Ultimul număr apărut

Morisena nr. 1 (21)/2021

Morisena este indexată în:

http://www.sindexs.org/JournalList.aspx

Directory of Research Journals Indexing

Eurasian Scientific Journal Index

 

Morisena este înscrisă în:

Fluxuri Distribuţie

Viața bisericească în Banat în timpul păstoririi patriarhului Justinian Marina (1948-1977). Studiu de caz (I)

Versiune tiparSend by email
Autor: 
Preot dr. Valentin BUGARIU
E-mail: 
bugariu_vali@yahoo.com
 
Abstract: This study is dedicated to Patriarch Justinian and has two parts. One deals with the introduction of the communist regime in România and the church-related administrative achievements of the patriarch from Bucharest. The second provides the history of the church life in Banat as it is reflected in the bishopric periodical that was published in Timișoara for 29 years.

Keywords: communism, patriarch, theological book, church organisation, canonisation.
 
Biserica Ortodoxă Română din Banat și-a continuat activitatea și după abolirea monarhiei și a încetării vieții democratice în Europa de Est. Au apărut la sfârșitul războiului două blocuri politice, care au împărțit Europa în două, fiecare dintre aliați și-au creat o zonă economică, politică și socială în care s-au manifestat până la căderea comunismului din această zonă în 1989. În Vestul continentului s-a implementat Planul Marschall în mai 1947, iar în Est, s-a constituit Cominformul (Biroul Informativ al Partidelor Comuniste și Muncitorești) în septembrie 1947, cu scopul de a dirija partidele comuniste. Prin abolirea monarhiei constituționale a fost dizolvat parlamentul și a fost proclamată Republica Populară Română, devenită, începând din 1965, Socialistă. În locul parlamentului a apărut Marea Adunare Națională, cu o singură cameră legislativă, iar ca for executiv guvernul republicii.
Partidul a acționat cu rapiditate pentru a transforma România, urmând modelul sovietic și folosind normele și practicile staliniste. Naționalizarea intreprinderilor industriale, a băncilor și a societăților de asigurări, a minelor și întreprinderilor de transport, în iunie 1948, nu numai că a permis introducerea planificării centralizate cantitative, ci și distrugerea bazei economice a celor stigmatizați ca dușmani de clasă. S-au confiscat totodată micile proprietăți agricole. Peste noapte Miliția a acționat și a scos 17.000 de familii din casele lor și le-a mutat în zone de reașezare. Pământurile confiscate au totalizat aproape 1 milion de hectare. Din biblioteci și librării au fost epurate titlurile incomode, iar activitățile ziariștilor, scriitorilor și muzicienilor au fost puse sub controlul Secției de Agitație și Propagandă (Agitrop) a Comitetului Central al Partidului. Învățământul a avut aceeași soartă, au fost epurate manualele și profesorii, iar istoria a fost rescrisă de Mihai Roller. Tot în învățământ au fost introduse ca materii de studiu: Limba rusă, Istoria și Geografia U.R.S.S[1].
Pentru a controla populația, în special pe cei care, potrivit gândirii tradiționale românești de atunci, aveau drept scop truda zilnică, pe cei care continuau să încerce să-și salveze gospodăria și acareturile, locuința nefiind un simplu adăpost, ci spațiul plămădirii, constituirii și întreținerii vetrei familiale, primul atac s-a dat împotriva acestor valori perene. Omul trebuia dezrădăcinat, mutat uneori fizic pentru a putea mai apoi să fie folosit în scopul creării unei societăți anonime condusă de un Partid care era minoritar. Pentru a controla, deci, a fost înființată Securitatea, condusă în prima fază de Pantiușa Bodnarenco, iar la Ministerul de Interne a activat Alexandru Nikolski.
A existat o rezistență armată în Munți în perioada 1945-1962, până când ultimul partizan a fost ucis în Munții Banatului. Pentru atingerea obiectivelor propuse s-a introdus, prin Codul Muncii din 30 mai 1950, munca forțată devenită, prin cosmetizare, patriotică, impusă elevilor, studenților, soldaților. Au beneficiat de această ,,binefacere” și clericii și elevii școlilor teologice până la prăbușirea comunismului. Mulți preoți au participat la strângerea recoltei de porumb, sfeclă și cartofi prin muncă personală, împreună cu familiile lor, între aceștia amintim: Augustin Butaș - Bencec, Valeriu Corbuș - Hodoni, Ioan Cibian - Birda, Gheorghe Simu - Gătaia, Octavian Găvan - Sculea, Ioan Sucineanțu - Șemlacu Mare, Traian Rămneanțu - Macedonia, Petru Turlici - Șipet, Traian Iorghi - Șuștra, Ioan Drăgan - Curtea în județul Timiș: Petru Șefănuț - Remetea Pogănici, Ioan Ardelean - Duleu, Romulus Popovici - Brebu, Cornel Mezinca - Zăgujeni, Ioța Berbentea - Moceriș, Pavel Coadă - Ciclova Montană, Aurel Mihailovici - Sasca, Gheorghe Pleavă - Comorâște în județul Caraș-Severin.
Elevii Seminarului Teologic din Caransebeș au efectuat un număr de peste 20.000 ore de muncă în cadrul unităților agricole din Valea Timișului și Caransebeș. Au sortat, încărcat și descărcat diferite produse ale centrului de fructe Caransebeș și stațiunii pomicole Păltiniș[2]
La începutul anilor 50 s-au format lagăre de muncă care au fost răspândite în întreaga țară, în care au fost cantonate 80.000 de persoane, dintre care jumătate au fost la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Deportările din Banat realizate în noaptea de Rusalii a anului 1951 au avut ca titlu: ,,Planul de evacuare a zonei de frontieră cu Iugoslavia, pe o fâșie de 25 de km, a elementelor care prezintă un pericol prin prezența lor în zonă”. Au fost vizate nu mai puțin de 40.320 de persoane din zonă, care au fondat sate în Bărăgan cu școală, biserică și cimitir.
După moartea lui Stalin, noul lider moscovit, Hrușciov, a demascat crimele antecesorului său. După doar trei ani, în 1956, a avut loc revolta maghiară cu demonstrații în principalele centre universitare din România: București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Tot cu acest prilej al slăbirii terorii s-a început a se propaga un comunism autohton printr-o separare economică și nu ideologică de Uniunea Sovietică. Cu acest prilej au fost retrase trupele sovietice din România (1958) și consilierii K. G. B. din țară (1964), a fost scoasă obligativitatea studierii limbii ruse, a fost închis Institutul Maxim Gorki din București și a fost încurajat consumul. Ultima măsură a regimului dejist a reprezentat-o eliberarea deținuților politici din România (1964). Între aceștia au fost: arhierei, preoți, diaconi, monahi, profesori de teologie, consilieri eparhiali și protopopi, mireni angajați în misiunea Bisericii precum și credincioși ortodocși.
După moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, noul șef de stat, Nicolae Ceaușescu, a devenit primul președinte al Republicii (1974-1989) și a continuat libe-ralizarea începută de înaintașul său. S-a simțit o ridicare a nivelului de trai prin ridicarea consumului, construirea de blocuri până în 1971, când, prin minirevoluția culturală, se va ajunge an de an la situația primilor ani ai comunismului românesc prin ideologie și control, nu însă prin teroarea închisorilor și deportărilor care au avut acum doar un caracter personal.
Această situație politică va influența activitatea cotidiană a Bisericii. Scoasă din sfera vieții publice, Biserica s-a restrâns doar în lăcașul de cult al fiecărei confesiuni, exceptând cultul greco-catolic, care a fost desființat și trecut în Biserica Ortodoxă cu protopopi și preoți, unii fiind aleși arhierei (cazurile lui Teofil Herineanu de la Cluj și Visarion Aștileanu de la Arad), alții au fost avansați în administrația eparhială și învățământul teologic, iar cei mai mulți au rămas în vechile parohii. Au fost interzise manifestările credinței cum sunt pelerinajele, prezența membrilor Bisericii la Ziua Națională, la debutul lucrărilor Parlamentului, devenit ad-hoc Marea Adunare Națională, la începutul cursurilor școlare. Cu alte cuvinte activitatea a fost restrânsă la cult, învățământ teologic pentru formarea personalului bisericesc, carte bisericească. Din învățământul public a fost scoasă din programa școlară ora de religie, au fost închise mai multe mănăstiri și biserici, au fost scoase în afara legii asociațiile creștine de tipul Oastei Domnului, a Societății Femeilor Ortodoxe, a fost interzisă orice mișcare religioasă, cum a fost ,,Rugul Aprins” de la București. Membrii acestei mișcări participau la Sfânta Liturghie, la cateheză, și apoi se întruneau să discute cărți religioase. Au fost naționalizate bunurile bisericești. Alături de terenurile agricole au fost preluate și construcțiile și un întreg inventar viu și mort aferent culturii pământului. Or, aceste construcții și inventarul, spre deosebire de sesiile propriu-zise, aparțineau cultelor religioase. Organele Ministerului Agriculturii au trecut în patrimoniul statului și bunuri care aparțineau preoților[3]. Doar în Episcopia Râmnicului și Argeșului au fost confiscate 18 case parohiale care au devenit: dispensare, sedii ale Miliției, magazii de lemne și cereale. În Eparhia Buzăului a fost rechiziționat sediul Școlii de Cântăreți care a devenit adăpost pentru Școala de Contabili. Au fost scoase icoanele din sălile de clasă, locul acestora a fost luat de portretele demnitarilor, au fost dizolvate eparhii, închise facultăți de teologie, iar în toată această perioadă s-a exercitat un control asupra tipăriturilor (cărți, reviste, pastorale) au trebuit să obțină din partea puterii cunoscutul ,,B[un de]. T[ipar]”.
În această situația Biserica reclama un întîistătător capabil de a comunica cu puterea și a putea apăra instituția de la dispariția fizică și spirituală. Înscăunarea patriarhului Justinian Marina, la 6 iunie 1948, a fost văzut ca un act providențial[4]. Patriarhul Justinian a fost singurul om care putea face față situației de la Patriarhie[5].
A fost singurul ierarh al vremii care a fost încredințat de puterea regimului comunist, dar și durata viețuirii acestuia. În creionarea acestei credințe ne vom folosi de mărturia patriarhului făcută unui colaborator apropiat: ,,…Voi sunteți tineri, credeți că vin americanii. Eu nu voi încerca să vă stingheresc în credința voastră; voi credeți ce vreți. Politica Bisericii însă o fac eu, iar eu sunt convins că americanii nu vin, sau cel puțin nu vin curând, că această stăpânire comunistă este de durată, iar strategia Bisericii trebuie să fie o strategie pe termen lung. Strategia pe termen scurt presupune confruntarea cu un dușman inegal și, eventual, martiri. E posibil și acest lucru. Sunt câteva exemple în Bulgaria și alte exemple în Rusia, dar eu vreau pe durata acestei stăpâniri preoții mei să nu fie în pușcărie, ci în bisericile lor, să facă Liturghie pe cât este posibil”[6].
Această credință a animat întreaga arhipăstorire a Patriarhului Justinian vreme de 29 de ani (1948-1977). Selectiv vom puncta realizările din perioada de patriarhat pentru ca mai apoi să le putem identifica în viața Bisericii Ortodoxe Române din Banat. A dat Bisericii Ortodoxe un Statut de organizare și funcționare însoțit de regulamente (1948). Prin această veritabilă constituție ecleziastică se impuneau două principii de bază: autocefalia față de celelalte Biserici Ortodoxe și autonomia față de Stat. Prin ultimul principiu Biserica își reglementează, conduce și administrează prin organe proprii – Adunarea Eparhială, Consiliul Eparhial, Adunarea Parohială și Consiliul Parohial – afacerile religioase, culturale, fundaționale și epitropești[7].
A organizat învățământul teologic în 3 institute teologice de grad superior la București, Sibiu și Cluj, până în 1952 când cel de la Cluj s-a contopit cu cel de la Sibiu; 6 seminarii teologice și școli de cântăreți. Pentru nevoile cultului, a activității didactice, dar și pentru formarea duhovnicească, a reorganizat și utilat Tipografia Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, care a tipărit: Biblia sau Sfânta Scriptură, în două ediții: 1968 și 1975; Noul Testament cu psalmii (1949; 1951 și 1972); Mica Biblie (1972). În vederea tipăririi patriarhul a fost sprijinit de profesorii de teologie de la București, împreună au diortosit și au uniformizat slujbele bisericești. Au fost îmbogățite unele cărți de cult, au apărut și în extras altele. În cazul Molitfelnicului, care a apărut în 3 ediții: 1950, 1967 și 1971, a fost diortosit de patriarh,  graiul rugăciunilor fiind introduse Acatistului Domnului Iisus Hristos, al Bunei Vestiri, Paraclisele Maicii Domnului, Rânduiala sfințirii crucii care se așează la mormânt și Rânduiala înfierii de copii. Un extras din această carte o reprezintă Rânduiala primirii la Ortodoxie a celor de alte credințe (1966). Tot un extras din Molitfelnic este Aghiasmatarul, care a fost tipărit în trei prilejuri: 1950, 1967 și 1971.
O carte de învățătură alcătuită de patriarh este Tâlcuirea Evanghelilor și Cazaniilor duminicilor de peste an (1960, 655 p.). În 1971 a apărut Acatistierul cu acatistele Sfinților Români canonizați în 1955-1956. Tot ca urmare a dorinței de uniformizare a apărut manualul de Tipic bisericesc (1976)[8].
A purtat grijă față de bisericile din Patriarhie și diaspora, unele au fost ridicate, altele reparate și consolidate cu bani din Fondul Central Misionar. Pentru împodobirea cu pictură a lăcașelor de cult a fost înființată Comisia de Pictură de la Patriarhia Română. A reorganizat Școala de Pictură bisericească, care a avut în această perioadă de patriarhat 200 de pictori și restauratori și vreo 160 de zugravi, între care îi amintim pe Prof. Gh. Popescu, N. Stoica, I. Keber, Gh. Vânătoru, Arhim. Sofian Boghiu, I. Vass, iar între profesorii care au ținut prelegeri îi amintim pe I. D. Ștefănescu și Gh. Popescu-Vâlcea. Tot în purtarea de grijă amintim: îmbunătățirile tipografice, primele fabrici de lumânări, cămine pentru oaspeți și magazine eparhiale pentru desfacerea obiectelor produse[9].
Patriarhul Justinian a scăpat de la pieire trei biserici de lemn, monumente istorice, pe care le-a mutat în trei locuri deosebite: biserica din Cermegești, biserica Schitului Dragoslavele și biserica Schitului de la Techirghiol. Tot acum s-a zidit de temelie paraclisul Mănăstirii Antim[10].
O grijă specială a arătat-o Patriarhul Justinian diasporei românești din Europa și America, Australia, Noua Zeelandă, parohiilor românești din Iugoslavia și Ungaria, a celor din Bulgaria, a așezămintelor monahale din Țara Sfântă și Muntele Athos. Acolo unde a fost necesar a trimis preoți în marea majoritate profesori de teologie, doctori și doctoranzi în teologie care au contribuit la dezvoltarea vieții bisericești ortodoxe românești, unii, cum e cazul pr. prof. Alexandru Ciurea, întemeind noi parohii românești în nordul Europei. A vizitat și slujit în unele biserici, a trimis pictori, mobilier liturgic, a ridicat troițe, cărți de cult și rugăciuni, calendare bisericești, veșminte și obiecte de cult, materiale de colportaj, abonamente la revistele centrale bisericești, eparhiale, exemplare din Noul Testament și fonduri bănești[11].
Pentru preoți au fost organizate cursuri de îndrumare pastorală și misionară, examene de capacitate preoțească și definitivare precum și conferințe preoțești administrative și de orientare. În parohii au apărut bibliotecile parohiale, s-au organizat arhivele bisericești la nivel parohial. În mănăstiri s-au organizat ateliere meșteșugărești care au suplinit lipsa fondurilor proprii necesare funcționării acestora.
Atât clerilor de mir, cât și cinului monahal, patriarhul Justinian cerea firescul slujirii benevol asumate: ,,Preoțimea trebuie să înțeleagă «strigătul omenirii după samarineanul izbăvitor», care trebuie să fie Biserica.“ În gândul Preafericitului Patriarh, aceasta nu este o figură (de stil n. n.) sau o amintire evanghelică; este o stare de fapt, ce cheamă Biserica la o datorie socială care ține de misiunea ei între oameni. […] Îi vrem să fie preoți adevărați; să predice Evanghelia Domnului Hristos și să țină sus lumina evanghelică. Acolo vom căuta pe preoți și în jurul lor vom găsi poporul. […] Preafericirea Sa dorește un monahism luminat și activ, stăruitor în rugăciune și muncă, pilduitor prin evlavie și prin proprie agonisire a celor de trebuință. „E nevoie să reînviați în mănăstiri atât viața de rugăciune, cât și cea de muncă, și să le îmbinați pe amândouă astfel ca, în obștile voastre să fie și partea Martei și a Mariei… Căutați să deveniți duhovnici buni și oaze de mângâiere pentru credincioși. Veți ajunge în situația de a vă căuta mulțime de credincioși, în momentul în care veți fi călugări adevărați… Toate aceste daruri le veți dobândi, în clipa în care veți convinge pe deplin de măreția chemării voastre[12]”.
Una din preocupările patriarhului Justinian a fost și aceea de a asigura clerului o justificare profesională a slujirii liturgice. De asemenea, a smuls o aprobare de la stăpânire. Biserica să-și creeze ceea ce s-a numit ,,fonduri proprii”, anume ca, pe lângă puținul pe care-l plătea Statul, Biserica să-și poată realiza venituri prin mijloace proprii și să le administreze propriu. Aceste fonduri proprii se păstrează până astăzi și sunt ctitoria patriarhului Justinian. A fost o luptă, folosindu-și creditul politic (pe lângă Gheorghiu-Dej n. n.) de care am vorbit, pentru salarizarea preoților. Ne spunea: ,,Nu banii mă interesează, pentru că aceștia vor fi foarte puțini: 50 de lei, mă interesează statutul social al preotului și siguranța lui în societate”[13].
În părțile Banatului este atestată din vremuri vechi Mitropolia Timișoarei încă din veacul al XV-lea, între titularii acestui scaun vlădicesc se numără și Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș. Din veacul al XVIII-lea, aceasta a căzut sub influență sârbească. Revoluția din 1848 cere și despărțirea ierarhică de sârbi și alegerea unui ierarh român al Timișoarei, până la realizarea acestui deziderat a fost ales un vicar mitropolitan.
Înfrântă revoluția, capii acesteia se refugiază, iar situația ierarhică rămâne pe mai departe așa. Odată cu reactivarea Mitropoliei Ardealului de către Sfântul Ierarh Andrei Șaguna au fost reactivate și două eparhii sufragane: a Caransebeșului (1865) și a Aradului. Parohiile românești din județul Timiș au fost împărțite între cele două episcopii până în 1939, când este înființată Episcopia Timișoarei, ca sufragană a Mitropoliei Ardealului. La 12 iunie 1940 (întronizat pe 25 martie 1941) a fost ales noul episcop eparhiot în persoana dr. Vasile Lăzărescu, episcopul Caransebeșului. De numele acestui ierarh se leagă trei evenimente majore din viața eparhiei timișorene: terminarea apoi sfințirea Catedralei Mitropolitane (1946), ridicarea Eparhiei la rangul de Arhiepiscopie (1947) și canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș (1956).
Odată instaurat regimul comunist între eparhiile desființate a fost și cea a Caransebeșului, titularul acesteia Veniamin Nistor a fost pensionat în februarie 1949, iar eparhia s-a contopit cu cea a Timișoarei.
Din 1947 Mitropolia Banatului s-a format din Arhiepiscopia Timișoarei și Episcopia Caransebeșului. La 14 iulie 1948 în cadrul Mitropoliei este primită Episcopia Aradului. După desființarea Episcopiei Caransebeșului s-a format Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșului.
În perioada păstoririi Patriarhului Justinian (1948-1977), Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului au fost dr. Vasile Lăzărescu (1947-1961) și dr. Nicolae Corneanu (1962-2014).
Potrivit Statului de Organizare, întreaga activitate a Bisericii se realizează prin colaborare între clerici și mireni în Adunarea Eparhială, forul legislativ al unei Eparhii.
Adunarea Eparhială a fost convocată în fiecare an, la finalul lunii ianuarie. Se păstrează o astfel de mărturie din 25 ianuarie 1953. Adunarea s-a desfășurat după oficierea Sfintei Liturghii și chemarea Sfântului Duh la Catedrala Mitropolitană. Cu acest prilej a fost săvârșit și un parastas pentru mecenații și binefăcătorii Mitropoliei.
După otpustul slujbei religioase, membrii Adunării Eparhiale s-au întrunit în sala de primire de la reședința mitropolitană. A fost desemnat ca secretar general al sesiunii prot. dr. Marcu Bănescu, consilier administrativ, iar ca secretari de ședință membrii dr. Nicolae Ursu și dr. Petre Fărcuțiu. Raportorul comisiei bisericești prot. ic. stavr. R. Ancușa a prezentat proiectul de hotărâre cu privire la „Raportul general al secției administrativ – bisericești pe anul 1952“, iar Adunarea hotărăște: aprobă modificările teritoriale ale protopopiatelor: Reșița, Oravița, Lugoj, Caransebeș, Deta și Timișoara, ratifică înființarea protopopiatului Făget și a abrobat trecerea protopopiatului Lipova la Arhiepiscopia Timișoarei.
Raportorul comisiei culturale prof. dr. Nicolae Ursu a prezentat proiectul de hotărâre a secției. S-au evidențiat tipăriturile eparhiale: revista „Mitropolia Banatului“, ,,Îndrumătorul tipiconal” și ,,Calendarul de perete[14]“.
Tot în cadrul Adunării Eparhiale s-au analizat modul în care s-a făcut catehizarea fiind unul „mulțumitor“, ia act cu bucurie de hotărârea Sfântului Sinod din 28 februarie 1950 prin care în rândul sfinților români a fost canonizat și Cuviosul Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului. Adunarea invită cu acest prilej Consiliul Arhiepiscopesc să intervină pentru evacuarea și reînapoierea caselor parohiale, de prezent ocupate[15].
În anul 1954 a fost organizată a doua astfel de Adunare, după noul Statut. Au fost aleși:
Clerici: Ioan Crăciunel, paroh, Timișoara, Ioan Geția, pensionar, Timișoara, dr. Iuliu Rațiu, consilier administrativ, Iacob Crețiu, consilier administrativ, dr. Marcu Bănescu, consilier administrativ, prot. Ioan Nicola, paroh Oravița, arhid. dr. Nicolae Corneanu, consilier administrativ, prot. Gh. Bihoi, Oravița, Gh. Păleanu, paroh Câlnic, Remus Olariu, paroh Prisaca.
Mireni: dr. Petru Groza, președintele Prezidiului Marii Adunări Naționale, Ioan Moangă, președintele Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Timișoara, Grigore Achimescu, agricultor Mehadia, Dimitrie Cuzma, profesor Făget, Vasile Roșu, Sfatul Popular Timișoara, Simion Hanțilă, meseriaș Caransebeș, dr. Petru Fărcuțiu, funcționar Sfat Popular Timișoara, Ilie Turmigan, agricultor Denta, dr. Iosif Petric, avocat Timișoara, Ioan Drăgoescu, agricultor Chelmac, deputat în Marea Adunare Națională, Gh. Ususan, agricultor Lipova, dr. Nicolae Ursu, profesor Timișoara, Gh. Berariu, directorul Poștei, Lugoj, Ioan Sucigan, agricultor Iam, Nicolae Izvenar, muncitor Anina, Constantin Cristoi, muncitor Dognecea, Dimitri Tismănaru, muncitor Reșița, Pantea Păunescu, agricultor Lenauheim, Valeriu Chita, agricultor Saravale.
Reprezentanți în Adunarea Națională Bisericească: pr. Ioan Crăciunel, dr. Petru Groza, Ioan Moangă.
Membrii în Consiliul Eparhial: prot. Ioan Crăciunel, prot. Iacob Crețiu, pr. Ioan Teodorovici-Maidan, dr. Iosif Petric, dr. Petre Fărcățiu, prof. dr. Nicolae Ursu, Vasile Roșu, Petre Drăgoescu, prof. Nicolae Apostolescu.
Membrii în Consistoriul Eparhial: prot. Isaia Suru, paroh Caransebeș, pr. Ștefan Șora, paroh în Timișoara II, pr. Ilie Adamescu, paroh Domașnea, pr. Adrian Groza, paroh Găvojdia, pr. Trifu Dan, paroh Ghilad[16].
La doar un an de la constituire, Adunarea Eparhială face un bilanț al primului an cu realizări frumoase. Amintim doar câteva: Școlii de cântăreți i s-a acordat o subvenție de 21.809,68 lei; la Institutele Teologice din București și Sibiu, Eparhia a trimis 39 studenți, acordând 19 burse, 13 semiburse și 3 ajutoare speciale în valoare de 22.205 lei; s-au distribuit gratuit peste 1000 cărți de rugăciuni, s-a editat și desfăcut în parohii calendarele pe 1955 și s-au dat studenților în Teologie, ca premiu, mai multe sute de cărți teologice; s-a editat buletinul oficial ,,Mitropolia Banatului”; s-a început zidirea mai multor biserici (ex. Baloșești, Armădia) și s-a continuat edificarea altora (ex. Fratelia A); fondul de credit și ajutor al clerului a acordat împrumuturi în valoare de 216.000,80 lei, ajutoare de înmormântare pentru decedați în valoare de 10.250 lei; s-au acordat ajutoare văduvelor de preoți și celor lipsiți în valoare de 25.630,84 lei[17].
Raportorul comisiei de organizare a Adunării Eparhiale din 1959, Dr. Iosif Petric prezintă ,,Raportul special privitor la înființarea parohiei Uivar”[18].
La ultima Adunare Eparhială, prezidată de mitropolitul Lăzărescu, s-au aprobat alte câteva hotărâri: desființarea protopopiatelor Ciacova și Gătaia și comasarea acestora într-un singur oficiu protopopesc la Deta. S-au acordat ajutoare studenților și elevilor teologi și s-a luat act de mersul lucrărilor la căminul Seminarului Teologic[19].
În 9 decembrie 1962 s-a întrunit și constituit prima Adunare Eparhială sub președenția dr. Nicolae Corneanu, noul mitropolit, ales și întronizat de Patriarhul Justinian la Timișoara. Adunarea a ales ca reprezentanți în Adunarea Națională Bisericească pe preotul I. Goanță, dr. Nicolae Apostolescu, dr. N. Bihoi, iar în Consiliul Eparhial au fost desemnați protopopii Ioan Olariu și Gh. Bihoi, preotul N. Paștiu, dr. N. Apostolescu, dr. N. Bihoi, dr. P. Fărcățiu, M. Popescu, dr. Al. Radivoevici și dr. T. Dejeu[20].
Sesiunea Adunării Eparhiale, întrunită în 12 decembrie 1965, a punctat primele realizări de după 1962: realizările de la catedrală, organizarea bibliotecii și a arhivei eparhiale, precum și îmbogățirea Colecției de Artă Veche cu obiecte, cu piese de valoare artistică și istorică, cu manuscrise și obiecte de artă. Secția Culturală amintește de apariția Cărții de rugăciuni aflat sub tipar. Tipărirea acesteia este considerată un eveniment cultural al Eparhiei[21].
În 30 octombrie 1966, la sediile oficiilor pro-topopești au avut loc alegeri pentru o nouă Adunare Eparhială pentru anii 1966-1970. Datele referitoare la următoarele Adunări ale reprezentanților Eparhiei sunt mai puține. În 1971 prot. Ioan Olariu a fost însărcinat să dea citire raportului general (practică păstrată până astăzi și împlinită de vicarul-administrativ). Rapoartele au fost întocmite pe 3 secții: administrativ-bisericească, cultural-socială și economic-gospodărească.
Lucrările Adunării Eparhiale din 3 decembrie 1973 au fost precedate de slujba obișnuită a Doxologiei, oficiată în noua biserică din reședința mitropolitană. În cadrul acesteia Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae a hirotesit întru protopopi PP.CC. Părinți Cornel Pleșu și Florin George, cărora în cursul anului 1972 li s-a încredințat conducerea oficiilor protopopești din Timișoara și Deta[22].
La Adunarea Eparhială din 1973 s-au prezentat realizările din anul trecut. S-au terminat 3 biserici, iar în prezent se continuă lucrări la alte 6 lăcașuri de cult, s-au reparat 67, iar în 8 s-au executat lucrări de pictură. Lucrări gospodărești s-au efectuat la 36 de case parohiale, unele dintre acestea fiind noi. S-au finalizat lucrările de construcție a unei noi aripi a Seminarului Teologic din Caransebeș, cuprinzând sală de festivități, sufragerie cu toate anexele corespunzătoare, executarea altor noi lucrări de amenajare a așezământului de la Timișeni, s-a amenajat un nou sediu protopopesc la Caransebeș, reparații la Catedrala Mitropolitană și debutul unor lucrări de extindere a birourilor de la Centrul Eparhial. Au fost înșiruite cu acest prilej realizările întreprinderilor eparhiale, mai ales ale Tipografiei arhidiecezane și Atelierului de lumânări, precum și ale Fondului de întrajutorare eparhial care a luat ființă la începutul anului[23].
Alegerile pentru Adunarea Eparhială din 1974 au propus membrii grupați pe circumscripții electorale în număr de 9 (Practica aceasta a alegerii pe circumscripții se păstrează și astăzi n. n.): I. Circumscripția Timișoara – preot Dimitrie Băloni, dr. Gheorghe Oprea, prof. dr. Nicolae Apostolescu; II. Circumscripția Sânnicolau Mare – preot Nicolae Paștiu, dr. Alexandru Fodor, arhitect Sorin Moldovan, III. Circumscripția Deta – preot Gheorghe Simu, dr. Petru Fărcuțiu, dl. Petru Săraru; IV. Circumscripția Lugoj – preot Ioan Munteanu, dl. Filaret Barbu, dr. Iuliu Pora; V. Circumscripția Făget – preot Iulian Lăzărescu, dr. Petru Rămneanțu, dl. Aurel Țona; VI. Circumscripția Reșița – preot Victor Toldi, prof. Dimitrie Cusma, dl. Ioan Martin; VII. Circumscripția Caransebeș - preot Simion Stanca, dr. Teodor Dejeu, dl. Ioan Pascotă; VIII. Circumscripția Mehadia – preot Ieremia Ghita, dr. Iancu Feneșan, dl. Zaharia Pervescu; IX. Circumscripția Oravița – preot Iancu Tilcă, dr. Gheorghe Ciulei, dl. Eugen Cucu; X. Circumscripția Bozovici – preot Pavel Bogoevici, prof. Vasile Vărădean, dl. Ilie Bihoi.
În Adunarea Națională Bisericească au fost aleși: arhim. dr. Timotei Seviciu, prof. dr. Nicolae Apostolescu, dr. Gheorghe Oprea.
Consiliul Eparhial a fost compus din preoții: Dimitrie Băloni, Ieremia Ghita, Nicolae Paștiu, mireni: dr. Teodor Tejeu, dr. Petru Fărcuțiu, arhitect Sorin Moldovan, dr. Gheorghe Oprea, prof. Vasile Vărădean.
Consistoriul Eparhial a fost compus din preot Gheorghe Geția (președinte), preot dr. Traian Coșeriu și preot Ioan Drăgoi (membrii) și preot Nicolae Bucur și preot Axente Moise (supleanți).
Raportul general al Eparhiei a fost citit de arhim. Timotei Seviciu. Din acesta a reieșit că sunt în construcție sau finalizate 7 biserici, 5 în lucrări de pictură, iar în 12 case parohiale s-au efectuat lucrări de întreținere. S-a evidențiat totodată bilanțul intreprinderilor eparhiale, ca de exemplu atelierul de lumânări a realizat un câștig de 3.657,324 lei, apoi depozitul de obiecte bisericești cu un venit total de 1.528,462 lei. Bugetul Eparhiei a fost de 15 milioane lei[24].
Sesiunea Adunării Eparhiale din 1975 s-a desfă-șurat în noua sală de festivități a Centrului Eparhial din Timișoara.
Ultima Adunare Eparhială din această perioadă a fost cea din 5 decembrie 1976. În cadrul acesteia părintele vicar-administrativ Ilie Maier a amintit câteva din realizările anului: consolidarea picturii la catedrala mitropolitană, construirea unui nou oficiu protopopesc la Timișoara, renovarea clădirii istorice ,,Hanul Poștei” ce adăpostește Protopopiatul Ortodox Lugoj. S-a înzestrat tipografia eparhială din Timișoara cu utilaj tipografic. La Seminarul Teologic din Caransebeș s-a început ridicarea unei biserici de incintă, a fost amenajată o sală de lectură și o bibliotecă și s-a întocmit documentația pentru ridicarea unui nou corp de clădire care va adăposti Școala de Cântăreți[25].
Pentru problemele generale ale celor două eparhii ale Mitropoliei s-a întrunit Sinodul mitropolitan care a analizat și soluționat astfel de nevoi ivite în viața bisericească. Sinodul mitropolitan din 13 februarie 1975, a luat în considerare activitatea Școlii de cântăreți bisericești și a Seminarului teologic din Caransebeș, munca redacției și administrației revistei ,,Mitropolia Banatului”, modul cum își îndeplinește sarcinile tipografia mitropolitană și alte chestiuni curente. Cei doi ierarhi (Nicolae și Visarion Aștileanu n. n.) au făcut propuneri de înălțare în grad a unor preoți merituoși[26]. Buna colaborare între cei doi ierarhi s-a concretizat în vizite frățești, slujiri liturgice și grijă față de nevoile Seminarului: Preasfinția Sa Visarion a făcut o vizită frățească Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae la marele praznic al Catedralei Mitropolitane din Timișoara, Sfinții Trei Ierarhi. La Sf. Liturghie au săvârșit o hirotonie de preot și o hirotesie de iconom.
În după amiaza zilei, Înalții ierarhi au vizitat Seminarul Teologic și au luat parte la sărbătoarea patronilor învățământului teologic. A continuat cu o conferință a C. Părinte profesor Dorel Pogan, apoi cu recitări din operele Sfinților Trei Ierarhi. În aceeași zi, la rugăciunea serii, Preasfințitul Episcop Visarion a vorbit elevilor despre Taina Preoției.
În următoarea zi, Înalții Ierarhi s-au ocupat îndeaproape de bunul mers al școlii, vizitând clasele, căminul, asistând la orele de curs, luând apoi masa împreună cu corpul didactic și elevii. În după amiaza zilei a avut loc o ședință a consiliului profesoral, care a dezbătut amănunțit probleme privind programul didactic și duhovnicesc-educativ al seminarului[27].
Presa bisericească a timpului consemnează eveni-mentul canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la mutarea la cele veșnice a Sfântului Cuvios al Banatului.
Pentru ducerea la împlinire a acestei hotărâri sinodale, Înaltpreasfințitul Vasile Lăzărescu a făcut primele demersuri pentru aprobarea deshumării, întocmirea Procesului Verbal și slujbele religioase săvârșite cu acest prilej. A fost obținută aprobarea Centrului Antiepidemic Regional din Timișoara (cu adresa nr. 3253 din 30 august 1956) a admis „exhumarea, trasportarea și reînhumarea osemintelor Sfântului Iosif cel Nou din mănăstirea Partoș în catedrala din Timișoara pe data de 8 septembrie 1956”. Înaltpreasfințitul Mitropolit Vasile a dat dispoziții pentru executarea actului deshumării osemintelor Sf. Iosif, cu respectarea prescripțiilor rituale, statornicite în proiectul de ceremonial, întocmit de Comisia instituită de Sf. Sinod (compusă din P. S. Episcop Antim Târgovișteanul, vicar patriarhal, președinte delegat, PP. CC. Pr. Prof. Liviu Stan și Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, membri și Pr. consilier Dr. Gheorghe Soare, secretar, din care au făcut parte, ca delegați ai Sf. Arhiepiscopii a Timișoarei, și PP. CC. Dr. Gheorghe Cotoșman, vicar arhiepiscopesc și Dr. Marcu Bănescu, consilier administrativ)[28].
Primele acțiuni de deshumare a Sfântului Iosif au fost realizate în 25 și 31 mai 1955, în prezența Înaltpreasfințitului Mitropolit Vasile a PP. CC., Vicar Dr. Gheorghe Cotoșman, consilier Dr. Marcu Bănescu, protopop Porfir Crisciu, preot Ioan B. Mureșianu, ieromonah Nectarie Pintilie, monahia Fervonia Comănac și a unei mari mulțimi de credincioși, constatându-se „existența moaștelor Sfântului Iosif, răspânditoare de bun și plăcut miros”[29].
În 6 septembrie 1956, în prezența C. Prot. Marcu Bănescu, consilier eparhial, a protosinghelului Ieronim Balintoni, exarh al mănăstirilor din Banat, protopopului Porfir Crisciu al Ciacovei, preotului Tiberiu Mărgineanțu, administratorul Catedralei din Timișoara, a stareților de la Săraca și Partoș și a preoților din Denta, Banloc, Obad, Petroman, diaconi și epitropi catedrali, a unei mulțimi de credincioși a fost realizată deshumarea Cuviosului Iosif. Din „Procesul-Verbal” întocmit cu acest prilej aflăm următoarele: „La nivelul moaștelor s-au găsit rămășița unui piron de fier, lung de 11 cm., măcinat de vreme, cu urme din lemnul sicriului, din care nu s-a păstrat nimic, iar în regiunea pieptului, un rest de metal oxidat cu urme de decor, lung de 3 cm. și lat de 5 mm. probabil brațul unei cruci.
Osemintele ce nu au fost clintite, pe deplin păstrate, până în cele mai mici amănunțimi și arătând o ființă de statură potrivită, în lungime de 165 cm., au fost acoperite cu giulgi curat, - rămânând aici în rugăciune și priveghere, cinstiții ieromonahi”[30].
La 6, 7, 8 septembrie 1956 au fost oficiate slujbe religioase în prezența Mitropolitului Vasile care ,,a vegheat toată noaptea, - cea din 6 sept. n. n. - alături de călugări, preoți și credincioși, preamărind în cântări de laudă, în rugăciuni și în meditație adâncă. Pe marele și Sfântul său înaintaș din măritul Scaun mitropolitan al Timișoarei, la care, după trei secole, se pregătește a se reîntoarce”[31]. Pe 8 septembrie la orele 8,30 a fost oficiată Sfânta Liturghie în fața mormântului proaspăt deschis, unde se aflau moaștele Sfântului Iosif. După terminarea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vasile, ajutat de Preacuviosul Protos. Ieronim Balintoni, înveșmântați cu toate odăjdiile, au început să scoată, cu toată pietatea, sfintele oseminte binemirositoare din mormânt și să le așeze, în aceeași poziție, în racla provizorie, confecționată din lemn de brad la Timișoara[32].
După rostirea rugăciunii de călătorie, camionul Mitropoliei în care a fost așezat trupul Sf. Iosif a fost pus în mișcare la orele 14. În Timișoara moaștele au fost așteptate de credincioși între care cronica evenimentului i-a consemnat pe Preasfințitul Episcop pensionar Policarp Morușca și P. C. Pr. dr. Ștefan Lupșa, profesor la Institutul de Grad Universitar din Sibiu.
Solemnitățile de canonizare au fost organizate la Timișoara în 6, 7 și 8 octombrie 1956. La acestea  au participat: Preafericitul Patriarh Justinian, Înaltpreasfințitul Iustin Moisescu al Ardealului, Înaltpreasfințitul Firmilian Marin al Olteniei, Înaltpreasfințitul Vasile, Preasfințiții Episcopi: Nicolae Colan al Clujului, Iosif Gafton al Râmnicului și Argeșului, Valerian Zaharia al Oradiei, Andrei Moldovan al Americii, Teofil Herineanu al Romanului și Hușilor, Antim Târgovișteanul și Teoctist Botoșăneanul, episcopi-vicari patriarhali. Au mai fost prezenți la acest eveniment: PP. CC. Ioan Gagiu, directorul Administrației patriarhale, Pr. Prof. Dr. Ioan Coman, rectorul Institutului Teologic de grad Universitar din București, Traian Belașcu, vicarul Arhiepiscopiei Sibiului, dr. Gheorghe Lițiu, vicarul Episcopiei Aradului.
Cu acest prilej, istoricul Gheorghe Cotoșman, în două rânduri, în 6 și 8 octombrie, în cadrul Sfintei Liturghii la priceasnă, a rostit cuvinte de învățătură din viața Sfântului Iosif, așa cum a fost ea consemnată de Damaschin Udra și egumenul Nichifor al Partoșului. Aceste mărturii, deși puse la îndoială de unii cercetători, constituie, până acum singurele însemnări biografice despre viața Sfântului, pe baza cărora Biserica Ortodoxă Română i-a întocmit slujba și l-a canonizat[33].
Sâmbătă, 6 octombrie, s-a întrunit Sfântul Sinod la reședința mitropolitană din Timișoara, pentru proclamarea canonizării. PP. CC. Vicari Gheorghe Cotoșman și Gheorghe Lițiu au adus icoana Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, executată în ulei pe placaj în mărime naturală de prof. Anastase Demian, pictorul catedralei.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vasile a citit Tomosul de canonizare care glăsuia: ,,Hotărâm împreună cu Duhul Sfânt, ca de acum înainte, Părintele nostru Iosif, să se numere cu sfinții și să se cinstească cu toată cuviința în rândul sfinților Ierarhi, în cuprinsul Mitropoliei Banatului, cu numele de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș.
Drept zi de prăznuire a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, așezăm ziua de 15 septembrie și orânduim ca numele lui să fie trecut în Sinaxar și în calendarul bisericesc, la ziua arătată”[34].
Tomosul canonizării a fost citit de Preafericitul Patriarh Justinian, duminică, 7 octombrie, la Sfânta Li-turghie. La priceasnă panegiricul a fost rostit de Mitropolitul Vasile: ,,…Încercând să înșiruim pe Sfântul Iosif cel Nou în ceata sfinților români, cu toată smerenia ni-am îngăduit să credem că aducerea sfintelor sale oseminte în Catedrala noastră mitropolitană și așezarea lor spre cinstire evlaviei sufletului bănățean creștin, tocmai la împlinirea a zece ani de la târnosirea acestui sfânt locaș, nu este o coincidență întâmplătoare. Bunul Dumnezeu, care a ajutat poporul nostru dreptcredincios din Banat, să ridice, din dărnicia sa și cu ajutor acordat cu multă solicitudine de Conducătorii Țării noastre, acest sfânt locaș, învrednicindu-ne să adăugăm astăzi la podoaba materială a catedralei noastre podoaba nevestejită a sfințeniei unui din întâistătătorii din trecut ai Mitropoliei noastre, cu existență milenară, ne prilejuiește nouă tuturor, slujitorilor și credincioșilor Bisericii bănățene, luarea de îndemnuri și hotărâri pentru sporirea credinței și adâncirea vieții noastre creștinești, după pilda Sfântului, mereu prezent între noi cu duhul, cu darul de nestricăciune și făcător de minuni al cinstitelor sale moaște, ca și cu frumusețea sfințeniei sale cerești. Această prezență sfântă, cu darul de a spori credința și virtutea noastră va fi o mărturie a vechimei Mitropoliei noastre, restaurată acum zece ani, o solire către ceruri, ocrotitoare a permanenței ei pe aceste meleaguri pentru sfințirea și mântuirea celor ce, cu credință și cu cucernicie, se adună între sfințitele ei ziduri și în preajma raclei lui izvorâtoare de daruri…”[35].
Trupul Sf. Iosif a fost spălat cu toată pietatea de Înaltpreasfințitul Mitropolit Iustin. După aceasta, osemintele au fost așezate în racla confecționată de sculptorul Grigore Dumitrescu din București din lemn de palisandru, tisă și lămâi[36]. Pe capac este sculptat în lemn de lămăi, chipul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou mort, înveșmântat în toate odăjdiile arhierești, purtând mitra pe cap, în mâna dreaptă având cârja, iar în stânga metaniile. Fața capacului, unde este chipul Sfântului, e acoperită cu cristal, fixat cu o baghetă cu oțel argintat. Pe spațiul liber, în formă de sul desfăcut, de sub picioarele Sfântului Iosif, este săpată în lemnul de lămâi, următoarea inscripție: „În anul 1956, cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Justinian și din porunca Î. P. Sf. Mitropolit Vasile al Timișoarei…”[37]. Racla din lemn de brad, provizorie, și prosoapele care au șters osemintele s-au ars în prealabil, iar cenușa a fost depusă în mormântul de la Partoș.
Chiar cu realizări notabile în organizarea și consolidarea Eparhiei Timișoarei, apoi a Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vasile Lăzărescu a fost o victimă a regimului comunist. Prin intermediul unor informatori de la Centrul Eparhial, vlădica Vasile a fost supus unor permanente presiuni care s-au încheiat cu o verificare contabilă și apoi cu trimiterea acestuia la mănăstire, întâi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus și apoi la Cernica, unde trece la cele veșnice la 21 februarie 1969.
Sf. Sinod a decis în ceea ce-l privește pe mitropolitul bănățean, „îndepărtarea... din funcție. Pentru reculegere și căutarea sănătății sale se trimite la mănăstirea «Sâmbăta de Sus» din Arhiepiscopia Sibiului, unde se va muta până la 31 decembrie 1961...”.
Din punct de vede canonic, Sinodul a comis o gravă eroare cu mitropolitul Lăzărescu. Îndepărtarea din scaun nu implică și vacantarea postului și nici alegerea unui nou titular. Lăzărescu a fost îndepărtat temporar din funcție, așa cum un preot este trimis la o mănăstire pentru a ispăși o pedeapsă, ca apoi, după ispășirea ei, să se poată întoarce în parohie cu toate drepturile legale. Din punct de vedere canonic, mitropolitul Banatului rămânea în funcție, deoarece nu a fost judecat, nici depus din treaptă sau caterisit.
Fără să fi fost făcut vinovat de către o instanță, ori să se fi emis o sentință de condamnare pe numele său, a fost totuși pedepsit cu domiciliul obligatoriu la mănăstirea „Brâncoveanu“ din județul Brașov. Apoi, cazul nu a fost introdus în Consistoriu, așa cum se procedează de regulă în cazul abaterilor, ci Sinodul a primit un dosar pregătit de către Securitate, ca fundament al acuzării prin care trebuia scos vinovat. Conform spuselor lui Lăzărescu, ,,Sinodul a făcut și el ce a putut. Mi s-a spus – mărturisea Mitropolitul – că acuzatorul meu este Departamentul Cultelor, ori în clipa în care Departamentul cere condamnarea mea, nu se mai putea face nimic”[38].
În locul vacantat forțat de autoritatea politică a fost ales dr. Nicolae Corneanu, episcopul eparhiot al Aradului (1960-1961), colaborator al mitropolitului Vasile în demnitatea de consilier eparhial și profesor de teologie la Caransebeș. Noul arhiepiscop și mitropolit a obținut 70 de voturi din 72 ale Sf. Sinod. În urma acestui rezultat Preafericitul Patriarh Justinian l-a proclamat ales pe Preasfințitul dr. Nicolae Corneanu. După care a rostit următoarea cuvântare:
„Preasfințite Părinte Episcop Nicolae,
Cu deosebită dragoste îți împărtășesc bucuria ca astăzi, Colegiul Electoral Bisericesc – întrunit pentru completarea scaunului vacant de Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului – te-a ales pe Preasfinția Ta ca întâi stătător al Mitropoliei de la granița de vest a țării. Proclamând acest rezultat al votului Colegiului Electoral Bisericesc, prin care noi vedem exprimându-se deopotrivă voia lui Dumnezeu cel Atotputernic și vrerea clerului și credincioșilor Bisericii noastre, ne exprimăm satisfacția că turma dreptcredincioasă din marea și frumoasa Mitropolie a Banatului a fost încredințată spre păstorire unui păstor cu adevărat vrednic de înalta chemare ce i s-a făcut, căci slujirea arhierească este o chemare de la Dumnezeu, fiindcă alegătorii sunt organele prin care se manifestă Pronia divină, iar aleși sunt numai acei pe care Dumnezeu îi socotește vrednici să-I slujească Lui și sfintei Sale Biserici, în duh și în adevăr.
Știm și mărturisim că Preasfinția Ta nu ai dorit să iei pe umerii tineri ai Preasfinției Tale povara cârmuirii unei mitropolii, în care sunt atâtea răni de vindecat. Știm iarăși că chibzuința omenească poate socoti că ar fi fost de folos ca Preasfinția Ta să fi rămas timp mai îndelungat în fruntea Eparhiei Aradului, pentru a dobândi mai multă experiență în conducerea treburilor bisericești”.
Duminică, 4 martie 1962, a avut loc la Timișoara, solemnitatea investiturii și întronizării Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae Corneanu al Banatului. La orele 8 au sosit în gara Timișoara înalții oaspeți în frunte cu Justinian, Patriarhul, Firmilian al Olteniei, Teoctist Botoșăneanul, mai mulți consilieri patriarhali între care și preotul dr. Dumitru Fecioru. Între profesori îl amintim pe Ioan G. Coman, reputatul patrolog român.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPSS Mitropolit Firmilian al Olteniei, P.S. Teofil al Clujului, Valerian al Oradiei. P. S. Episcop-vicar Teoctist Botoșăneanul a citit de pe solee gramata patriarhală. Preafericitul Patriarh Justinian i-a înmânat noului ales cârja mitropolitană[39]
Noul mitropolit al Banatului a păstrat amintirea antecesorului său la cârma Mitropoliei. Cu prilejul funeralilor vlădicii Vasile, mitropolitul Nicolae a rostit necrologul. Evenimentul petrecerii din această viață a mitropolitului Vasile Lăzărescu a fost consemnată în presa eclesiastică bănățeană: În seara zilei de vineri, 21 februarie 1969 s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani în mănăstirea Cernica Înaltpreasfințitul Vasile Lăzărescu. Mitropolitul adormit a fost așezat în biserica parohială din Cornești (Jadani). În răstimp la catedrala mitropolitană s-a săvârșit duminică 23 februarie, după Sf. Liturghie slujba de pomenire în cadrul căreia a cuvântat Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae.
Funeraliile au avut loc în miercurea celei dintâi săptămâni a Postului Mare, adică în 26 februarie în biserica din Cornești. Aici, la orele 11, un sobor alcătuit din 13 preoți și 2 diaconi au săvârșit Sf. Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite după care a început slujba prohodului. La momentul potrivit ÎPSS Nicolae a rostit necrologul. Au mai vorbit P. C. Părinte Gheorghe Clecan de la Stamora Română, județul Timiș, fost coleg de școală al decedatului și un credincios. Apoi sicriul a fost depus în cripta familiară alături de osemintele părinților săi[40].
La soroacele îndătinate a fost pomenit cu prilejul împlinirii a 5 ani de la moarte (1974). Numele mitropolitului Vasile a fost pomenit în fiecare an, la Duminica Tuturor Sfinților, după otpustul Sf. Liturghii, într-o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii Mitropoliei Banatului trecuți la cele veșnice alături de clericii Dimitrie Țichindeal, Dimitrie Stoichescu, Ignatie Vuia, Nicolae Tincu-Velia și binefăcătorii Petru, Andrei și Alexandru Mocioni, Emanuel Ungureanu[41].
Din februarie 1976, la cererea Înaltpreasfințitului Nicolae, a fost instalat primul episcop-vicar eparhial cu titlul ,,Lugojanul”. Acesta a activat în cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului până în 1984 când a fost numit episcop eparhiot la Arad, ulterior arhiepiscop (2009). Cu delegație chiriarhală vizitează mănăstirile și parohiile eparhiei, binecuvântând și târnosind bisericile după lucrări de reparație.
S-au efectuat lucrări de întreținere și de extindere a clădirilor Centrului Eparhial xare sub păstorirea Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae a primit un nou corp de clădire care adăpstește sala de festivități, arhiva, biblioteca, birouri administrative. Între primele măsuri amintim mutarea depozitului de obiecte bisericești și a muzeului eparhial de la Caransebeș la Timișoara. La Caransebeș a fost istalat în clădirea diecezană atelierul de lumânări.
Noua clădire de la Timișoara a fost dată în folosință în 1976. Spațiul suplimentar creat îl constituie o sală mare de ședințe ai cărei pereți vor fi împodobiți cu scene pictate în frescă iar geamurile cu vitralii, încăperi necesare arhivei și acrivităților legate de conservarea ei în condiții optime, de cercetare a documentelor ce le deține, apoi două săli nou amenajate pentru bibliotecă și consultarea fondului de carte, publicații și manuscrise, șapte birouri afectate serviciului economic, mai multe camere de oaspeți, magazii[42].
S-a introdus încălzirea centrală prin racordarea la sistemul de termoficare a orașului. Au fost efectuate lucrări de zugrăveli în toate încăperile. A fost achiziționate mobilier și covoare unde a fost cazul. Curtea reședinței a fost pavată cu piatră, iar parcul a fost amenajat. La Caransebeș s-au făcut lucrări de zugrăveli și vopsire, au fost cumpărate covoare noi[43].
După o funcționare doar de 5 ani la Caransebeș, atelierul de lumânări a fost mutat la Timișoara într-o clădire terminată sub ,,patronajul” Î.P.S. Nicolae. Din luna decembrie a fost numit aici responsabil P. C. Părinte Ioan Popeți. În dorința de a salva un monument istoric de artă bisericescă, Întâistătătorul Mitropoliei a mutat biserica de lemn a satului Hodoș în incinta Centrului Eparhial. Biserica a fost înzestrată cu cele necesare desfășurării cultului. Pe parcurs s-a confecționat un iconostas nou executat de meșterul Filimon Moraru din Sânandrei – Simeria într-un stil popular adecvat întregului ansamblu; același a sculptat în lemn de stejar, un candelabru, câte două sfeșnice, strane, tetrapoade și aplice. La locurile potrivite s-au așezat icoane aparținând unor zugravi autohtoni. Obiecte de cult cu grijă alese, covoare și alt mobilier au completat inventarul bisericii. Pentru asigurarea încălzirii pe vreme de iarnă s-a făcut racordul la sistemul de încălzire centrală.
Altă realizare recentă o constituie amenajarea noului local pentru tipografie în imobilul eparhial alături de care se află atelierul de lumânări. Deodată cu aceasta s-a procurat utilaj nou și modern ca spre exemplu linotyp cu variate matrițe, o mașină plană etc., au fost angajați lucrători cu înaltă calificare[44].
La subsolul catedralei mitropolitane a fost așezată Colecția eparhială de artă bisericească care număra la această dată 870 piese. S-a dorit popularizarea exponatelor, intrarea acestora în circuitul cultural, în atenția cercetătorilor. Pentru a realiza acest lucru Colecția a fost deschisă vizitării cu începere de la 1 iulie[45].
Alături de lucrările de la Centrul Eparhial au fost finalizate lucrări la sediile protopopiatelor. Pentru sediul protopopesc din Timișoara, la stăruința Preonoratului Părinte Cornel Pleșu, cu contribuția parohiilor și a Centrului Eparhial a fost dat în folosință un nou sediu.
Clădirea are trei nivele. Demisolul cuprinde arhiva, depozitul de lumânări și garajul; parterul se compune din trei încăperi pentru birouri, o sală de așteptare și trecere spre sala de ședințe; etajul în fine este rezervat protopopului[46].
În cazul Protopopiatului Lugoj găzduit de o clădire veche de trei veacuri care a fost un han sau stație de poștalioane de unde a primit și denumirea de ,,Hanul Poștei”. Tradiția locului amintește că aici ar fi poposit Mihai Viteazul în drum spre Praga; sau Alexandru Ioan Cuza spre exil în 1866.
S-au depus stăruințe pentru a reda construcției caracterul de epocă asugurându-i în același timp viabilitatea. În acest scop s-au făcut consolidarea temeliilor, zidurilor și planșeelor, refacerea întregului acoperiș, a tâmplăriei, tencuielilor interioare și exterioare, pardoselilor, la care se adaugă îmbunătățirile necesare în interior care să-i asigure o funcționalitate corespunzătoare, instalație electrică, apă, canal și introducerea încălzirii centrale.
Cheltuielile au fost integral suportate de Direcția Patrimoniului Cultural – Național[47].
În atenția Mitropoliei au stat: catedrala în care au fost efectuate lucrări succesive de consolidare și înfrumusețare, monumentele istorice (vechile mănăstiri și bisericile de lemn din zona Făgetului), bisericile de parohie, casele parohiale, cimitirele confesionale. S-au ridicat noi biserici și case prohiale cu sprijinul Patriarhului Justinian prin Fondul Central Misionar, a Mitropoliei, al Statului și efortul comunităților parohiale. S-au pictat numeroase lăcașuri de cult cu sprijinul pictorilor din Comisia de Pictură a Patriarhiei Române. În toate acestea ierarhii însoțiți de consilierii administrativi au binecuvântat aceste lucrări, preoții au primit în cele mai multe cazuri distincții (protopresbiteri onorifici, iconomi stavrofori, iconomi, sachelari), în unele cazuri Patriarhul Justinian le-a oferit crucea patriarhală. În această situație de întreținere și împodobire continuă s-au aflat și bisericile care au aparținut Bisericii Greco-Catolice și fără de care nu ar fi rezistat eroziunii timpului.
Tot ierarhii au slujit în aceste biserici fie cu prilejul târnosirii, fie cu alte prilejuri: a unor hirotonii sau hirotesii, a aniversării unor ani de la ridicarea lăcașului de cult – 40, 50, 100, 200 de ani. Dacă într-o biserică s-a săvârșit liturghia, în cea filială sau în cea din imediata vecinătate s-a săvâșit Vecernia. Nu au fost puține cazurile când în drum spre destinația de slujire, ierarhul a poposit în bisericile ivite în cale și a asistat la slujba Utreniei. Cu toate aceste ocazii a ținut predici și cateheze, a oficiat acolo unde a fost cazul slujbe de pomenire pentru ctitori și preoții trecuți la Domnul. Pentru a dinamiza viața bisericească au fost cazuri în care a asistat la lucrările Consiliului Parohial, iar cele ale Consiliului Eparhial au fost ținute în alt oraș decât reședința mitropolitană. Două momente deosebite de pastorație le-au reprezentat praznicele Crăciunului și Paștilor când s-a slujit în cele 3 zile în 3 orașe: Timișoara, Caransebeș și Lugoj. Vom încerca să punctăm câteva din aceste popasuri duhovnicești.
La catedrala mitropolitană s-au făcut lucrări de reparație a acoperișului și introducere a sistemului de încălzire centrală în 1964. Aceste prime măsuri de întreținere au fost urmate de curățirea și consolidarea picturii executate de Anastase Demian. Aceste lucrări au fost realizate pe 2.220 mp. pictură frescă și 3.800 mp. pictură tempera ornamentală[48].
Primele acțiuni de restaurare a monumentelor istorice datează din vremea păstoririi Înaltpreasfințitului Vasile, când pentru început au fost făcute lucrări prin Departamentul Cultelor la biserica din Lipova, turnul Sf. Nicolae – Lugoj, biserica mănăstirească din Partoș și biserica parohială din Comloșu Mare[49].
În parohia Lipova s-au renovat exteriorul bisericii mănăstirești – biserica monument istoric –, cele două case parohiale și s-a refăcut sala de ședințe a Consiliului Parohial, care servește și ca local pentru întrunirea celor două coruri bisericești. Lucrările de renovare menționate au costat aproape 50.000 lei din care care 33.000 lei s-au primit din partea Comisiei Monumentelor Istorice[50].
Prima din bisericile de lemn din zona Făgetului supusă unor lucrări de repații capitale este cea din Dubești. Acestea au fost posibile prin jertfelnicia protosinghelului Grigoraș Cleopa și cu sprijinul credincioșilor[51].
Lucrări de consolidare au fost efectuate și la biserica din Cebza și Hezeriș (1962) și biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Caransebeș. La cea din urmă biserică s-a schimbat învelitoarea lemnoasă a bisericii și s-a montat tablă zincată în valoare de 17.000 lei prin efortul enoriașilor[52]. În anul 1964 Departamentul Cultelor a virat sume de bani pentru lucrări la Mănăstirea Săraca, Lipova, Bătești, Margina și Șoimoș.
Cu aceste sume s-au terminat și finisat lucrări la bisericile de lemn din Bătești, Curtea și Marginea, prot. Făget; Seliște, Troaș și Șoimoș și Lipova (prot. Lipova). La Mănăstirea Săraca din Șemlacu Mic s-au terminat reparații exterioare și a învelitorii, prin Direcția de Sistematizare, Arhitectură și Proiectarea în Construcții a Regiunii Banat, s-au întreprins studii geotehnice în vederea consolidării, fiind întreprinse lucrări pentru construirea și consolidarea zidului împrejmuitor[53]. Din fonduri proprii s-au făcut lucări la bisericile din Brășteni (1778), unde s-a făcut spălarea picturii, Ticvaniu Mic (1747), Partoș (sec. XVIII), Marga (sec. XVIII) și Teregova (1782).
Însemnate lucrări de restaurare prin refacerea fundaților cu subzidiri, înlocuirea tălpilor, consolidarea pereților din bârne, apoi refacerea lemnăriei de acoperiș și înlocuirea învelitorii din șindrilă la bisericile din Povegirna, Crivina de Sus, Dragomirești, Românești, Zolt și Topla. S-au restaurat toate clopotnițele, iar la Povegirna și Crivina de Sus s-au refăcut și tencuielile interioare și exterioare, dușumelele, apoi s-au înlocuit ușile și ferestrele. De asemenea peste tot s-au realizat trotuare și rigole pentru scurgerea apelor. S-au mai întreprins lucrări de întreținere la biserica din Oloșag[54].
Acolo unde a slujit ierarhul a fost însoțit de un colaborator apropiat, prot. Dr. Marcu Bănescu și prot. Dr. Gheorghe Cotoșman au fost aleși de IPS. Vasile în majoritatea cazurilor, prot. Ion B. Mureșianu, pr. ic. stavr. Ilie Maier sau protopopul locului pentru IPS. Nicolae. Cel dintâi dintre însoțitorii menționați lasă memoriei hârtiei note de călătorie, un fragment de veritabilă literatură bănățeană: ,,...Am trecut, cu mașina, bariera orașului. Din purpura crepusculară țâșnește potopul de lumină strălucitoare, inunând ˂˂pusta bănățeană>>. Privim, cu nesațiu, întinsul ogoarelor proaspăt arate. Pusta bănățeană pare încremenită în imensitatea și monotonia ei. Așa pare celor cae n-o cunosc. Cine-și adâncește ochiul în imensitatea ei, cine încearcă să-i prindă șoaptele, cine izbutește să-i înregistreze freamătul, o îndrăgește pentru totdeauna... Atâtea vietăți mișună în ierburile ei grase. Atâte semințe germinează în pământul ei fertil... Primăvara, vara sau toamna, pusta pare mereu aceeași. Și totuși... este mereu alta... Mireasma brazdelor de primăvară... Bogăția de aur a grânelor... Răsăritul și apusul soarelui... Nopțile cu lună... Toamnele cu funigei...”[55].
Târnosiri și binecuvântări de biserici:
1951: Petroșnița (prot. Caransebeș); Cuptoare-Secu (prot. Reșița); Budinț (prot. Lugoj); Giroc (prot. Timișoara); Zăgujeni (Reg. Severin); Dalboșeț (Raionul Almăj); Mănăștur (prot. Lugoj); Săceani (prot. Lugoj); Ianova (prot. Timișoara); Sf. Ilie de la Izvor; Ohaba Forgaci (prot. Lipova);
1952: Răchita (prot. Lugoj); Plugova (Reg. Mehadia); Obad (prot. Deta); Ohaba Mâtnic (prot. Caransebeș); Prilipeț (Almăj); Șopotu Vechi (Almăj); Jupa (Caransebeș); Leucușești[56]; Bucoșnița (Caransebeș);
1953: Timișoara II; Tomești (prot. Făget); Stejar (raionul Lipova); Tapia (Lugoj); Ciclova Română (Oravița); Chișoda (prot. Timișoara);
1954: Remetea Pogănici (casă parohială), Reșița; Sudriaș-Jupani (Făget); Balinț (Lugoj); Remetea Luncă (Făget);
1955: Bolvașnița (Caransebeș); Gladna Română (Făget); Vârciorova (Caransebeș); Saravale (prot. Sânnicolay Mare); Milova (Lipova); Ciacova (Deta); Lunga (Sânnicolau Mare); Giulvăz (Timișoara); Bărăteaz (Sânnicolau Mare); Toc (prot. Lipova); Secaș (Lipova); Rudăria (Caransebeș);  Valea Bistrei (Caransebeșului);
1956: Sălciua; Honorici; Sânandrei;
1957: Lipova; Murani; Borlovenii Vechi; Iam; Lalașinț (Lipova); Fiscut (Lipova); Satu Mic (Lugoj);
1958: Maciova (Caransebeș); Tomești (Făget); Periam (Sânnicolau Mare); Hăuzești (Făget); Dubova (prot. Orșova); Lăpușnicel (Bozovici); Câmpuri-Surduc (prot. Deva);
1959: Pârova (Bozovici); Drăgoiești (Lugoj); Seceani (Lipova);
1960: Cladova (Făget).
În cadrul acestor slujbe solemne s-au binecuvântat lucrări de consolidare, de pictură în unele cazuri (Hăuzești), s-au așezat Sfinte Moaște acolo nu erau, au fost hirotoniți slujitori ai altarului. Spre exemplu la Liturghia arhierească de la Sânandrei a fost hirotonit în treapta preoției, diaconul Traian Mihailovici pentru parohia Petrila, cunoscut publicist și membru al Academiei de Științe din Berlinul de Est (1963). De remarcat că în 3 cazuri: Săceani, Sălciua și Tomești e vorba de biserici noi. Peste tot Ierarhul Vasile însoțit de colaboratori a avut parte de o caldă primire, iar răspunsurile liturgice au fost date de coruri sătești, la Lipova de cele două coruri alternativ.
Nu au fost uitați nici preoții care au slujit ani îndelungați Biserica. La sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, hramul bisericii din Jebel a fost distins cu brâu roșu bătrânul preot Ioan Ionescu. Este răsplata unei munci făcute în ogor duhovnicesc, a unuia care de 52 de ani a cinstit și a servit preoția. Momentul a fost mișcător căci Arhipăstorul însuși a ținut să încingă pe venerabilul preot cu semnul distincției[57].  
1962: Gladna Montană (Făget);
1964: Chișoda (casă parohială); Timișoara-Fratelia; Bobda (lucrări de reparații și pictură); Nădrag (pictură nouă); Știpănari (Oravița); Cuvin (Lipova); Utvin (Timișoara); Borlovenii Noi (Almăj);
1965: Cernăteaz; Grădinari; Ianova; Doclin; Uliuc; Giroc; Broșteni; Jdioara;
1966: Chișoda; Buzad; Armădia (Lugoj);
1967: Reșița Română; Sălciua Nouă (Timișoara); capela cimitirului din Lipova; Hisiaș;
1968: Petroman (pictură nouă, Deta); Racovița; Jena; Bucovăț (Lugoj); Parța; Stamora Română; Timișoara II / 3 (Timișoara); Sârbova (Lugoj);
1969: Putna (Almăj); Oravița; Sânnicolau Mare; Coșarii (azi Chizdia); Valcani (pictoră nouă);
1970: Jimbolia; Ghilad (Deta); Săcălaz (Timișoara); Voiteg; Gaiu Mic (Deta); Rădmănești (Lugoj); Balinț (Lugoj); Sinersig (Lugoj); Târnova (Reșița); Deta; Susani (Făget); Goruia (Reșița); Alioș (Timișoara); Glimboca (Reșița);
1971: Herendești (Lugoj); Becicherecul Mic (Timișoara);
1972: Reșița Română II; Dubești; Marga (Caransebeș); Târnova (Reșița); Orțișoara (Timișoara);
1973: Lăpușnicul Mare (Băile Herculane); Crivina de Sus (Făget); Bocșa Montană; Cănicea (Reșița);  Prisaca (Caransebeș); Cebza (Deta); Țerova; Ezeriș (Reșița);
1974: Ohaba Română (Făget); Ohaba Forgaci (Lugoj); Fibiș (Timișoara); Ferendia; Gătaia (Deta); Breazova (Făget); Duleu (Reșița); Cireșu (Lugoj); Grabați (Sânnicolau Mare);
1975: Checea Română (Timișoara); Bârna (Făget); Feneș (Caransebeș); Coșteiu de Sus (Făget); Valedeni (Reșița); Vrani (Oravița); Var (Caransebeș); Luncani (Făget);
1976: Berini (Lugoj); Colonia Gătaia; Clopodia (Deta); Moldovița (Oravița); Orțișoara;
1977: Zăgujeni (Caransebeș); Balinț (Lugoj); Sacu (Caransebeș); Valea Lungă (Lugoj).
În această perioadă s-au realizat reparații, unele capitale la unele biserici, altele au fost pictate de pictori din Comisia de Pictură a Patriarhiei: Gh. Vânătoru, Andrei și Elvira Dascălu la Reșița și Ieremia Profeta la Vasiova. S-a încurajat și pictura locală. În acest timp au pictat Victor Jurca din Lugoj secondat de Simion Băcală la Petroman și Doina Duma la Valcani. Prin prijinul Patriarhiei, Centrului Eparhial și efortul credincioșilor s-au realizat lucrări de întreținere la biserici din filiile unor parohii. Demn de reținut este biserica cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae”, filia parohia Sculea. Pe Sfânta Evanghelie Întâistătătorul Banatului consemnează actul târnosirii: ,,Astăzi, duminică 5 noiembrie 1976, am târnosit biserica nou costruită din Parohia Sculea – Colonie. Edificarea acestui sfânt lăcaș s-a făcut prin grija și jertfa vrednicului preot Octavian Găvan, ajutat de consiliul și comitetul parohial, de toți credincioșii. Dumnezeu să le răsplătească tuturor, preot și parohieni, dăruindu-le, viață îndelungată și bogat spor duhovnicesc. † Nicolae, Mitropolitul Banatului”.
A fost redat în presa bisericească chiar tipicul slujbei: S-a început slujba sfințirii bisericii după ritualul îndătinat cu înconjurare, citirea sfintelor evanghelii și a rugăciunilor prescrise, stropirii cu aghiasmă și ungerii cu sfântul mir în cele patru laturi ale sale. Înlăuntrul lăcașului de închinare a urmat așezarea sfintelor moaște, îmbrăcarea prestolului și sfințirea altarului, naosului și pronaosului”[58] urmată de Sfânta Liturghie. Slujba a fost oficiată de Î. P. S. Nicolae sau prin delegație de P. S. Timotei Lugojanul asistat de protopopul zonei, parohul locului, preoți din parohiile vecine. Cu această ocazie a binecuvântării unor lucrări, cea de pictură de la Orțișoara au slujit P. S. Germain de Saint Dénis și alți membri ai delegației Episcopiei Catolice Ortodoxe Franceze[59]. Cu prilejul Liturghiei arhierești oficiată în parohia Cliciova a slujit împreună cu ierarhul, părintele prof. Dr. I. G. Coman de la Institutul Teologic din București.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost hirotoniți noi slujitori ai altarelor, iar alții pentru vrednicie au fost hirotesiți.
Au fost realizate prin achiziționare și construcție 4 case parohiale. Cele de la Lugojel și Găvojdia au fost sfințite de I. P. S. Nicolae. La cea din urmă a oferit distincție preotului Petru Iana cu prilejul acestei realizări dar și a împlinirii a 70 de ani de viață. Părintele Iana a fost închis în timpul regimului comunist pentru sprijinirea activității de rezistență din Munții Banatului.
O notă nouă a descinderii chiriarhale în localitățile din Arhiepiscopie este primirea ierarhului în bisericile surori, în cea sârbă la Becicherecul Mic dar și în cele catolice din Voiteg și Jamu Mare reînodându-se astfel o veche tradiție care dăinuia din perioada interbelică atunci când episcopul Caransebșului s-a bucurat de o astfel de primire chiar și din partea comunităților evanghelice din sate în care românii erau minoritari.
Ierarhul Mitropoliei Banatului a fost vizitat în această perioadă de ierarhi din Sfântul Sinod din Ardeal dar și din diasporă, de ierarhi ortodocși dar și catolici, reprezentați ai Mișcării Ecumenice, dar și pelerini. Vom prezenta cronologic aceste delegații:
1956: Mitropolitul Iustin Moisescu, noul mitropolit al Ardealului însoțit de Pr. Prof. Dr. Sofron Vlad, rectorul Institutului Teologic din Sibiu au făcut o vizită la Timișoara. Ierarhul ardelean a participat la Sfânta Liturghie, iar părintele Vlad a predicat la catedrala mitropolitană.
Cu ocazia Lunii Prieteniei Română-Sovietice o delegație rusă a vizitat Catedrala mitropolitană. Din această delegație a făcut parte și A. M. Lazarev, ministrul Culturii R. S. S. Moldovenești. Acesta s-a interesat îndeaproape de arhitectura, pictura, sculptura și istoricul bisericii. Toate lămuririle necesare au fost date de părintele Tiberiu Mărgineanu, administratorul catedralei.
1966: Un grup de studenți teologi din Anglia conduși de preotul Eduard Scotter, secretarul Mișcării studenților creștini din Marea Britanie au fost primiți la Centrul Eparhial de arhim. Timotei Seviciu. Aceștia au participat la Sfânta Liturghie în 21 iulie la catedrala mitropolitană. Tot în vizită la Centrul Eparhial a fost și Rev. Pastor J. N. Ondra, secretarul general al Conferinței Creștine pentru Pace.
1967: Între 19 și 20 august reședința eparhială a fost vizitată de către Preasfințitul Episcop Nicolae Macariopolski, rectorul Academiei Duhovnicești ,,Sf. Climent”, P. Cuv. Arhim. Ilarion și P. C. Părinte Nicolae Goranov, din partea Patriarhiei Bulgare și Eminența Sa dr. Miroslav Novak, patriarhul Bisericii Husite Cehoslovace. Pe 20 august oaspeții bulgari au slujit la catedrala mitropolitană, iar patriarhul husit a asistat la slujba religioasă.
1968: În 8 iunie o delegație a Patriarhiei Moscolei compusă din I. P. S. S. Filaret al Kievului și Galiției, exarh al Ucrainei, pe I. P. S. S. Arhiepiscop Vladimir al Berlinului și Europei Centrale, exarh al Patriarhiei Moscovei, pe P. On. Părinte Prot. Pavel Statov, al Episcopiei Chișinăului și P. C. Protodiacon Nicolae Dimitriev de la Patriarhie a fost primită de Î. P. S. Nicolae. Oaspeții au vizitat două parohii timișorene, Muzeul Banatului, orașul. În după-amiaza zilei au participat la slujba Vecerniei în parohia Fibiș.
În 2-3 septembrie Preasfințitul Episcop Jean de St. Denis, al Eparhiei Catolice Ortodoxe din Paris. Oaspetele a vizitat așezăminte bisericești din Timișoara și Caransebeș.
Sâmbătă, 5 noiembrie Arhiepiscopia a fost vizitată de Preasfințitul Părinte Victorin Ursache, episcopul Episcopiei Române Misionare din America. Oaspetele a slujit la catedrala mitropolitană hirotonind un diacon în treapta preoției. A participat la slujba Vecerniei și a Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș la aceeași biserică. Însoțit de chiriarh, Preasfințitul Victorin a vizitat Seminarul Teologic din Caransebeș. Ca semn de prețuire Î. P. S Nicolae a dăruit oaspetelui său un engolpion și o icoană cu chipul Sfântului Iosif.
1969: În cursul lunii februarie Centrul Eparhial a fost vizitat preotul catolic dr. Ernest Cristoph Suttner, asistent la Facultatea de Teologie din Würzburg (R. F. Germană). În 10-11 martie au poposit la reședința mitropolitană pastorul dr. Gerhard Bassarak, profesor de teologie evanghelică în Berlinul răsăritean însoțit de ziaristul catolic Daniel Michel Madeen din Statele Unite.
1970: Î. P. S. Nicolae a fost vizitat în 5 decembrie de preotul romano-catolic dr. Albert Rauch, secretar al Episcopiei din Regensburg însoțit de studenți teologi. La Praznicul Crăciunului a poposit la Timișoara profesorul Girom Lesli Newville din cadrul Episcopiei Misionare Române din America, auditor al cursurilor Institutului Teologic din București.
1971: Pe 8 iunie au sosit la Timișoara un grup de șase persoane aparținând ,,Societății Biblice” din Anglia (The British and Foreign Bible Society) condus de Rev. Kenneth Gray. Grupul a vizitat catedrala și Seminarul Teologic. Au participat la orele de curs la disciplinele biblice.
În zilele de 16-17 iunie a vizitat la Timișoara pastorul danez Alf Johansen din Nimofte, care a învățat limba română și se afla la capătul unei călătorii de studii. La dineul oficial a participat și P. C. Părinte Prof. Dr. Ioan Zăgrean de la Institutul Teologic din Sibiu. Un alt oaspete a fost Rev. H. Hill care a vizitat mai multe biserici participând la Liturghia arhierească oficiată la Mehadica.
Între 8-14 august, Keith Hitchins de la Universitatea din Illionis a consultat arhiva mitropolitană pentru elaborarea unor studii. Preasfințitul Episcop Victorin a vizitat colecția muzeală, atelierul de lumânări, mănăstirea Săraca, a slujit sf. Liturghie la Timișeni și Vecernia la Pădureni.
Igmar af Hällström din Turku (Finlanda), participant la Cursurile de Vară de la Sinaia a vizitat Timișoara pe 31 august. În 20 septembrie un grup de preoți ortodocși români din Iugoslavia conduși de P. Pn. Părinte Prot. Aurel Uroș, iar în 23 septembrie dr. Ioan Cocioba, medic în New Yorg au fost oaspeții Î. P. S. Nicolae.
1972: Între 17-19 iunie Dr. Gerhard Heintze, episcopul Bisericii Luterane din Braunschweig, R. F. Germană urmat în 4-7 august de dl. Ignace Pecksstadt, avocat de confesiune ortodoxă din Eeclo, Belgia; 10-12 septembrie: Dr. Karl Foitzik de la Augustana Hochschule din Neundettelsan, R. F. G însoțit de un grup de studenți teologi din Heidelberg și Marburg; 23-25 septembrie: Preasfințitul Episcop Germain Hardy de la Episcopia Catolică Ortodoxă din Franța.  
1973: Eminența Sa dr. Kovaks Lajos, episcopul Bisericii Unitariene din România însoțit de soție și 2 colaboratori au poposit la reședința chiriarhală din Timișoara. Oaspeții au vizitt catedrala, Colecția de Artă și alte câteva obiective din oraș.
1974: În zilele de 10 și 11 ianuarie, Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșului a găzduit pe Preasfințitul Justinian Maramureșeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, însoțit de P. C. Părinte Augustin Stanciu. Între obiectivele vizitate cu acest prilej se numără Catedrala Mitropolitană din Timișoara, cu colecția muzeală ce o adăpostește, apoi atelierul de lumânări, tipografia arhidiecezană, depozitul de obiecte bisericești, birourile centrului eparhial, așezământul de la Timișeni, iar mai la urmă bisericile parohiale din Lugoj, Catedrala din Caransebeș și Seminarul Teologic din localitate, unde Preasfinția Sa a ținut elevilor în cadrul rugăciunii de seară un cuvânt de de zidire sufletească[60]
1975: Între 29 și 31 ianuarie Preasfințitul Episcop al Oradiei a vizitat Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșului la invitația Înaltpreasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului. În 30 ianuarie ierarhii au ajuns la Școala de cântăreți și Seminarul teologic unde școala și-a sărbătorit hramul. Programul artistic a constat din coruri, lecturi și o expunere prezentată de P. C. Părinte Eugen Iancu, duhovnicul școlii. În 31 ianuarie ierarhii au participat la cursuri. Ultima oră i-a întrunit pe toți în sala festivă unde Preasfințitul Episcop Vasile a rostit o amplă expune privind îndatoririle religioase și cetățenești ale preoților și credincioșilor în lumina istoriei Bisericii Ortodoxe Române[61].
În zilele de 15-17 noiembrie Î. P. S. Victorin a vizitat pe omologul său bănățean. A participat în orașul de pe Bega la Sf. Liturghie, slujba Vecerniei și Acatistul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș.
În atenția conducerii eparhiale au stat mănăstirile. Chiar dacă activitatea acestora nu a mai cunoscut strălucirea din trecut în vetrele monalele s-au făcut lucrări de consolidare și au apărut construcții noi, s-au organizat ateliere meșteșugărești, s-au prăznuit hramurile prin Liturghii arhierești în cadrul cărora au fost hirotoniți și hirotesiți mai mulți candidați. Mănăstirile au fost certetate de ierarhii eparhiei, oaspeți din afara țării.
Cererea Înaltpreasfințitului Vasile înaintată Sfântului Sinod a fost aprobată la 5 octombrie 1950 și astfel s-au pus bazele Schitului ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de lângă Bogâltin. În ziua de 8 iulie 1955 a fost sfințită biserica schitului de Înaltpreasfințitul Vasile care a fost însoțit de doi colaboratori de la Centrul Eparhial.
În 24 noiembrie 1957 prin delegație chiriarhală părintele dr. Gheorghe Cotoșman, vicar eparhial a sfințit paraclisul nou zidit cu hramul ,,Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Cu acest prilej protosinghelul Ieronim Balintoni, exarhul mănăstirilor a săvârșit actul tunderii în monahism a trei surori din această mănăstire: Tecla Coban, Ileana Popescu și Paraschiva Faur[62].
După mutarea moaștelor Sfântului Iosif în Catedrala Mitropolitană prin grija Înaltpreasfințitului Vasile a fost refăcut mormântul Sfântului din mănăstirea Partoșului (1958). Lucrările de zidire au fost vegheate de protopopul dr. Marcu Bănescu, consilier administrativ.
În anul 1954 s-a înființat un atelier de răsucit fire și bobinat la Mănăstirea Timișeni-Șag.
Mănăstirile Izvorul Miron, Vasiova, Piatra Scrisă, Cebza și-au serbat hramurile prin delegații ierarhului fie protopopul zonei, fie profesori de teologie de la Seminarul Teologic. În anii 70 hramurile au reînceput să ia o amploare vizibilă chiar dacă nu au mai atins bogăția ceremonialului din perioada interbelică.
În ziua de 6 august 1976, a avut loc prăznuirea hramului la Sf. Mănăstire ,,Săraca” - Șemlacu Mic, din protopopiatul Deta. În preziua hramului s-a oficiat Vecernia, Utrenia cu Priveghere, Acatistul Maicii Domnului, al Domnului nostru Iisus Hristos și al Sf. Iosif cel Nou de la Partoș. Tot în această zi a fost sfințită apa, prinoasele și maslul de obște.
Sosirea Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae a fost așteptată de soborul preoților și de credincioși, după care a început a doua Sfânta Liturghie în cadrul căreia au fost hirotesiți întru iconomi preoții Cornel Lugojan de la parohia Jebel, Gheorghe Rămneanțu de la parohia Denta și Silviu Mioc de la parohia Opatița, toate în protopopiatul Deta[63].
Cultura bisericească a rămas în vremea păstoririi Patriarhului Justinian singura formă de misiune practică. În cadrul Mitropoliei Banatului și-a derulat activitatea Seminarul teologic, a apărut revista eparhială ,,Mitropolia Banatului”, s-au desfășurat conferințe preoțești de orientare și administravive, cursuuri pentru obținerea gradelor preoțești (promovare), cursuri de îndrumare misionară, examene de capacitate preoțească. Centrul Eparhial a luat hotărâri de păstrare a fondului arhivistic, de înființarea bibliotecilor bisericești, grija față de pregătirea viitorilor preoți în dobândirea cunoștiințelor pentru a le putea transmite prin predică și cateheză și slujire, măsuri în ceea ce privește cântarea de obște.
S-au luat măsuri în direcția cântării în comun a credincioșilor, prin convocarea cântăreților bisericești în întruniri pe protopopiate, stăruindu-se la uniformizarea cântărilor liturgice prin efectuarea de exerciții sub îndrumarea unor persoane competente. S-a dispus citirea Apostolului cu fața spre credincioși. Apoi, s-a inițiat obiceiul ca acolo unde slujeau doi preoți unul dintre ei să rostească de pe solee cu poporul Crezul, până la generalizarea acestei practici. Rostirea sau cântarea în comun a rugăciunii Tatăl nostru de către cei prezenți în sfântul locaș a devenit un fapt frecvent. Oficierea Liturghiei cu ușile împărătești deschise a oferit o imagine mai cuprinzătoare a misterului liturgic. Exista practica ca acolo unde funcționau coruri anumite imne să fie cântate alternativ cor-popor. La rostirea predicilor, avându-se în vedere trebuința de a nu discrimina credincioasele, s-a recurs la formula: ,,Iubiți credincioși și credincioase”. Tematica predicilor și catehezelor ce se rosteau obligatoriu se impunea a fi afișată la intrarea în biserică[64].
La Caransebeș, în locul Academiei Teologice funcționează după 1948 o Școală de cântăreți bisericești pentru pregătirea personalului bisericesc, tinerii care doreau să studieze Teologia o puteau urma la Institutele Teologice din Sibiu, București și Cluj, la ultimul până în 1952 când acesta s-a contopit cu cel sibian.
Școala de cântăreți din Caransebeș s-a aflat în permanența grijii Mitropoliei Banatului. La Școala de cântăreți deschiderea anului școlar s-a făcut într-un local frumos, curat, luminat, potrivit înzestrat cu mobilierul necesar cancelariilor, claselor de curs și dormitoarelor. De asemenea și capela școlii a fost înfrumusețată cu mai multe și frumoase icoane sfinte[65].
Efortul despus de Centrul Eparhial a fost răsplătit prin rezultate bune și foarte bune la învățătură, înființarea unui cerc literar cu eficiente inițiative didactice. Toate acestea ne sunt mărturistite de o cronică culturală: În anul 1953-1954 elevii înscriși au urmat cursurile școlii, în mod regulat, toți fiind bursieri ai Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului, ai Episcopiei Aradului, Arhiepiscopiei Craiovei, Arhiepiscopiei Sibiului și Episcopiei Oradiei. La examenele ce s-au dat în cursul lunii iunie s-au prezentat toți elevii, reușind cu bine, în afară de 3 care au fost amânați pe toamnă. Examenul de diplomă s-a ținut în zilele de 9 și 10 iulie sub președenția P. On. Părinte dr. Sofron Vlad, rectorul Institutului Teologic din Sibiu, ca delegat al Î. P. S. Mitropolit Vasile al Banatului.
Activitatea școlară a elevilor a fost bogată. Ea nu s-a redus doar la orele de curs, meditație, servicii divine, ci a inclus și serbări (7 la număr), ședințe în cadrul cercului literar, excursii (ca spre pildă la Sarmisegetuza), ore de lectură la bibliotecă[66].
Urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 25. 09. 1955, școlile de cântăreți au dost transformate în Seminarii teologice cu durata de școlarizare de 5 ani. Primele două clase au fost prevăzute să fie de cântăreți bisericești (absolvenții lor putând fi numiți cântăreți de strană), iar ultimele trei clase, de seminar teologic; absolvenții acestei școli primeau dreptul de a puteau fi hirotoniți preoți pentru parohiile de categoria a III-a sau, în cazuri deosebite, și la cele de categoria a II-a. Noua școală cuprindea un număr de 7 catedre; de asemenea, numărul disciplinelor a sporit cu ore de limbi clasice, moderne, Istoria Universală, Îndrumări misionare și Pastorală[67].
Corpul didactic a fost format din foști profesori ai Academiei Teologice din Caransebeș, doctori și doctoranzi în teologie, preoți cu o bună pregătire teologică și pedagogică. Directorii acestei instituții de învățământ teologic au fost: prot. Prof. Dr. Zeno Munteanu (1949-1962); prot. Prof. Gheorghe Neda (1963-1966); Diac. Prof. Drd. Dumitru Abrudan (1966-1971); prot. Prof. Ioan Teodorovici (1971-1974); Afinoghen Levițchi (1974-1975) și Dorin Jacotă (1976-1978). Iar între profesori amintim pe: prododiacon Cornel Olariu, preot Ilie Câmpeanu, Constantin Vladu, preot Adrian Clievici, preot Cornel Mezinca, Siviu Anuichi, Diac. Sorin Cosma, Preot Nicolae Belean, Preot Pavel Marcu și alții. Școala a avut duhovnic, bibliotecar, pedagog și casier.
 Situația elevilor înscriși și care au urmat cursurile au avut creșteri și scăderi numerice până în vremea anilor 1970 când au fost scoase la concurs locuri pentru fiecare eparhie: a Timișoarei și Caransebeșului, Aradului și Oradiei la care s-au adăugat locuri pentru elevii veniți din Vicariatul Ortodox Sârb din Timișoara și elevii din parohiile românești din Banatul iugoslav: 1956-1957: 25 elevi admiși; 1958-1959: 126 elevi; 1959-1960: 116 elevi; 1960-1961, o scădere de 48 elevi; 1963-1964: 77 elevi; 1964-1965: 80 elevi; 1965-1966: 69 elevi; 1967-1968: 122 elevi; 1968-1969: 153 elevi; 1969-1970: 195 elevi; 1970-1971: 265 elevi; 1971-1972: 115 elevi; 1973-1974: admiși 28 elevi; 1974-1975: 54 de elevi admiși și 293 în toate clasele; 1975-1976: 42 elevi admiși.
O atenție deosebită dincolo de sprijinul material oferit de eparhii, un moment deosebit l-au reprezentat examenele de admitere și de absolvire (diplomă) a elevilor. Acestea au fost conduse de Înaltpreasfințitul Nicolae, ierarhii Aradului și Oradiei, profesori de teologie de la Institutul Teologic din Sibiu: Nicolae Neaga, Iorgu Ivan, Grigore T. Marcu,  Milan Șesan, Ioan Zăgrean.
În cadrul școlii a activat Cercul de lectură, condus de Cornel Olariu care a comemorat scriitorii români, a organizat conferințele și serbările școlare. În prima perioada a seminarului a funcționat și Organizația A. R. L. U. S. În ședințele Asociației Române pentru srângerea legăturilor cu Uniunea Sovietică au fost tratate și teme științifice. În anul 1963 elevul Aurel Jivi a prezentat referatul ,,Importanța zborurilor în Cosmos”[68].
Un rol deosebit în dezvoltarea Seminarului l-a avut Mitropolitul Nicolae Corneanu, fost profesor aici între 1956-1959. Aici prin grija sa s-au ridicat două noi corpuri de clădire, o biserică pentru rugăciune și practica liturgică. A fost dotată și mereu îmbunătățită biblioteca instituției care de la 400 de volume în 1955 a ajuns 9.400 de volume și 1.200 de periodice în 1967. S-a ocupat îndeaproape de personalul didactic și duhovnicesc aducând aici absolvenți ai cursurilor de doctorat dar și duhovnici apreciați așa cum a fost Paulin Lecca. Ierarhul bănățean a fost prezent nu de puține ori la orele de curs, la cele de rugăciune și ședințele consiliilor profesorale. A invitat aici ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, reprezentanți ai altor Biserici, profesori de teologie care au propus elevilor conferințe și meditații.
Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. În această perioadă s-au pregătit viitori ierarhi și preoți. În șirul absolvenților vom aminti pe clasicistul Emil Dumitrescu, profesor universitar la Universitatea din Craiova; Remus Rus și Aurel Jivi, profesori de teologie la București și Sibiu.
Tot prin burse și semiburse elevii își puteau continua pregătirea la Institutul Teologic. Majoritatea absolvenților de Seminar Teologic de la Caransebeș s-au îndreptat spre Institutul Teologic din Sibiu, puțini au optat pentru cel din București și unii l-au absolvit pe cel din Cluj, așa cum a fost cazul preotului Iulian Oprișoni de la parohia Temerești, protopopiatul Lugoj, a obținut titlul de licențiat în teologie cu media ,,Foarte Bine”[69].
Potrivit prevederilor Regulamentului învățământului teologic, Institutul Sibian pregătea tineri din Mitropolia Ardealului și Banatului. Viitorii studenți erau recrutați doar dintre absolvenții de seminar. Cu toate acestea, neexistând o ,,tradiție” a seminarilor în Ardeal, Institutul sibian a primit și absolvenți de liceu[70]. Între candidații admiși și apoi absolvenți mai apoi s-a numărat și Dan Ilie Ciobotea, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, absolvent de liceu din Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșului, student teolog între 1970-1974.
De o grijă specială s-au bucurat studenții teologi bănățeni și elevii care au urmat cursurile Seminarului Teologic Special de la Curtea de Argeș, ierarhul Banatului a fost prezent la cursuri și examenele învățăceilor, s-a întreținut cu tinerii teologi aflând de realizările acestora pe tărâm educațional.
După absolvire cei care aveau aplecare spre studiu urmau cursurile de magisteriu (doctorat) organizate doar de Institutul Teologic din București pe o perioadă de doi ani de cursuri la forma de zi cu susținerea unor examene. În perioada patriarhului Justinian din Banat a obținut titlul de doctor în teologie arhim. Timotei Seviciu cu tema: ,,Doctrina hristologică a Sfântului Chiril al Alexandriei în lumina tendințelor actuale de apropiere dintre Biserica Ortodoxă și Bisericile vechi orientale” în 4 iunie 1972. Potrivit rezoluției Preafericitului Părinte Patriarh Justinian comisia examinatorie prezidată de Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae al Banatului a fost formată din următorii profesori ai Institutelor Teologice din București și Sibiu: Ioan G. Coman (referent principal), Isidor Todoran, Milan Șesan, Ioan Rămureanu, Dumitru Fecioru. Alexandru Elian. În fața celor prezenți Înaltpreasfințitul Mitropolit Nicolae l-a proclamat pe P. Cuv. Arhimandrit Timotei Seviciu, ,,doctor în teologie” cu calificativul ,,excepțional”[71].
La absolvire studilor teologice majoritatea absolvenților au optat pentru parohie, alții au fost reținuți în învățământul teologic, cum a fost cazul lui Aurel Jivi, numiți profesori la seminariile teologice sau funcționari la Centrele Eparhiale. Cei care optau pentru parohie, potrivit Statutului de Organizare și funcționare a Bisericii mai se prezentau la un examen de capacitate preoțească (echivalent examenului de titularizare pe post în învățământ), iar dacă obțineau note de trecere erau numiți preoți la parohie.
Examenul s-a ținut în fața sinodului mitropolitan format din ierarhii celor două eparhii, vicarul administrativ al eparhiei și profesori de teologie. Între membrii Comisiei de examinare selectiv amintim: Înaltpreasfițitul Mitropolit Nicolae, arhim. Timotei Seviciu, prot. Gheorghe Cotoșman, prot. Zeno Munteanu și Constantin Vladu.
Conferințele preoțești și administrative au fost pentru toți clericii mijloace de îmbogățire a cunoștiințelor teologice, de formare continuă. Acestea s-au desfășurat la sediile protopopești din Arhiepiscopie sau prin comasare în 5 centre: Timișoara, Oravița, Lugoj, Caransebeș și Lipova (1966). Ele au beneficiat de prezența Mitropolitului Nicolae, a episcopului-vicar, a consilierilor Centrului Eparhial: Victor Vlăduceanu (1952); Nicolae Corneanu; (1953); Gheorghe Coroșman (1963); Ion B. Mureșianu; Gruia Ignea (1971); profesorilor de teologie: Ștefan Lupșa (1953); Dumitru Călugăr; Nicolae Neaga; Milan Șesan; Ioan Zăgrean (1970); Ioan Ică (1974) și Mircea Păcurariu (1977). La aceste conferințe au mai participat deputații Adunării Eparhiale dar și elevi seminariști din anul al V-lea.
Tematica acestor conferințe dincolo de probleme impuse cum ar fi lupta pentru pace, a tratat și chestiuni practice legate de viața parohiei: ,,Importanța monumentelor de artă bisericească și păstrarea lor. Îndatoririle preotului” (1965); ,,Orientări noi în lucrarea pastorală a preotului” (1965); ,,Preotul îndrumător al vieții morale a credincioșilor” (1969); ,,Cultul ortodox factor de sprijinire a bunelor relații dintre oameni” (1972); ,,Problema uniformizării cultului: cântarea comună în Biserică – contribuții la unificarea spirituală a Bisericii Ortodoxe Române” (1973); ,,Predica în zilele noastre” (1974); ,,Preotul, factor esențial în pastorație” (1975). Tot cu același caracter au fost și unele conferințe administrative care au întărit cunoștiințele primite în cadrul celor dintâi: ,,Modul corect de a se oficia servicile religioase” (1970) și ,,Modalități practice de conlucrare a preotului cu Adunarea, Consiliul și Comitetul parohial” (1973).
Prin cadrul conferințelor preoțești clericii au fost înștiințați de rolul patriarhului Justinian în susținerea Bisericii: ,,Contribuția preoților la îndrumarea cetățenească a credincioșilor în lumina apostolatului social” (1966) și ,,Apostolatul social în Biserica Ortodoxă Română la împlinirea a 75 de ani ai Preafericitului Justinian” (1976).
Blamat de unii și apreciat de alții, ,,Apostolatul social” al Patriarhului Justinian s-a dorit de autor a fi un imbold dat preotului de a ieși din spațiul liturgic, de a fi prezent în societate în tămăduirea suferințelor credincioșilor, crearea unei legături speciale între preot și păstoriții săi, o sigură familie.
Apostolatul social al Preafericitului Părinte Patriarh Justinian izvorăște direct din apostolatul său evanghelic. Dimensiunile și frumusețea realizărilor Sale obștești-ortodoxe sunt opera unei credințe viguroase, a revărsării continue a puterii Sfântului Duh și a unui impuls misionar fără oprire, ca acela al Sfinților Apostoli după Cincizecime. Opera Preafericirii Sale a înflorit și a rodit sub dogoarea și roua continuă a Rusaliilor. N-a gândit, nu s-a rugat și n-a lucrat niciodată numai pentru Preafericirea Sa singur, ci totdeauna pentru toți fii săi sufletești, pentru creștinii de pretutindeni. Asemeni Sfântului Vasile cel Mare, Preafericitul Patriarh a creat așezăminte bisericești, ca cele de la mănăstirile Dealu și Viforâta, a organizat Casă de ajutor și Casă de pensii, Fondul Central Misionar, ateliere de lucru în unele mănăstiri și burse pentru elevii seminariști și studenții Institutelor Teologice. A dezvoltat o bogată cultură teologică, prin repunerea în valoare a vechilor picturi bisericești de sute de ani, unicate în arta mondială, apoi prin reîmprospătarea artei picturale și arhitecturale cu prilejul zidirii de noi biserici și prin publicarea a mii de pagini de cărți de cult, de știință și reflecție teologică pentru masele de credincioși[72].
În pregătirea continuă a preoților au stat cursurile și examenele pentru definitivarea și promovarea pe post; cursuri de îndrumări misionare. La inițiativa conducerii Eparhiei s-au ținut conferințe care au analizat predica dar și cântarea bisericească prin participarea preoților și cântăreților bisericești.
La parohii și-au continuat activitate acolo unde au existat sau au fost înființate noi coruri. La Timișoara a activat Corul Mitropoliei Banatului, Corul Preoților, coruri parohiale: ,,Doina” (Iosefin), ,,Speranția” (Fabric), ,,Înălțarea” (Elisabetin), Timișoara II, Corul Ion Vidu din Lugoj. Aceste coruri au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie dar au oferit și concerte de colinde și pricesne. Mai mult decât atât au existat colaborări cu Opera de Stat din București, iar la catedrala mitropolitană au evoluat Petre Ștefănescu-Goangă și Arta Florescu. La Seminarul teologic din Caransebeș a existat Corul elevilor condus de prof. Constantin Vladu.
O realizare deosebită a reprezentat-o însă cântarea corală sătească. Având modelul Corului Plugarilor din Chizătău, în perioada de după cel De-al Doilea Război Mondial au apărut noi formații corale: Babșa (1952), Petroman (1953), Toc (Lipova), Buziaș (1956), Borlova, Valea Boului, Bouțarul Superior, Bouțarul Inferior, Zlagna, Sacul (Caransebeș, 1956) și Mâtnicul Mare (1958).
Nu a fost abandonată icoanele, cartea veche bisericească precum și alte obiecte de cult din trecut. La subsolul catedralei prin grija Î. P. S. Nicolae a fost organizată Colecția de Artă Veche Bisericească din Timișoara. Aici au fost expuse icoane realizate de Nedelcu Popovici, Gheorghe Diaconovici, Ioan Zaicu și Constantin Daniel precum și mai multe tipărituri[73].
Icoanele au fost valorificate prin expoziții la Muzeul de Artă din București, șase realizări din veacurile XVII-XVIII și două manuscrise din veacul al XIV-lea dar și peste hotare la Novi-Sad unde au fost expuse 29 de piese executate de Grigore Zugravul (uși împărătești, 1745), Nedelcu Popovici (Iisus binecuvântând și Fecioara cu Pruncul, 1769), Mihai Popovici (Iisus binecuvântând, 1802), Gheorghe Diaconovici (crucifix, 1825) precum și alți meșteri identificați sau anonimi[74].
Cenzura statului s-a aplincat la producțiile tiparului, cărți și reviste bisericești. În locului revistelor și foilor eparhiilor au apărut revistele mitropolitane cu un conținut diversificat: Editorial, studii de teologie biblică, sistematică, istorică și practică, îndrumări omiletice, catehetice, pastorale și misionare, cronica activităților eparhiale și prezentări bibliografice.
Din anul 1950 oficiosul Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului și Episcopiei Aradului și-a schimbat titulatura în ,,Mitropolia Banatului”. La Caransebeș a continuat vechiul buletin eparhial cu o nouă titulatură ,,Foaia Arhidiecezană” (iunie 1950 – mai 1951) redactată de Silviu Anuichi.
Revista mitropolitană a apărut inițiat în 6 numere pe an (1951), pentru ca numărul acesteia să fluctueze permanent: 7 apariții anuale (1951-1952); 4 (1953; 1955-1957; 1965-1975; 1977); 5 (1954; 1958; 1962-1964); 6 (1959); 3 (1960-1961; 1976).
Sarcina supravegherii tiparului a revenit rând pe rând consilierilor eparhiali și ierarhului Mitropoliei: Nicolae Corneanu (1951-1956), Gheorghe Perva (1951-1960), Victor Vlăduceanu (1956-1962), Nicolae Vesa (1960-1961), Petru Sălăgeanu (1961-1962), Ion B. Mureșianu (1962-1965), Gheorghe Cotoșman (1965-1975), Traian Timotei Seviciu (1969-1975), Petru Dorobanțu (1974-1978)[75].
Publicația a reușit să suplinească lipsa cărților tipărite, cuprinsul fiecărui număr conținând materiale necesare preoților în pregătirea conferințelor preoțești, în cea a predicilor și catehezelor din duminici și sărbători. Rubrica ,,Arhiepiscopia Timișoarei și Caransebeșeșului” este o cronică a activităților cotidiene a Bisericii Ortodoxe din Banat.
Între colaboratorii permanenți amintim: ierarhi, profesori de la Institutele Teologice din București și Sibiu, profesori onorari de la vechile facultăți de teologie din perioada interbelică, consilieri eparhiali, profesori la Seminarul Teologic din Caransebeș, cercetători (istorici de artă, doctoranzi) și preoți.
Cuprinsul revistei este format din studii biblice (Arheologie, istorie, exegeză); sistematice (Dogmatică, Morală, Istoria Religiilor, Ecumenism); istorice (Istoria Bisericească Universală, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Patrologie, Istoria Bizanțului); practice (Liturgică, Catehetică, Omiletică, Muzică bisericească). La cele 4 ramuri ale Teologiei ortodoxe amintim contribuții semnificative de istorie și spiritualitate bănățeană.
            În perioada anilor 1948-1977, în vremea când Biserica Ortodoxă Română a fost condusă de Preafericitul Patriarh Justinian Marina, Mitropolia Banatului s-a dezvoltat pe liniile statornicite de acesta. S-au sfințit și binecuvântat biserici, a fost susținută ridicarea unor noi lăcașe liturgice în comunități sărace prin Fondul Central Misionar, tinerii, preoții, profesorii și publiciștii au fost motivați să contribuie la temeluirea vieții bisericești. La aceasta putem adăuga prețuirea Patriarhului Justinian dată Baisericii Bănățeni prin trecerea în rândul sfinților a Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș și întronizarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae (1962). Preoții care au suferit din pricina regimului comunist au fost reprimiți în parohii și învățământul teologic, de același tratament s-au bucurat și clericii greco-catolici și bisericile în care au slujit.
 

[1] Dennis Deletant, România sub regimul comunist, trad. Delia Răzdolescu, Editura Fundația Academia Civică, București, 1997, p. 68-69.
[2] ,,Contribuția preoților, credincioșilor și elevilor seminariști la lucrările agricole de toamnă”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1977, p. 432.
[3] Cristian Vasile, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, Editura Curtea Veche, București, 2005, p. 214.
[4] † Teoctist, Mitropolitul Olteniei, Pe treptele împlinirii, în ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 11-12 / 1975, p. 1329.
[5] Redacția, Sărbătorirea Preafericitului Patriarh Justinian cu prilejul a zece ani de slujire arhierească, în ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 8-9 / 1955, p. 714.
[6] Bartolomeu Anania, Amintiri despre Patriarhul Justinian, în vol. Biserica în misiune. Patriarhia Română la ceas aniversar, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005, p. 530 (Se va prescurta în continuare Amintiri despre Patriarhul…).
[7] Iorgu I. Ivan, Organizarea și administrarea Bisericii Ortodoxe Române în ultimii 50 de ani (1925-1975), în ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 11-12 / 1975, p. 1418.
[8] Ene Braniște, Tiparul și cartea bisericească în cei cincizeci de ani de Patriarhat (1929-1975), în ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 11-12 / 1975, p. 1439; 1446.
[9] Teodor Bodogae, Grija Patriarhiei Române pentru lăcașurile sale de cult în ultimii 50 de ani, în ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 11-12 / 1975, p. 1459.
[10] Zaharia Bâlbâie, Olimp N. Căciulă, I. Gagiu, Victor Brătulescu, V. Câmpineanu, Al. Cerna-Rădulescu, Iorgu Ivan, Zece ani de slujire arhierească a Preafericitului Patriarh Justinian, în ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 8-9 / 1955, p. 767.
[11] Dumitru Gh. Radu, Grija Bisericii Ortodoxe Române față de comunitățile ortodoxe române de peste hotare, în ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 11-12 / 1975, p. 1464.
[12] Teodor M. Popescu, Concepția ortodoxă despre slujirea arhierească în gândirea Preafericitului Patriarh Justinian, în ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 8-9 / 1955, p. 678; 683; 694.
[13] Bartolomeu Anania, Amintiri despre Patriarhul…, p. 533.
[14] Adunarea Eparhială, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1953, p. 93.
[15] Adunarea Eparhială, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 3 / 1952, p. 5
[16] Alegerile de membri în Adunarea Eparhială, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 5-7 / 1954, p. 19-22.
[17] Bilanțul unei activități rodnice, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1955, p. 34-35.
[18] Adunarea Eparhială, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 5-6 / 1959, p. 59.
[19] Sediunea Adunării Eparhiale, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-4 / 1962, p. 135-137.
[20] Adunarea Eparhială, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-2 / 1963, p. 102.
[21] Sesiunea Adunării Eparhiale, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1966, p. 140.
[22] Lucrările Adunării Eparhiale, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1973, p. 156.
[23] Lucrările Adunării Eparhiale, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1974, p. 150.
[24] Alegerile pentru Adunarea Eparhială, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12 / 1974, p. 741-742
[25] Lucrările Adunării Eparhiale, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1977, p. 423.
[26] Ședință a Sinodului mitropolitan, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1975, p. 102-103.
[27] Colaborarea ierarhilor Mitropoliei Banatului, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1974, p. 366.
[28] Gheorghe Cotoșman, Canonizarea Mitropolitului Iosif II al Timișorii (1650-1656). Proclamarea solemnă a canonizării. Marile festivități religioase de la Timișoara. Aniversarea a 10 ani de la sfințirea Catedralei Mitropoliei Banatului, în rev. ,,Mitropolia Banatului”, an VI, nr. 10-12, 1956, p. 29. (Se va prescurta în continuare Canonizarea Mitropolitului Iosif….
[29] Gheorghe Cotoșman, Canonizarea Mitropolitului Iosif…, p. 27
[30] Gheorghe Cotoșman, „art. cit…”,  p. 36.
[31] Gheorghe Cotoșman, ,,art. cit”., p. 37.
[32] ,,Art. cit”., p. 37-38
[33] Ștefan Toma, Date noi referitoare la viața și cultul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, în vol. Slujitor al Bisericii și al neamului Pr. Prof. Mircea Păcurariu la 70 de ani, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2002, p. 431 (Se va prescurta în continuare Date noi referitoare la viața și cultul Sfântului Iosif...
[34] Gheorghe Cotoșman, Canonizarea Mitropolitului Iosif…, p. 76.
[35] Gheorghe Cotoșman, ,,art. cit”., p. . 93-94.
[36] Racla are următoarele dimensiuni: lungime 137 cm, lungimea împreună cu capac 146 cm, lățimea raclei 37, 5 cm, cu capac 50 cm, înălțimea raclei 30 cm, cu capac și soclu 45, 5 cm, după Gh. Cotoșman, ,,art. cit.”, p. 55.
[37] ,,Art. cit”., p. 55-56.
[38] Petrică Zamela, Mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului (1894-1969). Monografie istorică, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2011, p. 197-198.
[39] Redacția, Alegerea, înmânarea Decretului de Confirmare, investitură și înscăunarea I.P.S.S. Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-4 / 1962, p. 7; 17-20.
[40] Trecerea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Vasile Lăzărescu, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1969, p. 344.
[41] Trecerea la cele veșnice a Înaltpreasfințitului Vasile Lăzărescu, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1969, p. 344.
[42] ,,Pomenirea ctitorilor Mitropoliei Banatului”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 9-12 / 1976, p. 756.
[43] ,,Extinderea imobilului Centrului Eparhial”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-4 / 1976, p. 284.
[44] ,,Lucrări gospodărești la Centrul Eparhial”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1965, p. 449.
[45] ,,Lucrări gospodărești la Centrul Eparhial”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 4-6 / 1972, p. 283.
[46] ,,Reorganizarea Colecției eparhiale de veche artă bisericească”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 7-9 / 1971, p. 502.
[47] ,,Construirea unui nou sediu protopopesc la Timișoara”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-4 / 1976, p. 286.
[48] ,,Restaurarea unui vechi monument istoric”, în ,,Mitropolia Banatului”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 5-8 / 1976, p. 582.
[49] ,,Curățirea și consolidarea picturii de la catedrala mitropolitană”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 5-8 / 1976, p. 581.
[50] ,,Monumente isrorice bisericești restaurate”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1958, p. 192.
[51] ,,Renovări”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12 / 1957, p. 272.
[52] ,,Renovări”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-2 / 1960, p. 118.
[53] ,,Reparații la biserici și case parohiale”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 9-10 / 1962, p. 575.
[54] ,,Restaurări de monumente istorice”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12 / 1966, p. 739.
[55] ..Lucrări de conservare la Monumentele istorice”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1970, p. 204-206.
[56] Marcu Bănescu, ,,Itinerar pastoral… Note din carnetul unui însoțitor”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 7-9 / 1958, p. 65-66.
[57] Arhiepiscopia Timișoarei, Mitropolitul dr. Vasile Lăzărescu (1947-1961). 70 de ani de la întronizare, Editura Partoș, Timișoara, 2017, p. 69-82.
[58] Valentin Bugariu, Parohia Ortodoxă Colonia Gătaia. Istorie, misiune și viață creștină, Editura Sitech, Craiova, 2011, p. 41-42.
[59] ,,Itinerar pastoral”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12 / 1970, p. 781.
[60] ,,Itinerar pastoral”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 7-9 / 1972, p. 655.
[61] ,,Înaltă vizită la Timișoara”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1974, p. 153.
[62] ,,Vizită frățească”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1975, p. 102.
[63] ,,Sfințirea paraclisului Sfintei Mănăstiri de maici Sfântul Ilie de la Izvor, Vasiova”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1958, p. 201.
[64] ,,Prăznuirea hramului unor așezăminte mănăstirești”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 9-12 / 1976, p. 754.
[65] Vasile Petrica, ,,Înaltpreasfințitul Mitropolit Dr. Nicolae Corneanu și înnoirea liturgică”, în Episcopia Caransebeșului, Mitropolitul Nicolae Corneanu (1923-2014). Omagiul caransebeșenilor la un an de la trecerea în veșnicie, Editura Episcopiei Caransebeșului, Caransebeș, 2005, p. 24.
[66] ,,De la Școala de Cântăreți”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1956, p. 109.
[67] ,,Pregătirea viitorilor cântăreți bisericești și preoți”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12 / 1954, p. 50.
[68] Pavel Marcu, Istoricul Seminarului…, p. 112.
[69] ,,Licențiat în teologie”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 4 / 1952, p. 9.
[70] Mircea Păcurariu, 230 de ani de învățământ teologic la Sibiu (1786-2016), Editura Andreiană, Sibiu, 2016, p. 191.
[71] ,,Proclamare de ˂˂Doctor în Teologie>>”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 7-9 / 1973, p. 555.
[72] Ioan G. Coman, ,,Apostolatul social în Biserica Ortodoxă Română la a 75-a aniversare a Preafericitului Patriarh Justinian”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 5-8 / 1976, p. 327-328.
[73] ,,Muzee bisericești”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 9-10 / 1962, p. 577.
[74] ,,Icoane din Colecția eparhială la Muzeul de Artă de la București”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 1-3 / 1966, p. 146; ,,Expoziție de icoane vechi la Novi-Sad”, în ,,Mitropolia Banatului”, nr. 10-12 / 1970, p. 194.
[75] Florin Dobrei, Revista teologică ,,Altarul (Mitropolia) Banatului” (1944-1947; 1951-2011). Repere monografice, Editura Academiei Române, Centrul de Studii transilvane / Editura Învierea, Timișoara, 2013, p. 62.
 

 

Cărți/Books

carte

Recomandă Morisena

Share

Copertele I

Vizite din 2 martie 2020