Ultimul număr apărut

Morisena nr. 1 (21)/2021

Morisena este indexată în:

http://www.sindexs.org/JournalList.aspx

Directory of Research Journals Indexing

Eurasian Scientific Journal Index

 

Morisena este înscrisă în:

Fluxuri Distribuţie

Vlad Țepeș, „Vampirul”

Versiune tiparSend by email
Autor: 
Conf. univ. dr. Tiberiu Ciobanu
E-mail: 
tiberiuciobanu_vt@yahoo.com
Keywords: 
morisena,revista,cenad,banat,istorie,history,arhiva,archive
the Middle Ages, Transylvania, German stories, vampire, horror, rehabilitation, scientific approach
 
Rezumat. Vlad the Impaler’s bloody acts were undoubtedly exaggerated on purpose in the German version of the stories about the cruel Romanian ruler. This version was spread by his opponents and was greatly enjoyed by the common people of those times, who had a taste for cruelty. A serious analysis of Vlad the Impaler’s image as it is described in the Transylvanian Saxon stories will unquestionably prove them unreal and rather hilarious, even for the most experienced readers of Bram Stoker’s novel. At the same time, it becomes clear to everybody that the terrible punishment of impaling the wrongdoers, as well as the other methods of execution and brutal torture of the prisoners sentenced to death or Vlad’s opponents were by no means groundless actions or mere acts of vengeance. On the contrary, they were dictated by strong political reasons, such as the consolidation of the reign, the correct use of justice, the creation of a safe environment in the country, the economic, social, cultural and religious organisation and development of the country, the wellbeing of all its inhabitants and, last but not least, the consolidation and expansion of the mediaeval Romanian state at the south of the Carpathians and the development and training of the army for the confrontations with the Ottoman Empire.
Celebritatea de care se bucură încă şi astăzi Vlad Ţepeş[1] în întreaga lume o datorează mai ales romanului Dracula, publicat în 1897 de către scriitorul irlandez Bram Stoker[2], deşi cartea acestuia, având ca erou principal pe contele vampir din Transilvania (care, indiscutabil, dacă respectăm adevărul istoric, nu poate fi identificat cu marele domnitor român), a determinat, din păcate, receptarea pe plan mondial în mod eronat a aprigului descendent al Basarabilor Drăculești, acesta apărând în faţa omenirii ca o fiinţă de coşmar.
La o lecturare mai temeinică a paginilor romanului respectiv, ni se dezvăluie faptul că autorul său cunoştea, într-o oarecare măsură, realitatea cu privire la modelul utilizat de el în crearea demonicului locatar al misteriosului castel transilvănean, hotărât să cucerească Anglia prin puterile lui magice de vampir. Astfel, însuşi Dracula îşi pune, într-o frază dintr-un monolog al lui din roman, o semnificativă întrebare, și anume: „cine a fost dacă nu unul din neamul meu voievodul  care a traversat Dunărea şi i-a bătut pe turci pe chiar pământul lor?”[3]. De asemenea, un alt persoanj al lui Stoker, profesorul Abraham von Helsing din Amsterdam, spune la un moment dat că: „L-am rugat pe prietenul meu Arminius[4] de la Universitatea din Budapesta, să mă informeze. A existat, într-adevăr un voievod Dracula care şi-a câştigat renumele în lupta contra turcilor, dincolo de fluviul care mărgineşte teritoriul otoman? Dacă lucrurile stau aşa, atunci nu a fost un om obişnuit; pentru că în acel timp, şi secole mai târziu, a fost pomenit ca cel mai inteligent, mai abil şi mai viteaz fiu al «ţării de dincolo de pădure»[5], adică din Transilvania”[6].
Într-un alt fragment, din bestseller-ul lui Stoker, acelaşi von Helsing, referindu-se tot la Arminius Vámbéry (dovada clară a faptului că acesta a constituit una din principalele surse de documentare pentru ro-manul Dracula), afirma că, „aşa cum am aflat din cercetările prietenului meu Arminius din Budapesta, Dracula a fost, pe când trăia, cel mai minunat om. Soldat, om de stat şi alchimist… El a avut o minte strălucită, o învăţătură fără egal şi o inimă care nu a cunoscut teama sau remuşcarea…”[7].
Cu siguranţă că Bram Stoker nu a dispus de informaţii de primă mână cu privire la Vlad Ţepeș (probabil nu a „cunoscut, în mod direct, nici unul din pamfletele germane şi nici măcar populara Cosmografie întocmită de Sebastian Münster”[8]), lucru dovedit de „sărăcia de date despre isprăvile reale sau imaginare”[9] (existente într-un număr atât de mare în izvoarele din secolele XV-XVI, care „i-au consemnat legenda originală”[10], consacrându-l pentru eternitate printre marii eroi ai lumii) ale acestuia, prezente în cartea sa, de identificarea lui Dracula cu un nobil „secui” şi nu cu un principe român, precum şi de localizarea lui în Transilvania. Această grosolană eroare are, se pare, totuși, la bază una din ediţiile germane ale scrierii lui Münster, falsa „informație” ajungând, desigur, la Stoker prin intermediul profe-sorului maghiar amintit, care cunoştea, fără îndoială, conţinutul povestirii germane din secolul al XV-lea, despre Vlad Ţepeș, din lucrarea lui Johann Christian von Engel[11], în care narațiunea respectivă fusese inclusă[12].
De altfel, Bram Stoker nu a urmărit să realizeze un roman istoric închinat eroicului luptător antiotoman Vlad Ţepeș, ci unul de ficţiune, plin de scene care să-i îngrozească pe cititorii dornici de senzaţii tari[13]. Din dorinţa de a-l face cât mai vandabil a recurs la denaturarea unor adevăruri, în mare parte și din neştiinţă, dar, uneori, şi intenţionat, care vor duce mai târziu la apariţia unor grave confuzii cu privire la personalitatea vrednicului domnitor român, în special printre oamenii de rând, însă putem spune, cu părere de rău, şi printre unii gânditori de seamă ai lumii şi chiar printre unii cercetători de marcă în ale istoriei.
Avalanşa de reeditări ale romanului Dracula al lui Stoker[14], dar şi de alte producţii literare inspirate de Dracula cel ireal şi fantastic (unele devenite veritabile bestseller-uri), numeroasele puneri în scenă ale unor piese cu acest subiect[15], sutele de ecranizări cinematografice, având la bază romanul lui Bram Stoker[16] şi nenumăratele emisiuni de radio şi televiziune, cu aceeaşi tematică, realizate după inventarea acestora (toate fenomenele respective petrecându-se, cu precădere, în ultima sută de ani, desigur, mai ales, în Europa Occidentală şi pe continentul nord-american), au inoculat în conştiinţa publicului larg, de pe întreaga planetă, mai puţin  avizat şi interesat de senzaţional, o imagine incorectă a celui care, pe bună dreptate, era recunoscut, până şi de cei mai înrăiţi inamici ai săi, turcii otomani, ca fiind întruchiparea dreptăţii, cinstei şi vitejiei[17].
Dacă în ţara noastră nu a fost cazul (căci Vlad Ţepeş s-a numărat şi se numără încă printre cele mai populare, respectate şi îndrăgite personalităţi româneşti din toate timpurile)[18], în Occident (unde a fost nevoie, totuşi, de o lămurire cu privire la cine a fost şi ce a făcut el în realitate), un merit deosebit în reabilitarea sau, mai bine zis, în punerea sa pe piedestalul pe care îl merită de drept le-a revenit, îndeosebi, unor istorici de origine română, cum ar fi Grigore Nandriş[19] (Marea Britanie) şi Radu Florescu[20] (Statele Unite ale Americii), dar şi unor cercetători străini, printre care se remarcă, mai ales, americanul Raymond T. McNally[21] şi italianul Gianfranco Giraudo[22], al cărui volum intitulat Drakula. Contributi alla storia delle idee politiche nell’Europa orientale alla svolta del XV secolo (Dracula, Contribuții la istoria ideilor politice din Europa de Est la începutul secolului al XV-lea), publicat la Editura Libreria Universitaria din Veneţia, în 1972, se numără printre puţinele lucrări serioase editate în Occident pe această temă.
Participând la cel de-al IX-lea Congres al Federaţiei Internaţionale pentru Limbi şi Literaturi Moderne, care a avut loc în 1963, la New York, cercetătorul britanic născut în România Mare, Grigore Nandriş, a fost unul dintre cei dintâi cercetători care au atras atenţia cercurilor ştiinţifice din Occident asupra identităţii istorice a personajului Dracula, din romanul omonim al lui Bram Stoker, făcând, totodată, o serie de aprecieri, cu caracter general, cu privire la această chestiune[23]. „Cuvintele rostite cu acest prilej de învățatul britanic de origine română au produs stupoare: în fața auditoriului obișnuit să i se vorbească despre Dracula-vampirul, așa cum apărea pe ecrane, a fost prezentată adevărata figură a lui Dracula, domnul-erou, Vlad Țepeș”[24].
Gheaţa fiind, în sfârșit, spartă, mai era necesar, acum, să se treacă la întocmirea unor lucrări serioase, cu ajutorul cărora să se uşureze înţelegerea de către marea masă a cititorilor din statele vestice a adevărului istoric, cu privire la Dracula. Sarcina aceasta şi-au luat-o Radu Florescu şi Raymond T. McNally, care, împreună, au publicat, în 1972, la New York, o interesantă carte de popularizare a faptelor intransigentului voievod român, intitulată In Search of Dracula: A True History of Dracula and Vampire Legends (În căutarea lui Dracula: o istorie adevărată a lui Dracula şi legendele despre vampiri), căreia i s-a făcut, în prealabil, o susţinută publicitate în mass-media. Lucrarea celor doi a produs o puternică impresie asupra societăţii occidentale, cauzând, practic, în cadrul acesteia, declanşarea începutului unei adevărate demitizări[25] a celor aflate, din paginile romanului lui Stoker (de către lectorii săi), despre Dracula „vampirul”. Aceştia, în covârşitoarea lor majoritate, nu aveau nici cea mai vagă idee că unei atât de reale şi valoroase personalităţi din istoria medievală a Europei (aşa cum aflau acum, că a fost Dracula, din volumul scris și pus cu generozitate la dispoziția celor interesați de către istoricii amintiţi mai sus) i s-a făcut o atât de mare nedreptate. „Să ne gândim numai o clipă că mulți dintre cititorii romanului lui Bram Stoker nu știau nici măcar dacă Transilvania nu era cumva o țară imaginară!”[26]. Prin urmare, „a le oferi pe tavă un personaj istoric, cu o bogată biografie confirmată documentar, pentru fabulosul conte-vampir, atât de mult exploatat pe marile și micile ecrane, echivala cu o adevărată lovitură de teatru în materie de mitologie modernă”[27].                                                              
Din păcate, pentru receptarea pe scară planetară a lui Vlad Țepeș la adevărata lui valoare, cei doi istorici americani nu și-au unit eforturile cu cele ale unor specialiști din țara noastră[28] în vederea publicării în Statele Unite ale Americii a unui nou volum dedicat domnitorului român, de această dată, însă, cu respectarea strictă a criteriilor științifice în elaborarea sa (așa cum de altfel făgăduiseră încă din 1969)[29]. Mai mult chiar, aceștia au considerat mai nimerit să se încumete a realiza singuri (deci fără ajutorul istoricilor din România) o variantă (bazată pe rigorile academice) a cărții lor În căutarea lui Dracula (In Search of Dracula), noua lucrare fiind publicată în 1973, tot la New York, și intitulată Dracula. A Biography of Vlad the Impaler (1431-1476), adică Dracula. O biografie a lui Vlad Țepeș (1431-1476). Aceasta, deși a fost întocmită în mare măsură cu profesionalism (bineînțeles că utilizând informații obținute în urma consultării lucrărilor de specialitate românești, apărute mai de mult sau mai recent), nu a reușit nici ea să abordeze într-o manieră mai științifică subiectul, dovedindu-se, la rându-i, în final, mai tributară mitului decât adevărului istoric[30].
Dincolo de toate aceste aspecte, care de-monstrează, de fapt, că autorii lucrărilor amintite au procedat, probabil, așa din dorința de a atrage mai ușor atenția publicului cititor, nu se poate trece cu vederea volumul de muncă impresionant depus de ei pentru strângerea laolaltă a unei cât mai complete bibliografii românești și străine, de factură literară și istorică, referitoare la Vlad Țepeș[31]. Totodată, în cele două volume editate de Radu Florescu și Raymond T. McNally, aceștia au reușit să contribuie din plin la lămurirea atmosferei culturale în care a apărut romanul lui Bram Stoker și a izvoarelor ce au stat la baza scrierii acestuia[32].
În ultimă instanță, tot specialiștilor români le revine onorabila datorie de a continua să direcționeze pe calea cea dreaptă procesul de reabilitare, pe plan internațional (desigur, o reabilitare cât mai veridică, din punct de vedere istoric, și, bineînțeles, realizată prin mijloace științifice, care să lămurească cu obiectivitate și seriozitate întreaga problematică) a puternicei, complexei, fascinantei și, într-o oarecare măsură, contradictoriei personalități medievale româ-nești și europene, care a fost Vlad Țepeș Dracula.
 

[1] Supranumit și Dracula, Vlad al III-lea Ţepeş a fost fiul lui Vlad al II-lea Dracul (la rândul său fecior nelegitim al lui Mircea cel Bătrân [ce a cârmuit statul medieval românesc sud-carpatin între 1386-1418 – Istoria lumii în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972, p. 567], acesta a condus Ţara Românească între 1436-1442 şi din 1443 până în 1447 [Ibidem]) şi al doamnei Anastasia (una dintre fiicele lui Alexandru cel Bun [Virgil Ciocâltan, Între sultan şi împărat: Vlad Dracul la 1438, în „Revista de istorie”, XXIX, nr. 11, Bucureşti, 1976, p. 1777, 1782], domnul Moldovei între 1400-1432 [Istoria lumii în date, p. 569]). Dracula a domnit asupra Țării Românești în trei rânduri, şi anume din octombrie (înainte de 17-19) până la începutul lunii noiembrie (sigur după 31 octombrie) 1448; din iulie (înainte de 3) 1456 până în noiembrie (înainte de 26) 1462 şi din octombrie (după 7)/noiembrie (înainte de 8) până la sfârşitul lunii decembrie a anului 1476, posibil chiar până la începutul lunii ianuarie (sigur înainte de 10) 1477 (Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I [Secolele XIV-XVI], Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, 801, 802).
 
[2] Abraham (Bram) Stoker a fost un scriitor de origine irlandeză, născut la Dublin, în 8 noiembrie 1847, și decedat la Londra, în 20 aprilie 1912. În anul 1897, el a publicat romanul Dracula, care l-a consacrat drept un clasic al genului „povestiri gotice de suspans”, Stoker fiind considerat de specialiști un deschizător de drumuri în acest gen literar. Romanul Dracula a fost practic capodopera sa („cea mai faimoasă povestire de groază din toate timpurile, care a înspăimântat mereu cititori de atunci încoace” [Ştefan Andreescu, Vlad Ţepeş Dracula între legendă şi adevăr istoric, ediţia a II-a, revăzută, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 287]), căci cele câteva lucrări publicate de el ulterior, deși au devenit destul de populare, nu au atins notorietatea acestuia (ro.wikipedia.org/-wiki/Bram_Stoker).
 
[3] Bram Stoker, Dracula, Dell Publishing Co., New York, 1971, p. 38.
 
[4] Este vorba despre Ármin Vámbéry (cunoscut și sub numele de Arminius Vámbéry), care a existat cu adevărat şi de la care Bram Stoker a aflat despre Dracula şi legenda sa. El a fost un orientalist, turcolog, profesor universitar, etnograf, traducător, poliglot, diplomat, explorator și spion maghiar de origine evreiască, care a trăit între 1832-1913 (en.m.wikipedia.org/wiki/Ármin_Vámbéry).
 
[5] În latina medievală, „terra ultra silvam” (ro.wikipedia.org/wiki/Etimologia_numelui_Transilvaniei).
 
[6] Bram Stoker, op. cit., p. 268.
 
[7] Ibidem, p. 334.
 
[8] Ştefan Andreescu, op. cit., p. 293. Sebastian Münster  = geograf, cartograf, cosmograf și ebraist german, care a trăit între 1488-1552, printre scrierile sale numărându-se, în principal, lucrarea geografică Cosmographia universalis, care, scrisă în 1544, este cea mai veche descriere germană a lumii (en.wikipedia.org/wiki/Sebastian_-Münster).
 
[9] Ştefan Andreescu, op. cit., p. 293-294.
 
[10] Ibidem, p. 294.
 
[11] Este vorba despre valoroasa lucrare Geschichte des Ungarischen Reichs und seiner Nebenländer (Istoria Imperiului/Regatului Ungar şi a ţărilor sale limitrofe), vol. IV/partea I, intitulat Moldau und Walachey (Moldova și Valahia) și apărut în 1804 (toate cele patru volume ale monumentalei Istorii… a lui Johann Christian von Engel apărând, în intervalul 1797-1804, la Editura „Johann Iacob Gebauer” din Halle [Saxonia, Germania]). Johann Christian von Engel = înalt funcționar și istoric german, care a trăit între 1770-1814 (ro.wikipedia.org/wiki/-Johann_Christian_von_Engel). Interesant este faptul că dacă pe Vlad Țepeș la denigrat în permanență, prezentându-l în lucrările sale ca pe un „tiran crud și sângeros” (Istoria Românilor, vol. IV, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 363), față de Mihai Viteazul el a avut o poziţie deosebit de favorabilă, făcând aprecieri elogioase la adresa întâiului nostru unificator de neam şi ţară (Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. III, [Istoriografia străină din secolul al XIX-lea], Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1984, p. 83-84).
 
[12] Ştefan Andreescu, op. cit., p. 294.
 
[13] Ibidem.
 
[14] Până, în 1971 romanul lui Bram Stoker a fost editat de 85 de ori. Conform catalogului Bibliotecii Congresului din Statele Unite ale Americii (Library of Congress), în perioada 1899-1959, romanul lui Bram Stoker a fost editat de treisprezece ori în această ţară, iar în Anglia a ajuns, până în 1921, să fie tipărit în paisprezece ediţii. A fost tradus atât în franceză (tradus de către E. şi L. Paul-Marguéritte, sub titlul Dracula. L’homme de le nuit, şi publicat în 1920, la Paris), cât şi în italiană (tradus de către R. Fedi, sub titlul Dracula, şi publicat la Milano, în 1962). De asemenea, a fost tradus şi tipărit în limba rusă, în 1913, la Sankt Petersburg.
 
[15] Romanul Dracula a fost adaptat pentru teatru şi pus în scenă încă din 1897 (anul apariţiei sale), sub titlul Dracula or the Un-Dead, adică Dracula s-au cel ce n-a pierit (Ştefan Andreescu, op. cit., p. 296).
 
[16] Prima ecranizare cinematografică a acestuia a fost filmul german mut intitulat „Nosferatu oder eine Symphonie des Grauens” (adică „Nosferatu sau Simfonia ororii”), realizat în 5 martie 1922, iar primul film cu sonor al cărui scenariu s-a bazat pe romanul lui Stoker a fost o producţie americană, avându-l în rolul principal pe celebrul actor Béla Lugosi (pe numele său real Béla Ferenc Dezső Blaskó, acesta a trăit între 1882-1856 și era originar din orașul bănățean Lugoj, în prezent municipiu în județul Timiș din România [ro.wikipedia.org/wiki/Béla_Lugosi]), lansată pe marile ecrane în anul 1931, acest film numărându-se, practic, printre primele creaţii cinematografice sonorizate din lume (Secolul cinematografiei. Mică enciclopedie a cinematografiei universale, Editura Științifică și Enciclo-pedică, Bucureşti, 1989, p. 84, 146). De-a lungul a peste 90 de ani (mai exact între 1922-2017) au fost realizate peste 500 de filme inspirate din legenda despre vampirul Dracula, doar până în 1975 fiind turnate nu mai puţin de 450 de astfel de lungmetraje (Radu Ștefan Ciobanu, Pe urmele lui Vlad Țepeș, Editura Sport-Turism, București, 1979, p. 248). Trebuie să recunoaştem, totuşi, şi faptul că, datorită bestseller-ului creat de Stoker, legenda lui Dracula, intrată, oarecum, într-un con de umbră, a fost readusă în prim plan, dându-i-se, cu ajutorul mijloacelor moderne, o amploare fără precedent, care a determinat menţinerea sa permanentă în actualitate, îndeosebi în atenţia marelui public din vestul Europei şi din America de Nord (Ştefan Andreescu, op. cit., p. 296-298).
 
[17] Cronici turceşti despre Țările Române, vol. I (întocmit de Mihail Guboglu şi Mustafa Ali Mehmed), Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1966, p. 199-200.
 
[18] Deşi s-ar fi putut face mult mai mult, atât de către specialiștii noştri, cât şi de către reprezentanţii tuturor instituţiilor culturale abilitate (bineînţeles în condiţiile în care şi autorităţile ar fi arătat un interes mai mare în acest sens, ceea ce din păcate nu s-a întâmplat), pentru editarea în tiraje mari şi în limbi de circulaţie internaţională a unui număr sporit de lucrări menite a populariza adevărul istoric despre Vlad Ţepeş, la acestea trebuind să se adauge o consistentă producţie de spectacole teatrale, de filme documentare și artistice (până în prezent există un singur film românesc dedicat lui Vlad Ţepeş [apărut în 1979, deci acum mai bine de patru decenii], în rolul acestuia jucând regretatul nostru mare actor Ștefan Sileanu [decerdat la 28 martie, în acest an, la venerabila vârstă de 80 de ani]), care să fie difuzate şi peste hotare, precum şi de emisiuni radiofonice şi de televiziune care să dezbată acest subiect, de asemenea, pe cât posibil, transmise şi în alte ţări.
 
[19] Lingvist, filolog și memorialist român, care a trăit între 1895-1968 și a fost profesor la universitățile din Cernăuți, Cracovia, București, Londra și Oxford (ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Nandriș).
 
[20] Istoric, scriitor și profesor universitar american de origine română, care a trăit între 1925-2014 și a scris numeroase articole academice și cărți referitoare la România și istoria României (ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Florescu_[istoric]).
 
[21] Scriitor și profesor american, care a trăit între 1931-2002 și a predat istoria rusă și est-europeană la Boston College (universitate privată de cercetare iezuită din Chestnut Hill, o mică localitate aflată la cca. 10 km vest de orașul Boston, capitala statului Massachusetts din nord-estul S.U.A.). El s-a specializat în istoria literaturii horror (en.m.wikipedia.org/wiki/Raymond_T._McNally). Iezuit(ă) = care se referă la iezuiți sau la ordinul iezuiților, care provine de la iezuiți sau de la ordinul iezuiților, care este propriu (specific) ori aparține iezuiților sau ordinului acestora; persoană care face parte din ordinul catolic „Societatea lui Iisus”; fondat în 1534 de călugărul spaniol (de origine nobilă) Ignațiu de Loyola (1491-1556), acest ordin a avut un rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii Romano-Catolice (dexonline.ro/definiție/iezuit). Contrareforma (sau Reforma Catolică) = mișcare împotriva Reformei Protestante, inițiată în secolul XVI (mai exact în 1545) de către Biserica Romano-Catolică (mai exact de papa Paul al III-lea [15341549]) și sprijinită de unele monarhii absolutiste din Europa Apuseană și Centrală, îndeosebi de suveranii catolici ai Spaniei și Imperiului Habsburgic (ro.wikipedia.org/wiki/Contrareforma). Reforma = mișcare social-politică și religioasă cu caracter anticatolic și antifeudal, apărută în Europa Apuseană (în Germania), la începutul secolului XVI, care a susținut principiul mântuirii prin credință, secularizarea averilor clerului, introducerea limbilor naționale în serviciile de cult și simplificarea ierarhiei și a cultului catolic; de asemenea, această mișcare a dus la apariția celui de-al treilea curent în creștinism, și anume protestantismul, precum și la crearea Bisericilor reformate sau protestante (dexonline.ro/intrare/reformă).
 
[22] Lingvist, filolog, istoric și profesor universitar italian, care s-a născut în 9 septembrie 1941 la Padova și a fost titular la catedra de filologie slavă a Universității din Veneția (www.dirittoestoria.it/4/CV-2005/Gianfranco-Girau-do-CV-2005.htm).
 
[23] Grigore Nandriş, The Historical Dracula: The theme of this Legend in the Western and in the Eastern Literatures of Europe (Dracula, personaj istoric: tema acestei legende in literaturile vestice şi estice ale Europei), în „Comparative Literature Studies” („Studii de literatură comparată”), vol. III, nr. 4, University of Maryland, S.U.A., 1966, p. 367-396.
 
[24] Radu Ștefan Ciobanu, op. cit., p. 250.
 
[25] Cartea lui Radu Florescu şi Raymond T. McNally va fi tradusă şi tipărită pentru prima oară în Europa de o editură din Franţa, numită Laffont. Ea a fost publicată până la sfârșitul secolului XX în cca. zece limbi. În româneşte a fost tradusă şi editată de Antoaneta Ralian, care a publicat-o, în 1992, la Editura Fundaţiei Culturale Române din Bucureşti.
 
[26] Ştefan Andreescu, op. cit., p. 299.
 
[27] Ibidem.
 
[28] Unde, Vlad Țepeș, fusese deja înscris de către literatura și istoriografia modernă și contemporană, pe bună dreptate de altfel, „în galeria marilor voievozi ai românilor, alături de întemeietorii vieții statale și de cei ce au făcut-o să dăinuie neîntrerupt, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei” (Ştefan Andreescu, op. cit., p. 300).
 
[29] Promisiune făcută într-un articol publicat de cei doi în nr. 12 (pagina 45) al revistei „Magazin istoric” (Anul III, București, 1969).
 
[30] În prima lor carte despre Vlad Țepeș, cei doi cercetători nord-americani concluzionează că unica asemănare dintre adevăratul Dracula și cel creat de Bram Stoker ar fi apetitul lor pentru sânge și că miticul vampir Dracula este mai cunoscut publicului larg decât realul erou Dracula (Ştefan Andreescu, op. cit., p. 299-300; Radu Florescu, Raymond T. MacNally, In Search of Dracula: A True History of Dracula and Vampire Legends [În căutarea lui Dracula: O istorie adevarată a lui Dracula și legendele despre vampiri], New York Graphic Society Ltd., Greenwich, Connecticut, SUA, 1972, p. 189-190), iar în cea de-a doua își intitulează (incredibil) capitolul de final (în care își propuseseră desigur să „lumineze” cititorii cu privire la subiectul tratat, cu argumente științifice) Son of Devil, Vampire, or Tactician of Terror? (adică Fiu al Diavolului, vampir, sau tactician al terorii?), accentuând prea mult existența și circulația mitului calomniator, cu toate că („pe lângă prezentarea cronologică a vieții și faptelor domnului român” [Radu Ștefan Ciobanu, op. cit., p. 251]), bazându-se pe argumente logice, ei reușiseră să stabilească legătura dintre Dracula și Țepeș, arătând cu claritate că în timp ce primul era o ficțiune, cel de-al doilea a fost o mare personalitate politico-militară a Europei medievale și un adevărat „erou național” (Ibidem; Ştefan Andreescu, op. cit., p. 301; Radu Florescu, Raymond T. MacNally Dracula. A Biography of Vlad the Impaler. 1431-1476 [Dracula. O biografie a lui Vlad Țepeș. 1431-1476], „Hawthorn Books, Inc.” Publishing House, New York, 1973, p. 164-181, 212-214).
 
[31] Ibidem, p. 215-228; Ştefan Andreescu, op. cit., p. 301.
 
[32] Ibidem. La sfârșitul anilor ’80, cei doi istorici americani au publicat, împreună, încă un volum închinat lui Vlad Țepeș, și anume Dracula: Prince of many faces – His life and his times (Dracula: Prințul cu multe fețe – Viața și timpurile sale), „Little, Brown and Company” Publishing House, Boston/New York/London, 1989.
 
 

 

Cărți/Books

carte

Recomandă Morisena

Share

Copertele I

Vizite din 2 martie 2020