea şi destrămarea dublei monarhii[2].
Eroismul şi jertfele maselor populare în lupta împotriva asupririi naţionale şi sociale din Austro-Ungaria şi Rusia ţaristă s-au împletit în mod armonios cu activitatea desfăşurată pe plan extern de către numeroase personalităţi politice şi ştiinţifice româneşti, ca şi de către societăţile cultural-patriotice care, în strânsă legătură, au avut o contribuţie importantă la realizarea unităţii naţionale.
De asemenea, ei şi-au adus aportul la susţinerea unei puternice propagande pentru edificarea opiniei publice europene şi americane asupra efortul militar concret al României la lupta comună, alături de Antanta, precum şi a cauzelor care au determinat România să încheie armistiţiul şi apoi pacea cu Puterile Centrale.
Exponenţii naţiunilor oprimate din cuprinsul dublei monarhii şi-au exprimat solidaritatea în lupta împotriva politicii de deznaţionalizare, precum şi hotărârea fermă de a milita pentru dobândirea autodeterminării politice, mergând până la separarea de Imperiul austro-ungar şi unirea fiecărei naţionalităţi cu fraţii de aceeaşi origine sau constituirea de state naţionale de sine stătătoare.
La începutul lunii aprilie 1918, la Roma a avut loc Congresul Naţiunilor din Austro-Ungaria. Pregătit încă din luna februarie prin iniţiativa ziaristului italian Cesare Borghese şi a senatorului Luigi Albertini, directorul cunoscutei publicaţii Corriere della sera, întrunirea şi-a deschis lucrările în ziua de 8 aprilie sub preşedinţia senatorului Francesco Ruffini, vicepreşedinţi fiind desem-naţi reprezentanţi ai Antantei şi naţionalităţilor de a se ocupa cu asistenţa şi organizarea prizonierilor de război. Participanţii, între care şi delegaţii români Simion C. Mândrescu, G.G. Mironescu, dr. Nicolae Lupu, loan Ursu, D. Drăghicescu şi Benedetto de Luca, au susţinut ca toate comitetele naţionale ale emigranţilor să fie recunoscute ca guverne provizorii. Înţelegerea de la Roma a luat şi unele hotărâri secrete. Printre acestea se numărau şi cele prin care se cerea sprijinirea formării de unităţi militare autonome pe baze naţionale, sub autoritatea comitetelor naţionale, şi recunoaşterea acestora ca şi cobeligerante, acordarea aceluiaşi statut soldaţilor din unităţile militare ale naţionalităţilor ca şi soldaţilor din ţările aliate, aprobarea de a se înrola în aceste formaţiuni a oricui doreşte dintre naţionalităţile oprimate, folosirea formaţiunilor militare ale naţionalităţilor de preferinţă pe frontul italian împotriva armatelor austro-ungare, acordarea statutului de cetăţeni aliaţi civililor din rândul naţionalităţilor[3].
Din documentele de epocă rezultă că procesul de organizare a Legiunii Voluntarilor Români din rândul prizonierilor aflaţi în Italia a căpătat intensitate după Congresul Naţiunilor din Austro-Ungaria, ţinut la Roma, la 8 aprilie 1918. La acest congres a participat în mod activ şi o delegaţie a românilor, compusă din senatorul Gheorghe Mironescu, profesorul universitar Simion Mândrescu, preşedintele Asociaţiei Românilor din Transilvania şi Banat, dr. Nicolae Lupu ş. a. Ultimul a citit şi o declaraţie de protest împotriva păcii nedrepte de la Bucureşti impusă de Puterile Centrale. Mândrescu a rămas în Italia cu scopul de a organiza prizonierii români aflaţi aici şi a-i constitui în unităţi militare care să ia parte la acţiunile de luptă împotriva Puterilor Centrale în cadrul armatei italiene. Acesta a fost primit în audienţă de Orlando, preşedintele Consiliului de Miniştri al Italiei. În urma discuţiilor purtate, ministrul italian a încuviinţat ca toţi ofiţerii români, foşti prizonieri de război, care se aflau în Italia, să fie concentraţi la Cittaducale. Numărul acestora era în aprilie de 108 ofiţeri, dintre care 84 s-au înrolat în legiune, chiar de la început, 27 plutonieri şi 17. 504 soldaţi.
În scopul coordonării optime a activităţii mişcării naţionale peste hotare, s-a format şi în Italia, la 18 iunie 1918, Comitetul pentru unitatea română, în fruntea căruia se aflau: Simion Mândrescu, Vladimir Ghica și Mihail Sturza. Comitetul avea misiunea să reprezinte în Italia interesele tuturor românilor, în vederea realizării marelui act de unitate politică a acestora. La 19 iulie 1918, din iniţiativa lui Simion Mîndrescu, s-a constituit la Roma şi Comitetul de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina, cu scopul de a uni într-un singur mănunchi pe toţi românii subjugaţi Austro-Ungariei, aflaţi în ţările aliate, pentru a-i organiza într-o legiune şi a face propagandă trebuitoare unităţii noastre naţionale[4]. Deci, competenţele acestui nou organism depăşeau gra-niţele Italiei. Prin actul de constituire se stabilea: a) ca sediul Comitetului să fie la Roma, „centrul de unde au plecat legionarii români pentru a duce în Carpaţi şi la gurile Dunării civilizaţia latină”; b) o parte din cei 16 membri ai Comitetului urmau să fie trimişi, ca însărcinaţi speciali, la Paris, Londra, Washington şi în alte capitale ale unor ţări prietene pentru a susţine şi reprezenta cauza naţională[5]. Guvernul italian, la intervenţia preşedintelui V. E. Orlando, a recunoscut la scurt timp, în mod oficial, Comitetul de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina[6].
În primăvara şi vara anului 1918, Comitetele Pro România” şi „Pro Romeni”. formate din deputaţi, senatori, oameni de ştiinţă italieni etc. au organizat la Roma, Torino, Napoli etc. alte manifestaţii de susţinere a programului Comitetului de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina, în vederea făuririi unităţii naţionale[7].
Tot mai frecvent, în marile oraşe italiene, Roma, Milano, Torino, Genova au fost organizate întruniri şi manifestaţii de solidaritate cu poporul român. Cu prilejul mitingului care a avut loc la Roma în ziua de 23 mai, cu prilejul împlinirii a trei ani de la intrarea Italiei în război, pe străzile „cetăţii eterne” românii prezenţi în cadrul mulţimii adunate au defilat cu tricolorul românesc alături de drapelele italiene şi au scandat : „Eviva la Romania” şi „Eviva il popolo romeno”.
 
Comandantul Legiunii voluntarilor români, generalul Luciano Ferigo (al treilea din stânga).
 
Peste o săptămână, din iniţiativa comitetului Ligii patriotice a doamnelor, la Roma în sala „Augusteum” a fost organizat un mare miting de simpatie cu România. în faţa unei numeroase asistenţe, alături de reprezentanţii unor societăţi politice şi patriotice, au luat cuvântul Maria Rygier, Bruno Amate, deputaţii Maury şi Colonna di Cesaro, precum şi profesorul Mândrescu. Toţi vorbitorii au protestat împotriva păcii impuse României şi s-au solidarizat cu poporul român. În încheiere, profesorul S. Mândrescu a dat citire scrisorii expediate de către voluntarii români de la Cittâducale. Aceştia cereau ca în numele corpului ofiţeresc şi a celor 18.000 de soldaţi prizonieri să se arate că „ar fi foarte fericiţi, dacă batalioanele noastre ar putea avea norocul să se adune sub steagul nostru naţional, oferit de către Liga patriotică a doamnelor italiene, ca o dovadă de fraternitate şi de unirea poporului italian şi a poporului român”. De asemenea, au fost citite mai multe adeziuni şi scrisori de simpatie expediate de fruntaşii politici şi oameni de ştiinţă şi cultură italieni.
La 2 iunie, cu ocazia comemorării lui Giuseppe Garibaldi şi proclamării drepturilor naţiunilor, în Piaţa Capitoliului, printre reprezentanţii naţiunilor opri-mate a luat cuvântul şi un reprezentant al poporului român. În cursul aceleiaşi luni, guvernul italian şi-a dat consimţămândul pentru crearea unui comitet „Pro-Romania”. Scopul acestuia era de a desfăşura acţiuni de propagandă pentru a face cunoscute opiniei publice italiene condiţiile grele impuse României de către Puterile centrale. La cererea lui Mândrescu, comitetul creat şi-a schimbat numele în „Pro-Romeni” pentru a simboliza solidaritatea cu românii de pretutindeni. Din el făceau parte senatori, deputaţi, profesori universitari, industriaşi, comercianţi. Din iniţiativa Mariei Rugyer – secretara comitetului, s-au constituit filiale asemănătoare cu cea din Roma la Milano, Torino, Ferrara, Genova, Perugia, Napoli şi a luat fiinţă un Comitet central având ca preşedinte de onoare pe primarul Romei – Prospero Colonna[8].
După această dată se înmulţesc şi se intensifică manifestările de solidaritate ale poporului italian cu cauza noastră naţională, precum şi sprijinul acordat Comitetului pentru unitatea română, în scopul îndeplinirii programului său politic, având ca obiectiv central înfăptuirea unităţii naţionale.
Astfel, la 25 august 1918, în Forul lui Traian, a fost organizată o mare adunare populară, la care au participat delegaţi din 20 de oraşe italiene şi 60 de asociaţii patriotice (două afișe anunță acest eveniment). Au rostit discursuri primarul Romei, secretarul de stat Ruffini, reprezentanta Asociaţiei femeilor italiene, Maria Rugyer, şi profesorul Simion Mândrescu, relevându-se solidaritatea italo-română şi lupta comună a ambelor popoare pentru desăvârşirea unităţii lor naţionale[9]. Preşedintele Consiliului de Miniştri, V. E. Orlando, într-o corespondenţă purtată cu reprezentanţii guvernului român în Italia, îşi exprima admiraţia „pentru vitejia armatei româneşti[10] în războiul de eliberare şi unitate naţională, purtat în anii 1916-1917, alături de Antantă, împotriva Puterilor Centrale, precum şi credinţa revenirii României în tabăra aliaţilor săi, după depăşirea condiţiilor dramatice în care se afla, aceasta fiind, singura garanţie a realizării aspiraţiilor sale naţionale legitime[11].
La 15 octombrie I918, guvernul italian, în urma presiunii Comitetului „Pro Romeni”, a dat publicităţii „Decretul de constituire a Legiunii Române”, care urma să ia parte la operaţii alături de Armata italiană. Comandant al Legiunii Voluntarilor Români a fost numit generalul de brigadă italian Luciano Ferigo, fost ataşat militar al Italiei în România în anii 1916-1917. Legiunea urma să fie constituită din mai multe batalioane şi un depozit, să fie subordonată direct Ministerului de Război Italian, iar voluntarii să fie echipaţi în uniforma armatei italiene, având ca semne distinctive insigna şi cocarda cu tricolorul românesc. La 24 octombrie 1918, primul detaşament român a intrat în frontul de luptă[12].
Rezultă din cele prezentate că între anii 1916 şi 1918 reprezentanţii mişcării naţionale în frunte cu cei ai „Ligii Culturale”, „Federaţiei Unioniste”, „Acţiunii Naţionale” şi ai altor organizaţii şi asociaţii cultural-patriotice şi politice româneşti, misiunile şi emigraţiile româneşti, toţi românii aflaţi în străinătate au desfăşurat o amplă activitate politică, patriotică, au fost interpreţii legitimi ai aspiraţiilor poporului român spre unitate naţională[13]. Aceştia au întreprins în susţinerea revendicărilor naţional-teritoriale o intensă propagandă, reuşind să atragă atenţia opiniei publice asupra intereselor României şi să câştige simpatia anumitor cercuri conducătoare din Franţa, Anglia, Italia, Belgia, S.U.A. etc., să constituie unităţi militare alcătuite din voluntari combatanţi, ceea ce va influenţa favorabil, va spori ponderea eforturilor diplomatice ale guvernului român în cadrul Conferinţei de pace de la Paris[14].
 

[1] General A.I. Denikin, La décomposition de l’armé russe et du pouvoir Fevrier-Septembre, 1917, Paris, 1925, pp. 186-204, apud Constantin Stan, Viața în tranșee în anii primului război mondial, în „Analele Universității „Dunărea de Jos”, Galați, seria 19, istorie, tom IX, 2010, p. 88.
[2] Constantin I. Stan, Viaţa în tranşee în anii primului război mondial(1914-1918), în „Analele Universităţii «Dunărea de Jos» Galaţi, Seria 19, Istorie, tom IX, 2010, p. 89.
[3] George Moroianu, Luptele de emancipare ale românilor din Ardeal în lumina europeană, Bucureşti, 1919, p. 63-64, apud Vasile Dudaș, Voluntarii Marii Uniri, Editura Augusta, Timișoara, 1996, p. 122.
[4] Arhivele Stalului Bucureşti, Colecţia Microfilme, Italia, Arhivele Centrale de Stat, Roma, fond. Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Fasc. 19. 38, apud Acad. Constantin Marinescu, Contribuţia pe plan internaţional a emigraţiei române la cauza unităţii naţional-statale, http://www.dacoromania-alba.ro/nr67/contributia.htm, accesat 15 noiembrie 2018.
[5]  Idem, Colecţia Microfilme Italia, Arhiva istorică şi diplomatică a Ministerului de Externe al Italiei, Roma, pachet J68; Cittaducale, Procesul verbal de Constituire a Comitetului de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina, apud Acad. Constantin Marinescu, Contribuţia pe plan internaţional a emigraţiei române la cauza unităţii naţional-statale, http://www.dacoromania-alba.ro/nr67/contributia.htm, accesat 15 no-iembrie 2018.
[6]  Ibidem; cf. şi Colecţia Microfilme, Italia, Rola 13/1, nr. 66-67; Arhivele Centrale ale Statului, Roma, Preşedinţia Consiliului de Miniştri, fasc, 19. 43. 21; cf. și V. Netea, Lupta emigraţiei transilvănene pentru desăvârşirea unităţii de stat a României, „Studii”, nr. 6/1988, p. 18-19, apud Acad. Constantin Marinescu, Contribuţia pe plan internaţional a emigraţiei române la cauza unităţii naţional-statale, http://www.dacoromania-alba.ro/nr67/contributia.htm, accesat 15 noiembrie 2018.
[7] Eliza Campus, La Iulie pour l’achevemenl de /’unite naţionale roumaine (1914-1918), ,,Revue roumaine d’histoire” nr. 4/1965, p. 781, apud Acad. Constantin Marinescu, Contribuţia pe plan internaţional a emigraţiei române la cauza unităţii naţional-statale, http://www.dacoromania-alba.ro/nr67/contributia.htm, accesat 15 noiembrie 2018.
[8]  Simion C. Mândrescu, În sprijinul unităţii noastre naţionale, Bucureşti, f.a., p. 152-160, apud Vasile Dudaş Voluntarii Marii Uniri,  Ed. Augusta, Timişoara, 1996, p.
[9] C, Cili. Marinescu, Luptele românilor pentru Marea Unire şi opinia publică europeană, p. 434, apud Acad. Constantin Marinescu, Contribuţia pe plan internaţional a emigraţiei române la cauza unităţii naţional-statale, http://www.dacoromania-alba.ro/nr67/contributia.htm, accesat 15 no-iembrie 2018.
[10] Idem, Unirea românilor văzută de istorici şi publicişti din Anglia, „Cronica”, nr, 3, 21 I, 1971, p. 8, apud Acad. Constantin Marinescu, Contribuţia pe plan internaţional a emigraţiei române la cauza unităţii naţional-statale, http://www.dacoromania-alba.ro/nr67/contributia.htm, accesat 15 noiembrie 2018.
[11] Ibidem.
[12] Constantin Gomboş, Voluntarii români din Italia şi acţiunile lor în sprijinul Marii Uniri, https://www.dacoromania-alba.ro/nr39/voluntari_romani.htm, accesat 16 noiembrie 2018.
[13] Cf. Mărturii, 1918 la români, vol. II. p. 1239, apud Acad. Constantin Marinescu, Contribuţia pe plan internaţional a emigraţiei române la cauza unităţii naţional-statale, http://www.dacoromania-alba.ro/nr67/contributia.htm, accesat 15 no-iembrie 2018.
[14] Cf. Gh. Marinescu, Lupta românilor pentru unire în context european, loc. cit.; Idem, Opinia publică internaţională în sprijinul luptei românilor pentru unire, în vol. Românii în istoria universală, I, Iaşi, 1986, p. 420-436, apud Acad. Constantin Marinescu, Contribuţia pe plan internaţional a emigraţiei române la cauza unităţii naţional-statale, http://www.dacoromania-alba.ro/nr67/contributia.htm, accesat 15 no-iembrie 2018.
 

 

Cărți/Books

carte

Recomandă Morisena

Share

Copertele I

Vizite din 2 martie 2020