Ultimul număr apărut

Morisena este indexată în:

http://www.sindexs.org/JournalList.aspx

Directory of Research Journals Indexing

Eurasian Scientific Journal Index

 

Morisena este înscrisă în:

Fluxuri Distribuţie

Protoiereul Ioan Dăncilă, un preot militar astăzi aproape uitat: contribuții parțiale la o bio-bibliografie

Versiune tiparSend by email
Autor: 
Prof. Daniela Curelea prof. dr. Dragoș Curelea
E-mail: 
c_drg@yahoo.com
Keywords: 
morisena,revista,cenad,banat,istorie,history,arhiva,archive
Ioan Dăncilă, priest, military officer, moral education, cultural, national, religious service, encouragement
Abstract: The presence and role of military priest among the armed forces were highly beneficial. Military priests did more than just perform religious services. They were involved in the social activities of officers, non-commissioned officers and soldiers, in the inspection of armament, living conditions, hygiene, food and medical conditions in field or garrison hospitals. At the same time, a military priest was an educational, moral, and cultural model for both the troops and the officers among which he lived and worked. This was also the case of Captain Ioan Dăncilă, who was recruited in the Austro-Hungarian Imperial Army and later in Greater Romania’s Army.
În Armata Română putem observa și urmări prezența preoților activi în cadrul unităților militare încă din perioada celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Notăm că prezența slujitorilor altarelor bisericii în rândurile unităților militare poate fi constatată până în anul 1948, aceștia fiind implicați în acordarea asistenței religioase, o confesiunii, a alfabetizării soldaților care nu cunoșteau scrisul, cititul și socotitul cu operații matematice primare. După anul 1995, ca urmare a modificărilor structurale și organizatoric-sistemice prin care a trecut sistemul militar din România, se constată o revenire la instituția preotului în unitățile militare.
Pe acești preoți de garnizoană îi aflăm în rândurile trupelor române în marile momente din istoria poporului român în anii 1877 pe câmpurile războiului din Balcani, între 1914-1919 în teatrele de operațiuni militare la care a luat parte Armata României în Primul Război Mondial, respectiv între 1941-1945[1]. Remarcăm și că încă din anul 1915 a fost înființat în București, ,,Serviciul religios” ca structură confesional-militară care a funcționat pe perioada Primului Război Mondial pe lângă Marele Cartier General al Armatei Române[2]. Menționăm că serviciul acesta a fost condus de preotul profesor la Facultatea de Teologie din București și protoiereu militar Constantin Nazarie care a fost asimilat Marelui Cartier General al Armatei cu gradul de colonel[3].
Ioan Dăncilă[4]** a fost originar din localitatea hunedoreană Mânerău, unde a venit pe lume în ziua de 2 iunie 1889 într-o familie de preoți ortodocși. Tatăl său a fost Constantin Dăncilă – important preot din zona hunedoreană menționată, iar mama sa a fost preoteasa Maria Dăncilă, soția preotului din Mânerău[5]. Absolvent al claselor primare din Școala confesională ortodoxă din localitatea natală, a Gimnaziului (Liceului) de Stat maghiar din Deva (actualul Colegiu Național ,,Decebal” din reședința județului Hunedoara). În anul 1907 tânărul I. Dăncilă s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic-Pedagogic ,,Andreian” din Sibiu, instituție superioară de învățământ confesional ortodox pe care a finalizat-o și absolvit-o în anul 1910.
Tot în același an s-a căsătorit cu domnișoara Maria, fiica preotului ortodox Victor Cioară din localitatea Geoagiu de Sus, împreună cu care a avut trei copii: Ioan-Marius, Ștefan și Mioara Dăncilă[6]. Reținem că în perioada Marelui Război au fost înrolați ca preoți sau confesori militari numeroși tineri ardeleni, bănățeni sau bucovineni, care erau absolvenți de Teologie sau care au servit deja religios în diferite parohii ortodoxe sau unite din provinciile mai sus menționate și care au fost obligați de regulamentele și jurămintele militare depuse să acorde asistență religioasă soldaților și ofițerilor fostei armate imperiale a Austro-Ungariei fie pe frontul de Răsărit, în Galiția, Bucovina sau din estul Poloniei, fie pe cel din partea nordică a Italiei, așa cum a fost și cazul preotului Ioan Dăncilă, care a slujit ca paroh ortodox în Biserica din Râpa Râmețiului din 1910, an în care era hirotonit ca preot de Mitropolitul ortodox al Ardealului de la acea vreme, Ioan Mețianu[7]. De observat că în perioada în care a activat ca preot, Ioan Dăncilă și-a continuat formarea intelectuală urmând și absolvind cursurile Facultății de Drept ,,Ferencz Joska” a Universității din Cluj.
În anul 1915 a fost mobilizat în calitate de confesor militar cu gradul de căpitan pentru tinerii soldați de origine română care au fost încorporați în Regimentul 31 din Orăștie ca Parte operativă și care au fost trimiși pe fronturile din Răsărit, iar mai apoi pe acela din nordul Italiei. În această perioadă, părintele a fost apreciat de tinerii români mobilizați pe front, iar pe unii dintre aceștia preotul I. Dăncilă i-a evocat mai târziu în scrierile sale, în schițele publicate, dar și în conferințele pe care le-a susținut public. În 11 aprilie 1916, părintele căpitan Dăncilă oficia pe frontul din Rusia, în odăjdii preoțești, așa cum rezultă și dintr-una dintre pozele care s-au păstrat în cadrul familiei sale, Sfânta Liturghie într-un altar provizoriu din bârne de lemn, sub cerul liber și în rândurile ostașilor români care participă la această slujbă și care ascultă predica părintelui în ziua Sfântă de Paști[8]. Crezul său cu privire la rostul confesorului militar, atât în vreme de campanie, cât și de război, rezultă din rândurile unei cărți pe care părintele ofițer I. Dăncilă a publicat-o la Sibiu în anul 1925 și din care remarcăm:
,,[...] preotul militar trebuie să fie convins că în decursul războiului trăiește exclusiv pentru credincioșii săi, pentru soldații săi, pentru fericirea cărora are să muncească fără să i se impună din partea cuiva limita activității lui, zi și noapte !”[9].
De asemenea, în aceeași carte, părintele continua, referindu-se în mod explicit la activitatea preotului militar în rândurile soldaților și comandanților lor:
,, [...] cu riscul vieții sale el are să-și împlinească în nenumărate cazuri chemarea de apostol îmbărbător și mângâietor în linia primă de foc și, de asemenea, fără ezitare sau frică trebuie să se apropie de patul soldatului, care zace în spital, bolnav și fără altă iubire”[10].
Totodată, părintele militar Dăncilă a mai notat și că:
,, [...] rolul și chemarea unui astfel de preot este: colaborarea mână în mână cu factorii militari competenți de a forma și a crește din recrut un ostaș de forță, un om moral și de încredere, conștient de valoarea lui”[11].
Preoții militari au fost implicați în oficierea serviciului religios, în educarea tinerilor soldați, în oferirea minibroșurilor editate de Astra pentru românii de pe fronturile Marelui Război. De asemenea, participau la depunerea jurământului față de împărat, dar și la eliberarea tinerilor de sub puterea acestuia în momentul în care erau trecuți în rezervă sau lăsați la vatră ca urmare a dezintegrării Monarhiei în toamna anului 1918[12].
În condițiile vitrege ale perioadei și a iminenței morții, soldații s-au pronunțat și cu privire la nevoia acestora de a avea și a citi diferite cărți de rugăciune, cu deosebire a Sfintei Scripturi, dar și diferite alte cărți cu carcater religios, parcă atât de necesare soldatului român originar din Transilvania și care s-a aflat și a luptat pe diferitele fronturi din Europa între 1914-1918/1919[13].
Preotul militar I. Dăncilă s-a pronunțat cu privire la folosirea cărții de rugăciune în rândurile soldaților din Regimentul de Infanterie 31 din Orăștie Partea operativă[14] menționând, printre altele:
,, [...] de la începutul înfricoșătorului războiu, în care se sfâșie toate popoarele din lumea mare, față de cea mai însemnată carte a omenirii, față de Sfânta Scriptură, s-a manifestat un interes viu, un interes ce-l putem observa la toate păturile societății omenești, soldatul ce pleacă la războiu nu-și uită de sfânta carte, ci pune Biblia în raniță lângă alte multe greutăți și o poartă voios, convins fiind, că în primejdii și clipe de încercare, strângându-o cu drag la peptul obosit îi va aduce alinare. În spitale, cu rane adânci, cu mâne tremurânde și-o ridică la buzele înnegrite de durere și cu ochii scăldați în lacrimi cetește din ea fiecare în limba dulce a maicii sale”[15].
Reținem și implicarea Centralei Astrei din Sibiu și a conducerilor din despărțămintele din Transilvania și Banat în editarea și transmiterea către linia frontului a broșurilor, calendarelor, cărților de rugăciune, respectiv distribuirea acestora de către preoții din unitățile militare către trupă[16]. De asemenea, remarcăm că a fost alături de tinerii români din această mare unitate de luptă până la 1 noiembrie 1918, moment în care a fost demobilizat și trecut în rezervă[17]. Notăm că după Unirea de la 1 Decembrie 1918 s-au deschis noi direcții de activitate pentru preoții români din Transilvania și Banat, indiferent de confesiunea lor. În atare noi condiții, preotul I. Dăncilă avea deja experiență pastorală în parohia pe care a îndrumat-o între 1910-1915, dar și experiență de preot-capelan pe front și grad de căpitan și care a fost implicat în pastorația de front și de campanie, fiindu-i apreciate, atât pregătirea teologică, cât și cea militar-ofițerească. În  perioada lunilor decembrie 1918-ianuarie 1919 a revenit în parohia de la Râpa Râmețiului, unde și-a reluat pentru o scurtă perioadă de timp îndatoririle de paroh ortodox al comunității locale[18].
Începând cu ziua de 12 februarie 1919 preotul I. Dăncilă a fost numit de către conducerea Resortului Instrucțiunii Publice și Cultelor din guvernământul provizoriu al Transilvaniei, Consiliul Dirigent, ca profesor pentru disciplinele didactice Istorie și Geografie în Liceul ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia[19]. Demersul său didactic în această instituție de învățământ din Alba Iulia a fost unul de scurtă durată, pentru că începând din 4 aprilie 1919, în baza unui nou ordin de mobilizare, era din nou încadrat ca preot militar; însă în atare noi condiții ca duhovnic militar în Armata Română, calitate în care a însoțit subunitățile Regimentului 90 Infanterie P. O. din Sibiu în Campania de pe Tisa a Armatei Române împotriva comunismului din Ungaria Republicii Sfaturilor condusă de Bela Kun[20].
Cu acest prilej, în anul 1919, părintele căpitan Dăncilă observa:
,,[...] preotul de pe front nu este exclusiv numai păstorul sufletelor și mângâietorul celor neputincioși, ci el este și camaradul credincios și devotat, care împarte cu ostașul de rând oboseala, lipsa și primejdia morții. El este povățuitor și sfătuitor, căci prin cuvânt întărește sufletul ostașului, iar prin faptele vrednice de urmat reduce și ușurează greutățile din jurul său”[21]. Din rândurile acestea desprindem viziunea părintelui căpitan I. Dăncilă cu privire la rostul și necesitatea preotului în rândurile unității militare, atât în timp de pace, cât și în vremuri de război. Crez de viață urmărit de preotul menționat și în perioada 1941-1944, când a participat pe frontul din răsărit și a oficiat în mai multe rânduri Sfânta Liturghie alături de episcopul militar general dr. Partenie Ciopron[22].
După campania din vest desfășurată între 1919-1920[23], Ioan Dăncilă a fost din nou demobilizat și trecut în rezervă începând din 21 aprilie 1921. Apreciat de superiorii săi, atât pentru calitățile sale morale, cât și pentru râvna preoțească și misionară de care a dat dovadă, astfel încât din anul 1921 a ales să rămână definitiv în cadrele Armatei României în calitate de preot militar și cu gradul de maior începând din 1 ianuarie 1920. Numirea sa a fost făcută inițial în puternica Garnizoană militară a Sibiului, unde a îndeplinit și îndatoriri de profesor la disciplina Religie în cadru celor patru Școli militare care activau în această importantă localitate din sudul Transilvaniei după Unirea cea Mare din anul 1918. Astfel, notăm că a funcționat didactic pe lângă Școlile de Aplicație, atât pentru Arma Infanterie, cât și pentru Cavalerie, Școala Pregătitoare pentru Ofițeri de Infanterie Nr. 2 Sibiu și Centrul de Instrucție al Cavaleriei, îndrumând în plan moral și religios un număr însemnat de peste 5.000 elevi-cadeți, viitori ofițeri ai Armatei Române, în rândurile cărora, sublinia în anul 1933 locotenent-colonelul protoiereu militar Dăncilă, a petrecut ,,cele mai frumoase clipe ale vieții sale”[24].
În anul 1921 preotul căpitan I. Dăncilă a activat în serviciul Astrei, prezentând într-o serie de localități din preajma Sibiului prelegeri pentru publicul local. Astfel, reținem titlurile unora dintre ele, de altfel bine primite de auditoriul din localitățile Turnișor, unde a vorbit Despre pocăiți, respectiv în Gura Râului, unde s-a referit la Nevoia de a avea oștire[25]. Notăm și că în același an s-a pronunțat pentru constituirea și administrarea de către Astra a unui Fond denumit ,,Nicolae Iorga” în cinstea marelui nostru istoric. La data deschiderii sale fondul era în cuantum de 45.661,40 de lei[26]. De asemenea, semnalăm și Apelul pe care clericul maior I. Dăncilă l-a făcut privind conservarea, restaurarea și salvarea Mânăstirii de la Râmeț în anul 1921 și în urma căruia a avansat mânăstirii de la Râmeț o semnificativă sumă[27]. De asemenea, reținem și avansarea în gradul de maior a preotului militar I. Dăncilă la propunerea Prea Sfinției Sale Justinian Treculescu Episcopul militar de Alba Iulia în anul 1923. Menționăm și că în baza Legii privitoare la organizarea clerului militar din 6 august 1921, a fost organizată Episcopia Armatei cu sediul în Alba Iulia (deși ca sediu aceasta a funcționat până în 1925 în București, de abia din acel an, ansamblul Catedralei Încoronării din Alba Iulia a devenit sediul Episcopiei militare, n.n.), iar alături de J. Teculescu au funcționat inițial trei preoți ofițeri și anume Serafim Josef cu grad de locotenent-colonel în cadrul Corpului VII Armată din Sibiu, Ilie Hociotă cu gradul de maior la Corpul V Armată și Ioan Dăncilă având același grad care a activat în Sibiu în Corpul VII Armată[28].
Reținem și că în 8 noiembrie 1923 cu prilejul soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, P. S. Sa Justinian Teculescu după oficierea serviciului religios în Catedrala Încoronării l-a hirotesit pe I. Dăncilă ca protopop al preoților militari care au activat în cadrul Garnizoanelor din România[29]. De asemenea, remarcăm implicarea sa în comisiile de lucru care au elaborat Regulamentele prin care s-au pus în aplicare Legea privitoare la organizarea clerului militar în anul 1924, respectiv mai târziu în 1931 când dispozițiile Regulamentului menționat au fost completate și detaliate prin alte 69 de articole sub denumirea de Instrucțiuni provizorii asupra serviciului religios în timp de pace și în timp de campanie[30].
Remarcăm și participarea ca protoiereu militar cu gradul de maior, împreună cu Episcopul Armatei Justinian și cu secretarul eparhial George Jurebița, într-un un turneu pastoral prin garnizoanele din Alba Iulia, Arad, Cluj, Oradea, Timișoara, în perioada 7-18 aprilie 1924, participând la inspectarea preoților militari, a spitalelor de garnizoană și a condițiilor în care a fost făcută încazarmarea trupei, respectiv unde era asigurată masa militarilor. Notăm și implicarea sa împreună cu episcopul militar Teculescu în vederea realizării unei conlucrări optime a clerului cu elementul ofițeresc pentru formarea militarului român ca bun cetățean și destoinic creștin. În cadrul acestui turneu protoiereul militar maior I Dăncilă a participat alături de episcopul Justinian la decorarea mai multor preoți de garnizoană cu brâul roșu, cu deosebire făcându-se referire la decorarea părintelui dr. Ion Ciucă, principalul confesor militar al Granizoanei din Cluj[31].
În baza unui document emis și datat în Cluj în 20 noiembrie 1925 și care este semnat de eparhul Nicolae Ivan, aflăm că, începând din 1 decembrie același an, protopopul onorar I. Dăncilă era numit ca preot al Catedralei Încoronării din Alba Iulia și urma să fie remunerat cu suma de 500 de lei lunar, iar celelale sporuri finanicare urmau a se stabili și a fi acordate de către Ministerul de Război, părintele militar menționat activând și în calitatea de preot militar de garnizoană, respectiv duhovnic al Școlilor de Ofițeri pentru armele Infanterie și Cavalerie din Sibiu[32]. Remarcăm că într-una dintre cărțile pe care le-a publicat în cursul anului 1925, I. Dăncilă a rememorat participarea sa, dar și a preoțimii române din Transilvania, Banat și Bucovina pe câmpurile de bătaie ale Marelui Război, notând: ,,că preoțimea și-a îndeplinit cu sfințenie chemarea sa”, pentru că – aprecia același preot, fiecarea slujitor al altarului a fost:
,, [...] un reprezentantal neamului românesc și al Bisericii Ortodoxe Române ales din partea providenței ca să se jertfească în orice moment pentru alinarea suferințelor nenorociților săi frați, care și ei au contribuit prin jertfa vieții lor la fericirea zilelor de astăzi”[33].
Remarcăm participarea preotului militar Ioan Dăncilă, alături de alte personalități centrale venite din București, în frunte cu Regele Ferdinand I, dar și locale, între care reținem pe generalul Henri Cihoski, comandantul Corpului VII Armată Teritorial din Sibiu, colonelul Theodor Theodorian comandantul Regimentului 90 Infanterie din localitatea mai sus menționată, a dr. Wilhelm Goritz, primarul Sibiului, dar și a colonelului Christea Vasilescu, comandantul Școlii Militare de Infanterie Nr. 2 ,,Principele Carol” din Sibiu, la festivitatea de înaintare în grad a promoției ,,Avram Iancu” începând cu data de 1 iulie 1926, ocazie cu care era dezvelit și inaugurat Monumentul Ofițerilor de Infanterie Jertfiți pentru Întregirea Neamului[34].
A participat în 6 martie 1932 la Sibiu, la Hotelul Bulevard, la o activitate culturală comună organizată de Astra împreună cu Biserica, fiind convocat de mitropolitul dr. Nicolae Bălan, la propunerea vicepreședintelui Asociațiunii medicale sibiene Gheorghe Preda, în cadrul omagierii lui Octavian Goga, prilej cu care protoiereul I. Dăncilă a prezentat o comunicare intitulată Cultul patriei[35]. În 31 decembrie 1933, protoiereul militar I. Dăncilă a participat în soborul de preoți, care a fost condus de Înalt Prea Sfinția Sa mitropolitul Nicolae Bălan, la hirotonirea în treapta arhieriei a arhimandritului dr. Vasile Lăzărescu, noul episcop de Caransebeș și mitropolitul Banatului de mai târziu[36]. De asemenea, remarcăm în decadele interbelice și predicile cu puternic impact și mesaj pe care protoiereul militar Dăncilă le-a rostit frecvent de la amvonul Catedralei Mitropolitane din Sibiu sau a Catedralei Încoronării din Alba Iulia[37].
În Sibiu, părintele ofițer a fost un apropiat al Reuniunii cultural-naționale a meseriașilor români, în rândurile cărora a prezentat, în perioada 1923-1933[38], mai multe prelegeri subsumate sub egida Nevoia de a avea meseriași pricepuți. Totodată, menționăm, că deși a servit Armata și Episcopia militară, a criticat îndeosebi administrarea care a fost realizată în cadrul Episcopiei militare în perioada în care aceasta a fost condusă de episcopul dr. Ioan Stroia, cel puțin în două dintre articole care au apărut în revista Arma cuvântului în 1940. Astfel, într-un editorial, pe care nu l-a semnat, și care a fost intitulat Trei ani, părintele protopop colonel I. Dăncilă a făcut în paginile sus-numitei reviste o retrospectivă critică asupra activității desfășurate de episcopii militari de până la acel moment, în care, la conducerea instituției a fost întronat episcopul general dr. Partenie Ciopron, în 1 octombrie 1937. Aprecia, printre altele, faptul că ,,P. S. dr. Partenie Ciopron este primul Episcop militar în înțelesul adevărat al cuvântului. Tânăr, destoinic, bine pregătit, cu prestanță, așa cum se cere unui militar”[39].
De asemenea, a observat și că:
,, [...] fără avânt și fără directive bine gândite, preoțimea Armatei în frunte cu un Ierarh sensibil și foarte cumsecade, dar complet absent din angrenajul problemelor ce frământau sufletul oștirii vegeta, căutând fiecare să muncească așa cum îi trece prin minte. Nimeni, niciodată nu ne-a adunat pentru a ne schimba vederile, pentru a ne îndrepta greșelile, apoi pentru a ne fixa un program comun de muncă și de realizări pe teren”[40].
Pentru a nu fi partinici în relatarea noastră în niciun fel, reținem însă că, în perioada în care Episcop al Armatei și Inspector al Clerului Militar a fost general de brigadă dr. Ioan Stroia, au intrat în uz atât ,,Instrucțiuni provizorii asupra Serviciului religios în timp de pace și în timp de campaniei” în anul 1931[41], cât și ,,Legea pentru organizarea clerului militar din 22 martie 1937[42].
Părintele I. Dăncilă a participat împreună cu P. S. Sa dr. Ioan Stroia, Episcopul Armatei din Alba Iulia, în 29 iunie 1936 în Cluj, la înscăunarea protoiereului profesor dr. Nicolae Colan ca Episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, aspect pe care protoiereul militar I. Dăncilă l-a surprins într-un studiu publicat în paginile Revistei Teologice, care apărea în Sibiu[43]. De asemenea, mai notăm și participarea părintelui locotenent-colonel Dăncilă la întâlnirea cu membrii clerului din 17 octombrie 1937, cu prilejul inaugurării monumentului de for public Obelisc Horea, Cloșca și Crișan în Alba Iulia, eveniment organizat de conducerea Astrei, desfășurat în prezența Regelui Carol al II-lea și a fiului său, principele Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia[44].
Protoiereul militar I. Dăncilă a fost un apropiat colaborator al Episcopilor militari de Alba Iulia, J. Teculescu și Ioan Stroia, dar, cu deosebire a episcopului general de brigadă dr. Partenie Ciopron – Inspectorul general al Clerului militar din România pe care l-a însoțit în turneurile pastorale prin țară, respectiv pe frontul din Răsărit între 1940-1944. Din anul 1937, părintele Dăncilă a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și a îndeplinit atribuțiile de cancelar al Episcopiei Armatei, fiind totodată învestit ca subinspector al clerului militar[45].
În atare context protopopul colonel Dăncilă a fost implicat în activitatea administrativ-funcțională a Episcopiei Armatei, contrasemnând mai toate documentele care erau emise de instituție și semnate de P.S. Sa General dr. Partenie Ciopron – inspectorul general al clerului militar din România[46]. De asemenea, mai reținem că la începutul anului 1940 era învestit ca vicar al Episcopiei Armatei cu sediul în Alba Iulia, iar din 8 iunie același an a fost avansat la gradul de colonel[47]. Protopopul colonel Dăncilă a rămas în serviciul religios al Armatei Române până la data trecerii sale în rezervă în anul 1947[48].
În perioada 22-27 iulie 1940, împreună cu episcopul dr. Partenie Ciopron, protopopul colonel Dăncilă par-ticipă într-o călătorie pastorală în localitățile bănățene Bozovici, Caransebeș, Conop, Germata și Periam, în care au oficiat Sfintele Slujbe, au îmbărbătat soldații, au efectuat inspecția comandamentelor, a trupelor, a locațiilor de încazarmare, a condițiilor igienico-sanitare. De altfel, părintele colonel Dăncilă consemnează următoarele: ,,prezența Episcopului pe zonă, face cât o bibliotecă de sfaturi și predici rostite de guri profane”[49]. Remarcăm în ceea ce privește activitatea protopopului militar I. Dăncilă și circuitul pastoral înfăptuit în februarie 1941 în diferite garnizoane militare împreună cu episcopul dr. P. Ciopron în localitățile Blaj, Câmpina, Feldioara, Moreni, Rupea, Târnăveni, în care au efectuat slujbe, au susținut cuvântări, au participat la inspecții privind viața trupei, a condițiilor de încazarmare, a locațiilor serviciilor sanitare de garnizoană, a bibliotecilor militare și a condițiilor igienico-sanitare privind prepararea și servirea hranei calde pentru militari[50].
Notăm, totodată, și despre participarea părintelui colonel I. Dăncilă, împreună cu Episcopul Armatei dr. Partenie Ciopron, la diferite campanii misionare prin țară, pe zonă și chiar pe linia Frontului din răsărit. Astfel, notăm că între martie și aprilie 1941 s-au aflat în Garnizoanele din Brăila, București, Giurgiu, după care s-au îndreptat prin comunitățile din Corbu, Latinu și Muchea. După 17 martie 1941, au participat pe aliniamentul militar Focșani, Ivești, Nămoloasa, participând la invitația generalului Nicolae Șova la inaugurarea și sfințirea unei biserici, ctitorie a generalului român menționat mai sus. În aceiași perioadă, conform însemnărilor părintelui colonel I. Dăncilă, aflăm despre participarea exarhului Armatei în garnizoanele central-transilvane din Orăștie și Turda, unde au fost efectuate slujbe religioase, au fost oferite obiecte de cult și diferite broșuri, respectiv s-au inspectat condițiile igienice, de cazarmare și de hrănire a trupei și au fost adresate soldaților și comandanților lor cuvinte de îmbărbătare[51].
În 5 aprilie 1941, aflați în București, exarhul Ar-matei, împreună cu protopopul colonel Dăncilă, a primit jurământul de credință față de țară a ostașilor români din contingentul anului 1941, subliniind în alocuțiunea pe care a avut-o în fața trupei și a comandanților acesteia necesitatea refacerii hotarelor României afectate de către arbitrajele internaționale din anul 1940[52]. În același an 1941, I. Dăncilă participă în soborul de preoți, împreună cu care P.S. dr. Partenie Ciopron a efectuat Slujba de Înviere, după care, în după-amiaza aceleiași zile, alături de exarh, a cercetat și îndrumat soldații din Garnizoana Aiud. Reținem că în a doua zi de Paști participă împreună cu Episcopul Partenie la inspectarea Regimentului 6 Pioneri, care era încazarmat în Alba Iulia, pentru ca în după-amiaza zilei să participe la inspectarea trupelor din localitatea Sebeș[53]. Cu prilejul intrării României în al Doilea Război Mondial în 22 iunie 1941, părintele Dăncilă, împreună cu redacția periodicului Arma Cuvântului, a scris editorialul Ziua Dreptății[54].
Reținem participarea părintelui colonel Dăncilă la o activitate festivă care a fost organizată de Comandamentul Regimentului 6 de Gardă ,,Mihai Viteazul” la București, în 2 aprilie 1943, în cadrul căreia au fost oferite cu titlul de donație pluguri, prășitoare, vaci de lapte, invalizilor, văduvelor, orfanilor acestui Regiment, ocazie în care, părintele I. Dăncilă a rostit următoarele:
,,[...] Și fă, Doamne, ca brazda pe care o taie plugul văduvei și a orfanului în pulberea românească stropită cu sângele și dospită cu lacrimile înaintașilor să rodească însutit și înmiit hrănind din belșug trupușoarele orfanilor noștri, care și ei la rândul lor vor să pășească pe calea vredniciei pe care au bătucit-o eroicii lor părinți”[55].
În perioada lunilor mai-iunie 1943, protopopul militar Dăncilă este, împreună cu exarhul Armatei, implicat în oficierea de slujbe, inclusiv la Alba Iulia, când au participat la sfințirea capelei Spitalului militar din localitate în 9 mai același an, serviciu religios care a fost închinat memoriei eroului maior medic Aurel Groze care a căzut la Stalingrad. Câteva săptămâni mai târziu, în 2 iunie același an, cu prilejul Zilei Eroilor (Înălțarea Domnului), erau în orașul transnistrean Tulcin, în catedrala căruia au oficiat Sfânta Liturghie, iar în cimitirul din localitatea menționată, cei doi împreună cu un sobor de preoți au săvârșit slujba de pomenire a celor care au dispărut[56]. Publicația Arma Cuvântului consemnează în ultima sa apariție din luna mai 1944 participarea pe linia frontului a exarhului miliar dr. Partenie Ciopron, care era însoțit de protopopul colonel I. Dăncilă, perioadă în care cei doi oficiali ai Episcopiei Armatei au inspectat diferite unități militare din spațiul basarabean, dar și de pe aliniamentul Chișinău-Iași.
Începând cu ziua de 1 septembrie 1947 protopopul colonel Ioan Dăncilă a fost trecut definitiv în rezervă și din oficiu, după un serviciu exemplar îndeplinit ca preot militar vreme de mai bine de 36 de ani[57]. Notăm că după trecerea sa în rezervă și revenirea sa în rândurile clerului mirean de parohie, părintele I. Dăncilă a slujit religios în biserica din Geoagiu de Sus, localitate de origine a soției sale, o perioadă de mai bine de trei decenii, între 1947-1979[58]. De asemenea, menționăm și că în urma decesului soției Maria, începând din 13 septembrie 1979, părintele I. Dăncilă s-a mutat în Aiud, în casa și în grija fetei sale Mioara, pe strada Axente Sever la nr. 53. Câțiva ani mai târziu, ajungând la venerabila vârstă împlinită de 94 de ani, părintele a trecut la cele veșnice în 20 iunie 1983[59]. A fost prohodit în Biserica din Geoagiu de Sus de un sobor de preoți sub conducerea eparhiotului dr. Emilian Birdaș de Alba Iulia și a fost îngropat alături de soția sa și de părinții acesteia în Cimitirul comunității din localitatea mai sus amintită[60]. Cu privire la fiii săi, părintele academician M. Păcurariu din Sibiu, a reamintit în anul 2015, că ambii fii ai părintelui au fost medici, profesând ca atare, unul dintre ei în Sibiu (Ștefan Dăncilă: n. 1914), iar celălalt (Marius Dăncilă: n. 1911) în Banat, la Lugoj[61].
În încheierea studiului pe care l-am elaborat și l-am supus atenției dumneavoastră, ne asociem și noi în a solicita în mod expres, asemenea cercetătorilor părintele-academician dr. Mircea Păcurariu, părintele conf. univ. dr. Constantin Necula, părintele doctor Petru Pinca, comandor dr. r. Aurel Pentelescu și Ionuț-Constantin Petcu, reeditarea operei semnificative a protopopului militar Ioan Dăncilă – important duhovnic al Armatei României și un model de educație creștină și devotement național în rândurile militarilor indiferent de gradul și comanda exercitată de aceștia.
Remarcăm și că pentru serviciile pe care le-a adus României, Casei sale Regale, Bisericii și Armatei României Mari, părintele militar I. Dăncilă a fost răsplătit, de instituțiile anterior menționate, cu grade, decorații, distincții, onoruri civile, bisericești și militare, astfel: în anul 1920 a fost menționat în anuarul armatei cu gradul de maior, în anul 1929 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel, în 1940 era avansat colonel. De asemenea, reținem în ceea ce-l privește pe părintele militar I. Dăncilă și următoarele decorații: Ordinul ,,Coroana României” în grad de Cavaler (1920), ,,Răsplata muncii pentru Biserică”, Clasa I (1923), ,,Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1919” (1923), Ordinul ,,Steaua României” Clasa a V-a (1927), Ordinul ,,Coroana României” în grad de Ofițer (1931), Medalia ,,Meritul Cultural” Clasa a II-a (1932), Brâul roșu și Insigna de protoiereu militar (1932), Protopop, Subinspector al clerului militar și Vicar al Episcopiei Armatei cu sediul în Alba Iulia (1937-1940), Medalia Ferdinand I cu Spade și Panglică (1940), Ordinul ,,Coroana României”, clasa a III-a (1940)[62]. Totodată, notăm și câteva date și despre implicarea părintelui ofițer Dăncilă în viața socială, culturală, misionară, culturală a cetății în care a activat. Astfel, îl aflăm implicat în Asociația Clerului Ortodox ,,Andrei Șaguna” care activa în Transilvania, membru activ al Asociațiunii Transilvane ASTRA, secretar regional pentru Transilvania al Societății Cultul Eroilor Noștri, devenită apoi Așezământul Național pentru Cultul Eroilor ,,Regina Maria”[63].
Notăm și implicarea sa cu articole, dări de seamă, prelegeri, studii în paginile revistei Arma Cuvântului. Organ oficial al Episcopiei militare care a apărut în Alba Iulia în perioada anilor 1940-1944. Primul număr al acestei publicații, în primul său an de apariție, a fost editat la Tipografia Alba din Alba Iulia în luna mai 1940. Reținem că aceasta a reușit să conecteze cele două instituții fundamentale ale României Mari: Biserica și Armata, temelia statului din acel moment[64]. Periodicul oficial al Episcopiei Armatei a apărut între lunile mai 1940-aprilie 1944, cu 48 numere succesive editate în 19 fascicole, ceea ce a însumat 1.053 de pagini publicate[65].
 

[1]  Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, Sibiu, Editura Andreiana, 2015, p. 560.
 
[2]  Constantin Nazarie, Activitatea preoților de armată în Campania din 1916-1918, București, Imprimeria Ministerului Cultelor și Artelor, 1920, p. 23-40; 93-94; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), București, Editura Militară, 2016, p. 37-41.
 
[3]  Ibidem, p. 31-40.
 
[4]  ** Ioan Dăncilă a fost preot paroh, confesor militar în Armata imperială a Austro-Ungariei, profesor de liceu, duhovnic de garnizoană, ofițer al Armatei Române, protoiereu militar, subinspector al Clerului militar, Vicar al Episcopiei Armatei cu Sediul în Alba Iulia, preot în comunitatea ortodoxă din Geoagiu de Sus. De asemenea, menționăm că preotul militar I. Dăncilă a activat și în plan social, misionar, cultural în diferite structuri și asociații culturale, social-filantropice și bisericești.
 
[5]  Dorin Petresc, Preotul Constantin Dăncilă din Mânerău (1860-1942) – plachetă biografică, în Dacia Creștină. Periodic al Episcopiei Devei și Hunedoarei, anul 2, nr. 2, 2012, p. 44-52. Vezi și în: Dorin Petresc; Olivian Goțiu, Mânerău. Evoluția istorică a unei străvechi vetre de locuire din Ținutul Hațegului (monografie), Deva, Editura Corvin, 2006, p. 295-297.
 
[6]  Mircea-Gheorghe Abrudan, ,,În luptă cu bolșevismul” – Memoriile preotului militar Ioan Dăncilă despre Campania Armatei Române din Ungaria, în Misiunea, anul VI, nr. 1 (6), p. 2019, p. 165.
 
[7]  Liviu Silveșan, † Protopopul Ioan Dăncilă, în Îndrumător pastoral, VIII, 1984, p. 114-115; Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, p. 568.
 
[8]  Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), p. 103.
 
[9]  Ioan Dăncilă, În slujba neamului prin Evanghelie. Îndrumări morale și naționale, Tipografia Școalei Militare Infanterie „Principele Carol”, Sibiu, 1925, p. 33.
 
[10] Ibidem, p. 33-34.
 
[11] Ibidem, p. 36.
 
[12] Liviu Maior, Românii din armata habsburgică. Soldați și ofițeri uitați, București, Editura Enciclopedică, 2004, p. 202-204. În acea toamnă a anului 1918, putem observa în rândurile militarilor de origine română din armata imperială a Austriei, atât prăbușirea loialității imperiale, cât și a patriotismului dinastic. Se conturează acum un nou tip de loialism, cel național, față de România Mare și Casa sa Regală.
 
[13] Rodica Băluțiu, Atitudinea soldaților români față de Primul Război Mondial, în Studia Universitatis ,,Babeș-Bolyai” Historia, anul XLVI, nr. 1-2, 2001, p. 111-112; Mircea-Gheorghe Abrudan, ,,În luptă cu bolșevismul” – Memoriile preotului militar Ioan Dăncilă despre Campania Armatei Române din Ungaria, p. 165-166. Reținem că broșura religioasă era citită în mod constant, atât înainte atacului propriu-zis, între atacuri, după atac, dar cu deosebire în spitalele din spatele frontului unde soldații se aflau în convalescență și refacere.
 
[14] Ioan Dăncilă, În slujba neamului prin Evanghelie. Îndrumări morale și naționale, p. 65-93.
 
[15] Idem, Sfânta Scriptură în războiul mondial, în Telegraful român, anul LXIII, nr. 108, din 15/28 octombrie 1915, p. 236.
 
[16] Rodica Groza, ASTRA și soldații români de pe front în Primul Război Mondial, în Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie, Cluj-Napoca, XXVIII, 1987-1988, p. 352-361; Mihai-Octavian Groza, Preoții români transilvăneni pe fronturile Marelui Război, în Ana Maria Macavei; Roxana Dorina Pop (editori), Scrieri pe alese. Lucrările Conferinței naționale: O filă de istorie: om, societate, cultură în secolele XVII-XX, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012, p. 369-380; Idem, Despre activitatea preoților militari români transilvăneni în perioada Primului Război Mondial (1914-1919), în Doru Sinaci; Emil Arbonie (editori), Administrație românească arădeană. Studii și comunicări din Banat-Crișana, Arad, ,,Vasile Goldiș” University Press, 2014, p. 532-545.
 
[17] Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Preotul ortodox român Ioan Dăncilă (1889-1983) în armata austro-ungară în anii 1915-1918, în Misiunea, anul III, nr. 1(3)/2016, p. 105-110; Mircea-Gheorghe Abrudan, ,,În luptă cu bolșevismul” – Memoriile preotului militar Ioan Dăncilă despre Campania Armatei Române din Ungaria, p. 165-167.
 
[18] Arhiva Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei din Sibiu, (în continuare se va cita: A.M.O.T.S.), Fond Acte și Documente, doc. nr. 442 din 31.01.1919; Mircea-Gheorghe Abrudan, ,,În luptă cu bolșevismul” – Memoriile preotului militar Ioan Dăncilă despre Campania Armatei Române din Ungaria, p. 165, 176.
 
[19] Serviciul Județean Alba al Arhivelor Naționele (în continuare se va cita S.J.A.A.N.), Fond Prefectura Județului Alba – Acte înregistrate, dosar nr. 558/1919, f. 1-2; Alba Iulia, anul II, nr. 5, 22 ianuarie, p. 4.
 
[20] Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, p. 562; Maria Razba, Personalităţi hunedorene: oameni de cultură, artă, ştiinţă, tehnică şi sport (secolele XV-XX). Dicţionar. Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Deva, Editura Emia, 2004, p. 132; Mircea-Gheorghe Abrudan, ,,În luptă cu bolșevismul” – Memoriile preotului militar Ioan Dăncilă despre Campania Armatei Române din Ungaria, p. 164-169. Vezi și comunicarea științifică prezentată de părintele dr. Constantin Necula: Pastorația militară în viziunea protoiereului militar Ion Dăncilă în cadrul Seminarului național: Armata și Biserica. Tradiție și actualitate la sfârșit de mileniu, Sibiu, 31 octombrie-1 noiembrie 2000. Autorii mulțumesc cordial și pe această cale părintelui conf. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie ,,Andrei Șaguna” din Sibiu, pentru ghidajul oferit.
 
[21] Ioan Dăncilă, În slujba neamului prin Evanghelie. Îndrumări morale și naționale, p. 62.
 
[22] Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), București, Editura Militară, 2016, p. 87.
 
[23] Ioan Dăncilă, În slujba neamului prin Evanghelie. Îndrumări morale și naționale, p. 65-93; Mircea Păcurariu, Armata și Biserica în trecutul neamului nostru, în Revista Teologică, p. 28; Idem, Protopopul colonel Ioan Dăncilă, în Revista de istorie militară, nr. 5-6, 2000, p. 15-20.
 
[24] Ioan Dăncilă, Dumnezeu, patrie şi rege. Îndrumări morale şi naţionale pentru elevii şcolilor militare, Sibiu, Tiparul Școalei Militare de Infanterie Nr. 2, 1933, 175 p.; Maria Razba, Personalităţi hunedorene: oameni de cultură, artă, ştiinţă, tehnică şi sport, p. 132-133.
 
[25] Transilvania, anul LII, nr. 7-8, 1921, p. 573.
 
[26] Ibidem, p. 599; Valer Moga, Astra și Societatea (1918-1930), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2003, p. 327.
 
[27] [Ioan Dăncilă], Apel pentru salvarea Mânăstirii Râmeț, 1921, în Florin Șinca, Istoria Mânăstirii Râmeț. Prefață Î.P.S. Dr. Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba Iuliei, București, RCR Print, 2012, p. 402-404; Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, p. 563. Ca urmare a Apelului făcut și a colectei efectuate în rândurile elevilor de la Școlile militare din Sibiu, dar și din alte localități, părintele I. Dăncilă a reușit să adune suma de 29.874 de lei pe care i-a depus pentru sprijinirea lucrărilor de restaurare a Mânăstirii de la Râmeț
 
[28] Anuarul ofițerilor activi ai Armatei Române, București, 1924, p. 608-610; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), p. 56.
 
[29] Ibidem, p. 57, 87-88; Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, p. 562. La acea dată părintele Dăncilă avea 34 de ani și gradul de maior.
 
[30] Monitorul oficial al României. Partea I, nr. 115, 29 mai 1924, p. 5891-5894.
 
[31] Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 159.
 
[32] Arhivele Naționale Istorice Centrale (în continuare se va cita: A.N.I.C.), Fond Ministerul Cultelor și Artelor, dosar nr. 124/1925, f. 63.
 
[33] Ion Dăncilă, În slujba neamului prin Evanghelie, Îndrumări morale și naționale, Sibiu, Tipografia Școalei Militare Infanterie „Principele Carol”, 1925, p. 29.
 
[34] Nicolae Cerbulescu, Istoric-Album al Școalei Militare de Infanterie ,,Principele Carol”, Sibiu, Tiparul Școalei, 1931, p. 106-117; Cuvântul Poporului, anul VIII, nr. 36 din 23 iunie 1926, p. 1-2.
 
[35] Transilvania, anul 63, nr. 1-8, 1932, p. 27.
 
[36] Foaia Diecezană, anul XLIX, nr. 1, 7 ianuarie 1934, p. 1.
 
[37] Constantin Necula, Amvonul Catedralei, Înălțimea Logosului rostit. Începuturile propovăduirii și reflectarea lor în cultura «Revistei Teologice» din Sibiu (1907-1925), în Transilvania, Serie nouă, nr. 1, 2017, p. 7.
 
[38] Traian Chirilă, Reuniunea culturală națională a meseriașilor români din Sibiu la 80 de ani, Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1946, p. 122; Mircea Păcurariu, Cărurari sibieni de altădată, p. 563.
 
[39] Trei ani, în Arma Cuvântului, anul I, nr. 6-7, 1940, p. 1.
 
[40] Ioan Dăncilă, Trei ani de rodnică păstorire, în Arma Cuvântului, anul I, nr. 6-7, 1940, p. 5-7.
 
[41] Monitorul oficial. Partea I, nr. 115, 29 mai 1924, p. 5891-5894. Aceste instrucțiuni completau un regulament anterior din anul 1924, care a fost elaborat în perioada eparhiatului militar al P.S. Sale Justinian Teculescu.
 
[42] Instrucțiuni provizorii asupra serviciului religios în timp de pace și în timp de campanie, București, Tipografia Marelui Stat Major, 1931, p. 3, 5-6; Monitorul oficial, Partea I, nr. 67, 22 martie 1937, p. 2794-2795; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), p. 142. Notăm că din comisia de elaborare a instrucțiunilor menționate mai sus a făcut parte ca membru, printre alții, și maiorul preot I. Dăncilă. Reținem și numele, respectiv calitatea celorlați membri ai sus-amintitei comisii: episcop militar dr. Ioan Stroia (președinte), preot colonel Serafim Iosef (membru), colonel Haralambie Dumitriu (delegatul Marelui Stat Major).
 
[43] Ioan Dăncilă, Marea noastră familie: armata și P.S. Episcop al Clujului, Nicolae, în Revista Teologică, anul XXVI, nr. 7-10, 1936, p. 267-270; Bogdan Andriescu, Mitropoliți ai Ardealului NIOCOLAE COLAN (1893-1967). Biobibliografie, Sibiu, Biblioteca Județeană ,,Astra” Sibiu, 2009, p. 258.
 
[44] Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), p. 74.
 
[45] A.M.C.R., Fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar nr. 283, f. 24, 54, 182, 370, 904; Ibidem, dosar nr. 286, f. 31; Ibidem, dosar nr. 292, f. 45-47, 99; ibidem, dosar nr. 304, f. 110.
 
[46] Petre Otu, Din activitatea Episcopului General de Brigadă dr. Partenie Ciopron în anii 1940-1948, în Revista de  Istorie Militară, nr. 4, 1996, p. 234; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 229.
 
[47] Arhivele Militare Centrale ale României (în continuare se va cita: A.M.C.R.) Fondul Direcția Personalului Armatei. Biroul Clerului, dosar nr. 18791, f. 482; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), p. 100; Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, p. 562-563;
 
[48] A.M.C.R., Fond Direcția Personalului Armatei. Biroul Clerului, dosar nr. 18791, f. 503; Mircea Păcurariu, Preotul Ioan Dăncilă, p. 19-20.
 
[49] Ioan Dăncilă, Călătorii misionare, în Arma Cuvântului, anul I, nr. 4-5, 1940, p. 38; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 244.
 
[50] Drumuri misionare, în Arma Cuvântului, anul II, nr. 1, 1941, p. 44-45; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 230.
 
[51] Ioan Dăncilă, Drumuri pastorale ale P.S. Episcop al Armatei, pe lunile, martie-aprilie, în Arma Cuvântului, anul II, nr. 3-4, 1941, p. 37.
 
[52] Ibidem; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 245.
 
[53] Praznicul învierii la Alba Iulia, în Arma Cuvântului, anul II, nr. 3-4, 1941, p. 43; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 231.
 
[54] Redacția, Ziua Dreptății, în Arma Cuvântului, anul II, nr. 5-7, 1941, p. 2.
 
[55] Ioan Dăncilă, Rugăciune, în Arma Cuvântului, anul IV, nr. 1-4, 1943, p. 24; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 239.
 
[56] Momente și drumuri pastorale, în Arma Cuvântului, anul IV, nr. 5-6, 1943, p. 54-55.
 
[57] Mircea-Gheorghe Abrudan, ,,În luptă cu bolșevismul”-Memoriile preotului militar Ioan Dăncilă despre Campania Armatei Române din Ungaria, p. 165.
 
[58] Mircea Păcurariu, Preotul Ioan Dăncilă, p. 19-20.
 
[59] Liviu Silveșan, † Protopopul Ioan Dăncilă, p. 115; Idem, Cărturari sibieni de altădată, p. 568; Mircea Păcurariu, Preotul Ioan Dăncilă, p. 20.
 
[60] Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române. Biografii. Documente (1921-1948), p. 100; Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, p. 568.
 
[61] Idem, Preotul Ioan Dăncilă, p. 20.
 
[62] A.M.C.R., Fond Direcția Personalului Armatei. Biroul Clerului, dosar nr. 18791, f. 482; Aurel Pentelescu; Ionuț-Constantin Petcu, Episcopii Armatei Române, p. 101.
 
[63] Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, p. 562.
 
[64] A.M.C.R., Fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar nr. 2, f. 79-80; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 229.
 
[65] Aurel Pentelescu, Înființarea Episcopiei Armatei. Episcopii militari, în Armata și Biserica, nr, 4, 1996, p. 183; Idem, Înființarea Episcopiei Armatei. Episcopii militari, în Revista de Istorie Militară, nr. 3 (20), 1993, p. 38; Dorin Petresc; Olivian Goțiu, Mânerău, p. 296; Petru Pinca, Istoricul Episcopiei Armatei, p. 239. Reținem că anterior activității sale în Armata Română, părintele I. Dăncilă a fost mobilizat în armata imperială a Austro-Ungariei cu gradul de căpitan de rezervă în Regimentul de infanterie nr. 31 originar din Orăștie care era format din români. A se vedea în acest sens și în: Anuarul ofițerilor activi ai Armatei Române, București, 1926, p. 676-677.
 

 

Cărți/Books

carte

Recomandă Morisena

Share

Copertele I

Vizite din 2 martie 2020