Ultimul număr apărut

Morisena nr. 1 (21)/2021

Morisena este indexată în:

http://www.sindexs.org/JournalList.aspx

Directory of Research Journals Indexing

Eurasian Scientific Journal Index

 

Morisena este înscrisă în:

Fluxuri Distribuţie

Situația economică a județului Severin în perioada 1934-1937

Versiune tiparSend by email
Autor: 
Dr. Eusebiu Narai
E-mail: 
eusebiu.narai@yahoo.com
Keywords: 
morisena,revista,cenad,banat,istorie,history,arhiva,archive
economy, monopolies, urban activity, electrification, Severin county
 
Abstract: Along with Caraş county, in the studied period there is a revival of economic activity in Severin county.
   From 1925-1926 until 1937, the Siemens-Martin steel production of Romania was made exclusively by Reşiţa and Ferdinand Plants.
   Considerable urban improvements have been made in the Severin county residence (Lugoj). Beautiful achievements were made by electrifying the villages in Severin County.
   Analyzing the development of industrial life in the Danube Gorge in the period between the two world wars, we can not overlook the fact that even in the periods of effervescence of economic activity was not used the entire production capacity of enterprises.
   Also, the big monopolistic societies prevented, here too, the rational exploitation of natural resources nd riches, when their interests demanded it.
   During this period, the activity of numerous mining operations in Severin County was stopped.
   In conclusion, the relative economic prosperity enjoyed by the whole country also affected Severin County, an area endowed with many natural resources.

 
Alături de judeţul Caraş, în perioada studiată se remarcă o înviorare a activităţii economice şi în judeţul Severin.
Centrul industrial metalurgic Nădrag a fost fondat în anul 1846, când s-au pus bazele Societăţii ,,Szidovarer Eisenwerk Gewerkschaft”, iar în 1871 această societate se transformă în ,,Nadrager Eisen Industrie Gesellschaft”. În anul 1924 ia fiinţă Societatea Anonimă Română ,,Uzinele Metalurgice Unite Titan-Nădrag-Călan”[1]. De fapt, mono-polul ,,Titan-Nădrag-Călan” s-a creat prin fuzionarea uzinelor ,,Titan” din Galaţi cu uzinele din Nădrag şi Călan, la care aderă şi uzinele din Ferdinand (1927), fiind, ca pondere industrială, a doua societate industrială după UDR; aparţinea familiei Auschnitt şi unui grup de trei bănci engleze. În anul 1926 intră, alături de alte monopoluri din ţară, în sindicatul metalurgic ,,Socomet” (,,Societatea pentru comerţul produselor metalurgice”)[2]. După naţionalizare, această întreprindere poartă numele de uzina ,,Ciocanul” Nădrag[3]. În perioada 1934-1938, Uzinele Nădrag au cunoscut o intensă dezvoltare: s-au investit sume mari, s-au creat noi secţii, s-au făcut schimbări şi transformări la laminoare, atelierul mecanic, zincuire, fabrica de sobe şi maşini de gătit, mărindu-se, în acest fel, capacitatea de producţie a uzinelor, care a atins, în anul 1938, cel mai înalt coeficient de producţie. Din analiza dărilor de seamă anuale ale Consiliului de Administraţie pe anii 1933-1938, reiese că, ,,în timp de 6 ani, s-au obţinut beneficii mari, capitalul social s-a mărit de la 300 milioane la 500 milioane lei, iar acţionarilor li s-a achitat, pe anul 1938, ca beneficiu net, prin dividende, suma de 90 milioane lei”[4].
Începând din anii 1925-1926 şi până în 1937, producţia de oţel Siemens-Martin a României a fost realizată, în exclusivitate, de Uzinele Reşiţa şi Ferdinand[5]. Pentru elaborarea oţelului S.M., Uzina Ferdinand a utilizat, ca materii prime, fierul vechi şi fonta în stare solidă. Participarea acestor materii prime în tona de oţel a suferit schimbări apreciabile, determinate de posibilităţile de aprovizionare şi de nivelul preţurilor de achiziţionare. Concomitent cu punerea în funcţiune a Oţelăriei S.M. au fost puse în funcţiune şi laminoarele de tablă subţire şi de profile[6].
În reşedinţa judeţului Severin (Lugoj) s-au făcut îmbunătăţiri edilitare considerabile: a fost modernizată Fabrica de gheaţă comunală; a fost regulat malul Timişului; Abatorul comunal s-a transformat în Abator-export; au fost construite 6 cantoane pentru încasatori la bariere; a fost amenajat aeroportul din localitate; s-a înfiinţat un stadion sportiv, luând fiinţă  3 parcuri noi şi ridicându-se 8 monumente, ,,deci mai multe ca la Timişoara, în semn că vibrează, încă, foarte viu, sufletul plin de emoţie şi însufleţire al lugojenilor”. Serviciul tehnic local a fost înzestrat cu un autocamion basculant; străzile au fost presărate cu fântâni arteziene, împietruite cu piatră spartă şi pavate; în vederea acestor lucrări, Primăria lugojeană a cumpărat o carieră de piatră[7].
Realizări frumoase s-au făcut şi prin electrificarea satelor din judeţul Severin. Astfel, comunele: Sacul, Nădrag, Caransebeşul Nou, Ruschiţa, Mărul, Căvăran, Ferdinand şi Făget şi-au instalat reţele proprii; Ministerul Lucrărilor Publice a introdus curentul electric în comunele Cornea, Cuptoare, Domaşnea, Pecenişca, Mehadia, Plugova, Iablaniţa, Topleţ şi Bârza[8].
Ziarul Unirea Română deţine numeroase informaţii privind Caransebeşul: în ceea ce priveşte industria, se menţiona faptul că ,,toate arterele, pe care ar mai putea respira oraşul Caransebeş, sunt concesionate şi cam umflate de minoritari... industria se află, peste 80 la sută, în mâinile lor, cu toate că sunt în proporţie mică faţă de alte oraşe”; în privinţa meseriilor, se stipula că ,,meseriile merg prost, poate fiindcă, aici, procentul de români este mai mare, dar meseriile rentabile sunt în mâinile minoritarilor”; viaţa comercială era considerată ,,destul de ponderoasă şi accentuată”, însă ,,ceea ce este caracteristic este dominaţia minoritară”, ,,depozitele de coloniale sunt în mâna minoritarilor, afară de unul, de unul singur”, ,,manufactura este, toată, în mâna lor”, iar ,,românii n-au nimic”; situaţia în instituţiile statului era identică cu situaţia din industrie, meserie şi comerţ – ,,funcţionărimea este pestriţă, tribunalul este mai puţin pestriţ, şi şcolile, primăria este avută (bogată – n.n.) în asemenea specimene care ştiu că mănâncă pâine românească şi, totuşi, tăgăduiesc că trăiesc într-o Românie Mare”, dar se menţiona faptul că ,,Comunitatea de Avere este în afară de orice pericol, aici reacţionează conştiinţa grănicerească contra oricărui atentat de proţăpire a vreunui individ străin cu suflet de poporul român”; nici situaţia restaurantelor nu era mai bună – ,,cele mari sunt concesionate de minoritari, iar îndrăzneala pe care o are cineva să intre aici, să ia masa sau să consume ceva, este un act de curaj, pentru un buzunar modest... te jupoaie, fiindcă sunt numai două...”[9].
Pentru Orşova şi împrejurimile sale din Clisura Dunării, care s-au dezvoltat, din cele mai vechi timpuri, în strânsă legătură cu ţinutul învecinat al Severinului, înlăturarea, prin istoricele hotărâri de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, a barierelor nenaturale ale graniţelor care mai sfârtecau trupul ţării până la acea dată, a însemnat începutul unei noi perioade de dezvoltare[10].
Este edificator, pentru efervescenţa activităţii economice în Clisura Dunării, după desăvârşirea unităţii de stat, exemplul fabricii textile ,,Eşelniţa”, care şi-a reînceput activitatea în 1920, cu 10 războaie. În decursul unui singur deceniu, cu toată criza care a avut loc în acest răstimp, capitalul întreprinderii s-a ridicat, în 1934, până la 1.515.691 lei, puterea instalată la 60 H.P., iar numărul salariaţilor la 94.
Condiţiile propice dezvoltării industriei textile, forţa de muncă ieftină şi posibilităţile de transport favorabile au determinat înfiinţarea şi a altor două întreprinderi textile în Orşova. În anul 1923 a luat fiinţă fabrica textilă ,,Dunăreana”, având, la început, 10 războaie şi o forţă instalată de 37 ½ H.P.; în anul 1931 şi-a început producţia fabrica de pânză ,,Ţesătoria anglo-română – Orşova”, devenită, în 1935/36, ,,Jandera”. O dată cu schimbarea denumirii şi a proprietarilor, întreprinderea ,,Jandera” a cunoscut o continuă şi intensă prosperitate. În anul 1937 s-au adus modificări capitalului şi investiţiilor, capitalul fiind majorat de la 5.200.000 lei la 15.800.000 lei; investiţiile noi s-au cifrat la 1.036.256 lei, astfel că valoarea totală a investiţiilor făcute de societate a atins, la sfârşitul anului 1937, suma de 18.707.717 lei. Valoarea totală declarată de întreprindere, după preţul de vânzare al mărfurilor în cursul anului 1937, s-a ridicat la 89.532.208 lei, cifră de afaceri apreciabilă[11].
Un alt indiciu al procesului ascendent de dezvoltare capitalistă şi de lărgire a câmpului activităţii economice în Clisura Dunării este şi înfiinţarea altor întreprinderi. În primii ani de după război au fost puse în funcţiune noi exploatări în industria extractivă: minele de fier din Eşelniţa ale lui Honicka şi Fölker, minele de fier ,,Erzbergbau A.G.” din Ogradena şi minele de magnetită din Iablaniţa. În anul 1920, în Orşova a luat fiinţă o fabrică de oţet din spirt – ,,S.A. Patria”, cu un capital românesc de 150.000 lei la deschidere. În anul 1926 îşi încep activitatea alte două unităţi economice: atelierul mecanic de tâmplărie ,,Cerna”, în Orşova, şi ,,Atelierul de ţigări de foi – Ada-Kaleh”, în insula cu acelaşi nume. Atelierul ,,Cerna” avea o capacitate de prelucrare de 200 m³ lemn şi producea mobilă şi tâmplărie de binale. În schimb, Atelierul de ţigări de foi Ada-Kaleh, ale cărui investiţii nu au sporit decât până la 985.255 lei în anul 1937, producea, cu regularitate, în jur de 2.500.000 bucăţi ţigări anual, în valoare de 6.250.000 lei, câştigându-şi un renume în branşa ţigărilor de foi. Aducând beneficii importante C.A.M.-ului (Casa Autonomă a Monopolurilor – n.n.), atelierul asigura, şi pentru o bună parte a populaţiei din insulă (cca 90-100 de lucrători), posibilitatea de a-şi câştiga o existenţă modestă[12].
Sunt concludente, în această privinţă, câteva exemple din evoluţia unor întreprinderi care au existat şi înainte de Primul Război Mondial şi care, în perioada interbelică, deşi au cunoscut oscilaţii şi chiar stagnări în unii ani, s-au dezvoltat, totuşi, la un nivel superior. În scurt timp, activitatea fabricii de cherestea ,,Drencova” cunoaşte o înviorare, iar în 1934 se fac chiar renovări cu scopul măririi capacităţii de producţie; este renovat utilajul, măsură impusă de adaptarea producţiei fabricii la cerinţele exportului în Ungaria şi Austria. Primind şi importante comenzi din ţară, fabrica de cherestea ,,Drencova” alimenta, în bună parte, piaţa din Bucureşti, Giurgiu, Galaţi şi Brăila cu lemne de foc şi materiale de construcţie. Până în anul 1936, capitalul acestei întreprinderi s-a ridicat la 20.758.092 lei, dând de lucru, în fabrică şi la muncile auxiliare din exploatările forestiere, permanent pe timpul întregului an, la aproximativ 350 de oameni. Autorităţile locale considerau deosebit de importantă activitatea acestei întreprinderi pentru Clisura Dunării, deoarece contribuia la rezolvarea unor probleme sociale acute din această zonă, cum era şomajul. Ea absorbea o bună parte din surplusul braţelor de muncă, aducând, în acelaşi timp, şi importante beneficii statului[13].
Analizând desfăşurarea vieţii industriale din Clisura Dunării în perioada dintre cele două războaie mondiale, nu putem trece cu vederea faptul că nici în perioadele de efervescenţă a activităţii economice nu era folosită întreaga capacitate de producţie a întreprinderilor. Astfel, de exemplu, atelierul de ţigări de foi ,,Ada-Kaleh”, având o capacitate anuală de producţie de 6.000.000 bucăţi ţigări, nu producea efectiv decât aproximativ 2.500.000 bucăţi.
Fabrica de cherestea ,,Drencova” lucra, de obicei, sub capacitatea sa de producţie. În anul 1934, de exemplu, nu a atins decât 7,44% din capacitatea maximă de producţie. În anii 1935-1936, exploatarea de cărbuni ,,Cozla” a produs 11.683.028 kg şi, respectiv, 9.713.714 kg, faţă de 16.000.000 kg, la cât se putea ridica producţia anuală maximă. Nefolosirea capacităţii reale de producţie a întreprinderilor este, de altfel, o caracteristică generală a economiei capitaliste.
De asemenea, marile societăţi monopoliste îm-piedicau, şi aici, exploatarea raţională a resurselor şi bogăţiilor naturale, atunci când interesele lor cereau aceasta. Astfel, exploatării miniere ,,Cozla” îi aparţineau şi alte concesiuni: pentru huilă în comunele Eibenthal, Sviniţa şi Gherbovăţ (Gârbovăţ – n.n.), iar pentru cupru în Moldova Nouă; niciuna dintre acestea nu a fost pusă în exploatare normală[14].
În această perioadă a fost sistată activitatea a numeroase exploatări miniere din judeţul Severin. Astfel, spre exemplu, la minele de cărbuni Baia Nouă – în septembrie 1933 – s-a reluat lucrul şi a continuat exploatarea până la 31 martie 1934, când a sistat complet.
Societatea minelor de cărbuni din Mehadia concediase jumătate din personal în luna noiembrie 1934, în urma faptului că pierduse piaţa de desfacere a cărbunelui, iar căile ferate refuzaseră să-i mai acorde cote. Câteva luni mai târziu, la 15 martie 1935, minele Mehadia au fost închise definitiv. A urmat lichidarea societăţii, ,,cu care ocazie s-a iscat un proces între societate şi Uniunea noastră (minieră), ca reprezentantă a muncitorilor; tratativele care s-au dus de Uniunea noastră cu reprezentanţii societăţii au avut, ca urmare, că, în cursul lunilor martie şi aprilie 1935, societatea a achitat salariile restante, precum şi concediile de odihnă începând din anul 1930; procesul cu societatea s-a referit la drepturile muncitorilor pentru concedii de odihnă cu plată pe anul 1929, plus plata salariului pe luna în curs şi următoare concedierii muncitorilor (procesul a fost câştigat de muncitori)”[15].
În concluzie, relativa prosperitate economică de care se bucura întreaga ţară a afectat şi judeţul Severin, de altfel o zonă înzestrată cu multe bogăţii naturale.
 
 
BIBLIOGRAFIE
 
   1. Cicală 1970 = Aspecte ale dezvoltării economice şi sociale în Clisura Dunării (1918-1938), în AIIACN, Cluj-Napoca, XIII, 1970.
   2. Grofşoreanu 1946 = Banatul de altădată şi de totdeauna. Sinteza problemelor istorice şi social-politice, Timişoara, f. e., 1946.
   3. Mărgan 1996 = Două secole de metalurgie pe Valea Bistrei, Reşiţa, Editura Timpul, 1996.
   4. Popescu 1972 = Momente semnificative din lupta metalurgiştilor de la uzina ,,Ciocanul” Nădrag între anii 1917-1944, în Tibiscus, Timişoara, 2, 1972.
   5. Radulovici, Ieli 1975 = Aspecte privind conflictele de muncă şi acţiunile greviste ale muncitorilor metalurgişti de la Uzinele Ferdinand-Călan-Nădrag (1935-1940), în Tibiscus, Timişoara, 4, 1975.
   6. Raport 1936 = Raport către al VIII-lea Congres al Uniunii Muncitorilor din Industria Minieră din România (1936), Bucureşti, f. e., 1936.
            7. Unirea Română, Timişoara, 1935.
 

[1]* lect. univ. dr., Universitatea de Vest din Timişoara, Bd. Vasile Pârvan, nr. 4, e-mail: eusebiu.narai@yahoo.com.
   Popescu 1972, p. 171.
 
[2]  Radulovici, Ieli 1975, p. 313.
 
[3]  Popescu 1972, p. 171.
 
[4]  Popescu 1972, p. 179.
 
[5]  Mărgan 1996, p. 77.
 
[6]  Mărgan 1996, p. 80-81.
 
[7] Grofşoreanu 1946, p. 68-69.
 
[8]  Grofşoreanu 1946, p. 71.
 
[9] Unirea Română, Timişoara, anul V, nr. 1000 (număr festiv), 11 martie 1935, p. 7.
 
[10] Cicală 1970, p. 329.
 
[11] Cicală 1970, p. 331.
 
[12] Cicală 1970, p. 332.
 
[13] Cicală 1970, p. 333.
 
[14] Cicală 1970, p. 334.
 
[15] Raport 1936, p. 23-24.
 

 

Cărți/Books

carte

Recomandă Morisena

Share

Copertele I

Vizite din 2 martie 2020